Tennis Planet

Nota Redacției Jurnalul Bucureştiului

Eugène-Adrien-Roland-Georges Garros (1888 –1918) a fost un aviator și pilot de vânătoare francez în cursul timpul Prmului Război Mondial (1914 – 1918),  care pe 5 octombrie 1918, a fost doborât și ucis în apropiere de Vouziers, Ardennes, cu o lună înainte de sfârșitul războiului și cu o zi înainte să împlinească vârsta de 30 de ani.  El este considerat în mod eronat primul as al aviației. De fapt, el a doborât doar patru aeronave, iar definiția noțiunii de „as” presupune realizarea a cel puțin cinci victorii aeriene. Onoarea de a deveni primul as o deține un alt aviator francez, Adolphe Pégoud. Constructorul auto francez Peugeot a comandat o versiune în ediție limitată Roland Garros a modelului 205 pentru a celebra turneul de tenis care-i poartă numele. Modelul includea o vopsea specială și o tapițerie din piele în interior. Datorită succesului acestei ediții speciale, Peugeot a creat ulterior ediții Roland Garros ale modelelor 106, 108, 206, 207, 208, 306, 307, 406 și 806.

Mare dezamăgire-turneul de Grand Slam de la Roland Garros, comparativ cu US Open!

Impresia generală este de amatorism, începând cu căutarea urmei lăsate de minge pe zgură, atunci când un punct e disputat. Și jucaătorii și arbitrii fug la locul cu pricina și arată cu degetul urma. Caută acul în carul cu fân. Niciodată nu conicide ce arată jucătorul și ce arată arbitrul. Unii jucători au fost furați categoric, cum s-a întâmplat în meciul Gauff-Trevisan sau Collins-Muguruza (cel mai frumos meci al turneului).

Această lipsă a sistemului hawk-eye de la faimosului complex de la Paris, dotat și cu o nouă arenă, ultra modernă, ni s-a spus, Philippe Chatrier, lasă un gust de amtorism cras. Sunt milioane de euro/dolari în joc, iar competiția nu are un sistem electronic de fotografiat jocul, ca jucătorii să ceară câte challenge-uri doresc. De aceea, multe meciuri par ca jocuri de maidan. Și-apoi cum poți să verifici calitatea unui tenisman dacă joacă numai cu amatori? E inadmisibil ca Halep, minunata noastră sportivă, să vrea să ajungă în fazele finale jucâtnd numai cu amatoare, cu jucătoare second hand, ca Anisimova (19 ani) sau Iga Swiatek, o altă jucătoare de 19 ani, locul 54 WTA, pe care a „spulberat-o”, cum spun fanii ei, anul trecut în doar 40 de minute! Dovadă că acum „Simo” a venit la meci ca la nuntă, îi mai trebuia lăutari! Dar nu pentru bucurie, ci pentru jale, fiindcă acum a venit rândul lui Iga s-o spulbere pe „Simo”. Marea favorită a trurneului, susținută cu turle și surle,  a plecat umilită. E greu să găsești în cariera unui campion o asemenea rușine! Poloneza, înainte de meci, a promis doar că jocul nu va mai dura 40 de minite, deși ea a intodus un ritm uimitor, după 5 minute de joc, conducea la ghemuri cu 3-0! Meciul a dirat 70 de minute și s-a terminat cu 6-1, 6-2 pentru ea.

Problema nu e că „Simo” a pierdut, ci cum a pierdut! Și Muguruza a pierdut, dar cum? După un meci memorabil cu Collins. Într-un meci frumos, și învingătorul, și învinsul sunt de aplaudat, ambii au o contribuție egală la realizarea spectacolului. A pierdurt și Zverev, dar cu un joc supradinamic!

