Etichetă: INCC (L’Institut national de Criminalistique et de Criminologie)

După cum știm, acest dosar criminal de mare anvergură în care 28 de persoane au fost ucise și 40 rănite în provincia Brabant, fără un motiv „justificat” (cel puțin aparent!), în principiu, ar fi trebuit să fie clasat (deja) după 30 de ani de anchetă, chiar dacă acesta nu a fost soluționat (în sensul că, vinovații nu au fost identificați, deci, nimeni nu a fost „pedepsit”). În sfârșit, ca urmare a pistei noastre franceze, autoritățile federale belgiene au acordat o derogare până în anul 2025 (când, pe 9 noiembrie, se vor împlinii 4 decenii de la ultimul jaf armat comis la supermarketul Delhaize din Alost, provincia Flandra Orientală, un adevărat un măcel, în care vor fi 17 victime, 8 morți și 9 răniți, în contextul în care suma sustrasă/furată va fi doar de 937.777 FB/cca 47.500 €PPA).Înainte de a expune însă, pista noastră „franceză” să prezentăm câteva detalii legate de rezultatele obținute de către poiliția federală belgiană, după ce pistele „La filière boraine" (filiera Borainedin zona geografică „La Borinage”, regiunea administrativă Valonia, provincia Hainaut, la vest și la sud–vest de orașul Mons, până la frontiera franco–belgiană și extremitatea vestică Sillon Sambre-et-Meuse–Faille du midi, în care vor fi anchetati și inculpați în dosar, iar în 1998 judecați și achitați, fostul polițist local Michel Cocu, Franco Nardella și Jean–Claude Estienevart, alături de ați complici „periferici”, Adrian Vittorio și Michel Baudet) și „filera WNP” (Westland New Post–organbizație de extremă dreaptă fondată în 1979, având ca bază NEM-clubs/NEM-Nouvelle Europe Magazine, care este creat în 1974 de către studenții din Liège sub numele de Frontul Tinereții și care se autodizolvă, după sinuciderea leaderului grupului Paul Latinus pe 24 aprilie 1984) vor fi abandonate în ciuda faptului că legătura dintre extrema dreaptă (Westland New Post) și dosarul TWB (Asasinatele din Brabantul valon) este, încă și astăzi susținută (și de către magistratul Martine Michel), printre altele, și pentru faptul că pe 18 mai 2018, pe un DVD (cu un film de 1h46) recepționat de către redacția cotodianului „La Dernière Heure” (expediat în Gand), autorul anonim face legătura dintre „Noaptea de Cristal” și atacul armat de la supermarketul Delhaize din Alost care au avut loc, ambele, în noaptea de 9–10 noiembrie, în 1938, respectiv, în 1985. De fapt, chiar și primul proces al „filierei boraine” în 1987 în fața Curții cu Jurați a provinciei Hainaut a fost un eșec total, în care, cei inculpați în dosar vor fi (toți) achitați în ianuarie 1988.Încredințat, ulterior, judecătorului de instrucție Jean-Claude Lacroix, acesta va trece prin mâinile judecătorului de instrucție de Jean-Paul Raynal de la Charleroi, pentru ca în final să ajungă la Martine Michel care era ferm convinsă de nevinovăția „filierei boraine”, dar bănuia implicarea extremei drepte (NWP).Notă. Kristallnacht (Noaptea de Cristal, Noaptea sticlei sparte, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht și Novemberpogromnacht) desemnează pogromul împotriva evreilor din Germania Nazistă, inclusiv, Austria (anexată prin Anschluss, Germaniei Naziste), în noaptea de 9-10 noiembrie 1938. Denumirea Reichskristallnacht s-a răspândit mult, chiar și în afara Germaniei și Austriei. Totuși, sensul original al acestei denumiri, conotațiile ei din prezent-care diferă foarte mult de cele inițiale–precum și numeroasele alte denumiri ale acelor evenimente fac ca în ultima vreme în Germania să se prefere oficial o altă denumire, și anume „Novemberpogromnacht” (Noaptea pogromului din noiembrie). De fapt, între 9 și 13 noiembrie 1938 în numeroase orașe și sate germane și austriece au fost devastate casele evreilor și circa 8.000 de magazine evreiești. Atât civili, cât și trupele SA (Sturmabteilung) și SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte—originea numelui „Noaptea sticlei sparte”. În această perioadă în Germania și Austria au fost omorâți în bătaie circa 400 de evrei, iar alți 30.000 au fost deportați în lagăre de concentrare–dintre între 2.000–2.500 au murit în zilele următoare. În plus, 1.668 de sinagogi (deci aproape toate sinagogile) au fost devastate, 267 din ele fiind chiar incendiate. Toate aceste crime au fost înfăptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, în cadrul politicii sale naționaliste, rasiste și antisemite.În ceea ce privește înregistrarea video (care, foarte probabil, ar fi fost expediată și alto cotidiene belgiene) autorii acesteia (care consideră că nu ar fi vorba de o coincidemță dintre cele două evenimente sângeroase) îi și identifică (cu certitudine) pe cei 3 membri ai bandei de asasini. Este vorba de Michel Libert („uriașul”–le géant), Jean-Pol Dauphin („bătrânul”– șoferul) și Christian Elnikoff („ucigașul”– asasinul).Problema este că chiar dacă ultimii 2 erau și ei membri ai WNP și au fost anchetați în dosarul TBW (Asasinatele din brabantul Valon) primul era cardiac, iar celălalt epileptic, ceea ce face ca profilul lor să nu „prea” corespundă cu cel al adevăraților criminali. Michel Libert („mâna dreată” a lui Paul Latinus) cofondator al WNP (după părerea mea o ogranizație obscură, ocultă și „tulbure”, care până la urmă nu se știa pentru cine „lucrea”, pentru statul american, pentru statul belgian sau pentru ambele) și șef al serviciului de informații al acesteia, ar fi fost și „indic” (informator) al statului belgian (ca membru al „Miliției Jésus-Christ” din Charleroi) și în plus, ar fi activat la început și cadrul cabinetului de detectivi privați ARI (Agence de Recherche et d’Information), fondat în 1983 de către jandarmii Madani Bouhouche și Robert Beijer, după ce au fost trecuți în rezervă (din motive disciplinare), care și ei la rândul lor au fost cecetați penal în dosarul TWB fără să fi fost inculpați.Mai târziu, părăsește ARI și își fondează propria agenție SCAG (Security and Cleaning Agency din Sint-Bernardusstraat/Str. Saint Bernard nr. 35 în locuința sa din Sint-Gilles) specializată în (contra)spionaj industrial.