Etichetă: Kristallnacht (Noaptea de Cristal)

După cum știm, acest dosar criminal de mare anvergură în care 28 de persoane au fost ucise și 40 rănite în provincia Brabant, fără un motiv „justificat” (cel puțin aparent!), în principiu, ar fi trebuit să fie clasat (deja) după 30 de ani de anchetă, chiar dacă acesta nu a fost soluționat (în sensul că, vinovații nu au fost identificați, deci, nimeni nu a fost „pedepsit”). În sfârșit, ca urmare a pistei noastre franceze, autoritățile federale belgiene au acordat o derogare până în anul 2025 (când, pe 9 noiembrie, se vor împlinii 4 decenii de la ultimul jaf armat comis la supermarketul Delhaize din Alost, provincia Flandra Orientală, un adevărat un măcel, în care vor fi 17 victime, 8 morți și 9 răniți, în contextul în care suma sustrasă/furată va fi doar de 937.777 FB/cca 47.500 €PPA).Înainte de a expune însă, pista noastră „franceză” să prezentăm câteva detalii legate de rezultatele obținute de către poiliția federală belgiană, după ce pistele „La filière boraine" (filiera Borainedin zona geografică „La Borinage”, regiunea administrativă Valonia, provincia Hainaut, la vest și la sud–vest de orașul Mons, până la frontiera franco–belgiană și extremitatea vestică Sillon Sambre-et-Meuse–Faille du midi, în care vor fi anchetati și inculpați în dosar, iar în 1998 judecați și achitați, fostul polițist local Michel Cocu, Franco Nardella și Jean–Claude Estienevart, alături de ați complici „periferici”, Adrian Vittorio și Michel Baudet) și „filera WNP” (Westland New Post–organbizație de extremă dreaptă fondată în 1979, având ca bază NEM-clubs/NEM-Nouvelle Europe Magazine, care este creat în 1974 de către studenții din Liège sub numele de Frontul Tinereții și care se autodizolvă, după sinuciderea leaderului grupului Paul Latinus pe 24 aprilie 1984) vor fi abandonate în ciuda faptului că legătura dintre extrema dreaptă (Westland New Post) și dosarul TWB (Asasinatele din Brabantul valon) este, încă și astăzi susținută (și de către magistratul Martine Michel), printre altele, și pentru faptul că pe 18 mai 2018, pe un DVD (cu un film de 1h46) recepționat de către redacția cotodianului „La Dernière Heure” (expediat în Gand), autorul anonim face legătura dintre „Noaptea de Cristal” și atacul armat de la supermarketul Delhaize din Alost care au avut loc, ambele, în noaptea de 9–10 noiembrie, în 1938, respectiv, în 1985. De fapt, chiar și primul proces al „filierei boraine” în 1987 în fața Curții cu Jurați a provinciei Hainaut a fost un eșec total, în care, cei inculpați în dosar vor fi (toți) achitați în ianuarie 1988.Încredințat, ulterior, judecătorului de instrucție Jean-Claude Lacroix, acesta va trece prin mâinile judecătorului de instrucție de Jean-Paul Raynal de la Charleroi, pentru ca în final să ajungă la Martine Michel care era ferm convinsă de nevinovăția „filierei boraine”, dar bănuia implicarea extremei drepte (NWP).Notă. Kristallnacht (Noaptea de Cristal, Noaptea sticlei sparte, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht și Novemberpogromnacht) desemnează pogromul împotriva evreilor din Germania Nazistă, inclusiv, Austria (anexată prin Anschluss, Germaniei Naziste), în noaptea de 9-10 noiembrie 1938. Denumirea Reichskristallnacht s-a răspândit mult, chiar și în afara Germaniei și Austriei. Totuși, sensul original al acestei denumiri, conotațiile ei din prezent-care diferă foarte mult de cele inițiale–precum și numeroasele alte denumiri ale acelor evenimente fac ca în ultima vreme în Germania să se prefere oficial o altă denumire, și anume „Novemberpogromnacht” (Noaptea pogromului din noiembrie). De fapt, între 9 și 13 noiembrie 1938 în numeroase orașe și sate germane și austriece au fost devastate casele evreilor și circa 8.000 de magazine evreiești. Atât civili, cât și trupele SA (Sturmabteilung) și SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte—originea numelui „Noaptea sticlei sparte”. În această perioadă în Germania și Austria au fost omorâți în bătaie circa 400 de evrei, iar alți 30.000 au fost deportați în lagăre de concentrare–dintre între 2.000–2.500 au murit în zilele următoare. În plus, 1.668 de sinagogi (deci aproape toate sinagogile) au fost devastate, 267 din ele fiind chiar incendiate. Toate aceste crime au fost înfăptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, în cadrul politicii sale naționaliste, rasiste și antisemite.În ceea ce privește înregistrarea video (care, foarte probabil, ar fi fost expediată și alto cotidiene belgiene) autorii acesteia (care consideră că nu ar fi vorba de o coincidemță dintre cele două evenimente sângeroase) îi și identifică (cu certitudine) pe cei 3 membri ai bandei de asasini. Este vorba de Michel Libert („uriașul”–le géant), Jean-Pol Dauphin („bătrânul”– șoferul) și Christian Elnikoff („ucigașul”– asasinul).Problema este că chiar dacă ultimii 2 erau și ei membri ai WNP și au fost anchetați în dosarul TBW (Asasinatele din brabantul Valon) primul era cardiac, iar celălalt epileptic, ceea ce face ca profilul lor să nu „prea” corespundă cu cel al adevăraților criminali. Michel Libert („mâna dreată” a lui Paul Latinus) cofondator al WNP (după părerea mea o ogranizație obscură, ocultă și „tulbure”, care până la urmă nu se știa pentru cine „lucrea”, pentru statul american, pentru statul belgian sau pentru ambele) și șef al serviciului de informații al acesteia, ar fi fost și „indic” (informator) al statului belgian (ca membru al „Miliției Jésus-Christ” din Charleroi) și în plus, ar fi activat la început și cadrul cabinetului de detectivi privați ARI (Agence de Recherche et d’Information), fondat în 1983 de către jandarmii Madani Bouhouche și Robert Beijer, după ce au fost trecuți în rezervă (din motive disciplinare), care și ei la rândul lor au fost cecetați penal în dosarul TWB fără să fi fost inculpați.Mai târziu, părăsește ARI și își fondează propria agenție SCAG (Security and Cleaning Agency din Sint-Bernardusstraat/Str. Saint Bernard nr. 35 în locuința sa din Sint-Gilles) specializată în (contra)spionaj industrial.În Gouden Gids Brussel (1986–1987) acesta este menționat cu activități de „securitate”, de „detectivi privați” și „servicii de curierat” (cu 4 numere de telefon : 53730 495, 5371797, 5387546, 5391488). Dacă primul număr era „privat”, ultimul ar fi fost atribuit în 1988 lui Delodder J. (o Papetărie, pe avenue Volders nr.57, 1060 Bruxelles) cu o publicitate la „messagerie, prevenirea terorismului, investigații, supraveghere, (contra)spionaj industrial.Astfel, în timpul pandemiei Covid-19, vor fi interpelate două persoane „suspecte” în dosar, și un fost răufăcător (gangster) Alain Moussa (în vârstă de 70 de ani, originar din Bruxelles) și Daniel B. (proprietarul unui local în cartierul Basiliquepe care nu îl identificăm pentru a nu-i prejudicia imaginea), care vor fi puși în libertate pe 30 decembrie 2021 (în jurul orei 21h00) după audierea lor și în urma unor percheziții efectuale la domiciliile acestora, la Ganshoren, respectiv, la Asse, ocazie cu care arme de foc, telefoane mobile si material informatic au fost sesizate.Cei doi au fost interpalați pe 28 decembrie 2021, după ce ar fi făcut declarații în presă că ar fi fost în contact cu membrii bandei din Nivelles (Nijvel), având în vedere faptul că în anii 1980, ar fi făcut parte din banda Baasrode/banda De Staercke (specializată în jafuri armate–„rapide, cu precizie militară” de bănci, de bijuterii, de birouri de poștă, furgoane blindate–transportoare de fonduri în cash, etc., pentru care membrii săi au fost condamnați la 20 de ani de recluziune criminală), a cărei protagonști Philippe De Staerke și Dominique Salesse au fost considerați ca „suspecți” în dosarul TWB (1982– 1985). De remarcat este faptul că primul dintre cei doi, Alain Moussa („membru efemer” al bandei De Staercke, condamnat de mai multe ori pentru jafuri armate) ar fi negat întotdeauna implicarea sa în asasinatele din Brabant (dosarul TBW), dar ar fi afirmat, din contră, că, Philippe De Staercke și Dominique Salesse ar fi doi dintre membri bandei din Nivelles (iar cel de-al 3-lea, posibil, Léopold Van Esbroek!) care ar fi beneficiat de complicitatea și protecția foștilor membri ai Poliției federale, ai Siguranței Statului, dar și a fostului director al închisorii Saint Gilles, Jean Bultot (care pe 27 ianuarie 1986 s-a refugiat, cu soția și copilul său în Paraguay, după ce pe 26 ianuarie 1986, judecătorul de instrucție Jean–Michel Schlicker l-a inculpat pe jandarmul Madani Bouhouche în dosarul asasinatului inginerului Mendez și care s-ar fi întâlnit cu jandarmul Robert Beijer, inculpat și el în dosar, în timpul tranzitului său prin Paraguay, înainte de a ajunge în Tailanda, după ce cei 2 au fost și ei cercetați penal în dosarul TBW).Dar Philippe De Staerke ripostează în Nieuwsblad și afirmă că „el a fost un țap ispășitor în dosar, dar nu se simte îngrijorat”, pentru că „Moussa este un toxicoman și mitoman alcoolic”, chiar dacă susține că nu s-ar droga de peste un an!Tot conform, purtătorului de cuvânt al Parchetului federal, Eric Van Duyse în dosarul TWB ar fi fost efectuate peste 800 de prelevări de ADN (dintre care jumătate ar fi fost dejaverificate), după furnizarea de către populație a cca 600 de „informații prețioase” iar printre cei de la care s-au recoltat probe, s-ar fi aflat și principalii leader ai grupărării de extremă dreaptă Front de la Jeunesse (organizație belgiană de extremă dreaptă fondată în 1973 de către studenții de universității din Liège și membrii NEM-Clubs, activă în anii 1970–1980, care va da naștere în 1982 Partidului de Foțre Noi-Parti des Forces nouvelles/PFN). https://youtu.be/OS0qb0R0enw Cu această ocazie, anchetatorii din cadrul CBW (Celula Brabantul Valon) au exhumat luni, pe 7 decembrie 1920 și cadavrul fostului cascador Alain Vincx (decedat accidental, în vârstă de 41 de ani, pe 25 mai 1987, pe circuitul de automobile olandez Zandvoort) în cimitirul Ophain-Bois-Seigneur-Isaac, al cărui nume ar fi fost citat (de mai multe ori) în atacurile armate sângeroase comise în dosarul TBW.(Re)amintesc aici faptul că Philippe De Staercke care ar fi fost șeful bandei Baesrode (responsabilă de comiterea a unei duzini de jafuri armate), condamnat în 1987 la 20 de ani de recluziune criminală, deși era suspectat că ar fi fost unul dintre membrii bandei din Nivelles, în mai 2001 este disculpat în dosar din „lipsă de probe fiabile și suficiente”, cu toate că un fost anchetator în dosar, Roger Romelart (sinucis pe 15 februarie 2019, la vârsta de 78 de ani la domicilul său din Erpe-Mere) l-ar fi recunoscut ca atacator pe De Staercke în supermarketul Delhaize din Alost în 1985.N-ar fi exclus ca moartea acestuia (sinuciderea) să aibă legătură cu arestarea a 2 colegi de-ai săi, anchetatori în dosarul TBW (în cursul lunii ianuarie), François A. (în vârstă de 70 de ani, fost membru al BSR–Biroul de Supraveghere și Căutare, originar de Hal) și Philippe V. (în vârstă de 61 de ani, membru al Celulei de anchetă Delta), membrii și ei ai Celulei Delta (ca de altfel și Romelart), eliberați ulterior (după un arest preventiv), .care ar fi manipulat ancheta, Romelart îl ancheta în 1985 pe Robert De Staercke, fratele lui Philippe De Staercke și ar fi obținut o serie de informații (împreună cu Philippe V.) despre, un alt suspect în dosar, Apostolos Papadopoulos, un prieten apropiat al lui Philippe De Staercke.Un rol important în interpelarea lor ar fi jucat și David Van de Steen (care și-a pierdut ambii părinți și sora sa în atacul din supermarketul Delhaize din Alost pe 9 noiembrie 1985).