Însă când pierzi fără drapt de apel, atunci te apucă lehamitea. Cu excepția unnui singur ghem mai disputat, ghemul 5 din setul 2, când Iga conducea cu 3-1 și, la un 3-2, era șansa ca Halep să revină, să reintre în joc, meciul a fost la discreția tinerei jucătoare poloneze, care i-a administrat o lecție usturătoare lui „Simo” și marelui ei Cahill! Nu cred că vor recunoaște și îi vor da tot cu motivațiile psihologice sau de altă natură. Au dat vina pe frig. Dar frig era și pentru Iga, care e o jucătoare mai delicată. Decalarațiile lui „Simo” sunt stupefiante, non-șalante, ca pe Champs Elysees! Ea se consideră fericită pentru ce a realizat în aceat an. Ce a realizat? Că a bătut numai amatoare? Nici un meci memorabil. Cică nu-și face probleme pentru un meci pierdut. Nu ne facem nici noi. La lipsă de modestie sau la iresponsabilitate asumată, nu poți avea nici o replică. Ce contează, nu?!, e un meci acolo, oarecare! O luăm iar de la capăt cu gonflarea! Dar s-a văzut clar că, la tenis, granița dintre amatorism și profesionalism e foarte subțire. Halep a atins aici, la Roland Garros, ediția pandemică, performanța de a ne artăta cât poate fi de profesionistă, și cât poate fi de amatoare!

Tot tam-tamul de dinainte de această partidă, a dus-o în slavi pe „Simo”, fără ca nimeni să observe că meciuri terminate cu 6-0, 6-1 sunt proaste, total neinteresante, dar erau comentate de ziariștii noștri cu un limbaj oligofren, ce invincibilă e „Simo”, cum o tot numesc cei care cred că se trag de șireturi cu ea. Așa cum au făcut de ziua ei tam-tam și despre operația de micșorare a sânilor! Și e unul, CTP, care se bagă ca musca-n lapte. L-a pus odată la punct Ilie Năstase, dar el nu stă în banca lui, tot îi dă cu presupusul. Nu mai are țara un comentator sportiv profesionist? Văd că la Eurosport sunt comentatori profesioniști. De ce nu se apelează la ei? Fiindcă amatorii sunt bolnavi după senzații tari și au nevoie de clowni.

Ce spun acum acești clowni fără măsură, fără sportivitate? Vor recunoaștre că Iga i-a dat o lecție lui „Simo”? Prin ce? Prin acuratețea jocului, un tenis de vis, de școală. A jucat așa de ușor și firesc de parcă a plutit. Nu cred că a făcut mai mult de două greșeli neforțarte, pe când „Simo” ne-a bombardat cu duble greșeli și mingi trimise aiurea. După 1-6 pentru Halep în primul set, când am văzut-o că a apărut fără colanți, că s-a dezbrăcat de dresul negru, care îi mirosea a doliu, am zis, ferea Iga că a venit muma! Ei, acum, dacă „Simo” s-a suflecat pe mâini, să vedeți ce-i face tinerei începătoare! Dar n-a fost așa, cu fiecare ghem ne dădeam seama că Ida e departe de a fi o începătoare și oferea lumii întregi o lecție de tenis, de servicii perfecte, ca la carte, de lovituri variate, de stopuri, de veniri la fileu, de calm și luciditate, ca o adevărată mireasă (era îmbrăcată în alb) a tenisului. Ea ne-a făcut deodată să iubim din nou acest sport, atât de prăfuit și obosit de staruri care nu se mai lasă, cu jocuri redundante, deja vu, cu chinuieli și contorsionări à la Rafa, care se scarpină în fund, la urechi și la nas la orice lovitură, sau ca nu știu ce supercampioană care abia se mai mișcă, gâfâie, ți-e și milă, cade, trebuie s-o ridici cu macaraua! Trebuie să știi să te retragi la vreme, cum au făcut Sharapova și Wozniacki, altfel te vei alege cu huiduieli. În sport nu există milă. E legea noului val. Tenisul profesionist e altceva. Și lecția lui Swiatek e binevenită. La un asemenea joc, Simona Halep, dacă era suflet mare de campioană, trebuia s-o sărute public pe Iga (Serena ar fi făcut acest gest), să se încline în fața ei, să salute noul simbol al viitorului, care a readus tenisul la frumusețea lui originară.