În Gouden Gids Brussel (1986–1987) acesta este menționat cu activități de „securitate”, de „detectivi privați” și „servicii de curierat” (cu 4 numere de telefon : 53730 495, 5371797, 5387546, 5391488). Dacă primul număr era „privat”, ultimul ar fi fost atribuit în 1988 lui Delodder J. (o Papetărie, pe avenue Volders nr.57, 1060 Bruxelles) cu o publicitate la „messagerie, prevenirea terorismului, investigații, supraveghere, (contra)spionaj industrial.Astfel, în timpul pandemiei Covid-19, vor fi interpelate două persoane „suspecte” în dosar, și un fost răufăcător (gangster) Alain Moussa (în vârstă de 70 de ani, originar din Bruxelles) și Daniel B. (proprietarul unui local în cartierul Basiliquepe care nu îl identificăm pentru a nu-i prejudicia imaginea), care vor fi puși în libertate pe 30 decembrie 2021 (în jurul orei 21h00) după audierea lor și în urma unor percheziții efectuale la domiciliile acestora, la Ganshoren, respectiv, la Asse, ocazie cu care arme de foc, telefoane mobile si material informatic au fost sesizate.Cei doi au fost interpalați pe 28 decembrie 2021, după ce ar fi făcut declarații în presă că ar fi fost în contact cu membrii bandei din Nivelles (Nijvel), având în vedere faptul că în anii 1980, ar fi făcut parte din banda Baasrode/banda De Staercke (specializată în jafuri armate–„rapide, cu precizie militară” de bănci, de bijuterii, de birouri de poștă, furgoane blindate–transportoare de fonduri în cash, etc., pentru care membrii săi au fost condamnați la 20 de ani de recluziune criminală), a cărei protagonști Philippe De Staerke și Dominique Salesse au fost considerați ca „suspecți” în dosarul TWB (1982– 1985). De remarcat este faptul că primul dintre cei doi, Alain Moussa („membru efemer” al bandei De Staercke, condamnat de mai multe ori pentru jafuri armate) ar fi negat întotdeauna implicarea sa în asasinatele din Brabant (dosarul TBW), dar ar fi afirmat, din contră, că, Philippe De Staercke și Dominique Salesse ar fi doi dintre membri bandei din Nivelles (iar cel de-al 3-lea, posibil, Léopold Van Esbroek!) care ar fi beneficiat de complicitatea și protecția foștilor membri ai Poliției federale, ai Siguranței Statului, dar și a fostului director al închisorii Saint Gilles, Jean Bultot (care pe 27 ianuarie 1986 s-a refugiat, cu soția și copilul său în Paraguay, după ce pe 26 ianuarie 1986, judecătorul de instrucție Jean–Michel Schlicker l-a inculpat pe jandarmul Madani Bouhouche în dosarul asasinatului inginerului Mendez și care s-ar fi întâlnit cu jandarmul Robert Beijer, inculpat și el în dosar, în timpul tranzitului său prin Paraguay, înainte de a ajunge în Tailanda, după ce cei 2 au fost și ei cercetați penal în dosarul TBW).Dar Philippe De Staerke ripostează în Nieuwsblad și afirmă că „el a fost un țap ispășitor în dosar, dar nu se simte îngrijorat”, pentru că „Moussa este un toxicoman și mitoman alcoolic”, chiar dacă susține că nu s-ar droga de peste un an!Tot conform, purtătorului de cuvânt al Parchetului federal, Eric Van Duyse în dosarul TWB ar fi fost efectuate peste 800 de prelevări de ADN (dintre care jumătate ar fi fost dejaverificate), după furnizarea de către populație a cca 600 de „informații prețioase” iar printre cei de la care s-au recoltat probe, s-ar fi aflat și principalii leader ai grupărării de extremă dreaptă Front de la Jeunesse (organizație belgiană de extremă dreaptă fondată în 1973 de către studenții de universității din Liège și membrii NEM-Clubs, activă în anii 1970–1980, care va da naștere în 1982 Partidului de Foțre Noi-Parti des Forces nouvelles/PFN). https://youtu.be/OS0qb0R0enw Cu această ocazie, anchetatorii din cadrul CBW (Celula Brabantul Valon) au exhumat luni, pe 7 decembrie 1920 și cadavrul fostului cascador Alain Vincx (decedat accidental, în vârstă de 41 de ani, pe 25 mai 1987, pe circuitul de automobile olandez Zandvoort) în cimitirul Ophain-Bois-Seigneur-Isaac, al cărui nume ar fi fost citat (de mai multe ori) în atacurile armate sângeroase comise în dosarul TBW.