În cee ace îl privește pe Léopold Van Esbroeck („Dikke Léopold”/„Popolino”, astăzi, în vârstă de 71 de ani), acesta a fost condamnat în 1987, ca membru al bandei Baesrode, ca de altfel, și Philippe De Staercke, la 20 de ani de recluziune criminală și „timp de 10 ani la dispoziția justiției”.Considerat un timp, într-o primă fază a anchetei, ca „uriașul” („le Géant”) bandei de asasini din Nivelles (Nijvel), Van Esbroeck (care șia publicat în 1998 memoriile sale de gangster) și-a clamat întotdeuna nevinovăția în dosarul TBW, ca de altfel și De Staercke, și ca dovadă, el a furnizat amprente genetice justiției (probe ADN) atât în 1986 cât și în 2019, care nu ar fi fost identificate (cel puțin, până în prezent !) pe niciunul dintre obiectele recuperate („pescuite”) din canalul Ronquières și utilizate de către asasini în jafurile lor armate.Aceași soartă vor avea și foștii jandarmi, Robert Beijer și Madani Bouhouche, care după „concedierea” lor în 1983 au devenit infractori de drept comun, fiind condamnați de către Curtea cu Jurați în 1995 la 14 ani, respectiv, la 20 de ani de recluziune criminală, dar și ei, vor fi disculpați în dosarul TBW.După (e)liberarea lor condiționată (dsub control judiciar) în 1999, Beijer trăiește în Tailanda, iar Bouhouche a murit de cancer în 2005 în casa sa din Pyrénées (în Franța).Jean Bultot (fost director adj. al închosorii Saint-Gilles și membru al organizației de extremă dreaptă „Forces Nouvelles”), a fost considerat, și el, suspect, în dosarul criminal TBW. Cu ocazia percheziței făcute în cursul lunii noiembrie 1985 la domiciliul său anchetatorii voir descoperii mai multe încărcătoare și sute de gloanțe în genul celor care au fost utilizate în asasinatele din Brabant.Acesta va declara însă că gloanțele le-ar fi fabricat el și că le-ar fi comercializat (oarecum) legal, dar va fi inculpat într-un alt dosar infracțional pentru că în cursul lunii mai 1985 ar fi „impus” (oarecum!) lui Philippe De Staerck ca să comită un furt (considerat califiicat).Tot ca membru al bandei din Nivelles („uriașul”) a fost suspectat începând cu 1984 și Michel Libert (1,91m), unul dintre leaderii organizației de extremă dreaptă Westland New Post (WNP), dar, după relansarea anchetei în 2018, apare în vizorul anchetatorilor un nou suspect.Este vorba de teroristul islamist franco–marocan Abdelkader Belliraj, arestat în 2008 și condamnat la închisoare pe viață în Maroc pentru recunoașterea a 6 asasinate politice comise în Belgia, în anii 1980–1990.Avocatului familiei acestuia Abderrahim Lahlali, se consideră însă „șocat” de această ipoteză, cu atât mai mult cu cât acesta nu are un profil de infractor de drept comun și nici nu măsoară decât 1,75m. (....). În sfârșit, înainte de desfășurarea atacurilor la supermarketurile din Brabant, armele sustrae (furate) de la sediul grupului de intervenție de elită Diane, se pare că și acestea ar fi „tranzitat” la Juan Méndez, înainte de a fi vândute în Honduras, dacă ținem cont de faptul că omul de afaceri american Douglas Stowell (care ar fi lucrat pentru CIA) l-ar fi vizitat pe acesta (pe 9 noiembrie 1985), ca de altfel și Davila del Pielago, care ar fi fost, printre altele și autorul unei cărți despre armament utilizată și de către grupuri teroriste și care ar fi fost găsită la domiciliul lui Méndez din Overijse cu ocazia percheziției efectuate de către anchetatorii de la CBW (Celula Brabant Wallon).Aceștia erau convinși (mult timp), că între atacurile din supermarketurile din Brabant și asasinarea inginerului (comercial) Juan Méndez ar exista o legătură.În primul rând, pentru că acesta din urmă a fost „executat” în proximitatea locului atacului asasinilor din Brabant.Pasionat de arme și colecționar de armament, acesta ar fi practicat tirul sportiv (practical shooting) cu tot felul de persoane „dubioase”, printre care și fostul jandarm Madani Bouhouche pe care îl cunoștea bine, motiv pentru care, acesta nu excludea faptul că armele care au fost furate de la el în 1985 (puțin timp înainte de atacuri), să fi fost folosite de către TWB (asasinii din Brabantul valon) în jafurile lor (armate).În al doilea rând, pentru că, cu ocazia percheziției la Bouhouche, anchetatorii ar fi găsit și arme dintre care unele nu figurau (înregistrate) în baza de date a lui Méndez de la FN Herstal.Un GP9 mm găsit la acesta, cu această ocazie, mult timp, ar fi fost considerată de către anchetatori ca arma crimei.După cum am menționat, Bouhouche a fost acuzat, la început de crimă și de jafuri armate, dar de crimă a fost achitat și ca urmare asasinul lui Juan Méndez–Blaya (care lucra din 10 august 1981 ca inginer comercial la FN de la Herstal si se ocupa de vânzarea materialului militar în Peninsula iberică și America latină) nu a fost identificat.În cursul anchetei Juan Méndez, Guy Goffinon (adjutantul-șef al Brigăzii de Jandarmerie de la Bruxelles, decedat la vârsta de 58 de ani, în 1995) a făcut apel la un vechi prieten al său, expert în armament (de pe lângă Tribunalul din Bruxelles), Comandantul Claude Dery (militar de carieră la SGR–Service Général du Renseignement de l’armée/Serviciul general al informațiilor al armatei) care lucrat nult timp în Orienul Mijlociu.Cei 2 vor încerca o conexiune „artificială” între cele două dosare criminale TBW si Juan Méndez, pentru a-i determina, eventual, pe suspecți să treacă la dezvăluiri.În acest context, Dery va declara că pistolul GP „pus la dispoziția” lui Mme Bouhouche (cu scopul evadării soțului ei) ar fi servit asasinilor din Brabant (TBW) în atacurile lor, ceea ce presa a și lansat imediat în spațiul public.Dar, după cum am menționat dej, această conjectură era falsă pentru că analizele balistice științifice efectuale în laboratoarele Bundeskriminalamt (BKA) au confirmat acest lucru. În sfârșit, există confuzii și în ceea ce privește locul în care Juan Méndez a fost asasinat.Nu prea este clar dacă este vorba de „breteaua” șoselei europene E411 în direcția Wavre/Namur (în proximitatea cimitirului de cîini) sau în direcția Bruxelles, știind că aceasta este o autostradă care leagă Belgia de Franța și care începe cu interescția Léonard la Bruxelles, apoi, continuă pe autostrada A4 până la Arlon, care se prelungește cu drumul național N81 și cu autostrada A28 în Aubange, unde face conexiunea în Franța, cu autostrada A30 în direcția Metz (prefectura departamentului Moselle în Lorena), pentru ca, în sfârșit, să se termine la Uckange (aflat în aria urbană Thionville, în departamentul Moselle) via autostrada A31-E25.Într-un asemenea context am putea presupune că Mendez fi putut fi ucis pentru că ancheta și el asupra TBW și ar fi descoperit ceva legat de ei, iar cum asasinii nu au vrut să se implice direct în lichidarea lui, această sarcină i-ar fi revenit lui Mandani Boubouche, ceea ce este contrazis de ancheta noastră (privată).Însă, moartea lui în Pyrénées, în ultima decadă a lunii noiembrie 2005 (la vîrsta de 53 de ani), într-un accident cu ocazia tărerii unui copac (sub care rămâne blocat un timp), va avea ca efect abandonarea urmăririi sale în toate dosarele penale nesoluționate, în care era citat, care nu erau puține. Comiterea atentatului contra majorului de jandarmerie Herman Vernaillen (pe 26 octombrie 1981), furtul de arme de la sediul (cazarma) grupului de elită Diane din Etterbeek (pe 31 decembrie 1981), atacul furgonului care transporta aur și obiecte din aur pe aeroportul național Bruxelles–Zaventem (pe 25 octombrie 1982), asasinarea inginerului Juan Mendez (pe 7 ianuarie 1986) și în sfârșit, asasinarea libanezului din Anvers Ali Suleyman Ahmad (pe 2 septembire 1989).Arestat pentru prima dată pe 26 ianuarie 1986, el va fi eliberat pe 17 noiembrie 1988, dar va fi reîncarcerat pe 4 decembrie 1989, fiind pus din nou în libertate pe 15 mai 1992 și condamnat în februarie 1995 de către Curtea cu Jurați de la Bruxelles, împreună cu complicele său, fostul jandarm Robert Beijer, la 20 de ani, respectiv, 14 ani de recluziune criminală, pentru omucidere (asasinarea lui Francis Zwarts) și jaful de pe aeroportul Zaventem.Cei 2, împreună cu un alt jandarm din Alost, Christiaan Bonkoffsky (1954–2014), decedat în 2015 și fost membru al Grupului Diane, ar fi făcut parte din grupul G al Jandarmeriei (jandarmi de extrema dreaptă ai organizației „Front de la jeunesse”) suspectat că ar fi membri bandei TBW. În seara zilei de 25 octombrie 1982 Francis Zwarts (tatăl unui băiețel) era însărcinat cu livrarea unor „documente diplomatice” (aur în piese și lingouri, diamante și și ceasuri de lux, estimate la 80Mil FB–cca 4Mil €PPA) unei curse a companiei de aviație civilă belgiană Sabena (provenind din Moscova cu destinația Zurich), în zona BruCargo a aeroportului.Așteptat la ieșriea din tunel (câteva sute de metri) în direcția pistei de către un grup de infractori deghizați în jandarmi, acesta va dispare fără urmă, iar camionul (în care erau încărcate „documentele diplomatice”) va fi găsit, gol, abandonat la centrul de colectare a ordurilor menajere din Diegem.În cursul lunii martie 2010, în mai multe interviuri (după prescrierea faptelor), Robert Beijer recunoaște participarea lui la jaful de pe aeroportul Zaventem, dar susținea că „executantul” ar fi fost Madani Bouhouche, dar ar fi fost el cel care a pus la punct jaful, adică, creierul operațiunii.Decedat în 2005, Bouhouche nu l-a putut contrazice iar la proces, acesta a negat imlicarea lui („fizică”) în jaf, deci, implicit și în asasinarea lui Francis Zwarts (al cărui corp nu a fost niciodată găsit), pe care l-ar fi executat cu două gloanțe în cap. (...). În acest context apare în dosarul TBW și numele lui François Achten, atunci ofițer de legătură între BSR (Brigada de Supraveghere & Căutare) din Hal (din care face parte) și CBW (Celula Brabant Walon) din Nivelles care ancheta atacurile armate ale bandei de asasini. El descoperă că aceasta poseda un proces verbal din 1985 (redactat de către BSR din Soignies), în care era menționat că ar fi existat mărturii cu descrierea detaliată a unor „evenimente suspecte” care ar fi avut loc în zona canalului Bruxelles–Charleroi, la nivelul localității Ronquières, în cursul nopții care succede atacul de la Alost (adică, 10 noiembrie 1985), iar un angajat al căilor navigabile din Hainaut ar fi și făcut niște investigații atât la suprafață cât și în canal, dar fără niciun rezultat. O copie a acestui PV el va înmâna lui Philippe Vermeersch într-o cafenea din Bruxelles în luna iunie 1986. Între timp însă, în cursul lunii august 1986, și în cadrul Celulei Delta, ca urmare a procesului verbal mai sus menționat, vor fi extinse cercetările în canal la „Large de Fauquez” în proximitatea Ronquières, conform unei note din 20 noiembrie 1986, adresate procurorului de Termonde și procurorului general de Gand, care va fi confirmat și de către BCR (Biroul Central de Căutare) al jandarmeriei, se pare, încă pe la mijlocul lunii septembrie. Astfel, se pare că teoria „scufundării improvizate” în 1986, la începutul lunii noiembrie (între 3 și 7, cu ajutorul societății Vallon și scafandrii–militari geniști din Burcht) ca urmare a unui denunț anonim nu pare să fie aibă „o bază solidă”, fiabilă. În sfârșit, conform procesului verbal întocmit, pe 6 noiembrie 1986 la cca 0,5km, la baza planului înclinat către Ronquières, scafandrii găsesc primul sac de plastic, practic, „dezmembrat”, pe care îl pescuiesc la cca 10 m de limita de sud a canalului și la cca 4m, în interior, de bordul (malul) acestuia și care va conține diferite piese (părți) ale unor arme, muniție, o bucată dintr-o vestă antiglonț (un guler) și alta intactă, iar mai târziu, la cca 8m de acesta, în curul aceleași zile, un alt sac de plastic, care conține și acesta, părți ale unor arme implicate în primul val de atacuri armate (1982–1983), un guler al unei veste antiglonț tăiat în două, pentru ca pe 7 noiembrie un al 3-lea sac de plastic să fie localizat la nivelul celui de-al doilea ponton