Așa cum a făcut Dominic Thiem la sfârșitul meciului cu tânărul Hugo Gaston, pe care l-a învins în extremis, după un formbidabil maraton de 5 seturi: „Gaston pare ca un jucător venit de pe altă planetă și dacă va continua așa, va ajunge un mare jucător!” După meci, publicul din arenă, câteva sute de spectatori, l-au aplaudat în picioare pe Gaston minute în șir. Aplaudau jucătorul care a pierdut ca un învingător, ca o mare speranță a tenisului francez și mondial.

E greu să știi să pierzi. Da, să pierzi frumos e una, și lamentabil, alta. Halep a jucat ca o amatoare. Așa ceva este o mizerie la un Grand Slam. Și enervant. Ca și limbajul forumuștilor, care își dau cu părerea, dar nu civilizat, ci dau lecții injurioase jucătorilor, antrenorilor, organizatorilor!

Roland Garros ne oferă numai surprize. E un turneu cu rare satisfacții bune. După ce a fost eliminată o jucătoare de calibrul lui Muguruza, un exemplar sportiv complet, la fete a fost un amatorism semnificativ pentru nivelul actual al tenisului mondial. Să vezi în sferturi, de pildă, numai jucătoare ajunse prima oară acolo, din top 100. Ba Trevisan e pe locul 159 WTA și a spulberat-o în optimi pe Bertens, locul 8! Iar Podoroska, venită din calificări, ocupă locul 130 și a ajuns și ea în sferturi!

Se pare că Pandemia a aruncat în aer orice ierarhie. Din top 10 dacă au rămas două sau trei jucătoare. Au încercat Collins și Kenin să anime lucrurile, cu lovituri surpriză, precum stopurile lui Kenin sau mingile lobale ale lui Collins, o jucătoare-artist.

La băieți, cele mai multe satisfacții au venit de la jocurile unor valori ca Thiem, Djokovic, Zverev, Nadal, adică tot de la aceeași echipă (+ Federer, absent acum) care cucerește de ani de zile sistematic lauri. Dar care e cam obosită. Zverev a pierdut la debutantul Jannik Sinner, dar jocul lui nobil e de neuitat, mai ales după finala cu Thiem de la US Open. Păcat că Halep nu ne-a oferit nici o satisfacție superioară, dimpotrivă. Aceasta e lecția de a te fofila, de a câștiga turnee mici, adică fuga după bani și puncte, fuga de adversare redutabile, care să dea echilibru jocului, să pună probleme.

Surprize, noul val? Jannik Sinner, locul 68 ATP, dar fantastic în meciul cu Zverev! Gaston? Evident. Aproape să-l învingă pe Thiem. Gaston și Sinner sunt debutanți la un asemenea turneu. Mari surprize, mari speranțe. Sunt sportivi, ca și al lui Swiatek, care par veniți de pe altă planetă, să le arate campionilor de pe pământ cum se joacă tenis în cer, printre îngeri, cu câtă eleganță și firesc, cu câtă plăcere și lipsă de mânie sau crispare. Sigur, ei sunt câștigul acestui mare turneu pandemic. Să nu-l uităm nici pe „atletul Schwartzman”, cum îl numea un comentator?! Categoric, și fetele au speanțe. Ida în primul rând și triada de americance Kenin, Gauff, Anismiova, care sigur se va trezi din pumni.

La băieți, românii nu au existat, ci numai la fete, cu o participare record (12 jucătoare), dar a dominat amatorismul. Jucătoarele noastre sunt ca niște oi rătăcite, piese de umplutură. Nu depășesc turul doi sau trei. Bara servea ca o mămăligă, iar Țig în setul decisiv, cu o jucătoare modestă (Ferro), era ca și desfigurată, plecând acasă cu un cadou la zero (0-6). Ca și Bara. Ca și Halep, de altfel. Meciul ei cu Swiatek s-a înscris în această familie de amatorism tipic românesc. E inadmisibil să vezi la un turneu de Grand Slam, deci un turneu cu pretenții, cu selecții riguroase, jucătoare care joacă molâu, fără ambiție, nemotivate sau ca o legumă, precum Anisimova! De la noi, doar Ana Bogdan mi s-a părut mai răsărită, păcat că orientarea ei nu există.