(Re)amintesc aici faptul că Philippe De Staercke care ar fi fost șeful bandei Baesrode (responsabilă de comiterea a unei duzini de jafuri armate), condamnat în 1987 la 20 de ani de recluziune criminală, deși era suspectat că ar fi fost unul dintre membrii bandei din Nivelles, în mai 2001 este disculpat în dosar din „lipsă de probe fiabile și suficiente”, cu toate că un fost anchetator în dosar, Roger Romelart (sinucis pe 15 februarie 2019, la vârsta de 78 de ani la domicilul său din Erpe-Mere) l-ar fi recunoscut ca atacator pe De Staercke în supermarketul Delhaize din Alost în 1985.N-ar fi exclus ca moartea acestuia (sinuciderea) să aibă legătură cu arestarea a 2 colegi de-ai săi, anchetatori în dosarul TBW (în cursul lunii ianuarie), François A. (în vârstă de 70 de ani, fost membru al BSR–Biroul de Supraveghere și Căutare, originar de Hal) și Philippe V. (în vârstă de 61 de ani, membru al Celulei de anchetă Delta), membrii și ei ai Celulei Delta (ca de altfel și Romelart), eliberați ulterior (după un arest preventiv), .care ar fi manipulat ancheta, Romelart îl ancheta în 1985 pe Robert De Staercke, fratele lui Philippe De Staercke și ar fi obținut o serie de informații (împreună cu Philippe V.) despre, un alt suspect în dosar, Apostolos Papadopoulos, un prieten apropiat al lui Philippe De Staercke.Un rol important în interpelarea lor ar fi jucat și David Van de Steen (care și-a pierdut ambii părinți și sora sa în atacul din supermarketul Delhaize din Alost pe 9 noiembrie 1985).În cee ace îl privește pe Léopold Van Esbroeck („Dikke Léopold”/„Popolino”, astăzi, în vârstă de 71 de ani), acesta a fost condamnat în 1987, ca membru al bandei Baesrode, ca de altfel, și Philippe De Staercke, la 20 de ani de recluziune criminală și „timp de 10 ani la dispoziția justiției”.Considerat un timp, într-o primă fază a anchetei, ca „uriașul” („le Géant”) bandei de asasini din Nivelles (Nijvel), Van Esbroeck (care șia publicat în 1998 memoriile sale de gangster) și-a clamat întotdeuna nevinovăția în dosarul TBW, ca de altfel și De Staercke, și ca dovadă, el a furnizat amprente genetice justiției (probe ADN) atât în 1986 cât și în 2019, care nu ar fi fost identificate (cel puțin, până în prezent !) pe niciunul dintre obiectele recuperate („pescuite”) din canalul Ronquières și utilizate de către asasini în jafurile lor armate.Aceași soartă vor avea și foștii jandarmi, Robert Beijer și Madani Bouhouche, care după „concedierea” lor în 1983 au devenit infractori de drept comun, fiind condamnați de către Curtea cu Jurați în 1995 la 14 ani, respectiv, la 20 de ani de recluziune criminală, dar și ei, vor fi disculpați în dosarul TBW.După (e)liberarea lor condiționată (dsub control judiciar) în 1999, Beijer trăiește în Tailanda, iar Bouhouche a murit de cancer în 2005 în casa sa din Pyrénées (în Franța).Jean Bultot (fost director adj. al închosorii Saint-Gilles și membru al organizației de extremă dreaptă „Forces Nouvelles”), a fost considerat, și el, suspect, în dosarul criminal TBW. Cu ocazia percheziței făcute în cursul lunii noiembrie 1985 la domiciliul său anchetatorii voir descoperii mai multe încărcătoare și sute de gloanțe în genul celor care au fost utilizate în asasinatele din Brabant.Acesta va declara însă că gloanțele le-ar fi fabricat el și că le-ar fi comercializat (oarecum) legal, dar va fi inculpat într-un alt dosar infracțional pentru că în cursul lunii mai 1985 ar fi „impus” (oarecum!) lui Philippe De Staerck ca să comită un furt (considerat califiicat).Tot ca membru al bandei din Nivelles („uriașul”) a fost suspectat începând cu 1984 și Michel Libert (1,91m), unul dintre leaderii organizației de extremă dreaptă Westland New Post (WNP), dar, după relansarea anchetei în 2018, apare în vizorul anchetatorilor un nou suspect.Este vorba de teroristul islamist franco–marocan Abdelkader Belliraj, arestat în 2008 și condamnat la închisoare pe viață în Maroc pentru recunoașterea a 6 asasinate politice comise în Belgia, în anii 1980–1990.Avocatului familiei acestuia Abderrahim Lahlali, se consideră însă „șocat” de această ipoteză, cu atât mai mult cu cât acesta nu are un profil de infractor de drept comun și nici nu măsoară decât 1,75m. (....). În sfârșit, înainte de desfășurarea atacurilor la supermarketurile din Brabant, armele sustrae (furate) de la sediul grupului de intervenție de elită Diane, se pare că și acestea ar fi „tranzitat” la Juan Méndez, înainte de a fi vândute în Honduras, dacă ținem cont de faptul că omul de afaceri american Douglas Stowell (care ar fi lucrat pentru CIA) l-ar fi vizitat pe acesta (pe 9 noiembrie 1985), ca de altfel și Davila del Pielago, care ar fi fost, printre altele și autorul unei cărți despre armament utilizată și de către grupuri teroriste și care ar fi fost găsită la domiciliul lui Méndez din Overijse cu ocazia percheziției efectuate de către anchetatorii de la CBW (Celula Brabant Wallon).Aceștia erau convinși (mult timp), că între atacurile din supermarketurile din Brabant și asasinarea inginerului (comercial) Juan Méndez ar exista o legătură.În primul rând, pentru că acesta din urmă a fost „executat” în proximitatea locului atacului asasinilor din Brabant.Pasionat de arme și colecționar de armament, acesta ar fi practicat tirul sportiv (practical shooting) cu tot felul de persoane „dubioase”, printre care și fostul jandarm Madani Bouhouche pe care îl cunoștea bine, motiv pentru care, acesta nu excludea faptul că armele care au fost furate de la el în 1985 (puțin timp înainte de atacuri), să fi fost folosite de către TWB (asasinii din Brabantul valon) în jafurile lor (armate).