Premieră mondială absolută: „Investigații jurnalistice în serial” Vol.10 (Educație și Învățământ). Subiecte de Teze de Masterat de Cercetare şi de Doctorat în Științe Sociale. Studiul fenomenelor socio–judiciare și economice cu ajutorul teorei haosului (Sisteme complexe – fractali), a sistemelor formale (de tip Gödel), teoria (algebrică a) grafurilor și cercetări operaționale
Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events. The principles that will be at the basis of this publication are:
– Democracy cannot exist without opposition
– Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
– Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.
Teoria ergodică este o ramură a matematicii născută din studiul ipotezei ergodice formulată (de fizicianul Ludwig Boltzmann în 1871 pentru teoria sa cinetică a gazelor)care studiază proprietățile statistice ale sistemelor dinamice deterministe exprimate prin comportamentul mediilor în timp ale diferitelor funcții de-a lungul traiectoriilor sistemelor dinamice. Ca și teoria probabilităților, ea se bazează pe noțiuni generale ale teoriei măsurilor, în strânsă legătură cu teoria sistemelor dinamice și teoria haosului (sisteme complexe), cu analiza armonică, teoria Lie (teoria reprezentării, rețelele în grupuri algebrice) și teoria numerelor (teoria aproximărilor diofantine, funcțiile L).
Teoria haosului (formulată de Edward Lorenzîn 1960) sau Teoria sistemelor complexeeste o ramură a matematicii și fizicii teoretice care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamiceneliniare, a acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei).
Fractalul(introdus de Benoît Mandelbrot în 1975, derivat din latinescul fractus, însemnând „spart” sau „fracturat”, o figură geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie-cel puțin aproximativ-o copie miniaturală a întregului” ca obiect geomatric , are în general următoarele caracteristici: are o structură fină la scări arbitrar de mici, este prea neregulat pentru a fi descris în limbaj geometric euclidian tradițional, este autosimilar (măcar aproximativ sauStohastic), are Dimensiunea Hausdorff mai mare decât dimensiunea topologică (deși această cerință nu este îndeplinită de Curbele Hilbert) și are o definiție simplă și recursivă. Pentru că identici la orice nivel de magnificare, fractalii sunt de obicei considerați ca fiind infinit complecși (în termeni informali). Printre obiectele naturale care aproximează fractalii până la un anumit nivel se numără norii, lanțurile montane, arcele de fulger, liniile de coastă și fulgii de zăpadă. Totuși, nu toate obiectele autosimilare sunt fractali—de exemplu, linia reală(o linie dreaptă euclidiană) este autosimilară, dar nu îndeplinește celelalte caracteristici.
Sisteme formale de tip Gödel sunt sisteme care se supun Gödel’s incompleteness theorems (două teoreme ale logicii matematicie publicate de Kurt Gödelîn 193), care demonstrează limitele inerente ale fiecărui sistem formal axiomatic.
Teoria haosului (teoria sistemelor complexe) este o ramură a matematiciiși fizicii teoreticii (moderne) care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamiceneliniare, a acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei) și a fost formulată în 1960 de către Edward Lorenz, care spunea că „Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic.” Cu alte cuvinte, există o ordine ascunsă în orice evoluție aparent haotică a oricărui sistem dinamic complex. (A se vedea și Scientia). Numele de Teorie a Haosului vine de la faptul că în sistemele descrise de aceasta există o dezordine aparentă datorită unei „sensibilități” numită și The butterfly effect. Mici modificări ale condițiilor inițiale (cum ar fi rotunjirea numerelor cu care se lucrează) au ca efect rezultate haotice, făcând ca anticiparea efectelor pe termen lung să fie imposibilă. Acest lucru se întâmplă chiar dacă sistemele sunt deterministe, ceea ce înseamnă că comportamentul lor viitor este determinat în întregime de condițiile inițiale, fără intervenția altor elemente aleatorii. Cu alte cuvinte, natura deterministă a acestor sisteme nu le face predictibile. Acest comportament este cunoscut sub denumirea de „haos determinist”. Comportamentul haotic a fost observat în laborator pe o varietate de sisteme care include circuite electrice, lasere, reacții chimice oscilante, dinamica fluidelor și aparate magneto-mecanice și mecanice, dar și în simulări virtuale ale proceselor haotice. Una dintre aplicațiile cele mai de succes a teoriei haosului este în ecologie, unde sistemele dinamice de genul modelului lui Ricker au fost folosite pentru a arăta cum creșterea populației în raport cu suprafața ocupată duce la o dinamică haotică.
Sistemele complexe sunt sistemele care conțin atât de multe elemente în mișcare încât este nevoie de un calculator (ultra)performant care să calculeze toate posibilitățile (probabilitățile) de interacțiune. Acesta este și motivul pentru care Teoria Haosului (care ne arată că natura lucrează după anumite tipare care sunt suma mai multor impulsuri mărunte) nu avea cum să apară înainte de sfârșitul secolului al XX-lea. Mai există un alt motiv pentru care această teorie a aparut atât de recent, acel motiv este Revoluția Mecanicii Cuantice și felul în care a terminat Era Deterministă.Atunci când Sigmund Freud a elaborat teoria psihanalizei, el a pornit de la ideea că problemele mintale sunt rezultatul unor traume din trecut. Terapia psihanalitică permite pacientului să își străbată amintirile, să găsească, să înfrunte și să rezolve problema generatoare de conflict. Toată această idee se baza pe o cauză și un efect liniar.