Și nu e bine să fii campioană să învingi jucătoare de calibrul tău, ca Serena, Muguruza, Azarenka, Osaka, Pliskova sau Kerber? Nu, nu e bine, zic fan-arioții. Citiți ce scriu amatorii de pe ziare.com, ce fericiți sunt când o jucătore de top, ca Serena sau Pliskova, posibile adversdare ale lui „Simo”, în fazele superioare ale turneului, sunt eliminate sau se retrag! Asta e o atitudine sportivă? Nu-i mai bine să-i dea direct lui „Simo” cupa turneului fără să joace nici un meci? Ce valoare are un joc cu amatoare ca Anisimova sau ca Halep, în meciul cu Swiatek? Mai bine Iga juca cu mine, cred că un rever bun tot aș fi putut executa!

Nu se poate să vezi atâta amatorism, atâtea jocuri proaste, poate și din cauza frigului, care i-a făcut pe unii jucători să joace îmbrăcați, pe alți mai dezbrăcați, după rezistență. E un turneu tărcat, exact ca aceste echipamente ale sportivilor, în special ale sportivelor, care sunt ridicole, venite din cărțile cu sperietori sau caricaturi. În orașul modei, Paris, vezi pe teren niște siluete în negru peste care flutură câte o rochiță lălâie, galbenă sau roz! Nici în „Muppets” nu vezi așa ceva! Ar fi trebuit să existe o regulă la echipamente, cum există la Wimbledon, dar francezii s-au dovedt așa cum le e boiul, libertini, extrem de permisivi, de unde și aspetul comic al acetui turneu. De ce trebuia să aibă loc? Din cauza banilor? A pariurilor anchetate? Se devalorizau milioanele din cauza pnademiei? Și de ce unii de pe teren aveau măști, alții nu?! Așa cum unele meciuri (în care jucau francezi) aveau spectatori, iar altele se jucau cu tribunele absolut goale!

Și în tot acest timp la sediul revistei de umor „Charlie Hebdo” au loc atentate, se moare din cuțit, iar lui Donald Trump i-a bătut la ușă „Corona Lisa” (volumul  nr. 107, al cărților mele, care urmează cărțior „Viața” – nr.106 și „Charta Moralia” – nr.105).

O nouă față a tenisului feminin

Serena Williams domină tenisul mondial de peste două decenii. Ea a impus stilul jocului de atac, caracterizat prin servicii și lovituri în forță. Racheta devine un fel de bâtă de baseball, în care viteza mingii depășește cu mult 200 km/h. Acest stil a fost atât de eficace încât toate jucătoarele lumii au început să-l practice. Și nu a existat mare jucătoare care să nu fie adepta lui și să nu-l urmeze, cu foarte mici nunațe sau abateri de la el, în funcție de particularitățile fiecăreia. Începând cu Sharapova, nu a existat jucătoare mare a lumii să nu spună că vrea să fie mai agresivă, de la Kerber la Halep, de la Azarenka la Wozniacki, de la Muguruza la Osaka. Despre Ostapenko se spunea că va fi a doua Serena, la fel despre Svitolina, Madison Keys, Sloane Stephens, Buchard, Konta sau, mai nou, Gauff.

Și iată că acum, la această ediție pandemică a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, s-a petrecut o schimbare majoră, de fapt, o revenire la tenisul clasic, la tenisul de plăcere, în care a excelat jucătoarea poloneză de 19 ani Iga Swiatek, care a câștigat partidele, inclusiv finala, cu o ușurință de înger. Minunea ei e banală. Nu a făcut nimic deosebit, nici un miracol, ci a jucat contra curentului general. Ea a declarat că a fost constantă tot turneul. Da, frumusețea jocului ei s-a repetat la fiecare meci, nu s-a trădat, nu a decepționat nici un moment. Forța a fost înlocuită cu eleganța, încordarea cu seninătarea, nefirescul cu firescul, loviturile trăsnet sau bombă cu lovituri de grație, senzațiile tari cu frumusețea de balet a tenisului.