În al doilea rând, pentru că, cu ocazia percheziției la Bouhouche, anchetatorii ar fi găsit și arme dintre care unele nu figurau (înregistrate) în baza de date a lui Méndez de la FN Herstal.Un GP9 mm găsit la acesta, cu această ocazie, mult timp, ar fi fost considerată de către anchetatori ca arma crimei.După cum am menționat, Bouhouche a fost acuzat, la început de crimă și de jafuri armate, dar de crimă a fost achitat și ca urmare asasinul lui Juan Méndez–Blaya (care lucra din 10 august 1981 ca inginer comercial la FN de la Herstal si se ocupa de vânzarea materialului militar în Peninsula iberică și America latină) nu a fost identificat.În cursul anchetei Juan Méndez, Guy Goffinon (adjutantul-șef al Brigăzii de Jandarmerie de la Bruxelles, decedat la vârsta de 58 de ani, în 1995) a făcut apel la un vechi prieten al său, expert în armament (de pe lângă Tribunalul din Bruxelles), Comandantul Claude Dery (militar de carieră la SGR–Service Général du Renseignement de l’armée/Serviciul general al informațiilor al armatei) care lucrat nult timp în Orienul Mijlociu.Cei 2 vor încerca o conexiune „artificială” între cele două dosare criminale TBW si Juan Méndez, pentru a-i determina, eventual, pe suspecți să treacă la dezvăluiri.În acest context, Dery va declara că pistolul GP „pus la dispoziția” lui Mme Bouhouche (cu scopul evadării soțului ei) ar fi servit asasinilor din Brabant (TBW) în atacurile lor, ceea ce presa a și lansat imediat în spațiul public.Dar, după cum am menționat dej, această conjectură era falsă pentru că analizele balistice științifice efectuale în laboratoarele Bundeskriminalamt (BKA) au confirmat acest lucru. În sfârșit, există confuzii și în ceea ce privește locul în care Juan Méndez a fost asasinat.Nu prea este clar dacă este vorba de „breteaua” șoselei europene E411 în direcția Wavre/Namur (în proximitatea cimitirului de cîini) sau în direcția Bruxelles, știind că aceasta este o autostradă care leagă Belgia de Franța și care începe cu interescția Léonard la Bruxelles, apoi, continuă pe autostrada A4 până la Arlon, care se prelungește cu drumul național N81 și cu autostrada A28 în Aubange, unde face conexiunea în Franța, cu autostrada A30 în direcția Metz (prefectura departamentului Moselle în Lorena), pentru ca, în sfârșit, să se termine la Uckange (aflat în aria urbană Thionville, în departamentul Moselle) via autostrada A31-E25.Într-un asemenea context am putea presupune că Mendez fi putut fi ucis pentru că ancheta și el asupra TBW și ar fi descoperit ceva legat de ei, iar cum asasinii nu au vrut să se implice direct în lichidarea lui, această sarcină i-ar fi revenit lui Mandani Boubouche, ceea ce este contrazis de ancheta noastră (privată).Însă, moartea lui în Pyrénées, în ultima decadă a lunii noiembrie 2005 (la vîrsta de 53 de ani), într-un accident cu ocazia tărerii unui copac (sub care rămâne blocat un timp), va avea ca efect abandonarea urmăririi sale în toate dosarele penale nesoluționate, în care era citat, care nu erau puține. Comiterea atentatului contra majorului de jandarmerie Herman Vernaillen (pe 26 octombrie 1981), furtul de arme de la sediul (cazarma) grupului de elită Diane din Etterbeek (pe 31 decembrie 1981), atacul furgonului care transporta aur și obiecte din aur pe aeroportul național Bruxelles–Zaventem (pe 25 octombrie 1982), asasinarea inginerului Juan Mendez (pe 7 ianuarie 1986) și în sfârșit, asasinarea libanezului din Anvers Ali Suleyman Ahmad (pe 2 septembire 1989).Arestat pentru prima dată pe 26 ianuarie 1986, el va fi eliberat pe 17 noiembrie 1988, dar va fi reîncarcerat pe 4 decembrie 1989, fiind pus din nou în libertate pe 15 mai 1992 și condamnat în februarie 1995 de către Curtea cu Jurați de la Bruxelles, împreună cu complicele său, fostul jandarm Robert Beijer, la 20 de ani, respectiv, 14 ani de recluziune criminală, pentru omucidere (asasinarea lui Francis Zwarts) și jaful de pe aeroportul Zaventem.Cei 2, împreună cu un alt jandarm din Alost, Christiaan Bonkoffsky (1954–2014), decedat în 2015 și fost membru al Grupului Diane, ar fi făcut parte din grupul G al Jandarmeriei (jandarmi de extrema dreaptă ai organizației „Front de la jeunesse”) suspectat că ar fi membri bandei TBW. În seara zilei de 25 octombrie 1982 Francis Zwarts (tatăl unui băiețel) era însărcinat cu livrarea unor „documente diplomatice” (aur în piese și lingouri, diamante și și ceasuri de lux, estimate la 80Mil FB–cca 4Mil €PPA) unei curse a companiei de aviație civilă belgiană Sabena (provenind din Moscova cu destinația Zurich), în zona BruCargo a aeroportului.Așteptat la ieșriea din tunel (câteva sute de metri) în direcția pistei de către un grup de infractori deghizați în jandarmi, acesta va dispare fără urmă, iar camionul (în care erau încărcate „documentele diplomatice”) va fi găsit, gol, abandonat la centrul de colectare a ordurilor menajere din Diegem.