al bazinului (canalului) la cca 15m de la limita sus a acestuia li tot la cca 4m de mal, care conțin alți 2 saci de plastic în interior cu cecuri și capacul unei case de marcat de la magazinul Delhaize de la Alost, muniție, gloanțe (Legia și Winchester), cartușe (trase), corespunzând calibrului celor utilizate în atacul din 9 noiembrie 1986 de la Alost (cel mai sângeros) și 2 bucăți dintr-o vestă antiglonț. Cel puțin aparent, părea că sacii pescuiți ar fi stat mai mult timp (îndelungat) în apă, având în vedere gradul de deterioare al cecurilor, oxidarea capacului casei de marcat, uzura vestei antiglonț, etc. Iar acest lucru va fi confirmat și în raportul laboratorului Poliției Judiciare din 8 noiembrie 1988 în care este menționat „Obiectele metalice erau, toate, mai mult sau mai puțin afectate de corosiune (…). Anumite părți erau acoperite cu importante straturi de rugină. Textele manuscrise erau, practic, indescifrabile pentru că cerneala era spălată de apă (umezeală), iar în multe cazuri chiar și cerneala utilizată la imprimare a fost și aceasta grav afectată (distrusă, avariată). Totul indică faptul că sacii au ptrecut un lung sejur în apă sau într-un mediu puternic coroziv.” Într-un asemenea context, ne întrebăm dacă există sau nu „divergențe de anvergură” între rezultatele furnizate de către cele două scufundări, la un interval de un an, în canalul Bruxelles–Charleroi la nivelul localității Ronquières? Desigur, pentru că pe 12 noiembrie 1985, scafandrul Vandamme, angajat al căilor navigabile ale Hainaut, n-ar fi găsit nimic „suspect” sau cel puțin, ceva compromițător la adresa asasinilor din Brabant, dar conform procesului verbal al jandarmeriei din Soignies, acesta s-ar fi ocupat (singur) mai mult de „deblocarea” căilor de navigație pe canal și numai timp de câteva ore. Din contră, în noiembrie 1986 Celula Delta ar fi mobilizat, timp de mai multe zile, mijloace umane și materiale importante pentru căutarea unor „elemente materiale” care să fi putut avea conexiune (directă sau indirectă) cu TWB dar și cu „evenimentele suspecte” care ar fi avut loc în zona, în noaptea de 10/11 noiembrie 1985 (care a succedat nopții atacului sângeros de la Delhaize din Alost) și consemnnate în PV al BSR de la Soignies.Primul martor (o femeie), era un locuitor din zonă, care a sunat la jandarmeria de la Braine-le-Comte fără să se identifice, iar cel de-al 2-lea era F. O. atunci patronul unei „Friterie Chips” (Fast Food) „volante”, amplasată în proximitatea locului în care asasini s-ar fi debarasat de echipamenul lor compromițător (armele, muniția, vestele antiglonț, etc.) pe care l-ar fi utilizat în jafurile lor armate. Amândoi, menționează că ar fi văzut 3 indivizi și 2 vehicule care ar fi sosit în miezul nopții (în jurul orei 00h30) la locul menționat și indică aceleași vehicule.F. O. aduce și o precizie suplimentară care face, indiscutabil, o conexiune „materială” cu asasinii, pentru că în declarația sa afirmă faptul că unul dintre vehicule, ar fi fost un VW Golf GTI, despre care știm că ar fi jucat un rol important în timpul asasinatelor și care ar fi fost îndreptat cu spatele (porbagajul) către canal și aproape de acesta, probabil, pentru a evita transportul sacilor, care putea da de băunit noctambulilor localnici.Tot el îi descrie (dar) cu o precizie destul de îndoielnică (confuză) și pe cei 3 „musafiri” ai locului unde „evenimentul”, mai mult sau mai puțin rocambolesc ar fi avut loc.În ceea ce îl privește pe martorul riveran, acesta susținea că el ar fi văzut (chiar) și sacii de plastic (de culoare închisă) când aceștia „ar fi început” să se plutească pe suprafața apei. Putem mavea sau nu încredere în aceste dezvăluiri făcute de către martorii mai sus menționați? Este greu de spus, cert este însă faptul că jandarmii–anchetatori de la BSR Soignies care au inspectat pe 12 noiembrie 1985 „locul” descris de către cei menționați mai sus ar fi confirmat veridicitatea declarațiilor acestora.Mai ales că ei ar fi descoperit atunci, printre altele, chiar și partea superioară a 7 cutii de cartușe de calibrul 12 (dintre care 4 marca Legia), dintre care două aveau numărul de fabricație 24Q35, ceea ce vom descoperii, de altfel, și în 1986 (un an mai târziu), adică, tot cutii de cartușe de calibrul 12 și cu numărul de serie (de fabricație), tot 24Q35.Investigațiile noastre pun în evidență faptul că acestea provin din același lot, fabricat pe 24 martie 1982 în cadrul firmei Stacchini, pe baza unui contract semnat cu FN Herstal. În ceea ce privește INCC (Institutul Național de Criminalistică și Criminologie) implicat în expertiza armamentului descoprit în canalul Bruxelles– Charleroi (la nivelul localității Ronquières–Large de Fauquez), este foarte probabil ca ar fi fost și acesta manipulat în legătură cu rezultatelr furnizate, mai ales dacă, conform celor menționate mai sus, armamentul descoperit, nu ar fi „zăcut în apă”, în locul unde a fost descoperit, timp de un an, dar doar câteva zile.Cu atât mai mult cu cât echipa de poliție științifică și tehnică n-ar fi fost în măsură să furnizeze informații, nu „certe”, dar nici măcar, „fiabile” (oarecum, acceptabile), legate de natura cec-urilor de hârtie, imprimarea lor, cerneala utilizată, etc. Probleme serioase le-a ridicat chiar și pata de sânge detectată în Laboratoarele Biotech and Life Sciences Industry in Begium (doar la începutul anilor 2000) pe gulerul vestei antiglonț tăiate în două (bucăți), în cel de-al 2-lea sac de plastic, ADN-ul căreia ar fi fost „exploatabil”. (...) Consultat în dosar, fostul polițist canadian Jacques Landry de la SQ (Siguranța din provincia Québec), devenit (la pensie) anchetator și poligrafist după ce a studiat dosarul, acesta a făcut mai multe declarații în cursul lunii februarie 2018 în care susține că „dosarul TBW este un dosar criminal de drept comun și nimic alteceva”.Ceea ce susținem, de altfel și noi în pista noastră franceză (încă din 2017) pe care urmează să o detaliem.Cu alte cuvinte, „pistele de extremă dreaptă, de destabilizare a statului belgian, a jandarmilor asasini sunt complet fanteziste”.Iar punctul de vedere al fostului polițist merită toată atenția, nu pentru că ar fi o „prelungire prin continuitate” a pistei noastre, dar pentru faptul că acesta ar fi intervenit cu succes într-un dosar criminal foarte mediatizat, asasinarea lui Alexia Daval (Fouillot, n.1988, titulara unui master în Științele Educației) în noaptea de 17/18 octombrie 2017 la domiciliul conjugal al cuplului din Gray-la-Ville (departamentul Haute-Saône, regiunea administrativă, Bourgogne-Franche-Comté).Inspirați din medtodele sale de interogatoriu, jandarmii de la secția de căutare a Jandameriei din Besançon (prefectura deparamentului Doubs, regiunea administrativă Bourgogne-Franche-Comté) ar fi reușit să-l identice pe asasin în persoana lui Jonathann Daval, soțul victimei, salariată a băncii Credit Mutuel, al cărei corp (parțial carbonizat) este găsit în îmrejurimile locului pe 30 octombrie 2017, după două zile de la semnalarea dispariției.Interpelat și plasat în detenție provizorie (după deschiderea unei informații judicare de către procurorul republicii Emmanuel Dupic), Jonathann Daval (n.1984) a fost găsit vinovat de către Juriul Popular (Curtea cu Jurați) al departamentului la Haute-Saône și al Territoire de Belfort de la Vesoul (sub președinția lui Matthieu Husson, consilier al Curții de Apel din Besançon și fost vicepreședinte al Tribunanului de Înaltă Instanță din Dijon–prectura departamentului Côte-d'Orși a regiunii adminstrative Bourgogne-Franche-Comté) pentru maltratarea și ștrangularea soției sale (cu mâinile sale), iar pe 21 decembrie 2020, el a fost condamnat la 25 de ani de recluziune criminală, după ce pe 30 ianuarie 2019 va face dezvăluiri complete despre asasinat (în timp ce, cu un an în urmă–pe 30 ianuarie 2018, susținea că și-a fi ștrangulat ssoția, „accidental”) în cadrul unui proces care va debuta 6 noiembrie. Se pare că în centrul problemei cuplului s-ar fi aflat infertilitatea soției și impotența sexuală a soțului.Conform art. 132-23 din CPF, cum sancțiunii penale nu i-a asociată și o perioadă de siguranță, condamnatul va fi liberal după efectuarea a ½ din pedeapsă, din care vor fi deduse, în primul rând, cei 3 ani petrecuți în detenție provizorie și „grațiile închisorii” pentru „bună purtare” (dacă va fi cazul), 3 luni în primul an de detenție și 2 luni în anii următori. În sfârșit, metoda (empirică) Jacques Landry, numită pe scurt „Progreai” (Processus général de recueil des entretiens, auditions et interrogatoires) care diferă foarte mult de un interogatoriu clasic, ar avea cca 80% de reușită pentru că anchetorii interacționează simultan, atât cu cel audiat (fiecare, cu probele lui materiale, inclusiv, cu rezultatele poliției științifice și tehnice, ale testelor psiholgice, ale expertizei psihice, ale declarațiilor martorilor, etc.), cât și între ei, în funcție de niște parametri psihosomatici intrinseci ai acestuia (legăturile dintre psihic și corp, personalitate, parcursul vieții, motivațiile sale, etc.) și socio–economici, respectiv juridici, care permit clasificarea infracțiunii în declict sau crimă, în timp real, datorită câmpului de interacțiune de tip socio–matematic generat de către anchetatori centrat pe el audiționat.Din punct de vedere matematic, cercetările mele conduc la o posibilă modelizare (cu mai multe variante, mai mult sau mai puțin fiabile) utilizând teoria grafurilor și cercetarea operațională.În principiu, anchetatorii se află plasați în vârfurile (nodurile) unui graf de ordinul n, complet (neorientat, simplu) și regulat de grad (n–1), Kn = Kn (N, M) complet cu n noduri (vărfuri) și un număr de muchii dat de numărul triunghiular [n(n−1)/2], adică, suma primelor (n-1) număre naturale.Toate grafurile complete sunt propriile lor clici maximale. Acestea sunt maximal conexe întrucât singurul separator (mulțime de noduri a cărei eliminare ar deconecta graful) este mulțimea tuturor nodurilor. Graful complementar al unui graf complet este graful vidDacă muchiile unui graf complet primesc fiecare o orientare, rezultă un graf orientat numit graf turneu. (Numărul de cuplaje al grafurilor complete este dat de numerele tefonice 1, 1, 2, 4, 10, 26, 76, 232, 764, 2620, 9496, 35696, 140152, 568504, 2390480, 10349536, 46206736, ... Șirul A000085 la Enciclopedia electronică a șirurilor de numere întregi–OEIS).O matrice de adiacență (matrice pătrată) este folosită pentru a reprezenta un graf finit, elementele acesteia indicănd dacă perechea de noduri corespunzătoare sunt sau nu adiacente în graf. În cazul special al unui grafic finit simplu, matricea de adiacență este o matrice (0,1)⁠ cu zerouri pe diagonală. Dacă graful este neorientat, atunci matricea de adiacență este simetrică. Relația dintre un graf și valorile proprii și vectorii proprii ale matricei sale de adiacență este studiată în teoria spectrală a grafurilor. Se face distincția între matricea de adiacență și matricea de incidență a unui graf, o altă reprezentare matricială ale cărei elemente indică dacă perechile nod–muchie sunt incidente sau nu. În ceea ce îl privește pe suspect (audiat, interogat) acesta se află plasat în centrulgrafului care are o muchie comună ci fiecare dintre cei n anchetatori, deci gradul nodul în care se află va fi 𝛿(v) = n (numărul de muchi incidente în acel nod).Construcția unor drumuri hamiltoniene (drum într-un graf neorientat sau orientat care trece prin fiecare nod o singură dată), permite determinarea unor cicluri hamiltoniane (drum hamiltonian care este un ciclu) probabilisice, care de altfel, vor genera și variantele diferite ale modelului.Determinarea existenței unui astfel de drum sau ciclu într-un graf este problema drumului hamiltonian, care este NP-completă (adică, este atât în NP cât și în NP-hard).