Deodată, acest sport a căpătat valențe artistice. Nu știm dacă o jucătoare ca Iga este conștientă de acest lucru. S-ar putea să joace așa din instinct. Dar nu cred. E o sportivă înnăscută. Din declarațiile de după finala cu Kenin, am aflat că a practicat mai întâi canotajul, fiindcă tatăl ei a fost campion olimpic la canotaj. Și se vede prin alura sa acvatică, parcă ar fi un delfin al aerului. Și ar fi păcat ca ea să nu impună acest stil al jocului plăcut. Când, la câteva minute după finala cu Kenin, a fost întrebată ce crede, ce a făcut diferența, ea a răspuns: „Am vrut să joc agresiv, nu știu ce a făcut diferența, am câștigat titlul și asta e ceea ce contează”. Bine că nu a jucat agresiv, altfel pierdea. Nici Kenin nu știa ce a făcut diferența. Nici antrenorii, și jur că nici Serena n-ar putea spune, dar o spunem noi: Simplitatea. Firescul. Naturalețea.

Tenisul a revenit la matcă. Nici argentinianca Nadia Podoroska nu și-a axat jocul pe forță, și ea și-a bazat loviturile pe inteligență și simț al spațiului. Aici e cheia. Prin jocul agresiv, în forță, spațiul este trădat. Dacă nu ești bine antrenat și dacă nu combini forța cu precizia loviturilor, faci un morman de grșeli neforțate, așa cum a făcut și Kvitova în seminfinala cu Kenin, care a știut să pună mai bine mingea în teren.

Stilul Serenei nu-l poate juca perfect decât Serena. Când nici ea nu a mai reușit să-l joace, a început să piardă, să iasă din joc, adică din spațiu. Cele două dreptunghiuri ale terenului, dreptunghiul mic și dreptunghiul mare, au început să fie trădate. Și tenisul e un spectacol spațio-temporal. Adesea spațiul determină timpul și numerotarea (la semnifinala Kvitova-Kenin și tabelea electronică s-a defectat, nu a mai avut răbdare să urmărească tensiunea de pe teren). În lupta cu spațiul, Kvitova a pierdut, fiindcă a forțat și a făcut multe greșeli neforțate. Se poate chiar spune că victoria lui Kenin se datorează greșelilor neforțate ale Kvitovei, pe care le-a făcut în momente cheie ale meciului. De pildă, în setul 2, la 6-5 pentru Kenin, ea a avut minge de break și a făcut o greșeală neforțată, nemaisperată de Kenin, care s-a bucurat la extrem, știa ea ce știa, dovadă că a câștigat meciul. Dacă Kvitova nu greșea, la 6-6 putea fi alta soarta partidei. Jocul în forță presupune un mare antrenament. Și tinerețe. Kenin a rezistat mai bine.

Dar în meciul cu Iga Swiatek a fost total depășită. E o finală fără istoric, fiindcă Iga a dominat categoric, iar setul doi l-a câștigat ca într-un monolog pe scenă (6-1). Kenin, cu loviturile în forță, a făcut greșeli permanente, nu a găsit calea să-i dea o replică, să-i pună nici o problemă adversarei. Meciul e departe de a fi memorabil. Meciurile la scoruri disproporționate nu sunt interesante, n-au dramtism, n-au confluct, n-au nici un fel de suspans.  Mult mai tensionată a fost partida lui Kenin cu Kvitova. Dar clasa polonezei este evidentă. Încă de la început, de la încălzire, se vedea că Iga e mai motivată, că vrea să câștige, că acum e momentul ei. Fapt confirmat prin căștigarea marelui trofeu. Și de două săptămâni uimește lumea tenisului, printr-un joc de o rară eleganță. În cele 7 partide jucate, nu a pierdut nici un set! E o performanță rară pentru o jucătoare de 19 ani!