În cursul lunii martie 2010, în mai multe interviuri (după prescrierea faptelor), Robert Beijer recunoaște participarea lui la jaful de pe aeroportul Zaventem, dar susținea că „executantul” ar fi fost Madani Bouhouche, dar ar fi fost el cel care a pus la punct jaful, adică, creierul operațiunii.Decedat în 2005, Bouhouche nu l-a putut contrazice iar la proces, acesta a negat imlicarea lui („fizică”) în jaf, deci, implicit și în asasinarea lui Francis Zwarts (al cărui corp nu a fost niciodată găsit), pe care l-ar fi executat cu două gloanțe în cap. (...). În acest context apare în dosarul TBW și numele lui François Achten, atunci ofițer de legătură între BSR (Brigada de Supraveghere & Căutare) din Hal (din care face parte) și CBW (Celula Brabant Walon) din Nivelles care ancheta atacurile armate ale bandei de asasini. El descoperă că aceasta poseda un proces verbal din 1985 (redactat de către BSR din Soignies), în care era menționat că ar fi existat mărturii cu descrierea detaliată a unor „evenimente suspecte” care ar fi avut loc în zona canalului Bruxelles–Charleroi, la nivelul localității Ronquières, în cursul nopții care succede atacul de la Alost (adică, 10 noiembrie 1985), iar un angajat al căilor navigabile din Hainaut ar fi și făcut niște investigații atât la suprafață cât și în canal, dar fără niciun rezultat. O copie a acestui PV el va înmâna lui Philippe Vermeersch într-o cafenea din Bruxelles în luna iunie 1986. Între timp însă, în cursul lunii august 1986, și în cadrul Celulei Delta, ca urmare a procesului verbal mai sus menționat, vor fi extinse cercetările în canal la „Large de Fauquez” în proximitatea Ronquières, conform unei note din 20 noiembrie 1986, adresate procurorului de Termonde și procurorului general de Gand, care va fi confirmat și de către BCR (Biroul Central de Căutare) al jandarmeriei, se pare, încă pe la mijlocul lunii septembrie. Astfel, se pare că teoria „scufundării improvizate” în 1986, la începutul lunii noiembrie (între 3 și 7, cu ajutorul societății Vallon și scafandrii–militari geniști din Burcht) ca urmare a unui denunț anonim nu pare să fie aibă „o bază solidă”, fiabilă. În sfârșit, conform procesului verbal întocmit, pe 6 noiembrie 1986 la cca 0,5km, la baza planului înclinat către Ronquières, scafandrii găsesc primul sac de plastic, practic, „dezmembrat”, pe care îl pescuiesc la cca 10 m de limita de sud a canalului și la cca 4m, în interior, de bordul (malul) acestuia și care va conține diferite piese (părți) ale unor arme, muniție, o bucată dintr-o vestă antiglonț (un guler) și alta intactă, iar mai târziu, la cca 8m de acesta, în curul aceleași zile, un alt sac de plastic, care conține și acesta, părți ale unor arme implicate în primul val de atacuri armate (1982–1983), un guler al unei veste antiglonț tăiat în două, pentru ca pe 7 noiembrie un al 3-lea sac de plastic să fie localizat la nivelul celui de-al doilea ponton al bazinului (canalului) la cca 15m de la limita sus a acestuia li tot la cca 4m de mal, care conțin alți 2 saci de plastic în interior cu cecuri și capacul unei case de marcat de la magazinul Delhaize de la Alost, muniție, gloanțe (Legia și Winchester), cartușe (trase), corespunzând calibrului celor utilizate în atacul din 9 noiembrie 1986 de la Alost (cel mai sângeros) și 2 bucăți dintr-o vestă antiglonț. Cel puțin aparent, părea că sacii pescuiți ar fi stat mai mult timp (îndelungat) în apă, având în vedere gradul de deterioare al cecurilor, oxidarea capacului casei de marcat, uzura vestei antiglonț, etc. Iar acest lucru va fi confirmat și în raportul laboratorului Poliției Judiciare din 8 noiembrie 1988 în care este menționat „Obiectele metalice erau, toate, mai mult sau mai puțin afectate de corosiune (…). Anumite părți erau acoperite cu importante straturi de rugină. Textele manuscrise erau, practic, indescifrabile pentru că cerneala era spălată de apă (umezeală), iar în multe cazuri chiar și cerneala utilizată la imprimare a fost și aceasta grav afectată (distrusă, avariată). Totul indică faptul că sacii au ptrecut un lung sejur în apă sau într-un mediu puternic coroziv.” Într-un asemenea context, ne întrebăm dacă există sau nu „divergențe de anvergură” între rezultatele furnizate de către cele două scufundări, la un interval de un an, în canalul Bruxelles–Charleroi la nivelul localității Ronquières? Desigur, pentru că pe 12 noiembrie 1985, scafandrul Vandamme, angajat al căilor navigabile ale Hainaut, n-ar fi găsit nimic „suspect” sau cel puțin, ceva compromițător la adresa asasinilor din Brabant, dar conform procesului verbal al jandarmeriei din Soignies, acesta s-ar fi ocupat (singur) mai mult de „deblocarea” căilor de navigație pe canal și numai timp de câteva ore. Din contră, în noiembrie 1986 Celula Delta ar fi mobilizat, timp de mai multe zile, mijloace umane și materiale importante pentru căutarea unor „elemente materiale” care să fi putut avea conexiune (directă sau indirectă) cu TWB dar și cu „evenimentele suspecte” care ar fi avut loc în zona, în noaptea de 10/11 noiembrie 1985 (care a succedat nopții atacului sângeros de la Delhaize din Alost) și consemnnate în PV al BSR de la Soignies.Primul martor (o femeie), era un locuitor din zonă, care a sunat la jandarmeria de la Braine-le-Comte fără să se identifice, iar cel de-al 2-lea era F. O. atunci patronul unei „Friterie Chips” (Fast Food) „volante”, amplasată în proximitatea locului în care asasini s-ar fi debarasat de echipamenul lor compromițător (armele, muniția, vestele antiglonț, etc.) pe care l-ar fi utilizat în jafurile lor armate. Amândoi, menționează că ar fi văzut 3 indivizi și 2 vehicule care ar fi sosit în miezul nopții (în jurul orei 00h30) la locul menționat și indică aceleași vehicule.F. O. aduce și o precizie suplimentară care face, indiscutabil, o conexiune „materială” cu asasinii, pentru că în declarația sa afirmă faptul că unul dintre vehicule, ar fi fost un VW Golf GTI, despre care știm că ar fi jucat un rol important în timpul asasinatelor și care ar fi fost îndreptat cu spatele (porbagajul) către canal și aproape de acesta, probabil, pentru a evita transportul sacilor, care putea da de băunit noctambulilor localnici.Tot el îi descrie (dar) cu o precizie destul de îndoielnică (confuză) și pe cei 3 „musafiri” ai locului unde „evenimentul”, mai mult sau mai puțin rocambolesc ar fi avut loc.