Acasă Evenimente culturale Proiectul „Orizont Eminescu” al profesorului Hărăbor Constantin în Australia (Corespondență de la...

Proiectul „Orizont Eminescu” al profesorului Hărăbor Constantin în Australia (Corespondență de la Sydney) cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe)

Având în vedere necesitatea educării copiilor prin valori culturale naționale în context european și internațional, un colectiv de profesori din Școala Gimnazială „Orizont” a conceput Proiectul Educațional Internațional „Orizont Eminescu”. El se desfășoară pe parcursul cel puțin a doi ani școlari 2022/2023 și 2023/2024, managerul general de proiect fiind profesoara Iuliana Matroșenco.

Așa cum am prezentat în proiectul inițial, primele două etape s-au desfășurat deja, iar cea de-a 3-a etapă, cum mici modificări, intitulată ,,Porni Luceafărul”, este și aceasta în derulare în perioada 1 noiembrie 2023–15 septembrie 2024, care constă, în primul rând, într-un spectacol omagial pentru sărbătorirea a 174 de ani de la nașterea Poetului Nepereche, precum și o expoziție de artă plastică–ilustrații ale poeziilor eminesciene. Spectacolul și expoziția se vor desfășura în în ziua de de 19 ianuarie 2024 la Teatrul Național din București și vor avea atât participare națională (elevi, părinți, profesori ai școlii, precum și invitați speciali: actrițele Manuela Hărăbor, Daniela Nane, compozitorul & actorul Sergiu Cioiu, un reprezentant al Centrului Academic Internațional Eminescu-Chișinău, Republica Moldova, ș.a.), cât și internațională (Ayako Funatsu–Japonia–participare fizică și alții on-line). Apoi se vor pregăti materialele necesare pentru participarea unei delegații a școlii noastre la Săptămâna Internațională de Cultură Română din Hamilton, Ontario, Canada, în perioada 7–15 iulie 2024.

În vederea lărgirii și diversificării caracterului internațional al Proiectului, eu, în calitate de autor și coordonator de proiect, aflat în Australia într-un alt proiect de schimburi culturale, mi-am asumat voluntar un obiectiv suplimentar, anume de a găși parteneri pentru proiectul „Orizont Eminescu Internațional” și din această țară. În primul rând, la recomandarea Poetului preot Dumitru Ichim din Canada–inițiatorul și directorul Săptămânii Internaționale de Cultură Română din Hamilton, Ontario, Canada, am avut o foarte emoționantă întâlnire cu poetul bilingv și traducătorul Daniel Ioniță din Sydneycunoscut mai ales în diaspora, dar și în țară, președinte al Academiei Australia-România pentru Cultură (un ONG) fondată în 2014 la inițiativa scriitorului George Roca–Președinte Onorific al organizației, de către un grup de scriitori, muzicieni, artiști plastici, cercetători, oameni de știință din Sydney.

Organizația cu membri din Australia, dar și din România–spre exemplu cantautorul Nicu Alifantis, istoricul și criticul literar Alex Ștefănescu, actrițele Manuela Hărăbor și Daniela Nane etc, are ca obiectiv principal o strânsă colaborare (prin intermediul unor proiecte de calitate), între oameni de cultură din Australia și din România. Printre realizări menționăm volumul de dialog poetic bilingv „Bilet dus-întors de la Sydney la Bistrița”–care a reunit poeții cei mai semnificativi din Sydney și Bistrița. În afară de promovarea culturii românești în Australia, Academia promovează cultura Pacificului de Sud (Australia, Noua Zeelandă, Samoa, Fiji, Tonga, Vanuatu, Papua Noua-Guinee) în România–prin intermediul unor articole trimestriale semnate de poetul Daniel Ioniță–sub fanionul „Dialog între Antipozi” în revista literară Leviathan din București, precum și în alte reviste din România.

INTERVIU CU DANIEL IONIȚĂ – PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNO –AUSTRALIENE PENTRU CULTURĂ

Ultima realizare memorabilă a Domniei sale este volumul bilingv „Testament–400 de ani de poezie românească” (Editura Minerva, 2019 București). Volumul reprezintă în limba engleză (alăturat originalului în limba română) poeme a peste 400 de poeți începând de la Mitropolitul Dosoftei (Secolul XVII) și până la poeții contemporani.

