Zvonurile că Elbasî (conducătorul națiunii) Nursultan Nazarbaev (n.1940, om politic kazah, fost președinte al Kazahstanului de la căderea Uniunii Sovietice și independența țării din anul 1991 și până în 20 martie 2019, când și-a dat demisia) ar fi zburat spre Dubai cu apropiații nu s-a adeverit. El a rămas permanent în capitala Nur-Sultan (Sultanul cel frumos) și ține legătura mereu cu Kasîm-Jomart Tokaev (n.1953) actualul președinte al Kazahstanului, ne asigură Aidos Ukibai, purtătorul de cuvânt al primului președinte kazah. Ukibai îi roagă pe ziariști pe twiter să nu mai răspândească știri false și speculații. El a precizat că Nazarbaev se va întâlni cu politicieni pentru consultări, a vorbit la telefon cu șefii statelor prietene. „Elbasî le cere tuturor să se adune în jurul președintelui Kazahstanului pentru depășirea provocărilor actuale și pentru asigurarea integrității țării noastre”, a menționat Ukibai, citat de Agenția TASS. Altfel, în Kazahstan e liniște. Numai prin Almatî armata încă mai vâna demonstranți. Șeful securității statului kazah a fost arestat pentru tentativa de lovitură de stat. Cineva trebuie să plătească. Rețeaua de internet a fost reconectată și oamenii își văd de-ale lor.
Într-un interviu acordat pe 7 ianuarie pentru Reuters, oligarhul fugar Muhtar Abliazov (n.1963, om politic și de afaceri, condamnat pentru detiurnare de fonduri, disimulare de venituri, asociere de răufăcători și crimă de sânge) a spus că el este conducătorul protestatarilor, că „el a făcut legătura între islamiști și criminali contra autorităților”, remarcă RIA Novosti. Apare deci un posibil coordonator al opoziției, un fel de Monte-Cristo într-o țară fără opoziție, vânat peste tot în lume de autoritățile kazahe. „The Financial Tmes” scria prin 2017 că Abliazov are legături cu serviciile speciale din SUA și din Marea Britanie. Și astfel se speculează că americanii ar fi în spatele acestui puci. În 2012, Abliazov a fost condamnat de un tribunal din Londra la 22 de luni de pușcărie, dar a fost ajutat să evadeze în ultima clipă. Ajunge în Franța care încearcă să-l extrădeze în Rusia, care îl caută pentru că a pus bazele unei scheme de escrocare a maselor largi populare, dar nici francezii nu i-au făcut nimic fiindcă avea statut de refugiat politic. În ianuarie 2022, Abliazov vine la Kiev și declară că este liderul opoziției din Kazahstan și că el conduce revoluția din Almatî.
Orașul Nur-Sultan a fost fondat în anul 1830 ca un avanpost cazac, în urma unui ordin țarist, sub denumirea de Akmolinsk. Fondatorul a fost colonelul Feodor Kuzimici Șubin al doilea, participant la bătălia de la Borodino. Pentru meritele sale în dezvoltarea relațiilor ruso-kazahe, Șubin a fost decorat cu ordinul „Sfânta Ana” gr. II. În anul 1961, orașul a fost redenumit Țelinograd, ca un centru al exploatării solului virgin din Kazahstanul de Nord și de Sud. În anul 1992, orașului i s-a redat denumirea istorică Akmola. Cuvântul „Akmoea”, în traducere din limba kazahă, înseamnă „Altarul Alb” (sau „Mormântul Alb”). Acest lucru se explică prin faptul că la 20 km de oraș se află tractul cu același nume, în partea de sus a unui deal de calcar alb, unde este înmormântat veneratul Abîlai hanoi kipceakc Niaz bi. Pe 6 iulie 1994, a fost adoptată de către Sovietul Suprem al Kazahstanului mutarea capitalei de la Almatî la Akmola. La 10 decembrie 1997, Nursultan Nazarbaev, președintele Kazahstanului, a luat decizia finală de a muta capitala. Cu toate acestea reprezentare internațională a orașului Akmola în calitate de nouă capitală a Kazahstanului a avut loc pe 10 iunie 1998.
Totuși, aceste liberalizări au afectat prețul, iar acesta s-a dublat peste noapte, fapt care i-a afectat foarte mult pe cetățenii obișnuiți. În majoritatea cazurilor, ei folosesc GPL. Peste 50% din mașinile din Kazahstan merg pe GPL. Prin urmare, oamenii au fost nemulțumiți și au ieșit în stradă. Foarte interesant, aceștia au ieșit să protesteze în Almatî, foarte aproape de granița cu Republica Populară Chineză, iar pe acolo circulă și petrolul din Kazahstan care se întoarce sub formă de kerosen sau benzină din China. „E vorba de un acord între cele două țări. Din acest punct de vedere, reprezintă o problemă destul de mare (…)”, a precizat, pentru DC News, analistul Andrei Vlășceanu.
RIA Novosti trece la contraatac: „Un analist de la Washington Post scrie deschis despre „invadarea Kazahstanului de către Putin” și prezice un viitor trist pentru Ucraina în acest sens. Kazahstanul a anunțat că invadatorii au acționat profesionist. Adică ce fel de imagine apare în creierul virgin al omului occidental de pe stradă? Într-o țară îndepărtată și sărăcită, al cărei nume se termină în-stan, un sultan local crește prețul gazelor. Populația sărăcită iese în piețe. Sultanul îi cere ajutor lui Putin, iar insidiosul Kremlin introduce imediat trupe pe teritoriul unui stat suveran. Groază-groază-groază! „„Și în viitorul apropiat, o „invazie” rusă a Ucrainei va fi forțată asupra omului de rând în același mod – și toate acestea vor cădea pe un pământ bine pregătit, plin de isterii în stilul „planului lui Vlad Nebunu: planurile lui Putin. Un blitzkrieg în Ucraina și șantaj nuclear la adresa Occidentului pentru a recrea URSS””. Și toată tărășenia coincide cu perioada în care încep negocierile dintre Rusia și SUA privind interzicerea extinderii NATO spre est.
Kazahstanul și… românii
Teritoriul Kazahstanului modern a fost locuit încă din paleolitic. Creșterea vitelor s-a dezvoltat în perioada neolitică, deoarece clima și topografia regiunii sunt cele mai potrivite pentru un stil de viață nomad. Teritoriul kazah a fost o componentă cheie a traseului stepei eurasiatice, precursorul drumului mătăsii. Arheologii cred că oamenii de aici au domesticit mai întâi calul. În vremurile preistorice târzii, Asia Centrală a fost locuită de grupuri din cultura proto-indo-europeană Afanasiev, de culturile indo-iraniene timpurii de mai târziu, cum ar fi Andronovo, iar mai târziu culturi indo-iraniene precum Saka și Massageții. Alte grupuri au inclus sciții nomazi și imperiul persan ahemenid de pe teritoriul sudic al țării moderne. În 329 î.Hr., Alexandru cel Mare și armata sa au luptat în bătălia de la Yaksart împotriva sciților de-a lungul râului Yaksartes, cunoscut acum sub numele de Sîr Darya de-a lungul graniței de sud a Kazahstanului actual. Masageții și sciții sunt denumiri pentru unul și același grup etnic: dacii nomazi ai reginei Tomiris, cea care l-a ucis pe Cirus și care a pus bazele cetății Tomis (Constanța). Este semnificativ că turcii își botează frecvent fetele cu numele „Tomris”, în timp ce istoria românilor nu menționează numele reginei Tomiris.
Kumanii au intrat în stepele Kazahstanului modern pe la începutul secolului al XI-lea, unde mai târziu s-au alăturat Kîpciakilor și au fondat vasta confederație Kumano-Kîpciak. În timp ce orașele antice Taraz (Aulie-Ata) și Turkestan au servit mult timp ca puncte importante de tranzit de-a lungul Drumului Mătăsii care leagă Asia și Europa, adevărata consolidare politică a început abia odată cu stăpânirea mongolă de la începutul secolului al XIII-lea. Sub Imperiul Mongol, au fost create cele mai mari districte administrative din istoria lumii. În cele din urmă, au căzut sub stăpânirea Hanatului Kazah în curs de dezvoltare.
În această perioadă, modul tradițional de viață nomad și creșterea animalelor au continuat să domine stepa. În secolul al XV-lea, între triburile turcești a început să se formeze o identitate kazahă distinctă, al cărei proces a fost consolidat până la mijlocul secolului al XVI-lea odată cu apariția limbii, culturii și economiei kazahe. Cu toate acestea, regiunea a fost în centrul unei dispute în continuă creștere între emirii indigeni kazahi și popoarele vecine vorbitoare de persană (farsi) din sud. În perioada sa de glorie, Hanatul va guverna părți din Asia Centrală și va controla Kumania. Până la începutul secolului al XVII-lea, hanatul kazah se lupta cu influența rivalității tribale, care de fapt a împărțit populația în Hoardele Veche, Mijlocie și Mică (juz). Dezbinarea politică, rivalitatea tribală și importanța în scădere a rutelor comerciale terestre dintre est și vest au slăbit Hanatul kazah. Hanatul Kiva a profitat de această oportunitate și a anexat Peninsula Mangîșlak. Stăpânirea uzbecă a continuat acolo timp de două secole până la sosirea rușilor.
În secolul al XVII-lea, kazahii s-au luptat cu Oirații, o federație a triburilor mongole occidentale, inclusiv Dzungarii. Începutul secolului al XVIII-lea a marcat apogeul Hanatului Kazah. În această perioadă, Hoarda Mică a participat la războiul împotriva Hanatului Dzungar din 1723-1730, care a urmat „marelui lor dezastru” – invazia teritoriilor kazahe. Sub conducerea lui Abulkhair Khan, kazahii au câștigat victorii majore asupra dzungarilor la râul Bulanty în 1726 și în bătălia de la Anrakai în 1729.
Abîlai-han a luat parte la cele mai semnificative bătălii împotriva dzungarilor din anii 1720 până în anii 1750, pentru care oamenii l-au declarat batîr (erou). Kazahii au suferit raiduri frecvente asupra lor din partea kalmîcilor de pe Volga. Hanatul Kokand a exploatat slăbiciunea juz-ilor kazahi după raidurile Dzungarilor și Kalmîcilor și a cucerit ceea ce este acum sud-estul Kazahstanului, inclusiv Alma-Atî, capitala oficială în primul sfert al secolului al XIX-lea. În plus, Emiratul Buhara a condus Șîmkent înainte ca rușii să preia controlul. Venirea celor peste 400.000 de ruși la începutul secolului al XIX-lea a însemnat o nouă colonizare a Kazahstanului. Această regiunea săracă a deevnit ținta deportărilor ordonate de Stalinmai ales după al Doilea Război Mondial. Așa au ajuns acolo mii de români care au acum patru asociații culturale. Nikita Hrușciov (1894-1971, fost om politic rus care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, ocupând uncția de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între 1953 și 1964, și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri între 1958 și 1964) va organiza aici „marea desțelenire”, când vor veni aici numeroși basarabeni și bucovineni ca tractoriști. Unii nu s-au mai întors…
Ziaristul Viorel Patrichi: Rusia a trimis trupe în Kazahstan. Intră și China în hora din Kazahstan?
Ziaristul Viorel Patrichi: Rusia premiază „presa independentă din Romania”
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