În sfârșit, testul folosit în metoda empirică Jacques Landry trebuie astfel conceput (modelizat matematic), încât parametri aleși să fie reprezentivi suspectului audiat (interogat), iar ciclul hamiltonian al grafului asociat acestuia să fie „minimal” pentru ca acesta să aibă timp „infinit scurți” de reacție.N-ar fi exclus ca această metodă la care lucrez să fie mai eficace decât metoda „psy–spy”, matricial sub forma {[ps(y)–sp(y)]= [p–s]y} utilizată cu succes, în special în cazul unor subiecți, cu precădere, introvertiți (deci, puțin localizabili într-un spațiu psiho-social real), care constă, practic, plasarea unui „observator” (anchetator experimentat cu studii aprofundate în psihosociologie, comportament deviant) undercover (sub acoperire) în „full contact” cu subiectul de audiat (interogat) care eleboreze un test psohosociologic fiabil, care să permită determinare cu o mare precizie a CSG (Codul Socio-Genetic) din care poate „fi extrasă” informația legată de comportamentul deviant (în particular, infracțional) a acestuia.Chiar dacă, bipolaritatea, schizofrenia sau paranoia (schizofrenia paranoidă–care au ca efect iresponsabilitatea penală) sunt absente (în general), acestea pot fi prezente (periodic și temporar) de manieră pasageră, ceea ce este dificil de stabilit și de evaluat (pentru validarea responsabilității penale). În plus, subiecții pot fi și victimele unei dedublări de personalitate, tot periodice, care se instaurează în anumite condiții specifice (care au marcat viață subiectului), sub anumite forme „degenerate” (neconvenționale) care pot avea un efect dezastruos pe plan social (într-un context bine definit), chiar iremediabil, dacă nu sunt diagnosticați la timp și nu sunt luate măsuri de supraveghere și remediere ale afecțiunilor lor în timp util.Este de remarcat faptul că metoda empirică a lui Jacques Landry se bazează pe utilizarea poligrafului, iar acesta dirijează și o societate numită „Polygraphie Jacques Landry Inc.” care propune clientelei sale o gamă variată de servicii și de pregătire în omeniul investigațiilor (anchetelor).Format în cele mai „bune” școli de poligrafie din America de Nord, Jacques Landry este specializat în audierea (interogatoriul) celor suspectați de crime majore (de gradul 1 în SUA–(ultra)violente, antisociale, comise cu cruzime, premeditate cu meticulozitate, etc.).În cursul celor două decenii (de activitate) al a pus la punct o serie de programme de pregătire în tehnicile de audiere (interogare), în analizarea declarațiilor suspecților și în identificarea profilului criminalului.Formator până în 2010 la Institutul Poliției din Québec, ulterior a devenit profesor asociat la Universitatea din Montreal (UQAM). (...) Înainte de a formula conjectura noastră (pista franceză), am exclus și pista „americană”, pentru că în perioada anilor de plumb (în prima jumătate a anilor 1980, în care s-au derulat și asasinatele din Brabant, 1982–1985) serviciile secrete europene ar fi bănuit implicarea americanilor într-o serie de evenimente cu caracter criminal (mai mult sau mai puțin sângeroase) pe teritoriul europei occidentale cu scopul de o destabiliza din punct de vedere politico–economic. Acestea debutează cu atentatul din gara Bologna pe 2 august 1980 (cu explozia unei bombe în sala de așteptare) în care 85 de persoane vor fi ucise și cca 200 rănite.Este vorba de unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste comise în secolul XX (și cel mai sângeros în Italia), de către extrema dreaptă italiană (neofascistă), în care ar fi fost implicat și venerabilul maestru al lojei masonice Propaganda Due (P2, dependentă de Grand Orient d'Italie de între 1945–1976) dar și 2 ofițeri ai serviciilor secrete militare italiene. (...) Merită să subliniez aici faptul că justiția italiană ar fi „neglijat” (intenționat sau nu) că în ziua atentatului ar fi fost prezenți la locul acestuia și Thomas Kramm (expert în explozivi) și Christa-Margot Fröhlich, membri ai echipei de atentatori a lui Carlos (Ilich Ramírez Sánchez, Chacalul, n.1949, marxist–leninist, antiimperialist, terorist originar din Venezuela, condamnat pentru asasinate cu carceter terorist, în 1997, în Franța la închisoare pe viață, încarcerat din 2006 în inchisoarea de maximă siguranță de la Clairvaux) dar și Francesco Marra (membru al Brigăzilor roșii) ceea ce ar pune la îndoială comiterea atentatului de către extrema dreaptă.Se pare că pista ar fi fost anchetată și analizată din 2011, dar ar fi fost clasată în 2014. Acest atentat va fi urmat de cel de la Oktoberfest din Munchen pe 26 septembrie 1980, perpetrat de către teroristul german de extrema dreaptă Gundolf Köhler (1959–1980) care va plasa bomba artizanală (compusă dintr-o grenadă și cuie introduse într-un extinctor, umplut cu 1,39 kg de TNT–Trinitrotoluen) în pubela de la intrarea principală (accesul principal) în Öffentliche Bedürfnisanstalt am Bavariaring și care va exploda în jurul orei 22h20 provocând decesul a 13 persoane și rănirea a 211 persoane (dintre care 68 în strare gravă–mulți dintre aceștia amputați de ambele picioare). (...) Menționez aici faptul că, tot la Munchen, pe 5 septembrie 1972, în cea de-a doua săptămână a Jocurilor Olimpice a avut loc un alt eveniment terorist dramatic în cadrul căruia, 8 membri ai organizației teroriste palestiniene „Septembre Noir/Septembrie Negru” (activă între 1970–1971 și constituită în urma confruntărilor sângeroase din septembrie 1970 între jordanieni, OLP–Organizația pentru Eliberarea Palestinei și comandourile Fedayin–care nu recunosc Israelul, în care au fost peste 10.000 de victime) degizați în sportivi (și echipați cu puști automate de asalt, grenade și pistoale automate) vor penetra la ora 04h30 în imobilul 31 al Satului Olimpic (în care era găzduită delegația Israelului) și vor lua 9 atleți israelieni ostatici, cu 2 alți 2 membri ai delegației, solicitând pentru eliberarea lor, punerea în liberate a 236 militanți palestinieni detinuți în Israel (și transferul lor la Cairo în Egipt), respectiv, a 2 militanți ai FAR (Facțiunea Armatei Roșii), Andreas Baader și Ulrike Meinhof, încarcerați în Germania (Federală).Acțiunea este o ripostă la eșecul palestinian în Războiul de 6 zile (5–10 iunie 1967) și în favoarea rezoluției no 242 al ONU de 1967, conform căreia Israel trebuia să restituie teritoriile ocupate în acest război, diferitelor țări arabe, context în care SUA urma să recunoască Statul Israelian. FPLP al OLP (aflată încă în 2021 pe lista oficială a organizațiilor teroriste a Uniunii Europene) și FDLP care a fost implicat în conflict avea conexiuni cu o serie de grupări revoluționare de extremă stângă, printre care și Fractiunea Armată Roșie (în Germania Federală), Action directe (în Franța), Brigăzile roșii (în Italia), Armata roșie japoneză și Tupamaros (în Uruguay)Însă, ceva mai devreme, în perioada de „relaxare criminală” a bandei din Nivelles (între 1 decembrie 1983 și 22 septembrie 1985) are loc pe 29 mai 1985 o altă dramă, deosebit de sângeroasă (cea mai sângeroasă din istoria postbelică a Belgiei), pe stadionul Heysel din Bruxelles în timpul unei manifestații sportive (în prezența a peste 60.000 de spectatori) în cadrul Cupei Campionilor Europeni (1984–1885) între FC Liverpool și Juventus Torino, în care 39 persoane (32 italieni–suporteri ai Juventus, 4 belgieni, 2 francezi și un britanic–nord irlandez) vor fi ucise și 450 vor fi rănite.

Înainte de a exploara (detaliat) celelalte piste belgiene (privilegiate de către autoritățile judiciare competente în materie criminală), pe care l-am investigat, trebuie să subliniez faptul că acest dosar excepețional (fără precedent) a fost instrumentat de-a lungul timpului (timp de 3 decenii, între 1982–1912) de către 5 judecători de instrucție, Guy Wezel, Jean-Michel Schlicker, Freddy Troch, Jean-Claude Lacroix și Jean-Paul Raynal, până la numirea în 2012 a lui Martine Michel (cel de-al 6 judecărtor de instrucție, devenită din 17 iunie 2020 președinta Tribunalului de Prima Instanță din Chareleroi), cu Comisarul Eddy Vos ca șef de anchetă, care ar fi avut la dispoziție un efectiv de cca 80 de anchetatori (polițiști și jandarmi). Aceștia au fost numiti, la rândul lor, de către procurorii regelui Jean Deprêtre (care a și supervizat ancheta între 1983–1987), urmat de Jean-Claude Elslander (între 2002– 2019), căruia îi va succede, în sfârșit,din 9 septembrie 2019, Marc Rézette, dar și procurorul general de Liège Christian De Valkeneer, care din acest an va prelua președinția Tribunalului de Prima Instanță din Namur.Având în vedere derularea evenimentelor (jafurile armate și asasinatele) și modul operator, primul magistrat instructor însărcinat cu dosarul, Guy Wezel, era ferm convins că banda din Nivelles ar fi copmpusă din foști polițiști sau/și jandarmi (extremiști de stânga sau de dreapta), trecuți în rezervă (în principiu, din motive disciplinare sau pentru diferite abuzuri în serviciu–escrocherii, trafic de inflență, etc.), care ar fi avut ca scop destabilizarea social–politică a Regatului Belgiei și, „mai mult ca sigur”, ar fi acționat la o „comandă politică”. Ca urmare, înainte ca „grupul G”–„Gendarmerie” (și în particular, ceianchtați și inculpați în dosar, Christiaan Bonkoffsky, Madani Bouhouche, Robert Beijer, Martial Lekeu și Christian Amory) să intre în atenția judecătorului de instrucție Jean-Michel Schlicker (cel de-al 2-lea magistrat instructor), Guy Wezel (primul judecător de instrucție) numit în dosar de către procurorul regelui Jean Deprêtre (decedat pe 12 iunie 2014, la vârsta de 76 de ani, ca urmare a unui cancer generalizat, la spitalul Sainte-Élisabeth de la Bruxelles) își concentrează „atenția” (mult mai mult decât ar fi fost necesar, din păcate) asupra unei bande, înregistrată în dosarul de instrucție sub numele de „Filiera Boraine” (după numele zonei geografice belgiene La Borinage din regiunea administrativă Valonia, provincia Hainaut, la vest și la sud–vest de orașul Mons, până la frontiera franco–belgiană și extremitatea vestică Sillon Sambre-et-Meuse–Faille du midi) (.....) În iulie 1997 a fost declanșată o anchetă de către procurorul regelui din Bruges după interceptarea (de către vameșii de pe aeroportul Ostende) materialul militar destinat statului Burundi. Ar fi fost vorba de o încărcătură de aproape 40 de tone de material militar dintr-un surplus al armatei olandeze și destinată Angolei (care urma să fie livrat în cursul lunii mai 1998), într-un Boeing 707 al companiei Avistar Airlines (înmatriculat în Cipru cu indicativul 5B-DAZ) închiriat de către Occidental Airlines. Conform altor investigatii ale noastre, în decembrie 1998 și februarie 1999, aeronave ale companiei slovace Hermes ar fi decolat de pe aeroportul din Ostende cu încărcătură de arme către Sudan, în ciuda embargoului UE. În 1999, Occidental Airlines, împreună cu London Sky Air Cargo de la Syed Naqui, au aranjat transportul a 400 de tone de material militar destinat statului Congo de la Bratislava în Sierra Leone, prin intermediul unor aeronave Boeing.(....). În ceea ce privește CEPIC (Centre Politique des Indépendants et Cadres Chrétiens), acesta a fost înființat pe 14 iunie 1972, de către Vanden Boeynants, împreună cu Paul Vankerkhoven, baronul Benoît de Bonvoisin („Baronul Negru”, probabil cel mai notoriu personaj din această organizație), Edmond Nerincx, cavalerul Jean Breydel și André Saint-Rémy. În anii 1970, de Bonvoisin era „consilierul politic” al lui Paul Vanden Boeynants. Chiar și atunci, însă, este (în secret) unul dintre principalii contribuabili ai Front de la Jeunesse și omul care ținea frâiele revistei Nouvel Europe în mâinile sale. La mijlocul anilor 1970, Baronul Negru a fost și la originea creării organizației „Mouvement des Forces Nouvelles”, emanația politică a Front de la Jeunesse, iar Albert Lambert, un prieten de afaceri al Baronului, devine primul președinte al Forces Nouvelles.În toamna anului 1975, baronul, împreună cu Emile Lecerf, Francis Dossogne și Albert Lambert, au organizat o întâlnire a „euro dreptei” în castelul său din Maizeret, iar pe lista invitaților figurau și leaderi ai MSI italian (Movimento Sociale Italiano) și Ordine Nuovo (Centro Studi Ordine Nuovo/New Order Scholarship Center) Parti des Forces Nouvelles Franceze (Naționalismul francez care se manifestă în general sub formă de naționalism cultural prin care se promovează unitatea culturală a Franței).   Frontul Național Britanic (BNF, numit Frontul Național, un partid politic ultranaționalist Marea Britanie fondat în 1967 de mare succes în anii 1970 – 1980, care se opune multietnismului și multiculturalismului) și Fuerza Nueva (partid politic spaniol de extrema dreată, fondat de căte notarul și omul politic franchist Blas Piñar López pe 19 octobrie 1976 și dispărut pe 20 noiembrie 1982).(....). Conform investigațiilor noastre, printre „apropiații” majorului Jean Bougerol ar fi fost și comisarul pentru securitatea statului Victor Massart (decedat pe 10 ianuare 2016 la Braine-l'Alleud), colonelul de jandarmerie René Mayerus (decedat în 1985 ca urmare a unui infarctus al miocardului, fost membru al al organizației de extremă dreată WNP, dar și al Rezistenței, colaborator al Office of Strategic Services–fostă agenție de informații guvernamentale ale SUA activă între 13 iunie 1942–1 octombrie 1945 și fondator al grupului de intervenție de elită Diane, angajat al CIA din 1981 și manager al EIM- European Institute of Management, o companie de securitate finanțată de SUA, specializată în paza depozitelor de muniții și a cazărmilor armatei, care conform investigațiilor noastre ar fi fost „a privatized fascist army intelligence group which tried to undermine the Belgian democratic process and appears to have been at the center of a child abuse, torture and murder ring”)  și comandanții  Robert Fagnart (de la Poliția Federală) și Claude Déry (fost comandant al Forțelor Aeriene, șef al serviciului de informații militare ADIV-Algemene Dienst Inlichting en Veiligheid/Serviciul General de Informații și al Securității și expert în balistică al instanțelor judecătorești, decedat în 1995 la vârsta de 60 de ani, care în cei 20 de ani de activitate în cca 17.000 de dosare criminale ar fi efectuat cca 20.000 de expertize balistice) ai SDRA, care în „timpul liber”, în numele procurorului regelui de la Nivelles Jean Deprêtre (care a și supervizat ancheta în dosarrul TWB/AB–Asasinii din Brabantul Valon între 1983–1987), s-au ocupat de majoritatea investigațiilor balistice ale soliciutate de către Instanță.Subliniez aici faptul că Francine Lyna (1922–2013, fost judecător de instrucție în cadrul Parchetului de la Bruxelles), care deși nu desfășurat niciodată investigații („direct”) în dosarul TBW (Bende van Nijvel), a fost responsabil cu anchetarea CCC (Celule Comuniste Combatante, organizație teroristă de extremă stângă activă între 1983–1985) și WNP (Westland New Post, organizație teroristă de extremă dreaptă activă între 1970–1984) și care, ca urmare a jucat (totuși), un rol (indirect), foarte important, în acesta, într-o emisiune RTL a programului dominical Controversy a declarat pe 19 noiembrie 1995, că masacrele bandei din Nivelles nu au nicio legătură cu jafurile (armate) obișnuite (clasice) cu violență și că acestea erau într-adevăr acte teroriste, „iar de mai multe ori ancheta lui a dat peste obstacole care nu puteau fi depășite, parțial, pentru că Securitatea Statului a fost implicată în acestea și a încercat să ascundă adevărul”. (...). În sfârșit, să revenim acum, la Claude Dubois (n.1943 la Ixelles-Bruxelles, un psihopat „foarte inteligent” care pentru a ucide nu ar fi avut, neapărat, nevoie de motive întemeiate), implicat, oarecum (direct sau indirect), în ramificațiile tentaculare ale dosarului TBW (al Asasinilor din Brabant), care ar fi fost bănuit de asasinarea lui Djamila (decapitată), fata lui Kaçi Bouaroudj suspect (inculpat) în dosarul TBW (Asasinatele din Brabantul Valon), care în barul său ar fi asistat (intenționat sau nu) la toate discuțiile (dezbaterile) răufăcătorilor din zonă și în special, la cele dintre Adriano Vittorio (considerat, mult timp,de către anchetatori, creierul atacurilor armate din Brabant) și restul inculpaților în dosarul „filierei boraine” (inclusiv, jandarmul Daniel Choquet), considerat de către membri bandei din „borinage”, un trădător (turnător al poliției).După cum am menționat, el scapă miraculous, achitat în dosarul criminal Collette Dumont (în „beneficiul îndoielii”), grație intervenției lui Rossignol (Ronny) Ronald, misteriosul avocat, unul dintre cei mai dotați și apreciați și poate în ultimul rând, bogați (cu o avere estimate la cca 400Mil FB–20 M€PPA) și influenți avocați în Baroul din Bruxelles. După cum am menționat, corpul acesteia (în vărstă de 42 de ani) este găsit la începutul lunii noiembrie sub un pod peste care trece o autostradă (viaductul autostrăzii des Ardennes) la nivelul localității Beez, în fluviul Meuse (fluviu european care izvorăște din regiunea franceză Lorena și traversează Belgia și Țările de Jos, până la vărsarea în Marea Nordului). Dar, peste două decenii, pe 26 aprilie 2004, Claude Dubois va fi judecat de către Curtea cu Jurați din Bruxelles într-un alt dosar criminal de mare anvergură neelucidat (Dépeceur de Mons) legat de cadavrul lui Karim Mounouar (Menouar Megherbi, algerian în vârstă de 33 de ani), descoperit pe 22 octombrie 2001, în canalul Bruxelles-Charleroi (pe rol încă din 1983 și în care, tot din probe insuficiente, a fost achitat în 1989).Asistat de către cel de-al 9-lea avocat al său, Cédric Waucquez (cu peste 300h de studiu consacrat dosarului), în acest ultim dosar, Dubois a fost condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (sancțiune penală destul de rară în Belgia), după ce justiția i-ar fi reproșat alte 6 asasinate în 1996 (fără probe fiabile). Avocatul ar fi avansat și ipoteza că victima ar fi în viață și ar trăi în Algeria, unde ar fi fost și văzută la Oran, Blida și Alger, dar justiția belgiană refuză comisia rogatorie care l-ar putea disculpa pe clientul său. Ea (care, lucra în garajul Park Inn din strada Vanderkinderen la Uccle, aparținând Leila Boukhoubza din Ixelles–Bruxelles), ar fi fost torturată după care, executată în genunchi, cu un glont în ceafă și cu două gloanțe în spate, înainte de a fi decupată (secționată) în 6 bucăți, dintre care una–brațul drept al acesteia, n-ar fi fost găsit niciodată.Conform investigațiilor noastre, înainte de fi măcelărit, algerianul ar fi fost ras în cap, mutilat cu acid, iar sexul lui ar fi fost secționat, după care asasinul l-ar fi îmbrăcat cu chiloți de damă. Rămășițele corporale acestui solicitant de azil politic în Danemarca au început să fie pesccuite începând cu 22 octombrie 2001, dar conform legiștilor el ar fi fost ucis pe 19 octombrie. Studiile lui Claude Dubois la o școală de carmangerie (ocazie cu care ar fi frecventat și abatoarele din Andrelecht) l-ar fi ajutat în „dezosarea” și secționarea victimei sale și poate nu în ultimul rând, în ambalarea și disimularea părților corpului în saci de plastic înainte de a fi aruncate în Canalul Bruxelles–Charleroi. Alte investigații de-ale noastre aduc în prim plan și alte „elemente” care nu cred că ar fi fost exploatate suficient. În primul rând faptul că algerianul ar fi fost amantul lui Leila Boukhoubza,companionul lui Claude Dubois și proprietarul garajului în care el lucra, apoi, acesta ar mai fi avut și o datorie de cca 60.000 FB (cca 3.000€PPA) pe care aceste „uita” (voit sau nu) să-i rambursese „stăpânului”.Arestarea lui Claude Dubois va avea loc (conform investigațiilor noastre) pe 6 noiembrie 2001 la Anderlecht, în toaleta casei vechiului său prieten Raymond Lippens (inculpat pentru complicitate într-un „jaf al secolului” –în valoare de 400 Mil FB, cca 20 M€PPA, de la Agence Chapelle–Société Générale de Banque, din strada Haute la Bruxelles, în week-endul de Paște de 11–14 aprilie 1980, în urma a spargerii a 220 de căsuțe cu valori, inclusiv, acțiuni și tiluri). Ar fi fost el cel care ar fi transportat banii rezultați din „jaful secolului” de la Société Générale într-o camionetă cu portbagajul „înzestrat” cu dublu capitonaj, adus special, cu acest scop din Franța. Acest jaf, cel puțin teoretic, este reiterarea celebrului jaf al secolul de la Nisa în 1976 (în week-endul 16–17 iulie), de la Société Générale (Av. Jean-Médecin), avândul „în calitate de creier al loviturii”, pe legendarul răufăcător franco–italian Albert Spaggiari. Cu această ocazie, 200 de căsuțe cu valori au fost sparte (cu cash, bijuterii, lingouri de aur, titlui și acțiuni, etc.) pentru un total de 46MFFr (cca 30 M€PPA). Justitia franceză l-ar fi considerat ca șef al operațiunilor (în absența lui Spaggiari) pe Jacques Cassandri. (...). Nu pot să nu menționez aici, totuși, faptul că el a fost inculpat într-un dosar de corupție în 1990 și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în 1996, pedeapsă redusă la 10 luni în 1999, în Apel. În concluzie, esențial este faptul că Claude Dubois era prieten cu frații De Staerke și Lippens (în acea perioadă, gestionar al unui bistrot cu numele satiric de „Loi”–Legea), care (conform investigțiilor noastre) ar fi fost „brațul drept” al „nașului” Michel Dewit (care în anii 1970 era „stăpânul” infracțiunilor criminale în regiunea Bruxelles–Capitală). Trebuie să adaug aici și faptul că, conform investigațiilor mele, în cursul zilei de 17 septembrie 1983, cu puțin timp înainte de atacul de la Colruyt, 38 de deținuți ar fi evadat „în masă” de la închisoarea Tournai.Printre aceștia se afla și Philippe De Staerke (fost angajat în Legiunea Străină franceză) al cărui frate Léon De Staerke („Petit Léon”) a fost anchetat timp de 1 an și jumătate după descoperirea a 3 cadavre într-o pădure de brazi din de Rhode Saint Genèse, la începutul toamnei 1980, într-un dosar în care putea fi implicat și evadatul, adică Philippe De Staerke, fratele său. În ciuda acestui eveniment excepțional, presa n-ar fi acordat nicio importanță acestuia, probabil, datorită celui care a avut loc în cursul nopții în parcarea de la Colruyt. Foarte probabil, pentru a nu „bruia” pista (pistele) jandarmilor legate de asasinii din Brabant, care, ar fi avut deja „clienții” lor.În sfârșit, investigații aprofundate în dosarul asasinilor din Brabant (TBW) ar fi scos la iveală și faptul că Jacques Fourez (om de afaceri celibatar, foarte discret, domiciliat la Menin, care avea o relație „secretă” cu Elise Dewit de peste un deceniu), au fost uciși de către asasinii din Brabant în jaful armat de la supermarketul Colruyt (Nivelles, provincia Brabant), pe 17 septembrie 1983, ocazie cu care este ucis și jandarmul Marcel Morue, iar un altul, Jean-Marie Lacroix a fost rănit.(Re)amintesc faptul că  Jacques Fourez era patronul unei societăți imobiliare (de închirieri apartamente), dar și al unui lanți de „superettes” (magazine alimentare de dimensiuni mici) în contact cu suprafețele mari de alimentație (dedistribuție), fiind asociat și într-o afacere cu dulciuri (și cafea) iar amanta sa Elise Dewitera, era proprietarul unui apartament de lux și a unui hotel (particular) la Bruxelles (dar și a unei proprietăți la Knokke). Conform investigațiilor noastre aprofundate (în care am inclus și autoritățile belgiene), se pare că între Michel Dewit („nașul” afacerilor de tip mafiot în regiunea Bruxelles) și Elise Dewit n-ar fi existat nicio „relație de sânge”, dar, cel puțin, eu, personal, nu sunt convins de acest lucru, având în vedere „activitățile lucrative”, ale lui Michel Dewit și ale cuplului Jacques Fourez – Elise Dewit.În sfârșit, tânărul algerian ar fi fost identificat după amprentele sale digitale de către poliția daneză, care l-ar fi interpelat în 1999 pentru „ședere ilegală pe teritoriul național”. Inspectorii de la Brigada criminală Bruxelles vor identifica rapid reședința (domiciliul) lui Karim, iar din aproape, în aproape, identifică și garajul (dezafectat) din strada Vanderkindere la Uccleîn care acesta a efectuat lucrări de reparații (zugrăveală) și în care găsesc, spre surprinderea lor, și o găletă plină cu sângele aparținând acestuia. Proprietarul acestuia va fi interpelat si el la scurt timp, dar și Claude Dubois, care, imediat va fi arestat, inculpat și încarcerat în detenție provizorie, grație mai ales, trecutului său criminal (după punerea lui în libertate în 1984) de către judecătorul de instrucție de la parchetul din Bruxelles, Sophie Huguet. Acesta n-ar fi recunoscut niciodată asasinatele care i-au fost reproșate, iar pe 5 mai 2012 ar fi murit (din motive medicale) în penitenciarul de maximă siguranță din Louvain, unde își executa pedeapsa, în contextul în care urma să fie audiat în dosarul asasinatelor din Brabant, de care se pare că n-ar fi fost străin.Menționez că „Prison centrale de Louvain” (Geldenaaksevest nr. 64), monument protejat din 9 iulie 1996, este o închisoare (foarte) veche cu o capacitate de 350 de locuri, iar din 1 octombrie 1860 (când a fost dată în folosință, conform unui proiect al directorului administrației penitenciarelor al epocii Édouard Ducpétiaux) este destinată executării pedepselor lungi de închisoare (cel puțin 5 ani). Moartea lui Claude Dubois n-ar fi fost mai puțin suspectă decât cea a lui Paul Latinus sau siunciderea lui Patrick Haemers (în închisoare). Cei din urmă ar fi avut legături „solide” cu grupul neonazist WNP (Westland New Post) organbizație de extremă dreaptă fondată în 1979, și ar fi avut informații despre autorii jafurilor armate din Brabant comise în perioada 1982–1985. După sinuciderea leaderului grupului Paul Latinus pe 24 aprilie 1984. WNP a fost dizolvat, cel puțin, teoretic.(...). Conform documentelor, către Congo, ar fi fost folosite avioanele companiei Congolese Planet Air și New Goma Air. Conform unor surse (mai mult sau mai puțin oficiale), se pare Rossignol ar fi fost implicat și în transportul de arme, de pe Aeroportul „Henri Coandă” București–Otopeni al companiei românești Romtehnica (una din companiile naţionale de renume cu 40 de ani de experiență pe piața internațională, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară și promovează produsele de apărare fabricate în România pe pieţele internaţionale de profil).Tot conform investigaiilor noastre, ca fapt divers sau ca o simplă „coincidență”, Jacques Van Camp se pare că îi datora lui Ronny (Rossingol) o mare sumă de bani. Ori, acesta are legătură cu dosarul TBW (Aasasinatele din Brabantul Valon) pentru că pe 2 octombrie 1983, în jaful armat de la Auberge (restaurant-pensiune) „Les Trois Canards” (Ohain, provincia administrativă Brabant), în care patronul localului Jacques Van Camp își pierde viața, iar vehiculul furat (de la fata acestuia), un VW Golf GTI (roșu, model 1981, inamatriculat FGK-991, cu jante sport, argintii) va fi utilizat de către asasini în alte jafuri armate, în care alți nevinovați vor fi uciși fără scrupule (no mercy).În momentul atacului, în bucătăria restaurantului sunt 7 persoane, patronul, fiica sa și 5 salariați, care după ce sunt „culcați pe podea cu fața în jos” sunt obligați să colaboreze cu asasinii care solicită cheile vehicului Porche (al patronului) și cele ale vehicului Alfa Romeo (al bucătarului), aflate în parcare, dar se mulțumesc, până la urmă cu vehiculul Golf GTI (al fetei patronului, Catherine Van Camp), probabil pentru că erau „presați” (jandarmii fiind pe urmele lor) iar cheile vehiculelor nu ar fi fost la îndemână.În sfârșit, dacă ținem cont și de „afacerile” (mai mult decât dubioase) pe care le avea Ronny cu Claude Dubois (printre care și  exploatarea celui mai mare hangar de pe aeroportul Oostende, lângă turnul de control, care se bucura de favorurile lui Paul Waterlot, unul dintre directorii executivi ai aeroportului), pare motivată (justificată), cel puțin la prima vedere, intervenția acestuia din urmă pe lână autoritățile judiciare belgiene în favoarea „clientului” său, ceea ce va avea ca efect, până la urmă, achitarea lui în dosarul asasinării lui Dumont Colette.Dacă ținem cont și de alte documente, conform cărora s-ar părea că unul dintre avioanele lui Ronny ar fi fost implicat în traficul de droguri în care ar fi fost implicați și foștii jandarmi Madani Bouhouche (care a efectuat, deja, 38 de luni de detenție provizorie în dosarul Mendez și 18 luni în dosarul Suleiman, până în 1991, ccondamnat la 20 de ani recluziune criminală, pus în libertate condiționată sub control judiciar pe 15 septembrie 2000) și Jean-François Buslik (american din Florida, originar din Bruxelles), ne întrebăm dacă anchetorii au avut sau nu motive să-i audieze pe Ronny și Dubois în dosarul asasinilor din Brabant  (TWB). (...) Investigațiile noastre în acest dosar au condus la rezultate, absolut, inedite. După război (în care ar fi condus o unitate de „mercenari”), Christian Elnikoff se mută (se stabilește) în Belgia și devine membru al EPE (Partidul European–de extremă dreptă) al lui Jacques Borsu, fondat în 1971, fost șef al grupurilor de acțiune „Tânăra Europă” (Jeune Europe) și ofițer al mercenarului francez Bod Denard (Robert Denard, 1929 – 2007, presupus că ar fi fost implicat într-o serie de lovituri de stat în Africa în perioada 1960–1995), iar ulterior, membru al WNP (având ca mentor pe Nemry) și începând cu luna decembrie 1982, al societății secrete Hagal devenită Yggdrasil–Levensboom („calul lui Yggr” sau „calul lui Odin”, arborele vieții și arborele cunoașterii, simbolul formei nesfârșite ramificate, forța vitală aprigă) condus de către Herman Wachtelaer (n.1934, fiul unui fost Waffen SS) cărora ar fi aparținut o serie de membri importanți și ai WNP, printre care menționez pe Michel Libert (din 30 octombrie 1982), Jean-Francis Calmette (din 8 noiembrie 1982), Frédéric Saucez (din 31 mai 1983) și Christian Elnikoff  (din 20 decembrie 1982, cu numele de cod „Müller”/„G. Béranger”) și care ar fi trebuit să se „sinucidă” (ca de altfel  și Paul Latinus în 1984), însă în 1984 el a declarat (categoric): „Mon ami Paul, un type bien, un gars de valeur qui ne s’est pas suicidé. On l’a suicidé !” (Prietenul meu Paul, un băiat bun, de valoare care nu s-a sinucis. L-au sinucis!). Între martie–iulie 1989, Wachtelaer, ar fi fost audiat timp de 144h în dosarul TWB (Asasinilor din Brabantul Valon) care, întotdeauna și-a negat implicarea în jafurile armate comise de către Banda din Nivelles în care 28 de persoane și-au pierdut viața în perioada 1982–1985. Audierea lui era justificată prin faptul că el ar fi avut contacte cu dooă persoane ucis în jafuri armate de către membri ai bandei din Nivelles (Bende van Nijvel).Este vorba de șoferul de taxi Constantin Angelou, ucis pe 9 ianuarie 1983, la Mons (provincia Hainaut), respectiv, de José Vanden Eynde (în vârstă de 72 de ani), pe 23 decembrie 1982, cu ocazia jafului armat de la  Auberge du Chevalier (Beersel, provincia Brabant/sudul regiunii Bruxelles–Capitală), executat cu 6–8 gloanțe (trase în cap prin urechea stângă), după ce acesta ar fi fost bătut cu bestialitate și torturat cu sadism.Conform fiului acestuia Marc Vanden Eynde, ar fi fost vorba de „o răzbunare spaniloă”, având în vedere legătura tatălui său cu „extrema dreaptă și mai ales cu Léon Degrelle (șeful nazi belgian) cu care în perioada post–belică ar fi și locuit îmrpeună la Leuven și cu care ar fi vrut să lanseze și niște proiecte”. Din contră, conform lui Siegfried Debbaudt (fiul lui Jean-Robert Debbaudt–mort în 2003, vecin cu Degrelle), Eynde n-ar fi făcut parte din „apropiații intimi” ai acestuia. Ulterior, investigațiile noastre ne-au confirmat bănuiala că între Herman Wachtelaer și cei 2 asasinați ar fi existat o „legătură  și mai strânsă”.Și înt-adevăr, Constantin Angelou a lucrat pentru aceeași companie de taxi STI (Société des Taxis Indépendants) pentru carea lucrat și José Vanden Eynde la acea vreme, la fel ca și Herman Wachtelaer (la „începutul” activității sale de extremist de dreapta). Acesta din urmă ar fi „staționat” majoritatea timpului în jurul Gării de Nord, unde ar fi frecventat restaurantele grecești (inclusiv, „Athènes”), unde ar fi intrat în contact Angelou și cu Vanden Eynde. Din păcate (sau din fericire), Herman Wachtelaer, până la urmă, a fost disculpat în dosar.În cee ace îl privește pe Christian Elnikoff , acesta ar fi locuit  în Etterbeek (pe Avenue Hansen-Soulie nr. 121, etajul 3), una dintre cele 19 localități din Regiunea Capitalei Bruxelles, situată în partea de centru-est a aglomerației Bruxelles, vecină cu  Bruxelles, Ixelles, Auderghem, Woluwe-Saint Lambert și Schaerbeek), iar într-o declarație în 1989 el ar fi susținut că înainte de a tenta o siuncidere (eșuată), ar fi fost el cel care ar fi comis dublul asasinat din Anderlecht (pe strada Pastorale) pe 18 februarie 1982, al cuplului  Alphonse Vandermeulen (în vârstă de 31 de ani) și Francesca Arcoulin (în vârstă de 44 de ani) din ordinal lui Paul Latinus și nu Marcel Barbier care a fost inculpat în dosar și condamnat pe 27 mai 1987 la închisoare pe viață (atunci, compresibil după 15 ani de privare de libertate). Iar primul jandarm-anchetator însărcinat cu investigațiile (între 1985–1994) urmând această pistă, ar fi fost fost subofițerul Alain Lachlan (decedat la Namur pe 15 iulie 2018), după ce Jean Bultot (pe 27 ianuarie 1986 s-a refugiat, cu soția și copilul în Paraguay, ca urmare a inculpării lui Madani Bouhouche în dosarul asasinatului inginerului Mendez pe 26 ianuarie 1986, de către judecătorul de instrucție Jean–Michel Schlicker care succede lui Guy Wezel).Numai că, conform investigațiilor noastre Alphonse Vandermeulen, a fost căsătorit cu actuala iubită a lui Barbier, Marcelle Gobert, ceea ce putea din el, la nevoie, „să facă un țap isășitor” în acest dosar, cee ace de altfel s-a și întâmplat. Cu atât maim ult cu cât, victima a contractat și o asigurare de viață de 5 Mil. FB (750000 FrF, cca 265.000€), de care ar putut beneficia (indirect). Ca dovadă că în ciuda mai multor interogatorii ale lui Barbier (și Gobert), până pe 16 august 1983 (când a avut loc un incident violent la casa lui Barbier din Saint-Gilles), anchetarorii nu l-au putut aresta pe acesta.Dar în timpul interogatoriilor anchetatorii au aflat de apartenența acestuia la Westland New Post, ceea ce a avut ca efect și audierea lui Paul Latinus, care ar fi declarat anchetatorilor (pentru a-l proteja pe Christian Elnikoff) că el îl suspectează pe Marcel Barbier (de dublul asasinat), pe care l-ar fi ajutat să se debaraseze de arma crimei și toate brobele „materiale” fiabile care îl incriminau și care, la rândul său, ar fi „făcut o mărturisire mincinoasă, tot sub ordinele lui Latinus”. (Je me suis accusé sur ordre). (...). Herman Geschier (supranumit „Le Russe”, fost agent secret și persoană de contact pentru WNP, fost membru al VMO -Vlaamse Militanten Orde-organizație naționalistă flamandă și mai târziu un grup de propagandă și de acțiune de extremă dreaptă în Flandra între 1950 și 1983, fondat de către Bob Maes, ca reacție împotriva represiunii împotriva naționaliștilor flamanzi după cel de-al Doilea Război Mondial).și-a făcut intrarea și în Comité d'Ouwendijck și la Bernard Mercier, membru al Milice du Jésus Christ, din care a făcut și Libert.Din sursele noastre, Libert l-ar fi asigurat pe Mercier că Geschier ar fi călătorit în străinătate cu Jean Bougerol de mai multe ori, inclusiv în America de Sud, Africa de Sud, Liban și Taiwan și era prieten apropiat cu VDB și Bonvoisin dar și cu liderul VMO din Anvers, Eriksson. Libert ar fi descoperit că Bougerol face un joc dublu pentru că Geschier a lucrat cu Stasi (prescurtare Das Ministerium für Staatssicherheit - Ministerul pentru Securitatea Statului–oficial MfS, fost serviciul secret și poliția politică a fostei Republicii Democrate Germane) și Kintex (o companie a serviciilor secrete bulgare). De asemenea, se pare că el ar fi călătorit adesea și în China comunistă și ar fi avut și o relație (strânsă) cu o femeie (membră a Patidului comunist), pe care ar fi folosit-o pentru trafic de droguri și de arme.În Zair și în Africa de Sud ar fi fost sub acoperire (pentru operațiuni ascunse) ca reprezentat al firmei de baterii Varta, dar ar fi fost bănuit de spiuonaj și ar fi fost expluzat. Tot după părerea lui Libert, Geschier (al cărei soție ar fi fost toxicomană–fiind dependentă de stupefiante) ar fi fost, un mare traficant de droguri, cumpărând diferite substanțe chimice (cu conținut important de heroină) din Elveția, cu ajutorul unui intermediar (Arabin), pe care, ulterior, le importa (ilegal) pe continentul african. În anii 1970, ar fi condus chiar și consorțiul Eurosystem Hospitalier, care pe 14 iunie 1976 aparținând holdingului belgian De Generale Maatschappij, cu sprijinul guvernului condus de către Leonard Clemence „Leo" Tindemans (1922 – 2014, fost un politician federalist convins, creștin-democrat din Flandra, prim-ministru al Belgiei între 1974–1978) a încheiat un contract în valoare de 36.257.829.000 FRB (cca 1,8Md€PPA) cu Garda Națională a Arabiei Saudite (compusă din 30.000 de soldați), care trebuia să protejeze câmpurile petroliere împotriva oricărei amenințări (motiv pentru care urma să fie modernizată cu ajutorul unor achiziții militare).Contractul prevedea construirea unui complex spitalicesc gigant în Riad.Car urmare, nu este o coincidență faptul că mulți prieten –investitori din mediul de afaceri al lui Vanden Boeynants (precum agentul imobiliar de la Bruxelles Charly De Pauw, comerciantul de arme Roger Boas, baronul Benoît de Bonvoisin și Philippe Chauveau), și-au găsit locul pe această piață arabă. Însă, din păcate pentru ei, în iulie 1979, proiectul Eurosistemului s-a încheiat cu un faliment fraudulos (când cca 8MdFRB – cca 400Mli€PPA au fost deja cheltuiți pe „comisioane”).Pentru că Proiectul spitalului Eurosistem a fost parțial pregătit din inițiativa Prințului Moștenitor Albert II (care în 2013, la vârsta de 79 de ani, după 20 de ani la încoronarea sa, cedează tronul în favoarea fiului său, Prinţul Moştenitor Philippe) președintele de onoare de atunci al Serviciului Belgian de Comerț Exterior, iar pe 23 iulie 1979, președintele PS de atunci Karel Van Miert s-a opus categoric acestuia, declarând că biroul socialiștilor flamanzi era foarte revoltat de „modul scandalos (mafiot) în care aceștia au acționat în cadrul proiectului spitalului Eurosistem”.Dar, conform investigațiilor noastre, în acest (vast) dosar financiar (nr.4982/79), înainte ca, consorțiul de întreprinderi belgiene să semneze contractul cu Arabia Saudită, (pentru a se asigura că va câștiga contractul) aceesta o angajează în calitate de „director de comunicare și relații publice” pe Israël Habib Fortunato (o prostituată de lux olandeză de origine egipteană, stabilită din 1986 la Bruxelles, cunoscută sub pseodonimul Tuna), care dirija o echipă de call-girls (Cercle de Tuna/Tania, Tounia–cu membrii societății Asco (uzină la Zaventen) printre clienții săi, aparținând lui traficantului dearme Roger Boas, amantul ei, si apropiat ministrului apărării VDB–Van Den Boeynants) și care „călătorea” pe cheltuiala Eurosystems (ESH) în toată lumea, pentru a-i seduce pe magnații saudieni (în particular și pe cei din Peninsula Arabică, în general).Sarcina ei principală la ESH era să-și „plaseze fetele” în anturajul prințului Abdullah bin Abdul Aziz, șeful saudit (Saoedische Nationale Vvacht).Dar, Tuna lucrează, simultan, și cu serviciul de informații isrelian Mossad, care în colaborare cu CIA, vor face niște înregistrări compromițătoare (cu caracter sexual–în special, în timpul actului sexual în desfășurare), care pentru Prințul saudit Abdullah bin Abdul Aziz (și anturajul său diplomatic) dar și pentru funcționarii de rang înalt al ESH, respectiv, ai statului belgian („Roze Balletten/Ballets roses”, dosar 38.66.4982/79 și „Minderjarigen” dosar nr.348/81 cu PV nr15538 în care sunt implicați și minori) va constitui un (puternic) instrument de șantaj din partea „coaliției” israelo–americane. După părerea mea, acesta a fost motivul pentru care Belgia va pierde contractul pentru construirea complexului spitalicesc saudit.Ca dovadă, nici măcar călătoria regelui Baudouin (1930–1993, cel de-al 2-lea copil și primul fiu al regelui Léopold III și al reginei Astrid, fratele predecesorului rege Albert II și al Grande-duchesse Joséphine-Charlotte de Luxemburg, cel de-al 5-lea rege al Belgiei din 1951 și până moartea sa) în Arabia Saudită (însoțit de Michel Pirkin (dealer de vape), nu va conduce la niciun rezultat, iar pe 12 iulie 1979, ESH intră în lichidare judiciară (faliment) și contractul va fi atribuit unui consorțiu anglo-american pentru, aproximativ, la un preț dublu.Începând cu luna februarie 1977, Lydia Montaricourt (care conducea un club de noapte cu caracter sexual în Schaerbeek–Bruxelles Capitală) preia direcția „echipei” Cercle de Tuna (în cadrul căruia ar fi activat ca „angajată din vara anului 1975) dar va fi interpelată pe 21 februarie 1979 de către o echipă a BOB (Bevvakings en Opsporings Brigade Staatsveiligheid) după o percheziție la domiciliul ei din Schaerbeek (efectuată pe 19 februarie de către fițerii BOB, Lainé și Jacques ordonată de către judecătorul de instrucție Jacques Schellekens) și încarcerată în detenție provizorie până pe 2 mai (la închisoarea Forest), din ordinul substitutului procurorului regelui de la Bruxelles Jean Deprêtre, însărcinat cu dosarul (rețelei de prostituate Cercle lui Tuna), care va fi, de altfel, fa fi însărcinat (la început) și cu dosarul ABV/TWB (Asasinilor din Brabantul valon).Într-o oarecare măsură, Lydia Montaricourt, era, printr-o „prelungire prin continuitate” Madam Claude (Fernande Grudet, 1923–2015, proxenet de lux la Paris în anii 1960–1970) „matroana de lux a Franţei, care i-a numărat printre clienţii săi, printre alții și pe John F. Kennedy, Marlon Brando şi Charles de Gaulle”, deţinătoarea unei reţele de prostituţie de lux (cu cca 500 de dame de companie) În cadrul percheziției efectuate la Lydia Montaricourt, ca urmare a unei plângeri depuse la Jandarmerie cu un an în urmă (6 februarie 1978) au fost ridicate o serie de documente compromițătoare care o acuzau (agende, fotografii, registre, chei, scrisori, obiecte sexuale, vibratoare, echipamente SM, etc.).Rețeaua ar fi intrat în vizorul Poliției Germane (Bundeskriminalamt - BKA), după moartea suspectă a unei prostituate la München, care ar fi decedat într-un apartament care aparținea lui Lydia Montaricourt din Belgia.Pe 2 mai 1979 ea a fost condamnată de Tribunalul Corecțional Bruxelles la 15 luni de închisoare cu suspendare, din care a și executat 70 zile de detenție provizorie („nejustificat”) la închisoarea Forest, motiv pentru care a și fost pus, imediat, în liberate, după proces, ceea ce i-a permis să părăsească Belgia și să se stabilească în Franța.Trebuie să adaug aici faptul că dosarul „Ballets roses” (pângere depusă la jandarmerie cu nr.38.66.4982/79), în care ar fi participat la partuze (ședințe colective de desfrâu sexual sau orgii, partide de sex în grup), alături de înalți funcționari ai statului belgian (miniștri, jandarmi, etc.), chiar și regele Albert II, au exista bănuieli că și acesta ar fi avut legături cu dosatul TBW (Asasinatele din Brabantul Valon), cu atât mai mult cu cât, tot, procurorul Jean Deprêtre, l-ar fi clasat, fără utmări, în 1981 (cu puțin timp înainte de debutul asasinatelor din Brabant), sub pretextul că protagoniștii principali, psihiatrul André Pinon și soția sa Josiane Jeuniau („les monstres du loch Ness”) din Bruxelles ar fi transformat doar „un fantasm într-o legendă urbană”.Legătura cu dosarul TWB ar fi constat în fapul că asasinii ar fi încercat să recupereze casete video cu înregistrările partuzelor organizate de către André Pinon pentru a putea face presiuni (a putea șantaja) înalții funcționari ai jandameriei și ai ministerului justiției cu blocarea anchetei în dosar sau dirijarea aceseia către o pistă fasă.Totul ar fi început pe malul lacului Genval (pe 30 august 1979), când Josiane Jeuniau sotia lui André Pinon s-ar fi lansat într-o serie de partuze mixte cu bărbați și femei (cca 10–12 persoane) în vila somptuoasă (și clubul de golf din Bercuit) a amantului ei, dr. Ronald Bettens, organizate în fiecare week-end (sera).Audiată, Josiane Jeuniau va identifica și câteva personalități, printre care unii în funcții înalte în cadrul departamentului securității Statului și dr. Jacques Crokaert din Waterloo (oraș francofon din regiunea Valonia, celebră datorită Bătăliei de la Waterloo care a avut loc aici la 18 iunie 1815 și a opus armatelor lui Napoleon Bonaparte o coaliție anglo-prusacă, bătălie soldată cu înfrângerea definitivă a acestuia din urmă).„Secretul” ar fi fost păstrat, dacă pe 7 septembrie 1979, când Pinon se întoarce acasă constată că a fost jefuit, numai că ceea ce îi lipseau, de fapt, erau îngrestrările (casetele) video cu partuzele soției sale, care, intenționa să le folosească pentru obținerea tutelei copiilor după divorț.Deși ar fi reușit să obțină o copie de la detectivul privat care le-a furnizat, el va trece și pe la Comisaritul central de poliție și va depune o plângere pentru jaf, care pe 10 octombrie 1979 va fi înregistrat la Parchetul din Nivelles într-un dosar de cercetare penală (cu nr. 38.91.1005/79).Dar după numai 5 zile de la audierea lui Josiane Jeuniau, Anne Dedeurwaerder (în vârstă de 44 de ani), soția dr. Crokaert se sinucide în camera 419 a hotelului Holiday Inn din Machelen în urma unui consum important (supradoză) de Vesparax.Din contră, Josiane Jeuniau susținea că ar fi decedat în timpul unei orgii sexuale, la care participa și ea, cu regularitate.Ceea ce este înă interesant, este faptul că atunci, noul substitut al procurorului regelui de la Nivelles, Jean Deprêtre, care, ulterior va fi însărcinat și cu dosarul TBW (Asasinatele din Brabantul valon), va împiedica (refuza) depunerea în dosarul de instrucție („Roze Balletten/Ballets roses”) ale casetelor video cu celebre partuze din vila dr. Ronald Bettens.