Recenta carte semnată de Radu Țuculescu, „La umbra muntelui Tabor, locuri și oameni din Țara Sfântă” a apărut la Editura Galaxia Gutenberg. Volumul este structurat în șase părți distincte, prima conține impresiile autorului în urma călătoriilor în Israel iar celelalte cinci sunt destinate interviurilor pe care Radu Țuculescu le clădește pe baza întrebărilor sale și răspunsurile de rigoare ale prietenilor la care a făcut apel în acest sens.
Locurile vizitate în Țara Sfântă oferă posibilitate autorului în a evoca cu deosebită dibăcie și iscusință imaginile descrise; Radu Țuculescu posedă un talent cu totul ieșit din comun în a reda amănuntele constatate cu ocazia călătoriilor sale, mărturie–printre altele–splendidul drum parcurs pe paginile romanului Femeia de Marțipan, de la Viena, la Praga, Amsterdam și Basel.
Numeroasele momente trăite în Israel își găsesc înfățișarea într-o formă concretă, aproape palpabilă, ai impresia că ești părtaș(ă) la plimbările pe malul mării, în escaladarea muntelui Tabor sau a contemplării lacului Kineret. Constatarea autorului referitoare la Tel Aviv pe care îl numește „orașul alb” împreună cu fermecătorul cartier Yaffo, îi îngăduie formularea felului său în a privi lumea : constată cu deosebită simpatie prezența în plin cadru izraelian a unei biserici catolice nu departe, turnul unui minaret. Periplul în Țara Sfântă poartă cititorul din nord spre sud, escală la Marea Moartă, apoi la mormântul lui Ben Gurion la chibuțul Sde Boker în compania prietenilor cu care se organizează și serate literare.
Prietenii care apar în carte, sunt, conform cronologiei din volum, Biti Caragiale, Moshe B. Itzaki, Noa Levin Harif, Paul Farkaș și autoarea acestui articol, Sofia Gelman Kiss. Numitor comun: limba română. Interlocutorii relatează câte-ceva din biografiile lor apoi răspund cu generozitate la întrebările formulate de către Radu Țuculescu. Ingenios tablou spre a reda nu numai impresiile subiective ale scriitorului-turist, dar și de a le corobora cu trăirile (mai) obiective ale locuitorilor țării. Răspunsurile formulate de prietenii privilegiați ai autorului, au menirea de a comunica aspecte sui generis ale fiecăruia în parte, în acest sens, vă invităm de pe acum la o deosebit de interesantă lectură a cărții !
Spicuiri din textele volumului
Doamna Biti Caragiale–cu vârsta de peste 100 de ani (!) îi dorim La mulți ani și pe această cale – explică numele său de familie, nume dobândit prin căsătorie : soțul doamnei, Costache Caragiale era membru al ilustrei familii a renumitului scriitor Ion Luca Caragiale. „Cine sunt eu, mă întrebați? Sunt un om împovărat de ani, (…) care este în stare să înceapă ziua cu bucurie privind albastrul cerului, legănarea ușoară a crengilor din copacul ce se vede prin fereastra camerei mele.”
Doamna Biti Caragiale scrie săptămânal articole pentru ziarul de limbă română în Israel. Consideră că face parte dintre cei care au avut norocul în a continua profesia de jurnalistă și după ce a părăsit România. Relatează episodul plin de greutăți după ce în anul 1984 fiul ei a părăsit România; ca sancțiune a fost eliminată din presă…„A nu se lucra cu Biti Caragiale. Are fiul plecat din țară”. Lucrurile s-au mai îndreptat după ce a început să lucreze la o publicație a Federației Comunităților Evreiești din București. Evenimentele petrecute în luna Decembrie 1989 le-a trăit într-un mic apartament din vecinătatea Ateneului Român. În noaptea incendiului Bibliotecii Centrale, apartamentul ei a ars în întregime. Acesta a fost imboldul de a părăsi România, pentru a se stabili în Israel. Locuiește la Haifa, orașul de care s-a îndrăgostit și unde se simte în largul ei „Pentru că (…) sunt o fire iubitoare de comunicare am reușit să-mi fac mulți prieteni printre care și scriitori israelieni de limbă română.” Împreună cu Francisca Stoleru și Madeleine Davidson a organizat un Cerc Cultural pentru vorbitorii de limbă română cu programe lunare de interes multiplu.
Moshe B. Izhaki s-a născut în Israel, fiul unor emigrați din România. Biografia sa prezintă multiple aspecte legate de multe domenii, de pildă cunoaște secretele vapoarelor, a lucrat în diverse garaje ca mecanic auto, serviciul militar îi oferă salturi cu parașuta și acțiuni pe front în trei războaie. Două decenii a trăit în chibuțul Nahal Oz ca agricultor pentru ca până la urmă să devină omul literelor, poet și traducător. După obținerea titlurilor BA, MA și a doctoratului, este cooptat la Institutul Academic Educațional de la Oranim. A publicat nouă cărți de poezie, traduceri de proză și poezie din limba română, domeniu în care lucrează în continuare.
La întrebarea lui Radu Țuculescu referitoare la dificultatea de a trăi într-o țară cu permanente pericole, Moshe B. Itzhaki răspunde: „N-am altă patrie în afara Israelului ! Aș putea să regret că profetul Moise nu ne-a dus în Elveția sau în alte țări cu multă verdeață (…), dar destinul lui Moise era să ajungă la țara promisă chiar dacă el însuși a rămas pe mintele Nebo. De acolo putea zări țara promisă iar eu trăiesc în această țară din propria-mi voie, chiar dacă nu curge în ea lapte și miere ci câteodată se varsă suficient sânge din nenorocire.” Moshe B. Izhaki consideră că politicienii nu se ocupă suficient de relațiile încordate–eufemistic spus – dintre evrei și arabi în interiorul Israelului. Este preocupat de problemele majore ale societății israeliene, vede în polarizările extremismului, un real pericol pentru viitor. Referitor la felul în care privește viața, Moshe B. Itzaki conchide :„prefer să trăiesc conform aserțiunii carpe diem și nu memento mori. (…) nu vreau să trăiesc în umbra dictonului care mă apropie de sfârșit ci să mă bucur de momentul de față. Să-i dau frumosului să mă surprindă din nou și din nou, să vin în contact cu lumea din prisma unui copil și imaginația să mă însoțească încă ani mulți de aici înainte.”
Profesor universitar, poet, traducător, editor, curator, actor de teatru și ornitolog, Moshe B. Itzhaki (1951, Israel) a fost decan al Facultății de Studii Continue, la Colegiul Academic al Științelor Educației Oranim. Trăiește la Ahuzzat Barak, lângă Muntele Tabor. A publicat volumele de poezie: Întoarcerea în neant (1993); Când porțile se-nchid (1999); Cicluri neîntrerupte (2004); Râurile își înalță vocile (2009); Vremea nebuniei–Duet cu un pictor (2010); Purtat de vânt (2011); Corpul e un ecuator (2014); Pasărea din urmă (traducere din ebraică în română de Paul Farkas, 2015); Pasărea-ndoielii (2018); Și vine ploaia (traducere din ebraică în română de Paul Farkas, 2018); Dar eu am privit în urmă (2021). A tradus în ebraică: Ana Blandiana, Refluxul sensurilor (2014), Speranța sub un soare gri (2017) și Când moartea se aprinde în frunze (2021); Apă strânsă-n căușul palmei (2018), o antologie care cuprinde 11 poeți ai Cenaclului Echinox (în colaborare cu Paul Farkas); Dinu Flămând, Umbre și faleze (în colaborare cu Paul Farkas); Marta Petreu, Singurătatea e o țară unu pe doi (în colaborare cu Paul Farkas). În septembrie 2017, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmatiei, a fost distins, la Desești, cu Premiul „Nichita Stănescu” pentru poeziile sale (traduse în limba română de Paul Farkas). În octombrie 2018, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania din Cluj-Napoca, a primit premiul „Proba limbii române” pentru traducerea în ebraică a antologiei Apă strânsă-n căușul palmei.
Expoziţia „Punct de sprijin”, de Noa Levin Harif, poate fi admirată la Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Noa Levin Harif, femeie, mamă, artistă, profesoară și cercetătoare–cum se auto-intitulează, este o graficiană excelentă care se apleacă asupra problematicii israeliene cu mult har. În cuvintele de la începutul interviului, Noa Levin Harif vorbește despre viața ei–copilă fiind–în chibuț „experiența unică de a trăi în primii zece ani ai mei împreună cu alți copii a influențat în mod deosebit caracterul meu și felul în care am perceput realitatea. (…) M-am trezit că reflectez și gândesc despre mine la persoana întâia la plural și nu la singular.” În anii 80 părăsește chibuțul pentru a se stabili împreună cu părinții ei la Rechovot. După serviciul militar, în prima parte a deceniului 90 studiază design la Academia de arte Bezalel. Întâlnirea cu ARTA avea să definească drumul ei în continuare spre a se împlini în domeniul educațional și artistic. Poezia face parte integrantă a preocupărilor sale alături de procesul de cercetare și creație. Drumul ei se intersectează cu cel al lui Moshe B. Itzaki când își continuă studiile la Colegiul Oranim de lângă Haifa pentru ca apoi să devină cadru didactic al institutului. Beneficiază de expoziții, desenează coperte de carte și ilustrează poezii, Noa Levin Harif, ea însăși scrie poezii, scrisul a devenit o necesitate existențială a vieții – mărturisește.
Paul Farkaș a venit în Israel în anul 1986 și s-a stabilit la Kiryat Bialik. Și-a terminat studiile universitare la facultatea de Filologie secția engleză-română la Cluj. Casa de Cultură a Studenților îi îngăduie participarea la diversele cercuri literare–ca de pildă Echinox, să colaboreze la Radio Cluj cu emisiuni muzicale. Sunt anii în care îl cunoaște pe Radu Țuculescu, prietenia lor dăinuie de atunci… În România a fost timp de 10 ani asistent universitar la Institutul de Studii Superioare de la Pitești. În Israel, după ce și-a echivalat diplomele obținute în România, s-a integrat în sistemul educațional ca profesor de limbă engleză la un liceu di Kiryat Bialik. Traduce literatură – în special poezii–din limba ebraică în limba română dar și din limba română în limba ebraică. Referitor la întrebarea autorului în legătură cu viața plină de pericole în Israel, Paul Farkaș consideră că „Istoria unui popor ales care pe tot parcursul existenței sale a fost pus la cele mai grele încercări (…) a reînviat ori de câte ori părea învins de atât de mulți criminali ai istoriei medievale și moderne. (…) Statul nostru amenințat zilnic de hoardele de ucigași ne îndârjește să ne apărăm (…) în folosul păcii. Shalom/Pace este cuvântul cel mai de preț în vocabularul ebraic.”
Paul Farkas, născut la Beiuș/Bihor la 29 iulie 1947, din părinți simpli, meseriași, care au urmat cursurile școlii generale în anii 20 ai secolului trecut, rememorează: „Bunicii mei nu și-au permis să-i țină la liceu. Tata în special era un spirit intuitiv, curios și plin de setea cunoștințelor. Așadar, a fost un autodidact toată viața lui. A citit enorm de mult, a colecționat timbre filatelice, monede vechi și noi și a ajuns unul din cei mai buni richtuitori (croitori de încălțăminte și marochinărie) din România. Mama era o femeie foarte înțeleaptă, bună, generoasă și iubitoare. Adesea făcea sacrificii pentru noi fără să ezite deloc. Școala elementară, generală și liceul le-am urmat la Colegiul Național Samuil Vulcan din Beiuș. Au fost ani de formare complexă a trupului dar mai ales a spiritului. Au fost ani de mari acumulări de cunoștințe la materiile studiate. Practic, au fost ani care mi-au deschis orizonturi deosebit de importante în viață: în special spre direcția științelor umanistice precum limba română, latina, engleza, istoria și geografia. O mare influență au avut-o bunii mei dascăli de la Vulcan care ne-au educat și instruit în maniera școlii clasice și holistice. Holistice deoarece materiile realiste și practice erau și ele studiate de elevii liceului Samuil Vulcan cu același interes. Continui această scurtă și neconvențională autobiografie prin a preciza că studiile universitare le-am făcut la Babeș-Bolyai, facultatea de Filologie (azi, Litere) absolvind secția engleză-română în anul 1971. Anii studenției au fost cei mai frumoși pe care i-am trăit vreodată, din foarte multe motive: acumularea și aprofundarea cunoștințelor de literatură, pedagogie, limbă și metodologie engleză-română, o viață studențească de vis, noi prieteni, mulți și buni, aventuri constructive și împlinirea iubirii mele pentru viitoarea mea soție. În anii studenției am organizat emisiuni de jazz la radio studențesc din cadrul Casei de Cultură a Studenților, am colaborat activ la Radio Cluj în special cu emisiuni muzicale și am fost o perioadă de timp managerul formației de rock’n’roll, Chromatic Group. După obținerea licenței în echivalent de MA, am funcționat 4 ani la Direcția de Export-Import Dacia- Colibași și 10 ani la Institutul de Studii Superioare de la Pitești ca asistent universitar de limba și literatura engleză. Paul Farkas mai precizează: În Israel am ajuns la 4 aprilie 1986 în dorința de a-mi întregi familia, eu și ai mei fiind ultimii rămași în România trăind cu frica de a nu fi în stare să-mi întâlnesc fratele și părinții deja în etate. În Israel am insistat și am reușit să continui meseria de dascăl de engleză echivalându-mi toate studiile din România pentru sistemul educațional israelian. Munca la catedră la început era dificilă și total diferită de sistemul educațional românesc însă cu multă perfecționare și răbdare am ajuns să funcționez la parametrii școlii israeliene și chiar să-mi placă predarea limbii engleze la un liceu umanist și real de tip ORT din localitatea mea, Kiryat Bialik. În fine, în ultimii 10 ani am început să traduc literatură, în special poezie, din ebraică în limba română și din română în ebraică, partenerul și prietenul meu de traduceri fiind Profesorul și poetul Moshe B Itzhaki, un mare iubitor al poeziei și plaiurilor românești.”
Ultima interlocutoare din volum sunt eu, JSK (Sofia Gelman-Kiss) motiv pentru care despre aceste răspunsuri nu vă voi relata nimic…
Cartea lui Radu Țuculescu–în structura ei inedită–este o odă dedicată prieteniei dar în același timp și limbii române. Sunt datoare cu o explicație referitoare la titlul recenziei *„similis simili gaudet”–într-o traducere liberă ar fi „cei ce seamănă se adună…” în sensul în care autorul și interlocutorii săi au multe puncte comune. Dincolo de plăcerea de a scrie în limba română, toți (inclusiv autorul) sunt lipsiți de prejudecăți, privesc lumea dintr-un unghi generos în care Oamenii–indiferent căror comunități aparțin-sunt tratați cu aceiași simpatie și înțelegere. Permiteți-mi să menționez faptul că, astăzi, la data de 1 ianuarie este ziua de naștere a lui Radu Țuculescu; sunt sigură că voi fi în asentimentul participanților la elaborarea volumului când îi voi ura La M ulți Ani, cu sănătate și mult, mult succes !
Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Notă. Alte articole ale autoarei Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului
Articole asociate
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
