Proschinatar este un termen grecesc, derivat din cuvântul „proskynesis” care înseamnă închinăciune, venerație, dar și pelerinaj. Călătoria spre Locurile Sfinte este aspirația oricărui credincios, dornic, dar și vrednic de a primi roadele spirituale ale cunoașterii. Cuvântul „pelerin” provine din limba latină. Termenul „peregrinus” se compune din „per” și „ager”, care înseamnă „peste câmp” sau „în depărtare”. Pelerin pe pământ a fost și Iisus, locurile prin care a mers devenind Locuri Sfinte, purtătoare de mesaj creștin. Pelerinul este cel plecat în căutarea mântuirii și a împăcării cu sinele său. Pelerini au fost și Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar și Cuvioșii Teoctist, Eftimie cel Mare, Sava cel Sfințit sau Ioan Damaschinul, care au ales să se retragă în viața monahală. Sinaxarul cuprinde viețile sfinților, mulți dintre ei s-au învrednicit să facă lungi pelerinaje pentru a-l descoperi pe Dumnezeu.
Pelerinii la Ierusalim sunt atestați în toate secolele bizantine și post-bizantine. De la sfârșitul secolului al XVI-lea, pelerinul putea primi de la Patriarhie un certificat de „hagiu”, ca o recunoaștere a eforturilor sale. Hagiul creștin era autorul unui pelerinaj la Sfântul Mormânt, care să aibă loc în perioada Sărbătorilor Pascale. Totodată pelerinul trebuia să se îmbăieze în apa Iordanului, dar și să vadă Lumina Sfântă coborând de Paști în basilica Sfântului Mormânt, precum și să aducă la întoarcerea acasă o icoană-proschinatar-, reprezentând Locurile Sfinte.
Deținerea titlului de „hagiu” îi aducea persoanei călătoare și recunoașterea pe plan social, putând să se bucure de autoritate și credibilitate întărită. Pentru pelerinul creștin, calitatea de „hagiu” era un titlu onorific, adăugat numelui sau putând fi transmis urmașilor. La Râmnicu Vâlcea, o ctitorie importantă, biserica Toți Sfinții, a fost ridicată de bogatul negustor hagi Constantin Mihalache, între 1762-1764. Schitul Frăsinei, de asemenea, este construit la 1764, cu daniile negustorului macedo-român hagi Cârstea Iovipali. Un ieromonah, hagi Timotei Builescu, om cultivat, cu lecturi din Luther, Calvin și Voltaire, va contribui la înălțarea schitului vâlcean Jgheaburi, în perioada 1826-1827.
Venind în sprijinul pelerinilor la Locurile Sfinte, imagini ale edificiilor bisericești sunt realizate sub formă de icoane sau hărți pictate. Ele apar la jumătatea secolului al XVII-lea și se înmulțesc în secolele următoare, fiind executate de iconarii din Palestina. La Hurezi, în schitul Sfinții Apostoli, datat la 1700, în icoana Sfinților Constantin și Elena, apare reprezentarea fantezistă a Ierusalimului. Icoane-proschinatar de mari dimensiuni, pictate pe pânză, cu principalele locuri legate de viața Mântuitorului (având în centru Sfântul Mormânt, la care sunt adăugate scene de mari praznice și secvențe biblice, precum Geneza, Judecata de Apoi, chiar și Apocalipsa), sunt frecvent realizate și vândute pelerinilor. În județul Vâlcea, Proschinatare pictate se găsesc în colecțiile unor mănăstiri ca Mănăstirea dintr-un Lemn și Mănăstirea Govora.
În secolul al XIX-lea, cel dintâi Proschinatar al Ierusalimului, în limba română, este cel tipărit de Anton Pann, în 1852 în tipografia sa la București. Acesta a fost realizat dupa cel alcătuit de Mitropolitul Hrisant din Brusa, si s-a numit „Proschinatar” sau „Închinătoriu”, adică descrierea Sfintei cetăți a Ierusalimului și a toată Palestina. Volumul are 88 de pagini și 48 de litografii, la care este adăugată harta Cetății Sfinte și a țării amintite mai sus. Materialul i-a parvenit popularului scriitor, tradus. Limba greaca era una dintre limbile în care se scriau în secolul al XIX-lea proschinatarelor destinate Locurilor Sfinte. din Ierusalim. Anton Pann prefațează ediția sa și o dedică preacuviosului Calist, econom al Sfintei Mitropoliei, fără aportul căruia lucrarea nu putea să apară. Lucrarea Mitropolitului Hrisant din Brusa, cămăraș al Preasfântului și Dătătorului de viață mormânt al Domnului Iisus Hristos, a fost tipărită la Viena în anul 1807. Ea conținea descrierea interioarelor Lăcașurilor Sfinte. Această versiune a fost îmbunătățită cu cercetări și imagini exterioare, fiind retipărită la Moscova în 1837, cu sprijinul preasfințitului Arhiepiscop Ierotei al Tavorului.
Anton Pann, în ediția realizată în tipografia sa preia aparițiile anterioare, motivând în prefața cărții că lucrarea era necesar să apară și-n limba română datorită lipsei oricărui alt material care să-i ajute pe viitorii pelerini ce nu cunosc limbi străine să ajungă la Ierusalim dar și pentru reamintirea locurilor pentru cei ce au vizitat Locurile Sfinte. Autorul face cu această ocazie și unele recomandări pelerinilor dornici să viziteze locuri sfinte, poftindu-i să meargă și să cunoască si monumentele ortodoxe „de peste Olt”, precum mânăstirea Cozia, schitul Stănișoara, dar și mânăstirile Govora, Surupatele, Bistrița cât și peștera Sfântului Grigore, la care mai adaugă Arnota, Horezu, Polovraci, Tismana pentru care mijloacele necesare cunoașterii lor sunt mai lesne de dobândit.
Astfel Anton Pann se dovedește un pelerin care cunoștea bine județul Vâlcea și căruia îi făcea plăcere să promoveze edificiile spirituale ale județului nostru. De asemenea, el consideră că studierea ghidului său poate să ajute și la aprofundarea cunoștințelor despre Sfânta Scriptură. Autorul mulțumește arhimandritului Calist, econom al Sfintei Mitropolii, pentru sprijinul financiar ce i-a permis să tipărească prima ediție în limba română și să pună lumina ei în sfeșnic, nu să o țină în obroc, pentru a fi de folos obștii. Contribuția tipografului a fost și să adauge după hramul bisericilor din volum și efigia sfinților cărora le sunt închinate. Dublat de răspunderea editorului, Anton Pann nu uită să mulțumească abonaților săi și-n același timp să ne dea informații din care să aflăm că munca pentru realizarea volumului, datorată volumului mare de litografii, a fost dificilă, cartea ieșind de la tipar cu o întârziere de doi ani.
Lucrarea se încheie cu versuri epitafice dedicate „răposatului întru fericire ”, de fapt un acrostih plin de înțelepciune ortodoxă, care dezvăluie numele arhimandritului care nu a strâns „agoniseli”, ci s-a dedicat iubirii și rugăciunii: „Sărăcia cea cu duhul din tot sufletul iubind/şi-n mănăstirea Tismana din pruncia ta venind/Pururea într-a ta viaţă fapte bune ai făcut/care te ridicară la egumeniei post/Inima-ţi şi atunci însă ţi s-a înălţat mai sus/şi smerit şi cu blândeţe ai fost chiar cel mai supus/Rugăciunea ,privegherea,îndeletnicirea era/pre pământ ţi era trupul iar gândirea-n cer zbura/Izvor de–ndurari şi mile vărsai mâna întinzând/împărţeai tot până la una agoniseli nestrangand/Dai cu miile ajutoare de cărţi a se tipări/şi-nzestrai fete sărmane de a se căsători/O pre bunule Părinte numele-ţi nu este mort/că Spiridon Tismaneanul toţi pe buze dulci port/Nu ştiu ce mumă sau tată la copii nu-l va impatasi/dar din memoria noastră cât vom fin u va pieri’’.
