Unanim recunoscut ca moment al apariției primului detectiv particular este anul 1833, când, în Franta, Eugène François Vidocq, fost soldat si detinut, a fondat prima Agenție de detectivi particulari denumita, „Le bureau desrenseignments” (Office of Intelligence). O mixtură între detectivism si poliție privată, activitatea era asigurată de 11 detectivi, doi funcționari și un secretar. Lucrau pentru oameni de afaceri, persoane particulare si acționau împotriva escrocheriilor, artizanilor în producerea de falimente, fraudelor de tot felul și, nu s-au sfiit ca uneori să folosească metode ilegale pentru a îi descoperi și demasca. Se întelege că Vidocq a ajuns repede în conflict cu poliția atât din cauza metodelor sale de acțiune cât și a relațiilor sale destul de dubioase.

Oficialitățile au încercat de multe ori sa-i  închidă biroul și,  în cele din urmă,  în 1842 au reusit să îl  aresteze pe Vidoq sub suspiciunea ca ar fi primit bani în timp ce ancheta un caz de deturnare de fonduri. La percheziție i-au gasit peste 3.500 de fișiere si documente pe care le-au confiscat. Vidocq a fost acuzat de comiterea a trei infractiuni: procurare de bani prin înșelăciune, corupție a funcționarilor publici și uzurpare de funcții publice.

Vidocq, tâlharul transformat în polițist, primul detectiv din istorie

Condamnat la 5 ani închisoare și la plata unei cu amenzi de 3.000 Fr este eliberat în cele din urma de Curtea de Apel, după ce judecatorul a audiat zeci de martori care l-au convins de nevinovăția lui Vidocq. În ciuda multiplelor controverse la adresa sa,  Vidocq este considerat de istorici drept parintele criminologiei moderne. Abordările sale  au fost noi și unice pentru acele vremuri.

Nota redacției. Francul devine moneda Republicii Franceze în 1795, adică, atunci când Vidoq împlinea 20 de ani, iar valoarea lui a fost fixată (stabilită) în timpul Consulatului Francez (9 noiembrie 1799–18 mai 1804, regimul politic al Franței după lovitura de stat din 9 noiembrie 1799) până la proclamarea Primului Imperiu (18 mai 1804–4 avril 1814) de către Napoleon Bonaparte pe 18 mai 1804 care va dura până la sfârșitul Primei Republici Franceze (21 septembre 1792–18 mai 1804). Atunci, 1 Fr=0,29gr aur. În secolul al XIX-lea monde exista sub formă de piese de 20 de „Sou” („Sol”)=1Fr, piese de 100 de „sou” („sol”)=5Fr și 1 Napoleon (apoi Louis) de aur=20Fr. Raportat la zilele noastre, 1Fr=4,5€, atunci când Vidocq a fost condamnat la plata amenzii de 3.000 Fr=13.500€ era o sumă uriașă. Ulterior, valoarea lui a mai scăzut, la 3,80€ în 1880 și apoi la 3,00 €de la începutul secolului XX până la declanșarea Primului Război Mondial (1914).

În sfârșit, Vidocq (Memoirs of Vidocq-Master of Crime) a introdus fișierele antropometrice și știința balistică în munca polițiștilor, a fost primul care a utilizat mulajul de gips pentru urma de încălțăminte, maestru al deghizărilor și urmăririlor, a utilizat munca sub acoperire și cerneala simpatică pe care o prepara el însuși după rețete proprii. A utilizat în tipografiile sale o retetă de hârtie specială folosita la tipărirea obligațiunilor, care nu putea fi ștearsă, falsificată sau distrusă. A sfârșit prin a fi în final un bun filantrop. Multe dintre metodele și descoperirile sale sunt utilizate și astăzi.