Și evident, nu pentru ai proteja pe „protagoniștii principali”, dar pe cei din „sfera” înalților demintari ai statului, dar această decizie a magistratului va determina pe JDE (Judecătorul de Minori) să încredințeze copii lui Pinon, fostei sale soții, Josiane Jeuniau. La tribunal, cu această ocazie, Pinon o cunoaște pe Christine Doret (o tânără în vârsta de 31 de ani), care și ea era implicată într-o procedură de divorț, pentru că șiea, alături de fosta soție a lui Pinon participa la petrecerile (cu partuze) organizate de către dr. Ronald Bettens, iar printre clienții fidideli ai acestora figurau, printre altele și fostul prim-ministru Paul Vanden Boeynants (VDB), Guy Mathot (1941–2005, fost om politic, deputat valon din partea Partidului Socialist) comandantul jandarmeriei Fernand Beaurir, regele Albert II, Blondeel Paul, consilier de pe lângă Curtea de Apel Bruxelles, implicat și în dosarul Forstigate, etc., precum și promotorii imobiliari Charly De Pauw și Ado Blaton, foarte apropiați lui VDB.Tot ea susținea că la orgii ar fi participat și copii dintre care, 2 s-ar fi siuncis, dar ulterior, pe 20 iulie 1981, când inspectorii belgieni o găsesc pe Coasta de Azur (în vacanță), ea se va retracta și va spune că ar fi „inventat” totul pentru că i-ar fi fost milă de Pinon atunci când acesta a pierdut custodia copiilor săi.Ca urmare, la sfârșitul anului 1981, Jean Deprêtre clasează dosarul cu nr.38.91.1005/79, ca și cum acesta, în realitate, nici n-ar fi existat, cu atât mai mult cu cât, ulterior (cu aproape peste un deceniu), pe 13 februarie 1990 o tânără femeie de naționalitate franceză Maud Sarr (atunci în vârstă de 42 de ani, dar fizic „epuizată”) ar fi susținut (cu capul acoperit) în jurnalul de seară pe canalul de televiziune flamand VTM (Vlaamse Televisie Maatschappi) că printre cei care ar fi participat la orgiile sexuale ale „Ballets roses” s-ar fi aflat chiar si Jean Deprêtre, comandantul Jandarmeriei Léon François (fost și șef al BND–Biroul Național de Droguri), respectiv, Marcel-Henri Jaspar (1901–1982), fiul arhitectului Ernest Jaspar (1876-1940), fost avocat și om politic cu o orientare politică liberală și cel mai tâmăr membru al ministerelor guvernului belgian (în exil la Bordeaux în 1940), devenit apoi ministru plenipotențiar de pe lângă guvernul cehoslovac (tot, în exil), cunoscut pentru lucrările sale Congo belge și Héliopolis, oraș creat în Egipt de către industriașul belgian Edouard Empain (1852–1929), bunicul lui Édouard-Jean Empain (Wado, 1937–2018, fost PDG–Președinte Director General al grupului Empain-Schneider timp de un deceniu, 1971–1981, care a făcut obiectul unei răpiri celebre pe 23 ianuarie 1978, eliberat pe 26 martie contra sumei de 40Mil FRF (cca 23 M€PPA). Subiect de teză de doctorat. Kidnapping de lux. Celebrele răpiri ale celei de-a...Din păcate (sau din fericire), se pare că Maud Sarr ar fi fost plătită pentru a afirma cele mai sus menționate, care, readuceau în atenția justiției și a societății civile, din nou, printre altele și dosarele Uzina Asco (Bruxelles–Zaventen), Eurosystems, Latinus și Pinon.Mai mult, încă din 1989, Maud Sarr afirma că în anii 1970 ar fi participat la partuze la Knokke la care participau și copii, dar nimeni nu știa de unde erau aduși aceștia.Dintre aceștia Regina Louf (a copilărit la a Knokke) și alte două tinere X2 și X3 ar fi confirmat la Parchetul din Neufchâteau existența unei rețele de sex, ceea ce concordă cu declarațiile lui Sarr, Doret, Pinon și alții.Merită să menționez aici faptul că jandarmul Col. Herman Vernaillen (asupra căruia s-ar fi tras) afirma că el ar fi văzut o casetă cu „ballets roses” dar ulterior nu s-ar mai fi manifestat, de ce? Poate de frică?Mai ales că în mai multe imagini ar fi apărut și fostul director al închisorii Saint-Gilles, Jean Bultot, care pe 27 ianuarie 1986 s-a refugiat, cu soția sa și copilul său în Paraguay, după ce, pe 26 ianuarie 1986, judecătorul de instrucție Jean–Michel Schlicker l-a inculpat pe Bouhouche Mandani și în Dosarul criminal Suleiman (asasinarea comerciantului libanez din Anvers, Ali Suleiman Ahmad în vârstă de 40 de ani, pe 2 septembrie 1989, care ar fi avut o datorie de 2,5MFB patronului italian al unui Casino) și dosarul asasinatului inginerului Mendez, care l-ar fi întâlnit pe Robert Beijer (în timpul tranzitului său prin Paraguay, înainte de a ajunge în Tailanda), amândoi cercetați penal și în dosarul TBW (Asasinatele din Brabantul Valon). Dar investigațiile noastre nu se opresc aici, pentru că acest dosar ar putea avea „legături” și cu moartea lui Paul Latinus fondatorul mișcării de extremă dreaptă WNP (Westland New Post) care s-ar fi sinucis, conform legistului pe 24 aprilie 1984.Numai că, comisarul pj-ist Georges Marnette (de la Poliția Judiciară) care a ajuns primul la locul dramei, susținea că, coarda cu care Latinus s-a spânzurat ar fi fost mult prea scurtă, deci el nu s-ar fi sinucis, dar ar fi fost „siuncis” de către o altă sau alte persoane.Și într-adevăr, acesta ar fi depus o plângere la jandarmerie pentru „amenințări cu moartea în dosarul Pinon”, cu 6 luni înainte de a se „sinucide”.Iată acum și o posibilă legătură „strânsă” cu asasinatele din Brabant. În noaptea de 16–17 decembrie 1983, atunci când cu ocazia jafului armat de la supermarketul Colruyt din Nivelles, omul de afaceri Jacques Fourez (printre altele și promotor imobiliar) și amanta sa Élise Dewit sunt asasinați (de către membri bandei din Nivelles), un proces verbal al BSR de Wavre (Biroul de Supraveghere și Căutare/Biroul Special de Căutare) indica că în porbagajul vehiculului Mercedes alb 190 (cu nr. De inmatriculare CNN254) al cuplului s-ar fi aflat o copie a unei casete video (VHS) cu partuze sexuale la care ar fi participat și copii și pentru recuperarea căreia, Charly De Pauw ar fi plătit suma de 140 Mil FB (cca 5 Mil€PPA), ceea ce, înainte de a fi plecat de la Paris, ar fi susținut și cuplul asasinat și puțin timp înainte de acest eveniment dramatic, acesta ar fi negociat și cumpărarea unui domeniu prestigios în Ardennes (departament în nord-estul Franței, situat în Champagne, în regiunea administrativă Grand Est–zonă în care au avut loc lupte intense în ambele războaie mondiale, unul dintre departamentele originale ale Franței create în urma Revoluției din 1790, numit astfel, după Munții Ardeni a căror parte semnificativă se află pe teritoriul departamentului). În plus, Élise Dewit ar fi colaborat și cu cubinetul unui candidat din Bruxelles la alegeri legislative din partea PVC (Partid Popular Creștin „olandofon”, creat oficial în 1972, dar neoficial în 1968, după scindarea PSC–Partidul Social Creștin) foarte apropiat lui VDB. Rămâne totuși neclar faptul că asasinii ar fi știut că cei uciși se vor opri la benzinăria de la supermarketul Colruyt, pentru că s-ar părea că Fourez nu și-ar fi „făcut plinul” niciodată la această benzinărie, cel puțin conform lui Christel fiica lui Dewit) și mai ales în noaptea asasinatului când cei 2 reveneau de la Paris (unde ar fi asistat la niște lucrări de reparații în apartamentul pe care îl aveau închiriat) și se grăbeau să ajungă acasă (în Belgia).După această „sumară” descriere a lui Michel Libert („uriașul”–le géant) și conexiunea acesteia cu o serie de organizații și persoane (mai mult sau mai puțin influente în „anii de plumb” belgieni), să-i analizăm acum pe ceilați doi presupuși membri ai bandei din Nivelles, Jean–Paul (Pol) Dauphin („bătrânul”–șoferul) și Christian Elnikoff („ucigașul”– asasinul), care asa cum am menționat, în ciuda faptului că ar fi fost membri ai organizației de extremă dreaptă WNP și au fost anchetați în dosarul TBW (Asasinatele din brabantul Valon) ar fi fost foarte puțin probabil să facă parte din banda din Nivelles, având în vedere afecțiunile lor medicale.Primul ar fi fost cardiac, iar celălalt epileptic.Jean–Paul (Pol) Dauphin (supranumit „le bancal”/cel șchiop, pentru că șchiopăta), membru al WNP (Westland New Post) a fost identificat de către Michel Libert și Eric Lammers ca membru al GAP (Groupe d'Action Politique, filială a WNP cu membri militari și ofițeri de poliție). (...). Prieten intim cu Jean-Louis Nemry (descris de către Eric Lammers ca un nazist însetat de sânge, inteligent, cu bune cunoștințe de engleză și japoneză, care a lucrat pentru banca japoneză „Nomura” până în anul 1992/1993, și ulterior, pentru banca japoneză „Mitsui”, al unul dintre leaderii săi, Iijima Ken, fost membru al Cercle des Nations), Frédéric Saucez, membru WNP și soldat transmisionist la Centrul de transmidie din Evere, ar participat la toate acțiunile pe care le-a intreprins organizația de extremă dreaptă și a realizat o serie de rapoarte confidențiale, fiind responsabil, printre altele și cu furtul (sustragerea) de documente de la sediul NATO. Grație lui Michel Libert, a intrat în contact cu Bernard Mercier („Profesorul Tournesol”, membru al comitetului executiv al CEPIC, administrator al Institutului Européen de Développement, fondat de Bonvoisin și membru WACL–Liga Mondială Anti-Comunistă devenită Liga Mondială pentru Libertate și Democrație după căderea Uniunii Sovietice,  fondată în 1966 în Taipei, Taiwan dar și președintele unui club de iaht din Landelies din regiunea urbană Charleroi) însărcinat cu activitățile grupului Milice de Jésus-Christ (având ca membri principali pe Bernard Mercier, Jean Bougerol, Michel Libert, Marcel Barbier, Frédéric Saucez, Claude Dery, Antoine Humblet și Claude Nancy). Într-un interogatoriu (cu indicativele Ch, F17, K54, MA V, CWB) din 3 februarie 1988 (PV nr.21294/88), Frédéric Saucez (atunci în vârstă de 35 de ani, originar din Jemappes) descrie cu detalii structura activităților mișcării, prezentată, de altfel, în cursurile lui Christian Smets („Canard”/Rața, foarte inteligent și foarte bun manipulator) comisarul Securității Statului, însărcinat cu întocmirea unui dosar împotriva baronului de Bonvoisin și al spionului majorul Bougerol la Charleroi. Acesta se infiltrează (sub acoperire) în WNP și îi învață pe membri acesteia să fie operativi în acțiunile lor dar și învețe să „confecționeze” bombe artizanale. Este la curent cu tot felul de dosare (de infracțiuni criminale, sabotaje, atentate, furtul de telexuri și coduri ultrasecrete al NATO, etc.) dar și cu dubla crimă din strada Pastorale (adică, cu asasinarea cuplului Vandermulen–Arcoulin) fără să informeze poliția judiciară și Parchetul. Ar fi fost prieten apropiat al lui Jean-Francis Ferrari Calmette (instructor de karate la Bruxelles în cadrul unor firme de paza si cluburi sportive, instructor la Front de la Jeunesse și WNP, fost soldat vetran francez în OAS - Organizația Armată secretă în timpul Războiului Algreriei/1954-1962, stabilit în Belgia), un perfecționist, meticulos, suspicios și considerat foarte periculos) cu solide (și profunde) cunoștințe în domeniul tehnicilor de comandă (de luptă), precum și în cel al vehiculelor militare, fiind și un specialist (de înalt nivel) în tehnica și echipamentul militar, respectiv, în utilizarea armamentului (convențional și neconvențional) și ale tehnicilor de luptă și combatere a „atacurilor teroriste”. Dar și protejatul ministrului Justiției Jean Gol și Albert Raes, cu care a fondat celula specială SS „P” la începutul anului 1983 și se spune că ar fi colaborat cu Bouhouche și Beijer, dar neagă acest lucru. Conform declarației lui Saucez, Latinus se temea că membrii WNP vor „deraia”. În declarația sa el menționa: „eram sigur că vom lucra pentru un serviciu guvernamental, în special pentru Securitatea Statului. Pentru că mai întâi am fost contactați de către Michel Libert și apoi de o doamnă Nicole Schollaerts care avea numele de cod „Valk” și care atunci lucra pentru Securitatea Statului." În plus, „cred și faptul că este posibil ca anumiți membri ai WNP să aibă de-a face cu Bende van Nijvel”. La întrebarea dacă „Crezi că membrii WNP sunt capabili de asemenea crime brutale?”, Frédéric Saucez, a răspuns fără ezitare: „Da, unii sunt. Nu voi da nume, pentru că au fost deja condamnați pentru alte fapte (infracțiuni) și riscă alte pedepse. Nu am dovezi, dar bănuiesc, simt ceva." (...). „Oamenii vorbesc mereu despre cele 28 de victime ale bandei din Nivelles. Recent, Juan Mendez de la FN (inginer comercial la Fabrica Națională de Arme din  Herstal)  a fost „notat” cu numărul 29. În realitate, au fost cel puțin 50 de morți. Inclusiv leaderul nostru Latinus  care a murit pentru că știau prea multe...” (...). „Sper că nu se va face o nouă conexiune „filiera Borinage”, spune el.  Înainte să se alăture organizației de extrema dreată Westland New Post, el ar fi fost militant al Socialistische Jonge Wacht (Garda Tânără Socialistă).