Acrostihul denotă cunoştinţe bune de tradiţie ortodoxă respectând adevărul istoric. Proschinitarul este o lucrare nemenţionată în bibliografia sa amplă în care găsim atât lucrări laice cât şi de cult ortodox ştiind polivalenţa sa culturală care cuprinde elemente importante cu impact deosebit asupra culturii naţionale. Una din preocupările sale de baza a fost traducerea şi astfel o mai bună răspândire a cărţilor bisericeşti şi a cântecelor de cult, el contribuind la dezvoltarea ortdoxismului în rândul credintiosilor
Ovidiu-Cristian Dinică poet, scriitor și fotograf (n. 1963, absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova în 1987, debut în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie. Volume de autor: „Roșu Alternativ”, 2012; „Amintirile toamnei”, 2014; „Vitrina cu Vise”, 2018; „Nevoia de a fi Blând”, 2019) cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.
Notă. Anton Pann este unul dintre cei mai importanți și influenți scriitori și muzicieni români din secolul al XIX-lea. Născut în anul 1796 în satul Sliven, din Bulgaria de astăzi, Anton Pann a trăit o viață plină de aventuri și realizări remarcabile. Deși nu se cunoaște cu exactitate data și locul nașterii sale, se crede că Anton Pann a fost de origine aromână și a crescut într-o familie modestă. A învățat să cânte la mai multe instrumente muzicale și a devenit un muzician talentat încă de la o vârstă fragedă. A studiat muzica la Mănăstirea Sfântul Sava din București și a devenit unul dintre cei mai apreciați compozitori și interpreți ai vremii. În paralel cu cariera sa muzicală, Anton Pann a scris și a tradus numeroase opere literare. Este cunoscut în special pentru traducerea și adaptarea unor basme și povești populare românești, precum „Povestea vorbii” sau „Povestea lui Harap-Alb”. Acestea au devenit repere ale literaturii românești și au contribuit la promovarea și păstrarea tradițiilor și valorilor culturale ale poporului român. Anton Pann a fost un om cu o minte sclipitoare și un spirit creativ neobosit. A scris și compus într-o varietate de genuri muzicale, de la cântece populare și bisericești, până la opere și simfonii. A fost unul dintre primii compozitori români care a introdus elemente de muzică clasică în creațiile sale, contribuind astfel la dezvoltarea și modernizarea muzicii românești. Pe lângă talentul său muzical și literar, Anton Pann a fost și un om cu o personalitate complexă și interesantă. Era cunoscut pentru umorul său fin și pentru abilitatea de a povesti și de a captiva audiența. A fost un om deschis la minte și a călătorit mult, ceea ce i-a oferit o perspectivă largă asupra lumii și a culturilor diferite. El a trăit într-o perioadă tumultuoasă a istoriei românești, marcând tranziția de la feudalism la modernitate. A fost martor la evenimente importante, cum ar fi Revoluția de la 1821 și Revoluția de la 1848, și a fost implicat în mișcările culturale și politice ale vremii. Moartea lui Anton Pann în anul 1854 a fost o pierdere imensă pentru cultura românească. Cu toate acestea, moștenirea sa artistică și literară continuă să trăiască și să inspire generații de scriitori și muzicieni români. Contribuțiile sale remarcabile în domeniul muzicii și literaturii îl plasează pe Anton Pann printre cei mai importanți și influenți artiști ai României!
Dr. Christian W. Schenk (poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard–Renania-Palatinat) membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului
Articol asociat
Notă. Alte articole ale autorului Ovidiu Cristian Dinică în Jurnalul Bucureștiului
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] „Proschinitarul”–tipărit de către Anton Pann–este o realizare editorială care îmbo… […]