În ceea ce îl privește pe martorul riveran, acesta susținea că el ar fi văzut (chiar) și sacii de plastic (de culoare închisă) când aceștia „ar fi început” să se plutească pe suprafața apei. Putem mavea sau nu încredere în aceste dezvăluiri făcute de către martorii mai sus menționați? Este greu de spus, cert este însă faptul că jandarmii–anchetatori de la BSR Soignies care au inspectat pe 12 noiembrie 1985 „locul” descris de către cei menționați mai sus ar fi confirmat veridicitatea declarațiilor acestora.Mai ales că ei ar fi descoperit atunci, printre altele, chiar și partea superioară a 7 cutii de cartușe de calibrul 12 (dintre care 4 marca Legia), dintre care două aveau numărul de fabricație 24Q35, ceea ce vom descoperii, de altfel, și în 1986 (un an mai târziu), adică, tot cutii de cartușe de calibrul 12 și cu numărul de serie (de fabricație), tot 24Q35.Investigațiile noastre pun în evidență faptul că acestea provin din același lot, fabricat pe 24 martie 1982 în cadrul firmei Stacchini, pe baza unui contract semnat cu FN Herstal. În ceea ce privește INCC (Institutul Național de Criminalistică și Criminologie) implicat în expertiza armamentului descoprit în canalul Bruxelles– Charleroi (la nivelul localității Ronquières–Large de Fauquez), este foarte probabil ca ar fi fost și acesta manipulat în legătură cu rezultatelr furnizate, mai ales dacă, conform celor menționate mai sus, armamentul descoperit, nu ar fi „zăcut în apă”, în locul unde a fost descoperit, timp de un an, dar doar câteva zile.Cu atât mai mult cu cât echipa de poliție științifică și tehnică n-ar fi fost în măsură să furnizeze informații, nu „certe”, dar nici măcar, „fiabile” (oarecum, acceptabile), legate de natura cec-urilor de hârtie, imprimarea lor, cerneala utilizată, etc. Probleme serioase le-a ridicat chiar și pata de sânge detectată în Laboratoarele Biotech and Life Sciences Industry in Begium (doar la începutul anilor 2000) pe gulerul vestei antiglonț tăiate în două (bucăți), în cel de-al 2-lea sac de plastic, ADN-ul căreia ar fi fost „exploatabil”. (...) Consultat în dosar, fostul polițist canadian Jacques Landry de la SQ (Siguranța din provincia Québec), devenit (la pensie) anchetator și poligrafist după ce a studiat dosarul, acesta a făcut mai multe declarații în cursul lunii februarie 2018 în care susține că „dosarul TBW este un dosar criminal de drept comun și nimic alteceva”.Ceea ce susținem, de altfel și noi în pista noastră franceză (încă din 2017) pe care urmează să o detaliem.Cu alte cuvinte, „pistele de extremă dreaptă, de destabilizare a statului belgian, a jandarmilor asasini sunt complet fanteziste”.Iar punctul de vedere al fostului polițist merită toată atenția, nu pentru că ar fi o „prelungire prin continuitate” a pistei noastre, dar pentru faptul că acesta ar fi intervenit cu succes într-un dosar criminal foarte mediatizat, asasinarea lui Alexia Daval (Fouillot, n.1988, titulara unui master în Științele Educației) în noaptea de 17/18 octombrie 2017 la domiciliul conjugal al cuplului din Gray-la-Ville (departamentul Haute-Saône, regiunea administrativă, Bourgogne-Franche-Comté).Inspirați din medtodele sale de interogatoriu, jandarmii de la secția de căutare a Jandameriei din Besançon (prefectura deparamentului Doubs, regiunea administrativă Bourgogne-Franche-Comté) ar fi reușit să-l identice pe asasin în persoana lui Jonathann Daval, soțul victimei, salariată a băncii Credit Mutuel, al cărei corp (parțial carbonizat) este găsit în îmrejurimile locului pe 30 octombrie 2017, după două zile de la semnalarea dispariției.Interpelat și plasat în detenție provizorie (după deschiderea unei informații judicare de către procurorul republicii Emmanuel Dupic), Jonathann Daval (n.1984) a fost găsit vinovat de către Juriul Popular (Curtea cu Jurați) al departamentului la Haute-Saône și al Territoire de Belfort de la Vesoul (sub președinția lui Matthieu Husson, consilier al Curții de Apel din Besançon și fost vicepreședinte al Tribunanului de Înaltă Instanță din Dijon–prectura departamentului Côte-d'Orși a regiunii adminstrative Bourgogne-Franche-Comté) pentru maltratarea și ștrangularea soției sale (cu mâinile sale), iar pe 21 decembrie 2020, el a fost condamnat la 25 de ani de recluziune criminală, după ce pe 30 ianuarie 2019 va face dezvăluiri complete despre asasinat (în timp ce, cu un an în urmă–pe 30 ianuarie 2018, susținea că și-a fi ștrangulat ssoția, „accidental”) în cadrul unui proces care va debuta 6 noiembrie. Se pare că în centrul problemei cuplului s-ar fi aflat infertilitatea soției și impotența sexuală a soțului.Conform art. 132-23 din CPF, cum sancțiunii penale nu i-a asociată și o perioadă de siguranță, condamnatul va fi liberal după efectuarea a ½ din pedeapsă, din care vor fi deduse, în primul rând, cei 3 ani petrecuți în detenție provizorie și „grațiile închisorii” pentru „bună purtare” (dacă va fi cazul), 3 luni în primul an de detenție și 2 luni în anii următori. În sfârșit, metoda (empirică) Jacques Landry, numită pe scurt „Progreai” (Processus général de recueil des entretiens, auditions