Totuși, datorită biografiei și trecutului său atât de controversat, Franța nu i-a recunoscut meritele mult timp. În anul 1905 (când în Franța are loc separarea Bisericii de Stat conform unei legi din 9 decembrie) a avut loc o expoziție organizată de Siguranța Națională Franceză în care apare și Vidocq ca predecesor al lui Pierre Allard, considerat a fi organizator și mai ales reformator al instituției în cauză. Bineințeles că eroarea a fost repede corectată: Vidocq nu a fost niciodata șef al Siguranței Naționale Franceze. Este însă adevărat că el a colaborat foarte bine cu Pierre Allard, a petrecut timp de o săptămână exclusiv cu acesta, timp în care i-a prezentat rețeaua sa de agenți. Activitatea lui Eugène François Vidocq a făcut și mai face încă subiectul multor cercetări. Viața lui, prezentată de Vidocq însuși într-un roman autobiografic în anul 1828, l-a făcut celebru. Scrisă în 4 volume autobiografia s-a vândut în peste 50.000 de exemplare în primul an.

Prieten cu marii scriitori ai vremii, Vidocq îi inspira, devenind chiar un model pentru personaje literare. Balzac, Hugo, Eugène Sue sunt doar o parte dintre scriitorii care s-au inspirat din viata și cazurile lui Vidoq. El servește drept model pentru celebrul personaj Jean Valjean al lui Hugo precum și lui Emile Gaboriau pentru personajul Monsieur Lecoq (care,  se pare că a stat mai târziu la baza creării unui alt personaj celebru: Sherlock Holmes). Tot Vidocq este prototipul utilizat de Edgar Alain Poe pentru primul detectiv personaj de roman: Auguste Dupin. Pentru detectivii particulari de astăzi, este suficient să ne oprim asupra unui singur aspect: Eugène François Vidocq va rămâne în istorie ca primul detectiv particular, deschizător de drum într-un domeniu care rămâne încă un tărâm al misterelor, sursă de inspirație pentru romancieri, regizori sau amatori de aventură și mister.  Ziua de naștere a lui Eugène François Vidocq–24 iulie, a fost adoptată de către multe organizații de detectivi particulari din lume ca fiind „Ziua internațională a detectivului particular” (Maria Bumbaru).

• În Statele Unite douăzeci de ani mai târziu, în 1850 Allan Pinkerton, fost agent guvernamental, devine celebru odată cu descoperirea unui complot pentru asasinarea presedintelui Abraham Lincoln. Istoricul Frank Morn spune că: „pe la mijlocul anilor 1850, oamenii de afaceri au văzut că au nevoie de un control mult mai mare asupra angajaților lor. Soluția lor a fost să susțină dezvoltarea sistemelor de detectivi particulari”. Edward Rucker (un avocat din Chicago) și Allain Pinkerton, înființează în 1850, North-Western Police Agency, cunoscută mai târziu drept „Pinkertons National Detective Agency”. In 1855 ei controlau deja 6 rute de căi ferate în Vestul Mijlociu. Legenda spune că, la un moment dat,  Agenția Pinkerton a avut mai mulți agenți decât armata permanentă a Statelor Unite. Fară îndoială Agenția Pinkerton poate fi considerată una dintre cele mai mari din lume. O mixtură între agenții de pază si detectivii particulari,  Agenția a  prestat servicii pentru oamenii de afaceri ai secolului 19 în timpul conflictelor de muncă, a protejat fabricile lor de greviști și unioniști, le-a protejat interesele ori de câte ori situația le-a cerut-o. Deviza lor „We never sleep” (Noi nu dormim niciodată) i-a făcut celebri drept „Private Eye” în urmărirea lui Jesse James, frații Reno, Wild Bunch, Sundance Kid si chiar Bunch Cassidy

