Etichetă: Radio Punct Londra

https://www.jurnalemigrant.com/a-murit-in-marea-britanie-ramona-mitrica-femeia-care-a-schimbat-imaginea-tarii-noastre-in-aceasta-tara/ Ramona Mitrică a plecat la Londra în urmă cu 24 de ani. Tot atunci a fost numită ataşat cultural al Ambasadei României din Marea...

Iată cele 10 întrebări ale jurnalistului Geo Scrpcariu de la Radio Punct Londra în cadrul interviuluiu său de o oră (dint-un material care sub formă de rezumat, are 35 de pagini): 1. GS: Dragă Thomas, știu că ești un om de știință și de 33 de ani ești satbilit în Franța, iar aproape de două decenii desfășori în România o activitate publicistică și de cercetare de mare anvergură (ieșită din comun) în niște domenii pluri-inter și transdiciplinare (foarte) puțin cunoscute, cel puțin pentru noi (în mateamtici aplicate la marea criminalitate-crimă organizată și criminologie, modelizare matematică în psihologia socială-psihosocilogie, în sociologie matematică la studiul comportamentului deviant, etc.) publicate într-o serie de cărți (totalizând peste 25.000 de pagini), care ne sunt complet străine. Ai putea să ne lămurești cu această activitate, a ta (debordantă), simultan, de jurnalist de investigație și de cercetător în matematici aplicate în științele sociale (și în special, socio- judiciare)? 2. GS: De ce credeai tu, atunci, că existența supraconductibilitîții la „temperaturi înalte” era atât de importantă? 3. GS: Ce te-a determinat ca să-ți orientezi cercetările în această direcție? 4. GS: Cum te-ai adaptat la sistemul de îvnvățământ universitar și de cercetare francez, mai ales că destinația ta inițială a fost Germania? 5. GS: Să înteleg că, practic, de atunci, ți s-a scimbat, complet, sfera de interese iar fostele tale cercetări în domeniul științelor fundamentale le-ai orientat către matematici aplicate în științele sociale (socio-juridice)?! 6. GS: Ce aplicații concrete ar putea putea avea (psiho)sociologia metematică în viața de toate zile, în afară de aplicațiile sale la studiul comportamentului deviant sau, în particuler, la cel infracțional criminal? 7. GS: Dragă Thomas, de ce nu ai continuat aceste cercetări atât de interesante și utile societâții civile, după ce te-ai stabilit în Franța? 8. GS: Spune-mi Thomas, te rog, care a fost scopul creării punctului de lucru CUFR București în România? 9. GS: În sfârșit, pentru că cei din jurul tău (și al meu) sunt foarte nedumeriți în legătură cu ceea ce faci tu, astzăzi, ce răspunzi celor care te consideră ziarist, scriitor și profesor universitar doctor? 10. GS: În încheiere, de ce ai afirmat Thomas dragă la începutul convorbirii noastre că acest interviu este unul „interzis”? Iată și căteva răspunsuri ale profesorului Thomas Csinta, redactor șef și director al publicației Jurnalul Bucureștiului la unele dintre acestea 2. GS: De ce credeai tu atunci (când lucrai în cercetarea științifică - ca fizician teoretician la Măgurle), că existența supraconductibilității la „temperaturi înalte” era atât de importantă? TC: Cred că aveam cel puțin două motive. Pe de o parte, pentru că fenomenul supraconductibilității la „temperaturi înalte”, părea a fi incompatibilă cu teoria BCS (elaborată de către fizicienii teoreticieni americani John Bardeen, Leon Neil Cooper și John Robert Schrieffer) distinsă cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1972, conform căreia acesta nu se putea manifesta decât la „temperaturi scăzute” (valorile maxime fiind 110K în 1911, care au crescut până la cca 230K în 1973 – după care nu s-a înregistrat nicio modificare) așa cum a arătat, de altfel, experimental și fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes (împreună cu echipa sa de cercetători formată din Gilles Holst, Cornelis Dorsman și Gerit Flim), iar pe de altă parte, pentru că supraconductorii cu temperaturi crtice de tranzițe mari (comparabile cu temperatura camerei, cca 18-200C) ar fi avut o serie de aplicații practice în foarte multe domenii de activitate (industrie, construcții, armament, mașini unelte, furnizori de energie, etc.). Apoi, cum bine știi, înainte de stabilirea mea în Franța (din întămplare) lucram în cercetarea științifică fundamentală (în domeniul fizicii teoreticii și matematice) legat