et interrogatoires) care diferă foarte mult de un interogatoriu clasic, ar avea cca 80% de reușită pentru că anchetorii interacționează simultan, atât cu cel audiat (fiecare, cu probele lui materiale, inclusiv, cu rezultatele poliției științifice și tehnice, ale testelor psiholgice, ale expertizei psihice, ale declarațiilor martorilor, etc.), cât și între ei, în funcție de niște parametri psihosomatici intrinseci ai acestuia (legăturile dintre psihic și corp, personalitate, parcursul vieții, motivațiile sale, etc.) și socio–economici, respectiv juridici, care permit clasificarea infracțiunii în declict sau crimă, în timp real, datorită câmpului de interacțiune de tip socio–matematic generat de către anchetatori centrat pe el audiționat.Din punct de vedere matematic, cercetările mele conduc la o posibilă modelizare (cu mai multe variante, mai mult sau mai puțin fiabile) utilizând teoria grafurilor și cercetarea operațională.În principiu, anchetatorii se află plasați în vârfurile (nodurile) unui graf de ordinul n, complet (neorientat, simplu) și regulat de grad (n–1), Kn = Kn (N, M) complet cu n noduri (vărfuri) și un număr de muchii dat de numărul triunghiular [n(n−1)/2], adică, suma primelor (n-1) număre naturale.Toate grafurile complete sunt propriile lor clici maximale. Acestea sunt maximal conexe întrucât singurul separator (mulțime de noduri a cărei eliminare ar deconecta graful) este mulțimea tuturor nodurilor. Graful complementar al unui graf complet este graful vidDacă muchiile unui graf complet primesc fiecare o orientare, rezultă un graf orientat numit graf turneu. (Numărul de cuplaje al grafurilor complete este dat de numerele tefonice 1, 1, 2, 4, 10, 26, 76, 232, 764, 2620, 9496, 35696, 140152, 568504, 2390480, 10349536, 46206736, ... Șirul A000085 la Enciclopedia electronică a șirurilor de numere întregi–OEIS).O matrice de adiacență (matrice pătrată) este folosită pentru a reprezenta un graf finit, elementele acesteia indicănd dacă perechea de noduri corespunzătoare sunt sau nu adiacente în graf. În cazul special al unui grafic finit simplu, matricea de adiacență este o matrice (0,1)⁠ cu zerouri pe diagonală. Dacă graful este neorientat, atunci matricea de adiacență este simetrică. Relația dintre un graf și valorile proprii și vectorii proprii ale matricei sale de adiacență este studiată în teoria spectrală a grafurilor. Se face distincția între matricea de adiacență și matricea de incidență a unui graf, o altă reprezentare matricială ale cărei elemente indică dacă perechile nod–muchie sunt incidente sau nu. În ceea ce îl privește pe suspect (audiat, interogat) acesta se află plasat în centrulgrafului care are o muchie comună ci fiecare dintre cei n anchetatori, deci gradul nodul în care se află va fi 𝛿(v) = n (numărul de muchi incidente în acel nod).Construcția unor drumuri hamiltoniene (drum într-un graf neorientat sau orientat care trece prin fiecare nod o singură dată), permite determinarea unor cicluri hamiltoniane (drum hamiltonian care este un ciclu) probabilisice, care de altfel, vor genera și variantele diferite ale modelului.Determinarea existenței unui astfel de drum sau ciclu într-un graf este problema drumului hamiltonian, care este NP-completă (adică, este atât în NP cât și în NP-hard).În sfârșit, testul folosit în metoda empirică Jacques Landry trebuie astfel conceput (modelizat matematic), încât parametri aleși să fie reprezentivi suspectului audiat (interogat), iar ciclul hamiltonian al grafului asociat acestuia să fie „minimal” pentru ca acesta să aibă timp „infinit scurți” de reacție.N-ar fi exclus ca această metodă la care lucrez să fie mai eficace decât metoda „psy–spy”, matricial sub forma {[ps(y)–sp(y)]= [p–s]y} utilizată cu succes, în special în cazul unor subiecți, cu precădere, introvertiți (deci, puțin localizabili într-un spațiu psiho-social real), care constă, practic, plasarea unui „observator” (anchetator experimentat cu studii aprofundate în psihosociologie, comportament deviant) undercover (sub acoperire) în „full contact” cu subiectul de audiat (interogat) care eleboreze un test psohosociologic fiabil, care să permită determinare cu o mare precizie a CSG (Codul Socio-Genetic) din care poate „fi extrasă” informația legată de comportamentul deviant (în particular, infracțional) a acestuia.Chiar dacă, bipolaritatea, schizofrenia sau paranoia (schizofrenia paranoidă–care au ca efect iresponsabilitatea penală) sunt absente (în general), acestea pot fi prezente (periodic și temporar) de manieră pasageră, ceea ce este dificil de stabilit și de evaluat (pentru validarea responsabilității penale). În plus, subiecții pot fi și victimele unei dedublări de personalitate, tot periodice, care se instaurează în anumite condiții specifice (care au marcat viață subiectului), sub anumite forme „degenerate” (neconvenționale) care pot avea un efect dezastruos pe plan social (într-un context bine definit), chiar iremediabil, dacă nu sunt diagnosticați la timp și nu sunt luate măsuri de supraveghere și remediere ale afecțiunilor lor în timp util.Este de remarcat faptul că metoda empirică a lui Jacques Landry se bazează pe utilizarea poligrafului, iar acesta dirijează și o societate numită „Polygraphie Jacques Landry Inc.” care propune clientelei sale o gamă variată de servicii și de pregătire în omeniul investigațiilor (anchetelor).Format în cele mai „bune” școli de poligrafie din America de Nord, Jacques Landry este specializat în audierea (interogatoriul) celor suspectați de crime majore (de gradul 1 în SUA–(ultra)violente, antisociale, comise cu cruzime, premeditate cu meticulozitate, etc.).