I-am prezentat Cartea și e-bookul primei părți a Proiectului și toate ziarele în care au apărut materiale despre activitățile noastre (Curierul Național, Gazeta de Sud, Jurnalul Bucureștiului, materialele apărute pe site-ul Știri pe surse, etc.). Dânsul a acceptat cu entuziasm propunerea mea ca Academia Australia-România să devină partener în proiectul nostru,  „Orizont Eminescu”. Mai mult, m-a pus imediat în contact cu Aurelia Noran, Președinta Asociației „Doina Queensland” din orașul Brisbane. Cu o operativitate remarcabilă Comitetul de Conducere RADoina a aprobat participarea la acest proiect cu Vasilica Romanescu în calitate de Coordonator de Proiect și Aurelia Noran ca Președintă a Asociației. Evident că am donat și Asociației RADoina un set de materiale similar cu cel donat Academiei A-RC din Sydney. 

Câteva argumente pentru operativitatea menționată

  • Aurelia Noran, absolventă a Facultății de Inginerie Mecanică din cadrul Universității Politehnice București, a profesat ca ingineră și a fost numită ca Fellow al Engineering Institute of Technology din Australia încă din 2014 pentru contribuția deosebită ca manager de proiect și inginer. Absolventă de MBA (Master of Business Administration) în cadrul Griffith University din Queesland, Aurelia are o experiență bogată în activitatea sa de directoare la nivel executiv (General Manager) și non‐executiv (Board Director) pentru organizații private, dar și publice (guvernul statului Queensland). Ea este susținător pasionat al culturii și tradițiilor românești și va facilita și promova acest proiect pentru a da ocazii unice tinerilor și copiilor români de pretutindeni să se implice și să beneficieze de filonul de inspirație și geniu care a fost Mihai Eminescu. 

  • Vasilica Romanescu este membră în comitetul de conducere al Romanian Association Doina Queensland și va coordona activitatea proiectului „Orizont Eminescu Queenland”. Absolventă a Facultății de Teologie‐Limba Franceză din cadrul Universității din Pitești, absolventă de Master în Teologie în cadrul Universității din Pitești, profesor de religie și limba franceză pentru ciclul primar și secundar, ea este de asemeni profesor și coordonator de activități educaționale și culturale la Școala Duminicală a Parohiei Ortodoxe Sfântul Apostol Filip din Brisbane, Australia.

Tot în acest scop am avut o scurtă discuție și cu  Dorian Stoilescu, lector universitar din cadrul Departamentului School of Education al Universității de Vest din Sydney, absolvent al Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea din București, în vederea găsirii unei forme de colaborare în viitor. Doctor în Educație al Universității din Toronto, ține cursuri de metodica predării matematicii și informaticii pentru profesori din Statul Victoria, dar, în paralel, este scriitor și poet (cu ultimul volum de poezie publicat  „Semințe, drone, amintiri”–Editura Eikon București, 2023).

De asemeni, într-o scurtă vizită în orașul Cairns, am întâlnit un reprezentant al diasporei româneLiliana Salerno, deținătoare a unei master of Business, la The University of James Cook (JCU),  actualmente manager în turism, care a fost entuziasmată de proiect și a promis că se va implica în a găsi participanți la acest proiect. Toate aceste întâlniri au fost foarte emoționante, mi-au umplut sufletul de bucurie și satisfacție văzând entuziasmul cu care au primit propunerea de a deveni parteneri în acest proiect. Așa cum foarte frumos spunea Aurelia Noran: „Proiectul va da ocazii unice tinerilor și copiilor români de pretutindeni să se implice și să beneficieze de filonul de inspirație și geniu care a fost Mihai Eminescu”.

Corespondență de la colaboratorul nostru Profesorul Constantin Hărăbor

O şcoală din Sectorul 6, ambasador al României în Uniunea Europeană

O delegație din Istanbul în legătură cu proiectul „Orizont Eminescu Internațional ”

Sesiunea științifică anuală (2023) a Academiei Germano – Române din Baden-Baden (Germania)

Sesiunea științifică a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București [Lucrările „Sistemul (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani” și „Brabantul în haos și sub teroare. Asasinii din Brabant. Adevărul istoric după 40 de ani”]

Articol asociat

Eveniment cultural de excepție în România al Poetului Preot Dr. Dumitru Ichim biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Kitchener (Provincia Ontario, Canada). Corespondență de la colaboratorul nostru Prof. Constantin Hărăbor

Nota redacției

Ziua Națională a României moderne (Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România – Proclamația de la Alba Iulia) și „Bătălia pentru Moldova” (cu Zurab Todua – scriitor, publicist, politolog din Republica Moldova)

In memoriam Acad. Prof. Paul Popescu – Neveanu. Psiho(socilogia) matematică – aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal [Mathematical psycho(sociology) – applications to the study of criminal behavior/Psycho(sociologie) mathématique – applications à l’étude du comportement criminel]

6 COMENTARII