Prosperitatea anilor 1920 au făcut accesibile serviciile detectivilor particulari pentru multe persoane. Dezvoltarea detectivismului devine posibila. Nevoile publicului sunt în creștere și în transformare, ele sunt tipice clasei de mijloc: apar cauzele de divorț, infidelitatea, sindicalitatea si dezvoltarea conflictelor de muncă, anchetele fraudelor în asigurări, alte anchete domestice sau penale, care aduc în prim plan activitatea detectivistică. Agenții Pinkerton, liderii timpului lor în condițiile date, acționau sub un cod propriu care prevedea că: „niciodată nu vor accepta mită, nu vor face compromisuri cu infractorii, vor face parteneriate cu autoritațile și le vor ajuta în orice situație, vor refuza cauzele de divoțt care au drept motiv scandalul, nu vor ridica costurile muncii lor fară a înțtiinta clientul, vor respecta clientul si vor colabora cu el.” Așadar, avem începuturile unui cod etic al acestui domeniu. La  începutul secolului 20, cea mai mare parte dintre cazurile și misiunile Agenției Pinkerton au fost preluate de către forțele de poliție locale și de FBI. Cu toate acestea, Agenția a continuat să funcționeze ca firmă privată de pază și securitate și bineînțeles și cu o puternică divizie de investigații private. În 1965 și-a schimbat denumirea în Pinkerton Inc. În 2014 și-au schimbat sediul central din New Jersey în AnnArbor, statul Michigan. Din anul 2020 Pinkerton Inc. devine pionier în abordarea holistică a ESRM (Enterprise Security Risk Management). Agenția Pinkerton, continuă să funcționeze ca cea mai veche agenție din lume,  cu peste 150 de ani de activitate și birouri deschise pe toate continentele.

Istoria detectivismului

• În Anglia, Charles Frederick Field (1805-1874) a fost mai întâi ofițer în Scotland Yard ăi dupa retragere detectiv  particular. Fileds a dorit să devină actor, dar circumstanțele l-au obligat să se angajeze  în 1829, în Metropolitan Police, mai întâi ca sergent, ajungând în cele din urmă în 1846 șef al Departamentului Detectivi unde a rămas pană la retragerea sa, în 1852. Celebritatea sa este strâns legată de prietenia cu scriitorul Charles Dickens, care era fascinat  să însotească poliția londoneză în acțiunile sale, mai ales în rondurile de noapte. Într-o astfel de acțiune Dickens l-a întâlnit pe inspectorul Field și au devenit buni prieteni. Atât de mult l-a placut Dickens pe prietenul său încât in 1851 a scris o povestioară intitulată „La datorie cu Inspectorul Field”  în care, se întelege este vorba despre detectiv si munca sa. Cu certitudine tot Inspectorul Field este prototipul „Inspectorului Bucket”  din Bleak House și a continuat să îl inspire ori de cate ori avea de gând sa scrie pozitiv despre un inspector de poliție sau detectiv. Dincolo de aceste portrete romanțate, Field a fost adesea vedeta presei. În 1850 Dickens a scris trei povestiri în jurnalul „Household Words” în care povestește aventurile și investigațiile unui detectiv. Toate faptele sunt reale, numai numele sunt schimbate. Field este ușor de recunoscut. Dickens îl descrie ca fiind „ (…) un barbat de varstă mijlocie, cu o preseță impunătoare, cu ochi mari și umezi, o voce ragusită, dar mai ales avea obiceiul să împună cu degetul arătător ridicat în dreptul nasului sau al ochilor, ori de câte ori era nevoie să te convingă de ceva”. În 1856 detectivul particular Field apare din nou în presă, de data asta în „Illustrated News of the World”,  ca pasionat investigator  în cazul  „Dr. Palmer”, care a fost acuzat că a otravit trei persoane. Deși era pensionar, descrierea sa este ca fiind „atât de activ  și în fortă”, și atât de implicat în rezolvarea cazului Palmer! În realitate Field a făcut o anchetă preliminară privind situația financiară a lui Palmer și nu a fost chemat să depună marturie in caz. Field nu s-a sfiit sa uzeze de rangul său oficial după retragere, utilizând adesea aceste prerogative în munca sa de detectiv particular. Ceea ce, bineîțeles a stârnit și reacția oficialitaților care au și întreprins câteva anchete la adresa sa, soldate cu poprirea pensiei pe patru luni în 1861.