În cursul celor două decenii (de activitate) al a pus la punct o serie de programme de pregătire în tehnicile de audiere (interogare), în analizarea declarațiilor suspecților și în identificarea profilului criminalului.Formator până în 2010 la Institutul Poliției din Québec, ulterior a devenit profesor asociat la Universitatea din Montreal (UQAM). (...) Înainte de a formula conjectura noastră (pista franceză), am exclus și pista „americană”, pentru că în perioada anilor de plumb (în prima jumătate a anilor 1980, în care s-au derulat și asasinatele din Brabant, 1982–1985) serviciile secrete europene ar fi bănuit implicarea americanilor într-o serie de evenimente cu caracter criminal (mai mult sau mai puțin sângeroase) pe teritoriul europei occidentale cu scopul de o destabiliza din punct de vedere politico–economic. Acestea debutează cu atentatul din gara Bologna pe 2 august 1980 (cu explozia unei bombe în sala de așteptare) în care 85 de persoane vor fi ucise și cca 200 rănite.Este vorba de unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste comise în secolul XX (și cel mai sângeros în Italia), de către extrema dreaptă italiană (neofascistă), în care ar fi fost implicat și venerabilul maestru al lojei masonice Propaganda Due (P2, dependentă de Grand Orient d'Italie de între 1945–1976) dar și 2 ofițeri ai serviciilor secrete militare italiene. (...) Merită să subliniez aici faptul că justiția italiană ar fi „neglijat” (intenționat sau nu) că în ziua atentatului ar fi fost prezenți la locul acestuia și Thomas Kramm (expert în explozivi) și Christa-Margot Fröhlich, membri ai echipei de atentatori a lui Carlos (Ilich Ramírez Sánchez, Chacalul, n.1949, marxist–leninist, antiimperialist, terorist originar din Venezuela, condamnat pentru asasinate cu carceter terorist, în 1997, în Franța la închisoare pe viață, încarcerat din 2006 în inchisoarea de maximă siguranță de la Clairvaux) dar și Francesco Marra (membru al Brigăzilor roșii) ceea ce ar pune la îndoială comiterea atentatului de către extrema dreaptă.Se pare că pista ar fi fost anchetată și analizată din 2011, dar ar fi fost clasată în 2014. Acest atentat va fi urmat de cel de la Oktoberfest din Munchen pe 26 septembrie 1980, perpetrat de către teroristul german de extrema dreaptă Gundolf Köhler (1959–1980) care va plasa bomba artizanală (compusă dintr-o grenadă și cuie introduse într-un extinctor, umplut cu 1,39 kg de TNT–Trinitrotoluen) în pubela de la intrarea principală (accesul principal) în Öffentliche Bedürfnisanstalt am Bavariaring și care va exploda în jurul orei 22h20 provocând decesul a 13 persoane și rănirea a 211 persoane (dintre care 68 în strare gravă–mulți dintre aceștia amputați de ambele picioare). (...) Menționez aici faptul că, tot la Munchen, pe 5 septembrie 1972, în cea de-a doua săptămână a Jocurilor Olimpice a avut loc un alt eveniment terorist dramatic în cadrul căruia, 8 membri ai organizației teroriste palestiniene „Septembre Noir/Septembrie Negru” (activă între 1970–1971 și constituită în urma confruntărilor sângeroase din septembrie 1970 între jordanieni, OLP–Organizația pentru Eliberarea Palestinei și comandourile Fedayin–care nu recunosc Israelul, în care au fost peste 10.000 de victime) degizați în sportivi (și echipați cu puști automate de asalt, grenade și pistoale automate) vor penetra la ora 04h30 în imobilul 31 al Satului Olimpic (în care era găzduită delegația Israelului) și vor lua 9 atleți israelieni ostatici, cu 2 alți 2 membri ai delegației, solicitând pentru eliberarea lor, punerea în liberate a 236 militanți palestinieni detinuți în Israel (și transferul lor la Cairo în Egipt), respectiv, a 2 militanți ai FAR (Facțiunea Armatei Roșii), Andreas Baader și Ulrike Meinhof, încarcerați în Germania (Federală).Acțiunea este o ripostă la eșecul palestinian în Războiul de 6 zile (5–10 iunie 1967) și în favoarea rezoluției no 242 al ONU de 1967, conform căreia Israel trebuia să restituie teritoriile ocupate în acest război, diferitelor țări arabe, context în care SUA urma să recunoască Statul Israelian. FPLP al OLP (aflată încă în 2021 pe lista oficială a organizațiilor teroriste a Uniunii Europene) și FDLP care a fost implicat în conflict avea conexiuni cu o serie de grupări revoluționare de extremă stângă, printre care și Fractiunea Armată Roșie (în Germania Federală), Action directe (în Franța), Brigăzile roșii (în Italia), Armata roșie japoneză și Tupamaros (în Uruguay)Însă, ceva mai devreme, în perioada de „relaxare criminală” a bandei din Nivelles (între 1 decembrie 1983 și 22 septembrie 1985) are loc pe 29 mai 1985 o altă dramă, deosebit de sângeroasă (cea mai sângeroasă din istoria postbelică a Belgiei), pe stadionul Heysel din Bruxelles în timpul unei manifestații sportive (în prezența a peste 60.000 de spectatori) în cadrul Cupei Campionilor Europeni (1984–1885) între FC Liverpool și Juventus Torino, în care 39 persoane (32 italieni–suporteri ai Juventus, 4 belgieni, 2 francezi și un britanic–nord irlandez) vor fi ucise și 450 vor fi rănite.