Laura fusese o femeie frumoasă; fusese în tinerețe dar acum se apropia de 60! Își aduse aminte de ziua de naștere a unui bun amic căruia îi spusese cu maliție „la mulți ani, până la 120 !”–asigurându-l că a doua jumătate a vieții va fi mai ușoară … va fi mai scurtă! I se părea că cifra 60 ascunde o vârstă prea înaintată, deși se folosea de o butadă pe care a inventat-o și potrivit căreia, întrucât se născuse în anul întemeierii Israelului, nici la 100 de ani nu va fi considerată bătrână: „se poate spune despre un stat după un secol de existență că ar fi bătrân ?”
Notă. Statul modern Israel (situat pe teritoriul regatelor evreiești din antichitate care sunt locul de naștere al iudaismului, al creștinătății și conține locuri sfinte pentru toate religiile monoteiste principale din lume) și-a declarat independența la 14 mai 1948, după aproape două mii de ani de când evreii au fost „dispersați” în jurul bazinului mediteranean de către Imperiul Roman. Începând cu secolul XIX, mișcarea sionistă a lucrat pentru recrearea unui nou stat pentru poporul evreu. Independența Israelului a fost marcată de o masivă imigrație a evreilor, de conflictul cu palestinienii și de războaiele cu statele arabe vecine. Începând cu 1970, SUA a fost principalul aliat al Statului Israel. În 1979, tratate de pace au fost încheiate cu Egiptul și în 1994 cu Iordania. În 1992 s-a încheiat un acord la Oslo între Israel și OLP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei), care reprezintă o bună parte a arabilor palestinieni. Între timp procesul de pace între Israel și palestinieni a ajuns la un impas prelungit. Aproape 42% din evreii din lume trăiesc astăzi în Israel.
Gluma era amară, o știa… Se gândea deseori cu plăcere la clipele în care își făcea apariția la câte un chef organizat în cercul prietenilor și la privirile ucigătoare ale cucoanelor cu care ele îi învăluiau prezența. Rememorarea îi provoca un soi de plăcere sadică… Însă, când se privea oglindă parcă abia mai recunoștea câte ceva din liniile fine ale trăsăturilor care îi dăduseră odinioară strălucire; avea senzația că până și ochii–care nu o trădaseră niciodată – păreau de-a dreptul străini de persoana ei. Da. Oglinda!
Se pare că este cea mai fidelă prietenă… Nu cea mai gentilă, nu cea mai bună, dar cea mai sinceră ! Minutele de nostalgie erau legate de machierea de dimineața, acele momente petrecute în baie, în fața oglinzii, momente intime de care nimeni nu cere și nu dă socoteală. Își făcea „portretul”–zicea de ani de zile–pentru că trebuie „renovat” tot ceea ce s-a deteriorat sau ceea ce natura n-a pus la punct cum trebuia. Cu tristă ironie consemna că „portretul” este din ce în ce mai nereușit deși timpul petrecut cu „desăvârșirea” lui crește vertiginos pe zi ce trece. Ridurile se înmulțesc, noroc cu vederea care slăbește cu vârsta, uneori fără ochelari chiar nu îți dai seama de procesul degradării care te urmărește fără milă!
Poți ascunde cu măiestrie unele imperfecțiuni dar nu poți determina timpul să devină reversibil nici măcar nu-l poți opri puțin. Zilele adunate în ani, anii puși în șir macină „portretul” distorsionează înfățișarea. Trăsăturile atât de familiare se schimbă; desigur, nu de la o zi la alta, mult mai subtil, mult mai parșiv adică! Momentele trăite lucrează încet – încet în detrimentul tău iar rezultatul îl realizezi brusc când într-o dimineață chipul reflectat în oglindă îți apare îmbătrânit… „Toate vârstele își au frumusețea proprie”–a citit undeva. Nu era de acord cu aserțiunea; ce poate fi frumos în a te vedea puțin câte puțin în deformându-te ? Ce implacabil este destinul !
Vei încerca imposibilul: îți cumperi creme scumpe, te adresezi cosmeticienei, ea te va consola; iluzii! Ai început să îmbătrânești, nimic nu te va scăpa din ghearele degradării. Ușor poți aluneca în vraja întrebărilor existențialiste–fără ieșire–ca atare este mult mai înțelept să nu te îndrepți către ele… Brusc îl vei înțelege pe Faust (Faust 1/1808 și Faust 2/1832) al lui Johann Wolfgang von Goethe (1739-1832) pentru gestul său necugetat, chiar îți dorești să-l întâlnești pe Mefisto…Motivul disperării? Transformare lentă și direcționată către sfârșit. Și când te gândești cât luptăm din răsputeri să prescurtăm eternitatea !? Dacă tot vreau să mă las de fumat mai are vreo importanță dacă îmi mai aprind o țigară sau două ?
Temporizarea are vreun sens? Ridurile nu o deranjau prea tare, în schimb, îi apăruse o linie stranie pe bărbie care indica un semn de oarecare îngrășare deși niciodată nu fusese obeză. Adevărul este că a acumulat niște kilograme în decursul anilor, dar cine nu ? „Cresc în ochii lumii” conchidea cu autopersiflare și în fiecare săptămână își promitea că va încerca să țină regim. Se enerva când cunoștințe cu care nu se văzuse o perioadă mai îndelungată îi spuneau cu prefăcută tandrețe: „nu te-ai schimbat deloc!” „Vrei să-mi spui că așa arătam cu zece ani în urmă ?”–veni invariabila replică. Se considera norocoasă, avea o meserie frumoasă pe care o cultiva cu plăcere, munca era pentru ea, însăși motivația vieții. Era în permanență în anturajul unor oameni interesanți, niciodată nu îi ajungea timpul, era veșnic preocupată de ceva nou și nu rareori culegea roadele perseverenței cu care lucra.
Succesul profesional însemna consolarea pentru scurgerea rapidă a timpului, anii nu au trecut degeaba… „A îmbătrâni nu este numai un proces. Este și o misiune” – își aduse aminte de afirmația plină de înțelepciune. Era de acord. Orgoliul feminin îi sugera adesea o soluție de relativă întinerire: operația estetică. Se gândise de multe ori la această variantă. Argumentele se adunau în fața oglinzii; singurul contraargument – oarecum rațional – se afla într-o frază pe care o reținuse din memoriile semnate de una din actrițele ei preferate, Simone Signoret: „niciodată nu voi apela la chirurgia estetică; nu am de gând să renunț la ridurile mele! Ele sunt, fiecare în parte, câte o amintire din viața mea…”
Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Notă. Alte articole ale autoarei Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
