Etichetă: Mohamed Lahouaiej-Bouhlel

3. Jaful secolului Nisa https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/pregatim-viitorul-promovand-excelenta-corespondenta-de-la-pompiliu-comsa-prof-univ-asoc-univ-apollonia-directorul-ziarelor-realitatea-timpul-parteneri-media-ai-jurn/ Rezumatul lucrării „Jaful Secolului de la Nisa (1976)” în format pdf Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași 29...

Rezumat. Conform investigațiilor mele (laborioase, atât în mediul „mafiot”–al crimei organizate de mare anvergură, cât și în mediul carceral), de fapt, atacul agenției băncii Societé Générale (unghi cu Avenue Jean-Médecin și Strada l’Hôtel des Postes) de la Nisa (Métropole Nice–Côte d'Azur) ar fi făcut parte și dintre „opțiunile” organizației „French Connexion” dar nu prin intermediul rețelei de canalizare a orașului dar sub formă de jaf armat „pe ușa din față” (o procedură clasică în „acele vremuri”) și care atunci când Albert Spaggiari „făcea” pe soldatul-erou în războiul din Indochina era deja implicat într-o serie de alte tipuri de jafuri care alimentau traficul de stupefiante prin intermediul GCMA (Groupement de commandos mixtes aéroportés–creat pe 17 aprilie 1951 de către statul major al generalului Jean de Lattre de Tassigny și dizolvat în 1954) compus din membri ai unor triburi din Laos) care lupta alături de francezi (mai ales în cadrul unor intervenții de tip gherilă) contra transportului producției de opim a acestuia clienților ei din Saigon (Sài Gòn, capitala coloniilor franceze din Indochina), astăzi orașul Ho Și Min (Thành phố Hồ Chí Minh) cel mai mare oraș din Vietnam, așezat în apropierea Deltei Mekongului, un trafic estimate la câteva zeci de tone. Conform mărturiei ofițerului parașutist în răboaiele din Indochina (1946–1054) și Algeria (1954–1962) Roger Trinquier (1908–1986), fost șef și al GCMA, cca 80% din producția de opium ar fi fost controlată de către Vietminh (Việt Nam Ðộc Lập Ðồng Minh Hội/Liga pentru Independența Vietnamului, o mișcare comunistă revoluționară de eliberare națională formată de Hồ Chí Minh în anul 1941, pentru a câștiga independența Vietnamului față de Franța, cât și pentru a se opune ocupației japoneze), iar „banii obținuți din opium ar fi fost utilizați pentru finanțarea zonelor (regiunilor) sălbatice și ale populației acestora din Laos” cee ace ar fi fost clasat „top secret” atât în fața autorităților din Hanoi cât în fața celor de la Paris. Ca urmare, nu Spaggiari ar fi fost cel care ar fi avut ideea de a pune la punct o spargere la banca Societé Générale dar celebra organizație criminală French Connexion, care dispunea pentru această acțiune (misiune, operațiune) de „toate mijloacele necesare” (materiale și umane și poate nu în ultimul rând, „curajul”–pentru a comite jaful utilizând metoda clasică a vremi, jaful armat). Din contră, Spaggiari ar fi avut doar ideea de a pătrunde în bancă prin rețeaua de canalizare a orașului, în loc de metoda clasică de „jaf armat” (ceea ce ar fi fost favorizat de plasarea agenției bancare cu acces din două străzi, Avenue Jean-Médecin și Strada l’Hôtel des Postes) numai că rețeaua de canalizare publică a metropolei Nisa este foarte vastă și complexă, totalizând cca 400km, dintre care cca 83km sunt galerii accesibile unde se devarsă apele reziduale și pluviale, care la rândul lor sunt transportate către două colectoare, țevi (tuburi) groase de canalizare, lungi de mai mulți km desfășurați sub sub plajele metropolei și celebra Avenue des Anglais (unde în jurul orei 22h40, pe 14 iulie 2016–de ziua națională a Franței, a avut loc atacul terorist islamist cu un camion de 19 tone perpetrat de către Mohamed Lahouaiej-Bouhlel soldând cu 85 de morți, 458 de răniți și cu decesul agresorului) de unde ajung la stația de epurare Haliotis (de lângă Nice Côte d'Azur Airport) și la care sunt racordate (astăzi) 18 localități totalizând aproape 0,45 milioane de locuitori (apropate jumătate din populația La Métropole Nice Côte d'Azur–a cărei rețea publică de canalizare costă annual cca 60 mil €). Aici sunt tratate annual cca 40 milioane m3 de apă reziduală, înainte de a fi aruncate în mare la cca 1 km de mal la cca 100 m adâncime. Pentru recuparea apei în cazul furtunilor, există două bazine de o capacitate de cca 30.000 m3 (construite în 2000 la Arson și la Ferber). Păntrunderea în această vastă rețea de canalizare se poate face prin una dintre cele 12.000 de plăci de fontă diseminată pe suprafața metropolei și numai cu un echipament special, adecvat, motiv pentru care pregătirea jafului secolului a necesitat obținerea unei serie de informații și planuri ale rețelei publice de canalizare la care Spaggiari nu ar fi putut avea acces sub nicio formă (în ciuda faptului că ar fi avut „contacte” în cadrul primăriei) și care ar fi fost obținut de către membri organizației „French Connexion” prin intermediul unor funcționari ai primăriei, membri ai SAC (Serviciul de Acțiune Civică), în care un rol important ar fi jucat omul de afaceri corsican Jean-Dominique Fratoni („Napoléon des jeux”, „l'Empereur des jeux, „Parrain des jeux”) proprietar al mai multor cazinouri, implicat și în „războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur, în care dispare fără urmă Agnès Le Roux (atunci în vârstă de 29 de ani) în 1977 (moștenitoarea uneia dintre ele–Hyatt Regency Nice Palais de la Méditerranée) în timpul vacanței de Toussaint (după 27 octombrie), care va genera unul dintre cele mai celebre procese ale secolului trecut, cel al lui Jean–Maurice Agnelet (n.1938), în care am fost implicat și eu prin intermediul investigațiilor mele private. Nevinovat (conform rezultatelor investigațiilor mele), după mai multe achitări (timp de 37 de ani), în final, el va fi condamnat pe 11 aprilie 2014 pentru asasinarea lui Agnès Le Roux (grație insistențelor mamei sale Renée Le Roux, decedată și ea pe 6 iunie 2016, la vârsta de 93 de ani) de către Curtea cu Jurați de la Rennes, la 20 de ani de recluziune criminală, pedeapsă rămasă definitivă, mai ales, după ce pe 8 iulie 2015 Curtea de Casație respinge ca nefondată recursul formulat de către condamnat, după ce deja în cursul lunii mai familia Le Roux obține restituirea sumei de 3 Mil€ pe care Fratoni a plătit lui Agnès Le Roux pentru răscumpărarea părții din cazinoul Palais de la Méditerranée. Director și administrator a două cazinouri de pe Coasta de Azur, al celui de la Sainte-Maxime și Ruhl de la Nisa, pe care l-a achiziționat în 1974, în 1977, dorește să cumpere și cazinoul Palais de la Méditerranée, având-o ca administrator pe Renée Le Roux, mama lui Agnès–Gloria Le Roux, amanta lui Jean–Maurice Agnelet, care dispare fără urmă. Deși a fost audiat în dosar, el nu a fost niciodată anchetat (cercetat penal, inculpat) pentru dispariția acesteia, așa cum am arătat în lucrările mele, cu toate că ar fi trebuit să fie primul suspect și nu acesta din urmă (Agnelet), pentru că avea un mobil mult mai „solid pentru dispariția ei definitivă”. Desigur, nu el este asasinul, dar este comanditarul, cel care ar fi făcut apel la asasinarea ei prin intermediul unor membri (criminali) ai SAC (Serviciul de Acțiune Civică) cu care întreținea relații mai mult decât strânse, „cordiale” (conform unui infractor de mare anvergură Jean-Pierre Hernandez fost și el membru al celebrei organizatii criminale „French Connexion”, care pe 10 martie 2011 va sustine conjectura mea, conform careia, asasinarea lui Agnès Le Roux ar fi fost comanditată de către „mafia cazinourilor” de pe Coasta de Azur, apropiată organizatiei „French Connexion”, cu care ar fi avut legătură și caidul Tany (Gaëtan) Zampa de la Marsilia, dar și fostul primar al metropolei Nisa, Jacques Médecin. Conform mărturiei acestuia (care confirmă de altfel, rezultatele anchetei mele private) acestuia (asasinatul ar fi fost comis de către Jeannot Lucchesi (în cadrul unui contract) facând parte din grupul infracțional condus de către caidul Tany (Gaëtan) Zampa de la Marsilia, asociat organizatiei criminale specializata în traficul de stupefiante „French Connexion”, iar această mărturisire, criminalul i-ar fi făcut-o în 1987, puțin timp ănainte de moartea sa. Vehiculul Range Rover alb al lui Agnès Le Roux, l- ar fi fost casat într-un „cimitir de masini”, după ce cadavrul ei l-ar fi aruncat într-o calancă (calanque-narrow, steep-walled inlet that is developed in limestone, dolomite, or other carbonate strata and found along the Mediterranean coast). Ca urmare, avocații lui Jean–Maurice Agnelet, François Saint-Pierre si Jean–Pierre Versini-Campinchi, for face o serie de demersuri judiciare pentru casarea sentinței și revizuirea condamnării acestuia, în cadrul unui nou proces, dar cererea lor va fi respinsă pe 17 septembrie 2012. Pentru că Gilles-Jean Portejoie, avocatul Familiei Zampa va riposta și el și va depune o plângere contra acestuia pentru difamare (defăimare) publică contra memoriei unui decedat–Gaëtan Zampa, iar Hervé Temime, avocatul familiei familia Le Roux consideră că, caidul Hernandez vrea sâ-și facă doar publicitate, dar în realitate, afirmațiile lui nu pot fi verificate. Din contră, Fratoni (prieten apropiat lui Jacques Médecin–fost simpatizant și el al OAS) va fi cercetat penal în dosare penale corecționale legate de infracțiuni fiscale și vamale din octombrie 1978, dar în 1980 se va refugia în Italia și mai târziu în Elveția, ceea ce nu va îmiedica justiția franceză ca să-l condamne (prin contumacie) în 183 si 1985 (în două dosare diferite) la 5 ani de închisoare și la amendă penală de 410 Mil FFr (cca 140 Mil €PPA). Din păcate, pe 4 august 1994 el moare de cancer la prostată (la vârsta de 71 de ani) la Lugano (Elveția), după ce în topul celor 147 de cazinouri franceze a reușit să urce pe 1 martie 1989 pe locul 21 cu Ruhl, apoarținând astăzi Grupului Lucien Barrière. Nu peste mult timp, fiul său Noël Fratoni (care „i-a preluat afacerile”) va fi și el asasinat (în cursul lunii octombrie 1998) la vărsta (de numai) 50 de ani (cu o raflă de 10 gloanțe de 9mm).Conform anchetei mele (private) ar fi fost el cel care ar fi pus în contact membri ai organizației French Connexion, cu funcționari „importananți” (corupți) ai primăriei (din aturajul lui Médecin) membri ai SAC care ar fi furnizat planurile vastei rețele de canalizare a orașului Nisa (astzi, Métropole Nice–Côte d’Azur), ceea ce întărește convingerea că Spaggiaru nu ar fi fost sub nicio formă „creierul” jafului. Este foarte probabil că Tany Zampa din Marsilia (astăzi, Aix–Marseille Métropole) cu apropiații lui să fi jucat un rol important în elaborarea jafului al cărui „erou” a devenit grație unei „conjuncturi favorabile”, legendarul și carismaticul Albert Spaggiari, iar Jacques Cassandri, aparținând organizației French Connexion, n-ar fi fost decât, omul de legătură, care a supravegheat derularea planului, la care, de altfel, ar fi participat și el, ca și Spaggiari, „tot ca un simplu membru” (cu atribuțiuni precise). Printr-un lanți al slăbiciunilor, oamenii lui Zampa intră în contact cu oamenii lui Fratoni, dintre care unul are un prieten apropiat, consilier municipal (membru al SAC) și salariat al Băncii Société Générale din Nisa care va furniza planul băncii. Acesta, împreună cu cel al rețelei de canalizare va permite „echipei” lui Spaggiari (din care vor face parte și 2 amici ai săi, Alain Bournat și Francis Pellegrin), constituiă mai mult ad-hoc, începerea lucărilor. Interesant este faptul că Spaggiari (care întră în echipă grație unui apropiat al său care îi apreciază ideea și o va „transmite superiorilor săi” din French Connexion) susține că prietenii săi ar fi recrutat oamenii lui Zampa, ceea ce sigur nu ar fi declarat în depoziția sa în fața judecătorului de instrucție Richard Bouazis la Tribunalul judiciar din Nisa, daca nu ar fi reușit să evadeze spectaculos cu ajutorul complicilor săi de la OAS, Robert Desroches și Michel Brusot, pe 10 martie 1977, înainte să fi fost audiat. Ca urmare a evadării reușite, Spaggiari intrând în cavală (fuga de autorități), în timp ce ceilalți membri ai echipei au fost interpelați (arestați), își asumă din plin, rolul de „creier”, care de fapt îi era atribuit tot de către ei, pentru a-si minimiza propriile rouluri în jaf, ceea ce îi permite lui să scrie istorie și să devină un „erou” al marii criminalități, perceput (văzut), oarecum, de o anumite parte a societății civile ca un fel de Robin Hood al lumii moderne, mai ales că echipa lui a devalizat căsuțele cu valori ale băncii, ascunse de către proprietari („bogătași”) de fisc și după ce expediază un mandat poștal în valoare de 5.000FFr (cca 3.500€PPA) proprietarului vehicului, Albert Mandrino, pe care va sări de la etajul 2 al imobilului (aflat la cca 7 m de sol și, ca urmare, îl avariază) și de unde este preluat cu motocicletă de către complici până în centrul orașului Place Masséna aflată la o distanță de cca 1km de la palatul justiției de unde a evadat, unde va fi „preluat” (în portbagajul unui vehicul) și „depus” într-un apartament luxos în cartierul parcului Vigier (unde se întâlnește cu cei 2 prieteni care i-au pus la cale evadarea), devenind astfel cel mai mediatizat bandit în cavală de către presa locală și națională, dar și cea internațională, care vor sugera și faptul că el ar fi profitat de complicitatea primarului Jacques Médecin dar și a lui Christian Estrosi („motodidacte”, n.1955), viitor primar al orașului Nisa și președintele consiliului regional PACA (Provence-Alpes-Côte d'Azur) din 2017 și președinte al Metropolei Nice–Côte d'Azur (din 2012), ministru al Amenajării teritoriale (2005–2007), al Industriei (2009–2010), fost campion național de Moto (de 4 ori, între 1974–1979) și de două ori campion mondial (la 750cm3, pe circuitele Nogaro în 1976 și Dijon-Prenois în 1977), deci, inclusiv, când are loc jaful secolului la Nisa. Numai că, o anchetă aprofundată a poliției ar fi confirmat faptul că în ziua evadării lui Spaggiari, el ar fi asistat la testări pentru Grand Prix de Daytona. (...) Părerea mea este că dacă Spaggiari a luat cu el un secret cunoscut de el (mai mult sau mai puțin), impostorul Cassandri a făcut același lucru, dar fără să-l fi cunoscut în realitate, din păcate (atât pentru el cât și pentru societatea civilă, inclusiv pentru justiția franceză). El susținea că ar fi avut un „amic”, consilier municipal la Nisa, care ar fi fost și angajat al băncii Société Générale, care i-ar fi furnizat și informația că sala care găzduiește casetele (seifurile) cu valori la intrarea din Av. Jean-Médecin (1890–1965, tatăl lui Jacques Médecin, fost și el primar al metropolei între 1945–1965) nu ar dispune de un sistem de alarmă (probabil pentru că lărgimea pereților (cca 1,80m) era considerată „suficient de protectoare”), ceea ce l-ar fi determinat să-i dea o „lecție” primarului de atunci, Jacques Médecin (1928–1998, urmașul tatălui său la primărie până în 1990) pe care, în anumite cercuri, tot „peieten” îl numea, cu toate că acesta din urmă, când a fost audiat în legătură cu jaf susținea că îl cunoștea doar „superficial” în calitatea lui de fotograf care colabora cu primăria, în special, cu ocazia căsătoriilor pe care aceasta le oficia, confirmat de altfel, și la procesul jafului, în care pe 23 octombrie 1979, Spaggiari (în cavală–fugitiv) a fost condamnat la închisoare pe viață (față de complicii săi identificați dar considerați „periferici”, Bournat, Poggi, Michelucci și Vigier, aparținând mediului mafiot din Marsilia) care au fost condamnați „doar” la 8 ani de detenție criminală, practic, liberabili deja după proces, având în vedere faptul că dacă ținem cont de grațiile închisorii (pentru bună purtare), ei au executat, în principiu ½ din pedeapsă (conform procedurii penale, în detenție provizorie). Înainte însă Spaggiari ar fi testat, într-adevăr, absența sistemului de securitate, plasând un ceas deșteptător în caseta pe care ar fi închiriat la bancă (Société Générale) și în plus, ar fi explorat „cu mare atenție” canalizările în preajma fluviului Paillon care străbate Nisa, după care ar fi ajuns la concluzia că tunelul care să aibă acces la sala cu casete cu valori trebuie să fie săpată la nivelul unghiului dintre străzile Gustave-Deloye și Hôtel-des-Postes. Până aici, există adevăr în spusele lui Spaggiari, numai că acel „amic” de care vorbește, nu ar fi fost, sub nicio formă, amicul lui, dar un „apropiat” al lui Tany Zampa (Gaetano Louis Albert Zampa, Gaetano Zampa, Gaëtan Zampa, 1933–1984), originar din Cayolle al Marsiliei (cartier popular de imigranți cu o importantă mixitate–italieni, indochinezi, evrei din centrul Europei și din nordul Americii, magrebini, etc.), unul dintre marii șefi ai mafiei locale (cunoscut și sub numele de „Împăratul nopții”) și cei mai influenți de pe Coasta de Azur, tatăl căruia, Mathieu Zampa (n.1902 la Marsilia, cu origini din Neapole și Campobasso, decedat în 1973), era deja un caid reputat care își face „debutul” în criminalitate (crima organizată) în 1930 sub comanda celebrilor criminali (de mare anvergură) Paul Carbone și François Spirito, fondatorii organizației French Connexion, pentru ca după război să treacă în „subordinea” fraților Guérini (Antoine, Barthélémy/Mémé, François, Pascal, Pierre, Lucien, Toussainte și Restitude), dintre care primii doi vor deveni cei mai importanți gangsteri de pe Coasta de Azur, implicați în traficul de heroină, proxenetism, jocuri de noroc, extorcare de fonduri, contrabandă cu țigări, crimă de sânge, etc. Tot prin intermediul lui, Spaggiari ar fi „recrutat” și cei 2 infractori Alain Bournat și Francis Pellegrin (membri ai echipei care va comite jaful) care, la rândul lor i-au adus în „comando” și pe ceilați, inclusiv, pe Jacques Cassandri (al cărui rol ar fi fost mai mult nu de „creier” dar cel de „supraveghetor” și de contact cu Franch Connexion (organizația criminală specializată în traficul de heroină între portul Marsilia, Portul New York și Montreal, activă, în principiu, între 1925–1975, fondată de către Paul Carbone–la nivel local și Lucky Luciano cu Vito Genovese–la internațional). În ceea ce privește săparea tunelului și planul acestuia (conceput după „harta” rețelei de canalizare din Nisa), ar fi fost o „muncă” de echipă, în care, un rol important ar fi jucat și un apropiat al lui Jacques Médecin, Jean–Dominique Fratoni (1923–1994) administrator de cazinouri de pe Coasta de Azur (de la Sainte-Maxime și Ruhl de la Nisa din 1974), pe care exploata „discret” în colaborare cu mafia „locală” (deci, direct sau indirect cu oamenii lui Tany Zampa), cunoscut și sub numele de „Împăratul jocurilor (de noroc)” sau „Nașul jocurilor (de noroc)”. Așa cum am arătat în celebrul dosar criminal al războiului cazinourilor de pe Coasta de Azur în „anii de plumb” (anii 1960–1980), Fratoni ar fi jucat un rol important și în dispariția lui Agnès Le Roux (în vârstă de 29 de ani) pe 27 octombrie 1977, moștenitoarea cazinoului „Palais de la Méditerranée” de la Nisa (împreună cu mama ei, Renée Le Roux–decdată pe 6 iunie 2016, la vârsta de 93 de ani), pentru care Jean–Maurice Agnelet (avocat și președinte al ligii locale a Drepturilor Omului) a fost hărțuit, judecat și rejudecat, pe nedrept (conform anchetei mele private) timp de 37 ani, între 1977 și 2014–când pee 11 aprilie, acesta din urmă a fost condamnat defintiv, la 20 de ani recluziune criminală, datorită unei depoziții (mărturii) a unuia dintre cei 2 fii ai lui Guillaume Agnelet, în care acesta afirma în fața Curții cu Jurați Rennes că inculpatul ar fi mărturisit mamei sale (ceea ce, de altfel, atunci, copil fiind, ar fi auzit și el) că ar fi el asasinul (decedat, până la urmă, de o criză cardiacă pe 12 ianuarie 2021, la vârsta de 82 de ani, după punerea lui în libertate condiționată din rațiuni medicale, la celălalt fiu al lui Thomas Agnelet, în Noua Caledonie). Bănuit că ar fi implicat în dispariția lui Agnès Le Roux dar mai ales în diferite delicte financiare pentru care este inculpat în luna octombrie 1978 (printre care și în cele de cumpărare de voturi electorale), Jean-Dominique Fratoni (fost, printre altele și francmason, prieten intim al lui Jacques Médecin), se refugiază în Italia, iar mai târziu, când CEE (Comunitatea Economică Europeană–devenită Uniunea Europeană) a devenit „nesigură”, în Elveția „italiană”, la Lugano (unde va și muri de cancer la prostată, pe 4 august 1994, la vârsta de 71 de ani) ceea ce va atrage după sine condamnarea lui în 1983 și 1985 (în total, la 5 ani de închisoare și 410 Mil Ffr amendă/cca 121 Mil€PPA pentru infracțiuni fiscale și vmale), prin contumacie. Fiul său Noël Fratoni care i-a preluat „afacerea” (fără să fi avut declarată vreo activitate lucrativă la Fisc), nu a fost nici el foarte norocos, pentru că va fi și el asasinat cu 10 gloanțe de 9mm (ca mulți alți membri ai mafiei de pe Coastă) pe 23 octombrie 1998 la Nisa, atunci când nu avea decât 50 de ani. Corpul său inert (deja rece) este descoperit, cu cheile vehicului în mână, de către un vecin în dimineața zilei (în jurul orei 09h30), lângă acesta, în garajul reședinței sale „Le Parc Vigier” din cartierul portului. Două, din rafala de gloanțe l-au atins la cap.

Notă. Există în materialul pe care îl prezint aici o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Nțional Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal) pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice) !Dar, într-o serie de lucrări consacrate (lumpen)terorismului islamist am atras atenția asupra faptului că terorismul de-a 3 generatie (lumpenterorismul) est un act criminal greu de controlat și gestionat de către serviciile de informații franceze (DGSI[1]–Direcția Generală a Informațiilor Interne, respectiv, DGSE[2]–Directia Generală a Informțiilor Externe), în special, pentru faptul că, un număr considerabil de islamiști extremiști, salafiști, radicalizați, (d)jihadiști, etc. (originari, cu precădere din Magreb–Tunisia, Maroc și Algeria sau din fostele republici ale Federației Ruse), sunt necunoscuți autorităților judiciare, deci nu sunt înregistrați în Fișierul S (Siguranța Statului), sau FSPRT (Fișierul semnalmentelor persoanelor radicalizate), pentru a putea fi supravegheați de către serviciile poliției Antitero (antiteroriste). Ca urmare, prin manipularea lor, fie de către „predicatori consacrați” (mentori) de pe lângă moschee (care îndoctrinează tineretul musulman cu jihadul), fie de către adepți ai acestuia (neidentificați), ei sunt pregătiți să comită acte (atacuri, atentate) teroriste islamiste, absolut, imprevizibile.Vineri, pe 23 aprilie (2021), ziua de naștere (și de deces) a lui William Shakespeare (23 aprilie 1564–23 aprilie 1616), care din (ne)fericire este și ziua mea de naștere (Aniversări, 23 aprilie–Amos News), dar și Ziua Internașională a Cărții și a drepturilor de autor, în jurul orei 15h30 sunt anuțat de către un colaborator de ai–mei de la Poliția Judiciară [a se vedea pentru detalii articolul Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...] că în jurul orei 14h20, în departamentul Yvelines (regiunea urbană pariziană) agenta administrativă (neînarmată) Stéphanie M. (în vărstă de 49 de ani, mama a două fete, cu vârstele de 13 și 18 ani), de la secretariatul Comisariatului de Poliție de la Rambouillet (una dintre cele 3 sub-prefecturi ale departamentului), a fost ucisă (asasinată) de către (D)Jamel Gorchene (un individ de confesiune musulmană de origine tunisiană, în vârstră de 36 de ani, fără cazier judiciar și necunsocut serviciilor franceze de informații) care rezida în condiții legale pe teritoriul francez. [A se vedea pentru detalii articolul autorului Edvige & Cristina, fişierele ostile ale Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI)]. Comisariatul de Poliție se află într-o zonă rezidențială, în cartierul central al orașului (pe strada Pasteur nr.4), în proximitatea Jandarmeriei Naționale, dar și Centrului de Finanțe Publice, la cca 45km sud-vest de Paris intramuros.Probabil că victima (în post din 2003) ar fi fost primul polițist în interiorul comisariatului, în calitatea sa de „agent d'accueil” (agent responsabil cu întâmpinarea celor admiși în interior), „care îi stătea în cale”, pentru că imediat după acces, agresorul s-ar fi repezit la ea, după care i-a fi aplicat acesteia, fără niciun fel de ezitare, două lovituri sucesive de cuțit la gât, care i-au fost fatale. Nu înainte de a striga (cum procedează, de altfel, majoritatea autorilor atacurilor teroriste islamiste), „Allahu Akbar”. De remarcat este faptul că ea ar fi ieșit din imobil pentru a prelungi tichetul de parcare al vehicului său, iar la revenire s-ar întâlnit cu agresorul ei, adică, ar fi „nas în nas cu acesta”, care, conform unor surse apropiate anchetei ar fi „defilat” (cu telefonul său mobil în mână) de ceva vreme în fața imobilului, înainte de a trece la actul său criminal. În orice caz, chiar dacă ar fi rămas în interior, este foarte probabil că tot ea l-ar fi întâmpinat pe agresor. Rănită mortal la carotidă, Stéphanie M. va deceda, din păcate, ca urmare a „rănilor sale incomptabile cu viața”, în ciuda intervenției rapide a pompierilor.Conform declarației lui Jean-Pierre Ghibaudo, primarul comunei, în care ea își avea reședința (la Saint-Léger-en-Yvelines, arondismentul Rambouillet), „Stéphanie era o femeie dinamică și simpatică, apreciată unanim de către localnici, o femeie devotată, simplă, curajoasă cu multă bunăvoință”, iar conform declarației colegilor ei de serviciu „o femeie adorabilă, foarte apreciată, o colegă excelentă, întotdeauna disponibilă și foarte eficace la locul său de muncă”. În cursul zilei de sâmbătă (pe 24 aprilie), președintele Republicii, Emmanuel Macron, a făcut o vizită la Thoiry (tot o comună în departamentul Yvelines și tot, în arondismentul Rambouillet), la brutăria în care lucra soțul ei pentru a-i prezenta condoleanțele. Ancheta a fost încredințată PNAT (Parchetul Național Antiterorist), iar conform șefului acestuia, Jean–François Ricard, procurotul național antiterorist, sunt implicați în dosar atât DGSI[1] (Direcția Generală a Securității Interne) cât și DCPJ[3] (Direcția Centrală a Poliției Judiciare). Autorul atacului nu va supraviețui nici el, pentru că, imediat va fi rănit mortal cu două gloanțe, de către un polițist înarmat, aflat în proximitatea locului.Originar din Tunisia (țară cu un important potențial terorist islamist), din Msaken, aflat la cca 140km la sud de Tunis, aprținând regiunii Sousse (guvernoratul Sousse, supranumit și „perla Sahelului”, cu capitala cu același nume, al treilea ca mărime și în același timp, un loc cultural religios precum Medina), el ar fi sosit ilegal în Franța, în cursul anului 2009 și ar beneficiat de o autorizație de sejur legal, excepțional (de tip salariat) numai, după un deceniu, în 2019, care se va prelungi, ulterior, cu o „carte de sejur” delivrată în decembrie 2020, valabilă timp de un an.Deși există martori care susțin că Jamel Gorchene ar fi vizionat pe telefonul său mobil imagini video cu propagandă islamistă, înainte de a comite atacul, eu nu cred că acest lucru este adevărat și sunt convins că el n-ar fi avut nicio motivație reală, nici personală și nici politică. Cu alte cuvinte (el care locuia la mătușa sa din Ranbouillet din 2015), n-ar fi fost nici radicalizat și nici nu cred că ar fi fost un islamist în adevăratul sens al cuvântului. Cu atât mai mult cu cât, sursele mele susțin că el n-ar fi fost nici măcar un musulman practicant. Dacă până în 2000 postările sale pe pagina sa de Facebook erau consacrate, într-o mare majoritate de cazuri, apărării comunității musulmane, contra islamofobiei sau discursurilor polemistului Éric Justin Léon Zemmour (n.1958, jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria – Blida & Constantine, de naționalitate franceză, stabilită în Franța în timpul Războilui Algeriei/1 noiembrie 1954 – 5 iulie 1962, care se consideră francez de origine berberă), începând cu cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, nu mai publică decât texte de rugăciuni și versete coranice (versete din Coran). După asasinarea profesorului Samuel Paty (pe 16 octombrie 2020, la Conflans-Sainte-Honorine), de către Abdoullakh Anzonov (Abdoullakh Abouyezidovitch, un tânăr cetățean rus, de origine cecenă, în vârstă de 18 ani născut la Moscova, cunoscut autorităților polițienești ca delincvent juvenil pentru infracțiuni corecționale de drept comun fără, însă, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, cu statutul de refugiat politic în Franta, iar din 4 martie 2020 aflat în posesia unui titlu se sejur – carte de rezident, valabil 10 ani, cu domiciliul în Evreux, în departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia), Jamel (care era celibatar, trăia singur și lucra în construcții) își schimbă fotografia de profil și se va alătura campaniei intitulat „respectați Mohamed profetul Domnului”. În atacul terorist islamist de ls Stockholm, pe 7 aprilie 2017, în jurul orei 15h00, un camion (care efectua livări la un restaurant cu specific spaniol) marca Mercedes-Benz Actros (aparținând societății de berărie suedeză Spendrups, avându-l la volan, cagulat (purtând cagulă) și armat, pe Rakhmat Akilov (n.1977, salafist–jihadist din Uzbekistan, soldat al Statului Islamic, aflat ilegal pe teritoriul național suedez), venind de pe Adolf Fredriks kyrkogata (cu viteza de cca 100km/h) pe strada Drottninggata (strada Reginei) unde lovește mortal 4 persoane (un belgian, un britanic, respectiv, 2 suedezi) și rănește 15 persoane, înainte de a intra în fațada (vitrina) unuia dintre marile magazine ale lanțului Åhléns (SA), fondat în 1899 de către Johan Petter Åhlén (1879–1939), aprținând din 2007 grupului Axel Johnson AB. Politia suedeză ar fi fost alerată, exact, la ora 14h53 de evenimentul dramatic! Atacatorul (care avea intenția de a ajunge în Siria via Turcia în 2015, pentru a lupta în cadrul ISIS–dar fără succes) deși, reușește să fugă la locul evenimentului dramatic, va fi arestat de către polițiști, câteva ore mai târziu (înnoaptea de 7–8 aprilie, în jurul orei 01h15), într-o localitate a aglomerației urbane Stockholm, la Märsta, care, pe 11 aprilie (după audierea lui timp de 72h00 de către anchetatori antiteroriști suedezi, conduși de către Mats Löfving) va fi prezentat Parchetului general al Tribunalului districtual din Stockholm, după ce el, și-ar fi recunoscut, deja, fapta. Revenit la Stockholm, el își va relua activitate de muncitor (necailificat) în pe diferite șantiere construcții din oraș, până la comiterea atacului său terorist. Acesta ar fi declarat anchetatorilor că motivul care l-ar fi determinat comiterea actului terorist ar fi fost interventia militară suedeză în Irak, în cadrul Coaliției Internaționale, ceea ce pare să fie fals, pentru că Suedia nici nu participaa, atunci la această intervenție (efectiv și direct), alături de țările lumii occidentale (SUA, Franța, Marea Britanie, Canada, Australia, Belgia, Olanda, Danemarca) și cele ale lumii arabe (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Iordania, Bahrein, Qatar). După cum a afirmat în timpul interogatoriului poliției, el ar fi solicitat și obținut o viză pentru Polonia, după care ar fi călătorit la Varșovia și apoi la Gdansk, de unde a luat feribotul pentru a ajunge în Suedia, pe 10 octombrie 2014 și unde solicită azilul politic (coform art.51 al Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951) la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), ceea ce era, din nou, ilegal, pentru că, conform acordului de la Dublin (din 2003, modificat fundamental prin decizia no 604-2013 din 26 iunie 2013, intrat în vigoare pe 19 iulie 2013 și aplicat din 1 ianuarie 2014) acesta trebuia solicitat în prima țară în care ajunge refugiatul, pentru a evita solicitările multiple de azil politic în în UE (și Elveția, Norvegia, Islande și Principatul Lichtenstein). Astfel, conform regulamentului de la Dublin, toți solicitanții de azil politic vor fi amprentați și inregistrați într-o baza de date. Însă, cum era, de altfel, și de așteptat, în cursul lunii decembrie 2016, azilul său politic este refuzat de către autoritățile suedeze competente Migrationsverket (Swedish Migration Agency), iar Rakhmat Akilov avea obligația să părăsească teritoriul național suedez în maximum 4 săptămâni de la primirea documentului, ceea ce el, evident, nu a făcut. Ca urmare, intră în clandestinitate, oficial, și va fi plasată în cursul lunii februarie 2017, pe lista persoanelor căutate pentru a fi expluzat, din țară, forțat, cu atât mai mult, cu cât, între timp, autoritățile din Uzbekistan „ar fi emis contra acestuia o notiță roșie” (mandat de arestare internațională, prin intermediul Interpol. În sfârșit, o a 5-a personă, profesoara Marie Kide (în vârstă de 66 de ani, membră a comisiei pentru educație a consiliului municipal din Trollhättan și al Pardidului Vrede– Miljöpartiet i Trollhättans) una dintre cele rănite, tot de naționalitate suedeză, va deceda, ulterior, la spital, pe 28 aprilie. Celelalte două victime (ucise) de naționalitate suedeză sunt Lena Berglund (în vârstă de 69 de ani), care a însoțit-o pe Marie Kide și Ebba Åkerlund (o fetiță, elevă, în vârstă de 11 ani). Ce 2 străini care au decedat în atac au fost Mailys Dereymaeker (în vârstă de 31 de ani, originar din localitatea belgiană Hal) și Chris Bevington (în vârstă de 41 de ani, de origine britanică, rezident în Suedia, proprietarul unui web site de muzică Spotify–un furnizor suedez de streaming audio și servicii media, lansat în octombrie 2008, aparținând Spotify AB, o companie cotată la bursă din New York din 2018 prin intermediul holdingului său Spotify Technology SA). Este interesant faptul că, dacă atacurile teroriste islamiste similare de la Nisa, Berlin și Londra, au fost, toate, revendicate de către ISIS (Statul Islamic–Daesh), acest ultim atac de la Stockholm, gruparea teroristă nu l-a mai revendicat, cu toate că mormântul fetiței Ebba Åkerlund era, sistematic, vandalizat, iar la începutul lunii iulie 2018 piatra tombală (piatra funerară) de pe acesta a fost spartă, și cele două vrăbii din bronz aflate pe ea au fost furate. Merită subliniat că, așa cum am menționat, Suedia nu a participat la acea misiuune a Colaliției Internaționale sub formă „agresivă”, decât cu cca 30 de instructori și câteva sute de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar și chiar în aceași zi, Suedia a condamnat atacurile militare americane de la baza aeriană siriană de la Al-Chaayrate. Conform afirmațiilor acestuia în timpul arestului său preventiv la sediul poliției, Rakhmat Akilov afirma că aparține grupului etnic tadjik și că este un musulman sun(n)it credincios și practicant (devotat islamului), ca urmare solicita un avocat musulman care să-i apere interesele. Cu toate că, conform investigațiilor mele, el ar fi crescut în orașul Samarkand, unde ar fi beneficiat de o educație laică și era fumător, un bun consumator de alcool și petrecăreț, ocazie cu care asculta, numai, muzică occidentală. În plus, în locul serviciului militar, el ar fi efecuat un serviciu civil în Uzbekistan. S-ar căsătorit în 1998 și ar fi și tatăl a 4 copii, iar înainte de a se refugia în Suedia ar fi lucrat la o fabrică de ciment din Rusia, pentru că numele lui nu apare în registrul fiscal din Uzbekistan. Datorită datoriilor mari pe care le-a acumulat în țara sa de origine, mai ales, după căsătoria fiicei sale (cel mai mare dintre copii săi), foarte costisitoare, acesta ar fi fost, oarecum, oblgat să lucreze în țări europene, înainte de a intra, ilegal, în octombrie 2014, în Suedia, unde după cum am menționat, a solicitat azilul politic (în noiembrie) cu numele (identitatea) de Rahmatjon Kurbonov. O mare majoritate a banilor obținuți din muncile pe care le-a prestat, acesta, i-ar fi trimis în țară (Uzbekistan) familiei sale. Conform declarației sale de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), el face referire la persecuția lui politică în țara sa de origine Uzbekistan (numită dictatorială), având ca efect încarcerare sa abuzivă, tortura fizică și psihică, etc., pentru că l-ar fi denunțat pe teroristul care a atentat la viața Imamului Obidkhon Sobitkhony (Obid Nazarov, n.1958, la Namangan), un critic al regimului uzbek căutat anterior de către autoritățile judiciare din Uzbekistan pentru a fi arestat, prin intermediul Interpol. Refugiat în 2006, în Suedia (cu ajutorul ONU), unde a obținut si azilul politic, motiv pentru care Interpol l-a și scos de pe lista celor urmăriți pe 28 iulie 2011, Obidkhon Sobitkhony a făcut obiectul unei tentative de asasinat pe 23 februarie 2012, la Strömsund, unde în scara unui imobil, a fost rănit cu 3–4 gloanțe în regiunea capului, ceea ce l-a ținut în comă până timp de 2 ani și jumătate (până în august 2014). Un cuplu uzbek va fi inculpat în dosar pe 6 iulie 2012, dar va fi achitat conform beneficiului îndoileii („probe insuficiente”). Din contră, un alt inculpat în dosar, uzbek și el (în vârstă de 37 de ani), va fi condamnat de către justiția suedeză pe 15 decembrie 2015, la 18 ani de recluziune criminală. În concluzie, după refuzului solicitării azilului său politic, începând din 27 februarie 2017, Rakhmat Akilov (care era consumator droguri deja la Samarkand și dezvoltase, între timp, o dependență de hașiș în Suedia) este pus sub UG (urmărire generală) în Suedia, care, va avea, totuși, suficient timp pentru a comite atacul terorist pe 7 aprilie. Merită de adăugat că atunci când viitorul terorist solicita azilul politic, un individ cu numele de Rakhmat Akilov, exista deja în Suedia. Acesta lucra în cadrul lanțului hotelier Scandic Hotels, cu un salariu anual de 340.000SEK (cca 33.000€). În sfârșit, în ceea ce îl privește pe terorist, acesta ar fi fost concediat cu cîteva luni înainte de a comite atacul, din „motive profesionale” (dacă, nu cumva, în realitate, pentru că ar fi fost trecut pe lista celor căutați pentru a fi expluzați de pe teritoriul suedez). Pe 30 ianuarie 2018, procurorul Hans Ihrman va trimite dosarul acestuia (conținând cca 9.000 de pagini) Curții Districtuale din Stockholm, pentru judecarea lui Rakhmat Akilov (apărat de către Johan Eriksson), al cărui proces va și debuta pe 13 februarie 2018. În verdictul său din 7 iunie 2018, aceasta, îl condamnă pe inculpat la închisoare pe viață, pentru „cele 5 infracțiuni criminale cu caracter terorist islamist” (moartea celor 5 persoane ucise în atacul său), pentru „alte 119 tentative de infracțiuni criminale cu caracter terorist” dar și pentru „punerea în pericol a altor 24 de vieți omenești”. În plus, în verdict figurau și „îndepărtarea (expluxarea) lui de (pe) teritoriul național și interzicerea definitivă a intrării sale în Suedia”. Închei dosarul acestui atac terorist islamist de la Stockholm cu mențiunea că Rakhmat Akilov ar fi fost mult mai puțin naiv decât susțineau unii (și mai ales, avocatul său) și poate fi înregistrat pe lista teroriștilor moderni, contemporani–lumpenteroriștii. Mă îndoiesc însă și de faptul că el ar fi fost un adept al „Conjecturii lui Grumberg”, adică, al ideii de a veni în Europa Occidentală cu „Calul Troian” (adică, cu refugiații, prin intermediul imigrației clandestine) pentru a comite atacuri teroriste în Europa, în numele lui Allah. [A se vedea pentru detalii și lucrările autorului Calul Troian în Conjectura lui Grumberg! News sau Fake news?, Migrația internațională (intercontinentală) și consecințele ei dramatice (Corespondență de la Paris), Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor” pe teritoriul ei....]. Eu cred că actul său criminal ar fi fost determinat de eșecul său în Lumea Occidentală, pentru că, conform noii legislații europene în materie de azil politic, acestuia i-ar fi fost închise, definitiv, toate porțile de intrare ale Uniunii Europene. Ca urmare, nu i-ar fi rămas decât două alternative „omenești” la care pot recurge, într-o asemenea situație, cei care, din punct de vedre mintal, sunt sănătoși. Fie să se întoarcă acasă, ceea ce punea capăt „pelerinajului” său occidental și să se întoarcă la doriile lui din țară, fie să rămână în clandestinitate și să se ascundă până când, într-o zi, va fi descoperit și expluzat în Uzbekistan. Se pare că ambele alternative ar fi fost dramatice pentru el. Ca urmare, el a ales o a 3-a cale, ceea a (lumpen)terorismului. Aceasta i-ar fi putut permite să câștige un important „capital” în fața Statului Islamic (Daesh), cu atât mai mult cu cât, dacă analizăm modul operator al atacului terorist (cagulat și fugit de la locul atacului) el nu avea de gând să ajungă la Allah și la cele 72 de virgine ale sale. Cu alte cuvinte, sub nicio formă, el n-ar fi fost adept al călătoriei cu Calul Troian a lui Grumberg. Iar faptul că Daesh nu a revendicat atacul, dovedește că el nu figura în evidența acestuia, nici teoretic și nici practic. Cu toate că, pentru a intrat în contact cu aceasta, la sfîrșitul lunii noiembrie 2014 (după ce pe 10 octombrie a fost înregistrat, oficial, ca solicitant de azil politic la Migrationsverket) el a plecat în Turcia, cu desinația, evident, Siria, pentru a se alătura combatanților (luptătorilor) străini în războaiele civile din Siria și Irak (Foreign fighters in the Syrian and Iraqi Civil Wars). Aici intră în contact cu familia sa (soția și copiii) și încearcă să jungă la destinație, dar fără succes, motiv pentru care, în februarie 2015 revine în Suedia, țara în care aștepta decizia de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency) legată de obținerea azizlului politic. În timpul audierii sale, el ar fi declarat că ideea de a se alătura organizației Daesh i-ar fi venit în Turcia, motivul pentru care a și început să-i facă propagandă pe internet, ca de altfel și partidului islamist Hizb ut-Tahrir (partid al eliberării–fondat la Aman, în Iordania în 1953 de către șeikul Taqiuddin an-Nabhani/1909–1977, jurist musulman sunit, originar din Haifa–Israel și decedat la Beirut–Liban) cu sediul în Uzbekistan. Ca urmare, încă din primăvara anului 2016 el va apare în registrele Säpo (Säkerhetspolisen–poliția de securitate națională), serviciul de siguranță al Statului Suedez, mai ales, că un timp ar fi și locuit cu alți uzbeci (cunoscuți poliției pentru infracțiuni economice) suspectați, și ei la rândul lor, de că ar avea relații (contacte) cu organizații teroriste. Eu cred că proiectul terorist al lui Akilov datează doar din luna ianuarie 2017, după ce azilul politic i-a fost refuzat (definitiv, în decembrie 2016) și Consiliul Suedez pentru Migrație (Migrationsverket) a sistat alocațiile sale sociale, cu mențiunea de a părăsi teritoriul național, practic, până la mijlocul lunii ianuarie 2017. El ar fi avut și alte ținte, printre care menționez și „Gay Club in Stockholm” (pentru uciderea „necredincioșilor”, homosexuali și lesbiene), dar și alte cluburi frecventate de către turiștii occidentali. Se pare că atacul terorist cu o mașină–capcană i-ar fi asigurat cele mai mari șanse de supraviețuire, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat. Probabil, datorită frustrării acumulate pentru că nu putea participa, în direct, la luptele „martirice” din Siria sau Irak. Ceea ce de altfel, este contrar cu cele declarate de către acesta atât autorităților de anchetă în timpul audierii (interogării) lui, cât și la proces.

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina. Ziua de odihnă este vinerea.Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea, că Muhammad este ultimul profet și mesager al lui Allah și sunt atațașați de toți profeții și apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Mohamed, precum Avraam, Iosif, Moise, Isa ibn Maryam și mulți alții, care sunt sau nu menționați în Coran. Ei cred, deasemenea, în scrierile lor și în mesajele pe care le-a dat Allah lor, pentru a le explica oamenilor, precum Tora, Psalmii și Evanghelia.Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți. A doua confesiune, Șiia, reprezintă aproximativ 10-20%. Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia cu 12,7% din musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 - 1,65 miliarde de adepți sau 22 - 24% din populația globului, Islamul este a doua și una din religiile cu cea mai rapidă creștere după numărul adepților din lume. În cadrul Bisericii Catolice (totalitatea credincioșilor uniți prin crezul apostolic și sfintele taine sub autoritatea papei și a episcopilor aflați în comuniune cu el, cel mai numeros grup religios din lume – cca 1,3 miliarde de adepți, cu numeroase ordine călugărești, centralizată la Vatican), o Bazilică (construită pentru prima dată în anul 184 îHr) este o construcție bisericească remarcabilă prin valoarea sa comemorativă, consacrată unui aspect al misterului creștin (sau unui sfânt deosebit de venerat) de (foarte) mari dimensiuni, de formă rectangulară (destinată, în principiu, adunărilor publice, piețelor, târgurilor, desfășurîrii judecăților, proceselor, etc.) care începe să se impună în timpul creștinării (mai ales în perioada romană), în mod deosebit, grație Bisericii Romano-Catolice, sub formă de edificii religioase, biserici - bazilici majore (4 bazilici catoloice dintre care 3 la Roma: Sainte-Marie-Majeure, Saint-Jean-de-Latran, respectiv, Saint-Paul-hors-les-Murs și una în Vatican: Saint-Pierre) sau bazilici minore (1.802 în lume, dintre care 576 în Italia, 173 în Franța, 154 în Polonia, 123 în Spania, 85 îin SUA, 78 în Germania, 71 în Brzilia, 47 în Argentina, 37 în Columbia, 36 în Austria, 32 în Mexic, 30 în Belgia, 28 în Olanda, 25 în Canada, 23 în India, etc.). Astfel, Bazilica Notre-Dame de l'Assomption de la Nisa (în stil neogotic, având ca sursă de inspirație catedralele de la Paris și Angers–prefectura deperatamentului Maine et Loire), este o bazilică situată în cartierul Jean-Médecin (1860 – 1965, om politic, fost primar al orașului între 1928 – 1943 și 1947 – 1965) pe Av. Jean Médicin (între Place Masséna și Passage Max-Vérola), în plin centru al Nice Métropole, construită între 1864–1879 conform planului arhitectului Charles Lenormand (1833 – 1904), aparținând unei celebre dinasti de arhitecți francezi.În această construcție bisericească (cea mai mare din oraș), consacrată pe 12 martie 1925 și ridicată la rang de bazilică minoră pe 16 aprile 1984 de către Papa Paul al VI-lea (Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, 1897 – 1978, în funcție între 1963 – 1978, beatificat în anul 2014 și canonizat în anul 2018) are loc, pe 29 octombrie un atact terorist islamist, care succede asasinarea profesorului Samuel Paty pe 16 octombrie la Eragny-sur-Oise (regiunea urbană pariziană), în care 3 persoane îsi vor pierde viața, cu care numărul deceselor înregistrate pe teritoriul francez, ca urmare a atacurilor teroriste islamiste, se ridică la sumbra cifră „rotundă” de 270, de la atacurile teroriste islamiste ale lui Mohammed Merah (între 11-19 martie 2012 în Toulouse Métropole), considerat precursorul terorismului islamist contemporan („modern”), lumpenterorismul. Autorul atacului terorist islamist este Brahim Aouissaoui (în vârstă de 21, tunisian de origine – țara cu cel mai mare potențial de islamiști radicalizați și lumpenterroriști) care ar fi ajuns în Franța prin filiera clandestină de (i)migrație internațională a axei Canare – Lampedusa. Ajuns în Italia pe 20 septembrie, el va fi interpelat pe 4 octombrie și plasat într-un centru pentru (i)migranți pe 9 octombrie, la Bari (sudul Italiei). Deși are obligația să părăsescă teoritoriul național (italian), conform unei decizii a autorităților de control a (i)migrației, fiind lăsat în liberate el, nu se întoarce în Tunisia (conform deciziei), dar vine în Franța pentru a comite actul său criminal diabolic. (A se vedea pentru detalii și lucrarea autorului Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor” pe teritoriul ei. Victimele filierelor tentaculare de (i)migrație clandestină prin enclavele spaniole din Maroc (Ceuta și Melilla), respectiv, prin axa centrală hispano – italiană Canare – Lampedusa)

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist Notă. Acest articolul sta la baza...