Raiul nu are indicatoare (Corespondență de la Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor român în viață)

Cum este raiul? Nu știm. Nu l-a descris nimeni. Nici Iisus. Nici Sf. Pavel.  Puține efulgurații mai găsim la Sfinții Părinți, la Sf. Ioan Gură de Aur, dar insuficient să ne facem o imagine deplină a lui. Povești. Precum povestea că nu noi, ci sufletele noastre vor ajunge în rai dacă, în viață, respectăm preceptele bisericești. Iar dacă vom învia, vom învia nu ca oameni, ci ca duhuri. Dar după cum nici un mort nu a înviat să ne spună cum a fost dincolo, în rai, nu ne rămâne decât iluzia. Iluzia de a ni-l imagina. Oricum, dacă e bine dincolo, mai bine ca aici, nici un mort nu se mai întoarce („mortul de la groapă nu se mai întoarce”), nu mai învie, așa cum spun bocitoarele din Țara Făgărașului. Însă după unele observații pe care le putem face în lumea în care trăim, am putea să ne facem o idee despre rai.

Zilele trecute, alungat de canicula din București, am ajuns în zona vâlceană a Băilor Olănești, unde nu mai fusesem niciodată. Și am străbătut-o cu pasul cât am putut, peste 100 de kilometri, suficient ca să spun cu certitudine că în rai nu există indicatoare, cum nu există nici aici, în această zonă. În afară de o săgeată de la margine de oraș, care spune „obiectiv turistic”, nu mai urmează nimic. Doar drumuri de țară sau de munte, poteci, văi cu pietriș, ca drumurile spre satele Șuta, Pietrișu, Comanca, Tisa, Gurguiata sau „Piatra Scrisă”, o adevărată aventură pe drumuri desfundate. Îmi imaginam și ce se întâmplă când plouă. Sau când e prăpăd ceresc, cum a fost aici nu o dată, când izvoarele miraculoase, balneare, au fost distruse, astupate. Acum însă n-am avut parte de nimic potrivnic. Nici lipsa indicatoarelor nu mă deranja, fiindcă mă imaginam în rai. Aici, oriunde privești cu ochii, natura e divină. Cred că el, cuvântul divin, a fost creat ca să-i atribuim naturii divinitate, deși ea e bestială, nu are nici un Dumnezeu. Singura legătură cu lumea există dacă se întâmplă să apară vreun om, să-l întrebi unde te afli și încotro e mănăstirea pe care o cauți, dar se întâmplă rar acest lucru, fiindcă aici oamenii duc o viață sedentară, iar turiștii nu caută nimic, decât grătare și să stea cu burta la soare. Burta, ce indicator e  burta. Eu îmi imaginez că în rai nu sunt burtoși, dar realitatea m-a contrazis.

Am participat la sărbătoarea orașului, care a sărbătorit 496 de ani de atestare documentară. Pe o scenă de la marginea Parcului Central erau cei mai grași oameni pe care îi are acest oraș. Nu sunt oameni, sunt butoaie. Iar lauda lor pesedistă că au făcut minuni din Olănești este pe măsură, adică e umflată, fără acoperire. Cred că nici unul dintre acei umflați nu au văzut drumurile pe care scrie în oraș „obiectiv turistic”. Eu le-am bătut pe toate, sunt abandonate, desfundate.  Și cred că atunci când va ploua, sunt impracticabile. Am cucerit per pedes toată zona. Acum stăpân este praful. Să nu treacă vreo mașină, că ieși din rai! Așa sunt drumurile care au în oraș indicatoarele „Schitul Bradu”, „Mănăstirea Frăsinei”, „Tisa”, „Piatra Scrisă”, Mănăstirea Tuturor Sfinților sau Lacul cu nuferi. Cel puțin aici, lacul e total neîngrijit, deși e cât o băltoacă, în două trepte, un lac în scară, iar nuferii uscați de anul trecut îi sufocă pe cei vii. Totul e murdar și fără nici un indicator. Ba pe un copac stă lipit, sfidător, acest afiș: „În fața hotelului Parâng există un magazin cu haine din Polonia”. Nici un consilier al primăriei nu vede această mizerie? Lacul nu are nici un administrator, și acolo, zilnic, vine trenulețul  cu turiști și copii, care sunt aduși să vadă „minunea naturii”! Nu merită un panou cu câteva informații?