Printre altele, Field a fost pasionat de arta deghizajului și nu s-a sfiit s-o utilizeze chiar și când nu era în misiune. Cu toate ca Dickens l-a supradimensionat în descrierile sale, (însusi Field ajungând să se încreadă atât de mult în calitățile sale încât chiar a intrat uneori în necazuri), cu siguranță rămâne una dintre figurile proieminente de detectivi particulari ai lumii. Charles Field a fost înmormântat în Brompton Cemetery din Londra și monumentul sau poate fi văzut și astazi. O altă figură proeminentă  a timpului a fost Igrantius Paul Pollak, care s-a născut în 1828, în  Pressburg, Ungaria (astazi Bratislava– Slovacia). La 22 de ani pleacă în exil în Anglia, iar  unsprezece ani mai tarziu, în 1861 se casatorește cu Mary Anne Hughes cu care va avea un fiu și trei fiice. În 1862 ia startul una dintre primele agenții de detectivi particulari din Anglia, „Pollaky’s Private Inquiry Office”. Una dintre primele misiuni i-a fost încredintata de Henry Stanford care l-a angajat să investigheze agentii Confederatiei care procurau arme pentru Razboiul Civil American. Timp de șaptesprezece ani, din 1865 până în 1882 biroul său a funcționat în Paddington Green 13, drept pentru care și-a căpătat porecla de Paddington Pollaky. Sunt bine cunoscute anunțurile sale în The Times, oferind: „asistență în înțelegeri, divorț și calomnii” sau „investigații discrete în Anglia și în afară” precum și mesajele misterioase din jurnalul „Agony”, în strânsă legatură cu cazurile la care lucra. Din 1867 începe să colaboreze cu Metropolitan Police ca agent special. El se consacră investigării emigranților din Marea Britanie și devine curând un specialist în această problemă. Atat de bun, încat a fost considerat în curând avocatul  lor, ajutându-i să se înregistreze  la timp și reducând considerabil problemele în această zonă. Se retrage din activitatea privată în 1882 cand îsi închide biroul. Se mută din Brighton în Stanford Avenue 33. Trăiește liniștit alături de  soția sa și este adesea întalnit în Brighton Pavilion, Public Room ca pasionat jucător de șah. La scurt timp dupa retragerea sa, publică un anunț/avertisment plin de umor în The Times: „nu este adevărat zvonul că am murit”. Continuă să scrie în The Times  semnând „Ritter von Pollaky”, după ce timp de 25 de ani fusese membru corespondent al  International Criminal Police Gazette din Londra. În 1914 devine in sfârșit cetățean englez și moare pe 25 februarie 1918.

Maria Bumbaru președinte ANDR (Asociația Națională a Detectivilor din România)

Detectivi

Articole asociate

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π) – mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 1 (Generalități)

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π)– mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 2 (Activitatea și „costul” real al unui ∏)

Conferinţa Regională a ANDR (Asociaţia Natională a Detectivilor) din România) de la Riverside Hotel (Galați). Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

Conferința națională a detectivilor (Privat investigator – Pi/∏/π) din România. Forum de consultări și dezbateri privind necesitatea modificării Legii 329/2003 privind activitatea detectivilor privați (particulari). Gala „Sfântul Nicolae” 2023 (Ediția a 17-a)

„Am trăit prea mult?” Evenimentul Grid Modorcea („Omul bibliotecă”, „The Great Mitică”) – 80 la Galeria de Artă „Kulterra” din București. Polihistorii Sophianici

Nota redacției

Subiect de teză de doctorat (Sujet de thèse). „Le Casse du siècle – En quête de vérité”. „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizație Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb” de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric

Le dossier criminel Matthieu Moulinas. Étude de la criminalité sexuelle juvénile (par le biais des MASS – Mathématiques Appliques). Dosarul criminal Matthieu Moulinas (criminal sexual minor recidivist, condamnat la închisoare pe viață). Subiect de teză de doctorat – Studiul criminalității sexuale juvenile cu ajutorul MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale – Sistemele complexe, Fornale și Fractali – prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale, atașat de presă al OADO – Națiunile Unite, detașat permanent la Curțile cu Jurați ale Tribunalelor Judiciare franceze)

Mesajul politic al G-ralului de armată, profesor universitar Mircea Chelaru (deputat AUR al județului Argeș) câtre națiunea Română

Prietenul nostru de suflet, Mihai Căldăraru (Director Executiv Adjunct Protecție Socială a DGAS România – AEDOPS România) – „omul mic cu suflet mare”, premiat de Ministrul Familiei Natalia Intotero, la Gala Națională a Binelui – 2024, iar prof. dr. Adrian Streinu – Cercel, susținător al Galei, distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității Apollonia din Iași și implicit, cu cel de „Cetățean de Onoare” al Târgu’ Ieșilor

Colocviile TeleMoldova Plus (+) cu o dublă lansare de carte și o piesă de teatru

„Art Basel Miami” – Săptămâna Artei în Miami (Corespondență de la artista vizuală Paula Craioveanu – „regina amazoanelor plasticii românești” din Miami – Florida, SUA)

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: Blaga și „gândirea evreiască”

„Arta, pentru a fi cunoscută trebuie să circule”. Eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, din nou în România

Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) de la corespondentul nostru permanent Dr. Anna–Nora Rotaru–Papadimitriou (Grecia–Atena), membră a Staff al Jurnalului Bucureștiului

In memoriam profesoara de canto Adela – Ioana Burlui. Elogiu profesorului de medicină dentară și „omului de litere” Vasile Burlui, președintele Fundației „Sfânta Apollonia” din Iași și „patronul” congreselor internaționale ale Universității Apollonia „Pregătim viitorul–promovăm excelența”

Henri Poincaré, printre contemporanii săi și dincolo de ei. Incursiuni în geo-receptologia și geofilosofia științei (Corespondență de la prof. dr. Narcis Zărnescu, scriitor, critic și istoric literar, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România, secția  Secția X–Filosofie, Teologie și Psihologie, Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Fascismul, un herpes care mereu se reîntoarce”

Cum „traducem” cultura. Marea antologie a liricii românești (Die Geschichte der rumänischen Lyrik) de la începuturi și până astăzi, a poetului și traducătorului trilingv brașovean Dr. Christian W. Schenk (membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului (din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

Uniți în onoare și recunoștință în amintirea eroilor de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, la sediul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Națiunile Unite)

„Ortopedia Pediatrică este Știință, Artă și Predicție” (Corespondență de la Dr. Gheorghe Burnei, Professor of pediatric orthopedics, Macta Clinic – Constanța)

„Grandes écoles scientifiques – un modèle à réinventer” (Pierre Veltz, professeur émérite à l’Ecole des Ponts ParisTech – École nationale des ponts et chaussées)

„Scriitorul” multirecidivst Rédoine Faïd („Le Roi de Belle”) specializat în jafuri armate și evadări – Spectaculoasa sa evadare din CPSF (Centrul Penitenciar de la Réau) cu un elicopter Alouette. Procesul și Verdictul. Corespondență de la Curtea cu Jurați a TJP (Tribunalul Judiciar Paris)

Traducerea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk – poet și traducător trilingv brașovean, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondent permanent și membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania). Traducerea textelor cu caracter juridic (Thomas Csinta, criminal investigation journalist, research professor in MM – mathematical modeling & in MASS – Applied Mathematics in Social Sciences)

Le vernissage de l’exposition „Icônes et poteries de Roumanie” (Corespondență de la eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, promotorul înfrățirii orașelor Brașov – ZMBv și Tours-Métropole Val de Loire)

Le 10 octobre – „Journée européenne & mondiale contre la peine de mort” avec Amnesty International, ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort) et le Journal de Bucarest („Le petit Parisien”)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra