Acest articol se adresează studenţilor care au de realizat cercetări de tip survey şi este al treilea din seria de articole despre cercetare pentru începători. Ideea de cercetare sau Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune…și Documentaţia de cercetare sau cum te fereşti de a reinventa roata, fac parte di această serie.

Ideea de cercetare sau „Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune…”

Documentaţia de cercetare sau „cum te fereşti de a reinventa roata”

După ce ai parcurs procesul de analiză, urmează sinteza. Dacă nu te pricepi la acest pas, este în regulă, înseamnă că ai mentalitate de cercetător. Practic, ce trebuie să faci, este să schematizezi şi să structurezi ideile principale rezultate în urma studierii documentaţiei de specialitate şi să adaptezi obiectivele cercetării la ce ai găsit. Asta este ceea ce se numeşte îmbogăţirea percepţiei asupra realităţii sau adaptarea hărţii la teritoriu. Dacă ai dificultăţi, roagă pe cineva să te ajute, cineva pe care ştii că are capacitatea de a face ordine în ideile celorlalţi.

După ce crezi că ai înţeles cum vrei să arate ce vrei să realizezi, prezintă informaţia structurat la câte un om din fiecare in reprezentanţii categoriilor descrise la articolul, „Ideea de cercetare sau Drumul spre iad e pavat cu inteţii bune…”. Atunci când prezinţi informaţia, nu veni cu o mulţime de foi, foicele, grafice şi alte chestii care ţie ţi se pot părea extrem de interesante şi relevante şi care îl pot plictisi sau pune pe fugă pe interlocutor. Foloseşte KISS (vezi articolul „Documentaţia de cercetare sau Cum te fereşti de a reinventa roata”)

Creează un cadru cât mai adecvat unei asemenea discuţii, scoate omul la un suc, nimeni nu este obligat să asculte ce vrei TU să faci, cea mai importantă fiinţă din viaţa fiecărui individ este el însuşi, şi cea mai mare parte din timp se gândeşte la ce vrea El/Ea, nu Tu. Be nice, omul care te ascultă îţi face un mare serviciu. Ai gijă la hoţii de idei (fără să manifeşti paranoia). Feed-back-ul pe care îl vei primi de la cei din jur trebuie să îl filtrezi folosind propriile tale criterii, pentru că doar tu eşti responsabil de deciziile pe care le iei, ceilaţi ţi pot da sfaturi, sugestii, care pot fi utile practic sau nu, depinde de tine să filtrezi informaţiile conform intereselor pe care le ai.

După ce ai studiat bibliografia de specialitate, instrumentele de cercetare, feed-back-ul celorlalţi pe structura concepută de tine pentru cercetare, te poţi apuca să creezi, tu însuţi, sau împreună cu colaboratorii, itemii de cercetare. În funcţie de tipul şi domeniul cercetării, există o multitudine de moduri, strategii, tehnici, abordări ş.a.m.d. pe care poţi să le alegi ce cale vrei să iei pentru a le aplica în cercetarea ta. Dacă îţi place să mergi pe o reţetă sigură, întreabă un specialist sau pe cineva care a mai lucrat într-o asemenea cercetare. De regulă, cercetătorii care îşi publică munca, oferă şi datele de contact. Trimite-le un mail, s-ar putea să îţi răspundă şi să-ţi ofere ajutor consistent!

Din momentul în care te-ai hotărât să faci cercetarea, există două extreme pe care este preferabil să le eviţi la început de drum:

Stilul cârtiţă, adică „nimeni nu trebuie să ştie despre ce facem noi”, totul se predă pe bază de proces-verbal, se semnează eventual contracte de confidenţialitate, nu cerem sfaturi de la nimeni pentru că, Doamne-fereşte, cineva ne poate fura ideea sau munca, păstrezi totul sub cheie şi parolă. Acesta este stilul cu cele mai multe şanse de a asigura, pe lângă viteza melcului turbat, o privare de un feed-back exterior fără de care proiectul de cercetare ar putea să ajungă a fi nereprezentativ. Oricine care lucrează în acest stil ar fi bine să investigheze dacă nu suferă de forme de paranoia sau dacă nu cumva au nevoie de terapie. Desigur, atunci când este vorba despre o companie de cercetare pentru care lucrezi, acesta nu se mai numeşte stil cârtiţă, ci profesional, întrucât face parte din etica muncii. Aici pot avea oarece provocări cei care s-au obişnuit cu celălalt stil.
Stilul out in the open, adică toată lumea să aibă accesul la ce faci, povesteşti la toţi, eventual trimiţi la toată lumea ce ai muncit, fără să mai ţii socoteala ce ai discutat, cu cine, unde şi când. Acesta este stilul cu cele mai multe şanse de a asigura că altcineva îţi va fura munca. Ţine minte că, în România, este uşor să furi o idee sau munca altuia. Oricine care lucrează în acest stil multă vreme, ajung să intre în categoria primilor, care folosesc stilul cârtiţă.

Undeva între aceste două stiluri, pe la jumătatea drumului, depinde de tine pe care îl alegi, de-a lungul lucrului la proiect şi de-a lungul experienţei tale în cercetare. Este important să existe nişte reguli clare de comunicare, iar dacă tu eşti managerul de proiect, este sarcina ta să le stabileşti şi să coordonezi o politică fermă de comunicare pentru a evita neînţelegerile. Atenţie. Un cadru didactic universitar poate fi consultant, dar să nu te aştepţi întotdeauna ca el să fie managerul proiectului. Cadrele didactice universitare sunt prin definiţie oameni cu timpul bine drămăluit, care trebuie să se ocupe şi de alţi studenţi şi mai au şi alte proiecte!

Eficienţa înseamnă să pui scara pe un zid şi să urci cât mai repede până la vârf consumând cât mai puţin efort şi generând maximum de rezultate pozitive posibile. Eficacitatea înseamnă să realizei ceea ce ţi-ai propus punând scara pe zidul care trebuie înainte să urci pe ea.

Ţine minte. Eficienţa înseamnă să ştii să pui scara pe zid şi să urci pe ea ca să ajungi pe partea cealaltă a zidului, cu minim de resurse şi maxim de rezultate. Eficacitatea înseamnă să ştii să pui scara pe zidul care trebuie. Tu ştii care e zidul…

Marcus Victor Grant, român creştin ortodox (consultant și trainer în învățare eficientă-citire rapidă, memorare, concentrare, productivitate, modelare NLP).

Articole asociate