Cum ieși din localitate, nu mai există nici un semn. Nu există decât informația de la om la om, dacă îți iese cumva vreun om în cale. Dar sunt rari, cum am spus. Oamenii au venit la tratament, adică se bălăcesc într-o piscină de mucava și stau cu burta la soare. Tratamentul înseamnă pentru ei sedentarism, nu sănătate. De aceea și sunt atât de umflați. Se ghiftuiesc și stau tolăniți. Moarte curată. De aceea am și numit Aleea Izvoarelor, Aleea Vieții și a Morții. Și ce minunată este Aleea. Unică în țară, ca o faleză montană de unde privești mersul sălbatic, șerpuitor, al râului Olănești. El curge năvalnic, ca o apă de munte, în cascadă. Dar trebuie să te uiți în jos, nu înainte, să nu dai de burtoși. Într-un om cu slănini de zeci de kilograme pe el, vezi moartea. El nici nu știe că mersul lui legănat, greoi, gâfâit, este din cauza grăsimii, care i-a strâmbat și fața. Pe o distanță de 100 de metri, numeri 200 de umflați!

Când grupul de fruntași ai urbei, după discursurile sforăitoare, blagoslovite de un popă, au coborât de pe scenă și au început să facă o baie bășinească de mulțime, m-am apropiat și eu de gigantisimul Președinte al Consiliului local, m-am prezentat și i-am spus că vreau să-i iau un inteviu.  Mi-a spus grăbit că nu se poate că e foarte ocupat. Așteaptă atâția oameni cu mâinile întinse spre el. Dar nu vreau decât să vă pun o singură întebare, i-am zis. Da, ce întrebare, spuneți repede, că mă așteaptă lumea. Câte kilograme aveți? Asta a fost întrebarea mea. S-a speriat și a fugit. Dar un consilier rotofei, ca un cartof de 100 de kile, ce se ținea după el, mi-a spus că așa sunt oamenii aici, e orașul cu cei mai mulți voinici din țară, ca să arătăm cât de bine se trăiește în România. Grașii noștri, domnule, sunt semnul prosperității! Putem câștiga și concursurile americane de greutate. Da, i-am dat dreptate. Oricum, președintele local este dublu decât Iohannis, dacă ar candida la președinție, am avea un dulap dublu.

Dar eu știu că tratamentul universal, leac la toate, nu este grăsimea, sedentarismul, medicamentele sau apa iodată, ci mișcarea. Ori timp de două săptămâni, cât m-am învârtit și eu prin zonă, nu am întâlnit pe nici unul dintre cei care se plimbau seară de seară pe Aleea Burtoșilor. Eu am o memorie a chipurilor formidabilă, citesc omul după față. Sigur, trebuie precizat că erau burtoși din toată țara. Unul și unul. Al căror mers dezechilibrat le desfigura figura. Asemenea fețe pocite n-ai să vezi nicăieri pe lume, nici în filmele dystopice. Să vedeți ce scandal făcea o burtoasă că nu poate urca scările până la „Turnul cu bar” al Aleii! De aceea, Aleea Izvoarelor mai poate fi numită și Aleea Patibularilor.

Și e atât de minunat când ieși din oraș, din aglomerația de vile și hoteluri! Abia după ce ieși din zona de clădiri și intri în pădure, începe raiul, tratamentul adevărat, mersul prin desișuri. La vila unde am locuit, Vila „Alpina”, cu un proprietar destoinic, Virgil Baicu, am avut șansa să mă întâlnesc cu doi prieteni, Rex și Lup, câini negri, de rasă ciobănească, care au fost călăuzele mele. Ei mă duceau pe munte, pe toate cărările, erau niște parteneri de călătorie ideali. Și mereu vânau tot ce mișca în pădure. Iar când le cântam, stăteau lângă mine, le plăcea cântecul. Ce le cântam? Evident, „Cântecul Neînregimentatului” din „Istoria literaturii neînregimentate”, care se potrivea de minune cu ceea ce făceam acolo:   Neînregimentatului îi place,/Sus la munte, sus la munte la izvor,/Liber și să fie-n pace,/Al naturii, al naturii domnitor!

Și chiar urcam la izvor. Pe singurul drum normal, drumul făcut de Ceaușescu din beton, care lega heliodromul de la Tisa de vila sa, dinspre Sanatoriul „1 Mai”, ridicat în anii ‘50 de staliniști, există mai multe izvoare. Și lângă fiecare izvor este ridicată o troiță. Că așa este la români, unde există un izvor de la natură, există și o troiță făcută de om. De ce? Ca după ce omul bea apă de la izvor, să se închine la troiță, să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru apa pe care i-a dat-o. Olăneștiul este ca o fântână arteziană a izvoarelor.  Și a troițelor. Ca în rai. În Țara Făgărașului, locul meu de obârșie, în loc de izvoare, sunt fântâni. Și lângă orice fântână, o troiță. Care mi-au inspirat filmul eseistic Fântâna credinței. Apa și troița sunt cele două peceți sacre ale țăranului român. Și pe drumul de beton, există troița Sf. Dumitru, apoi, la vreun kilometru, troița Sf. Maria. Ele sunt ridicate de neamul lui Baicu, gazda mea. Vă recomand acest loc, este o minune, tratament pur, absolut. De la vilă, direct în rai pe poteca de munte, protejat de câini, și la izvor, la troiță, la masa de acolo, unde am scris toate aceste gânduri. Îmi regăseam deprinderea originală a scrisului, fiindcă era tastelor, a computerelor, ne-a făcut să uităm ce înseamnă condeiul.

Și câinii au un simț colosal al potecilor. Când ei o luau prea vârtos înaintea mea, se opreau și se uitau în urmă, mă așteptau, să ajung până la ei, apoi o luau iar la deal. Ei nu merg, ei aleargă. Și ciulesc urechile. Aud orice mișcare a pădurii. Aud și ce se petrece sub frunziș. Și la rădăcina câte unui arbust, dau frunzele căzute la o parte, scormonesc pământul cu o viteză amețitoare și prind ce mișcă acolo, câte un șoricel. Altă dată, au prins și un șarpe. Sunt formidabili, cum știu să facă liniște și curățenie! Lup, cu figura lui de lup, mergea înainte și avea salturi de panteră când descoperea vreo mișcare la rădăcina unui arbust. Parcă era o vulpe de la Polul Nord, care se scufundă prin zăpada înghețată să prindă șoareci. Rex îi ținea isonul, dar era mai înțelept, nu se aventura prostește. Lup se avânta și în prăpăstii. Ba la izvorul „Sf. Dumitru” (ce coincidență cu biserica unde am fost eu botezat cu acest nume!), se scălda în bazinul de acolo. Pădurea era curtea lor. Ei erau stăpânii ei. O pădure fără câini e un loc unde domnește dezordinea. Și e o binecuvântare că nu întâlnești aici burtoși. Rar vezi câte un om, și acela e suplu.

Cine e atletul care aleargă prin rai și face fitness? Și cântă. Și câinii pe lângă el. Deodată se aude o bubuitură din cer, care anunță ploaia. Parcă era trompeta apocaliptică. Pe aici au mai fost inundații, dar nu și în rai. Raiul. Isihie. Liniște absolută. Urci scara pentru contemplarea lui Dumnezeu. Și câinii latră. A apărut Luna. Latră la Lună. Ei latră la tot ce mișcă. Și luna se mișcă, nu-i așa? În rai, indicatoarele sunt câinii care latră, lupii sau leii care urlă, greierii care greieră, veverițele care… ce fac veverițele? Uite, au fugit de câini și s-au ascuns în troița „Sf. Dumitru”. Și ce fac acolo? Se închină. Știu și ele ce este păcatul. 

Grid Modorcea („the great Mitică”–Dr. în arte, scriitor și cineast, cel mai prolific autor român în viață, „the most complex” and maybe „the biggest”, „cel mai valoros din toate timpurile”)

• Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
• Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
• Grid Modorcea filmografie
• Grid Modorcea IMDB

Articole asociate

Credința simplă. Tinda Raiului de la capătul lumii – Biserica opulenței sau ferma lui „Gigi Becali” (Corespondență de la Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor român în viață)

Pamflete. „Decorații scuipate” (Norman Manea) și „Haznaua” (Adrian Păunescu). Fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea (scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicație prietenului meu, marelui pamfletar și gazetar Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. la Univ. Apollonia din Iași, directorul ziarelor Timpul și Realitatea–parteneri media aiJurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

„Excesele românismului” și „Seriozitatea lui Eminescu” (fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicație Simonei Lazăr – Țigău (poet, prozator, eseist, jurnalist și eminescolog, bibliotecarul casei de cultură „Carmen Sylva” din Sinaia, corespondentul Jurnalului Bucureștiului)

„USR (Uniunea Scriitorilor din România) se autosuspendă”, „Călăuza” și „Singurătatea valorii” (fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicatție poetului, eseistului și traducătorului trilingv Dr. Christian W. Schenk (corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului)

Nota redacției

Omagiu artistului Plastic Nicu Dumitrescu (corespondent al Jurnalului Bucurestiului) în Revista „Cenaclul Păltiniș”

Pamflete. „Decorații scuipate” (Norman Manea) și „Haznaua” (Adrian Păunescu). Fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea (scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicație prietenului meu, marelui pamfletar și gazetar Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. la Univ. Apollonia din Iași, directorul ziarelor Timpul și Realitatea–parteneri media aiJurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

Enseignant dans les CPGE (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles) & les Grandes Ecoles. Les concours externe et interne de l’agrégation. Les professeur agrégés de l’enseignement supérieur. Enseignant – Chercheur. Concours de l’agrégation de Mathématiques externe – 2023 (Les sujets)

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Despre miturile supremației lingvistice mioritice – „dor” și „doină”

Ziaristul, fotograful și scriitorul Viorel Patrichi: „Justiția din România s-a compromis definitiv prin achitarea călăilor lui Gheorghe Ursu”

Ce ne desparte și ce ne unește (Corespondență de la poetul și traducătorul trilingv brașovean Dr. Dr. Christian W. Schenk, membru al USR, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondentul permanent al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

„Complicele meu, Urmuz”, Editorial – Revista de Cultură „Curtea de la Argeș” (Corespondență de la Acad. Gheorghe Păun – Redactor șef)

Gabriel Grama revine pe pământ românesc. Corespondență (text & foto) – de la Mihai Vasile – Sângealb (publicist și fotograf, senior editor al Jurnalului Bucureștiului, membru al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Ziua Națională a Franței. Măsuri drastice din partea autorităților franceze (centrale și locale) după moartea adolescentului franco – algerian Nahel Merzouk la Nanterre (Métropole du Grand Paris)

Drama de pe Bulevardul La Défense de la Nanterre (Métropole du Grand Paris). Moartea adolescentului franco – algerian Nahel (Naël) Merzouk – o crimă (asasinat) cu caracter rasial (conform organizațiilor musulmane și ale drepturilor omului) sau legitimă apărare din parte polițistului – motociclist Florian Menesplier (conform sindicatelor de poliție și organizațiilor de extremă dreaptă)? Consecințele evenimentului dramatic. În căutarea adevărului istoric.

„USR (Uniunea Scriitorilor din România) se autosuspendă”, „Călăuza” și „Singurătatea valorii” (fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicatție poetului, eseistului și traducătorului trilingv Dr. Christian W. Schenk (corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului)

„Masoneria trebuie să slujească România” (Corespondență de la Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, cel mai prolific autor român în viață)

Cours Prépa (CPGE – MPSI – 6). Subiecte de fizică specială pregătitoare pentru concursurile de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (Grandes écoles d’ingénieurs). Electrostatică – Electricitate („Levitație prin interacțiune electrostatică”, „Reglarea automată a temperaturii, utilizarea unei termistanțe”, „Filtru cu structură Rauch”)

Cours Prépa (CPGE – MPSI – 10). Subiecte de matematici generale (superioare & speciale) pregătitoare pentru concursurile de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (Grandes écoles d’ingénieurs). Grupuri simetrice (enunțuri & soluții)

Nume și titluri ale Bibliei (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

În exclusivitate pentru Jurnalul Bucureștiului. Dialog cu eruditul promotor (franco – român) al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană „Soleil de l’Est” (Partea 4 și integral)

Rinocerul: „Batalionul de elită din Istoria literaturii neînregimentate a celui mai prolific scriitor român ‒ Grid Modorcea” (corespondent permanent și membru al Staff-ului Jurnalului Bucureștiului)

„Excesele românismului” și „Seriozitatea lui Eminescu” (fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicație Simonei Lazăr – Țigău (poet, prozator, eseist, jurnalist și eminescolog, bibliotecarul casei de cultură „Carmen Sylva” din Sinaia, corespondentul Jurnalului Bucureștiului)

Interviul realizat pe tema asasinării profesorului Ioan Petru Culianu, în cadrul emisiunii „Dezbaterea de luni” (RadioPunctLondra), de către Geo Scripcariu (realizator – corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului), cu jurnalistul Petre M. Iancu

„AI sau A nu I?”, Editorial – Revista de Cultură „Curtea de la Argeș” (Corespondență de la Acad. Gheorghe Păun – Redactor șef)

Muzeul muntelui de la poalele masivului Parâng – un muzeu la înălţime (Corespondență de la Mihai Vasile – Sângealb, publicist, senior editor al Jurnalului Bucureștiului, membru al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Sociologia matematică și rolul ei în structurile de date ale noii ordini mondiale. „Mecanica socială” a Acad. prof. Spiru Haret – precursor al (psiho)sociologiei matematice (dedicat Generalului Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române 1880)

Cu nostalgie, Sri Lanka – fosta insulă Ceylon, „Insula surâsului și a pietrei lunii”

„Ma thèse en 180 secondes” (Teza mea de doctorat în 180 de secunde) cu profesorul Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al AUF (Agenția Universitară a Francofoniei) și Conferința Alianței Franceze de la Pitești

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez napoleonian de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)

Concours „Pérpa HEC” (Economique et Commerciale). Fusion des épreuves mathématiques HEC (École des hautes études commerciales de Paris – HEC European business school) et ESSEC (École Supérieure des Sciences Economiques et Commerciales – ESSEC Business School). Enoncés. Les Sujets „Zéro” 2023 (Maths Approfondies & Maths Appliquées)

Concours „Prépa Ecricome” (Les Grandes Ecoles de Commerce et Management – EM Sstasbourg,  KEDGE Business School, Montpellier Business School, NEOMA Business School, Rennes School of Business). Les Sujets „Zéro” 2023 (Maths Approfondies)

„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)