Roland Garros 2020 a adus în prim plan o nouă generație de jucătoare, care au schimbat fața trenisului feminin. Nu au fost meciuri mai frumoase ca acelea ale polonezei Iga Swiatek. Meciul ei cu Nadia a fost divin, iar finala a marcat apogeul acestui stil, prin frumusețea de chinogramă a loviturilor polonezei, deși jucătoarele sunt de vârste apropiate (Kenin are 21 de ani). Este vârsta ideală pentru tenis. Mă gândesc, dacă urmează stilul agresiv, ce muncă titanică trebuie să fie de acum încolo pentru Kenin! Când totul se poate rezolva simplu, prin revenirea la tenisul clasic. Față în față au fost forța cu eleganța. Și a învins noul stil. Iga s-a arătat superioară, foarte senină și lucidă, și nu a căzut în plasa jocului mai agresiv al Sofiei. Kenin nici nu cred că și-a dat seama cum a pierdut! Iga nu i-a dat nici o șansă să-și arate calitățile. Sofia făcea spume, era departe de a-și fi spus cuvântul, de a-și folosi resursele. Parcă nici nu a jucat. Pentru ea, ar fi trebuit ca meciul să se reia?!

În timp ce la băieți s-au întâlnit doi monștri sacri (Djokovic și Nadal, foarte proaspăt, cu un plus de luciditate, triumfând pentru a 13 oară la Roland Garros), care au făcut un spectacol disproporționat (în primele două seturi, Djokovic a fost spectator!), la fete s-a produs revirimentul mult așteptat, fiind față în față două tinere jucătoare cu stiluri diferite și care nu s-au mai aflat în această postură niciodată. Dar jocul Sofiei mai poartă amprenta stilului Serenei, cu excepția serviciului, care, cel puțin în finală, a fost catastrofal. Silul polonezei e total diferit, pur, nealterat de influența americană. Aici s-a văzut clar că tenisul se află la granița dintre cele două stiluri de joc. Numai jucătoarele care vin, pot să conștinentizeze noul stil. Sau antrenorii lor. E nevoie de un cap limpede, de cineva care să le arate direcția.

Din păcate, reportera de la Eurosport, care face emisiunile în direct, la fața locului, e prizoniera unor clișee, ea face tot ce știe, pe vechiul făgaș, nu a dovedit că are capacitatea să sesizeze noul. Ea ar fi putut avea acest rol de mesager, mai ales că avea la dispoziție și invitați de calibru, pe care i-ar fi putut determina să teoretizeze puțin acest aspect. Dar să lăsăm viața, tenisul jucat ca atare, să-și spună cuvântul. Nu e rău dacă ar exista ambele stiluri sau un stil combinat, ca în finala fetelor. Ar fi nevoie însă ca finala să se rejoace. Ar fi un test ideal.

Grid Modorcea, Dr. în arte

Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului

Nota redacției

„Viața” lui Grid Modorcea, scriitor, Dr. în Arte (SUA – New York)

Eveniment istoric: lansarea volumui nr. 105, „Charta Moralia” (Corespondenţă de la Grid Modorcea, scriitor și cineast, Dr. în Arte, SUA-New York)

Adio Charlie! Atacul terorist islamist de la Charlie Hebdo, Montrouge și Hyper Cacher (Corespondență de la Paris – prof. univ. dr. Thomas CSINTA)

„Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea II. Investigaţii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris în perioada 7-9 ianuarie 2015 (Corerpondemță de la Paris – prof. univ. dr. Thomas CSINTA)

Atacurile teroriste islamiste din 7 – 9 ianuarie 2015 în Metropolis of Greater Paris (de la Charlie Hebdo, Montrouge și Hyper Cacher Center). Procesul (Corespondență de la Tribunalul Judiciar Paris – Curtea cu Jurați Specială – prof. dr. Thomas CSINTA)