de structura condesată a păturilor subțiri feromagnetice, iar ulterior de cea a materialelor supraconductoare, sub conducerea Acad. (mc) Prof. Aretin Corciovei, șeful secției (laboratorului) de Fizică Teoretică din cadrul IFIN (Institul de Fizicî și Inginerie Nucleară) al ICEFIZ (Institutul Central de Fizică) de la București–Măgurele. În cercetările mele am elaborat un nou model al păturilor subțiri (feromagnetice și semiconductoare) bazată pe teoria unor operatori (speciali) de contracție (și self contracție) ai căror puncte fixe înlocuiau nodurile rețelelor cristaline din structurile materiale solide, ceea ce mi-a permis, cu ajutorul unor scheme de aproximare, construcția unui șir (aproape) convergent de funcții vectoriale cu un număr mare de variabile (de tip distribuții) care, printre altele, conținea și temperatura critică de tranziție (Tc) a materialului din „starea normală” în starea „stare supraconductoare”. Am reușit să identific (cu o mare precizie) și ecuația operatorială a cărei soluție era această funție. Cu alte cuvinte, teoretic, aș fi putut determina intervalul căruia aparținea această temperatură de tranziție (Tc) prin evaluarea extremelor acestei funcții de distribuții în raport cu aceasta. Din păcate, tehnologia informației (IT) în acea perioadă nu era suficient de performantă pentru evaluarea și normarea funcției determinate (în raport cu temperatura) cu scopul obținerii unei valori (sau șir de valori) limite (maxime) pentru temperatura critică (Tc), care conform unei conjecturi pe care am formulat-o într-o lucrare, părea mare, cel puțin, în raport cu valorile obținute până atunci (cca 230K, insuficient de mare pentru a permite utilizarea supraconductibilității la scară industrială). Notă. Supraconductibilitatea este un fenomen în care rezistența electrică a unui material conductor tinde către zero, atunci când temperatura sa scade sub o anumită valoare (specifică materialului), numită temperatură critică (Tc). Fenomenul a fost observat pentru prima dată de către fizicianul (experimentator) olandez Heike Kamerlingh Onnes în 1911. Studiind dependența de temperatură a rezistivității electrice a mercurului (Hg), el a observat (constatat) că sub o anumită temperatură, apropiată de temperatura heliului (He) lichid (4,20K), rezistivitatea acestuia scade brusc și tinde către zero. Ulterior, alți fizicieni experimentatori, în alte universități si centre (laboratoare) de cercetare, au reușit să determine temperaturi critice (de tranziție-Tc) pentru mai multe elemente chimice simple și compuse. S-a observat de asemenea că, dacă se aplică unui supraconductor un câmp magnetic, fenomenul de supraconductibilitate dispare la o anumită intensitate a câmpului, numită intensitate (de câmp) critică, iar aceasta depinde de materialul supraconductorului și de temperatură. În mod analog, dacă densitatea curentului prin supraconductor depășește o anumită valoare critică, atunci fenomenul de supraconductibiltatea dispare. 3. GS: Ce te-a determinat ca să-ți orientezi cercetările în această direcție? TC: Faptul că am aflat că în 1986 Johannes Georg Bednorz și K. Alex Müller (fizicieni elevețieni de la IBM Swiss Confederation Group) studiind proprietățile electrice ale materialelor ceramice (în pături subțiri sub formă de „sandwich”), au obținut pentru „sandwich-ul” de Oxid de (Ba/Lantan/Cu) o temperatură de tranziție (Tc) de 350K, ceea ce era deja „mare” în raport cu cele înregistrate anterior și contrazicea, oarecum, teoria BCS, pentru ca ulterior, alte echipe de cercetători în domeniul fizicii experimentale să obțină temperaturi critice chiar și în intervalul 90- 1000K (și chiar până la cca 1600K). Acest lucru era fantastic, pentru că dacă supraconductibilitatea la „temperaturi scăzute” nu avea aplicații practice la nivel industrial, cea la „temperaturi înalte” (în principiu, la temperatura camerei), avea numeroase, printre care, la magneți supraconductori, la bobine (care pot genera câmpuri magnetice cu valori de 6-14 T la temperatura He lichid), la transportul de energie (fără pierderi prin efect Joule), la biomagnetism, în IT (crerearea unor microprocesoare cu o frecvență de pesste 4.000–5.000 de ori mai mare decăt la cele actuale, ceea ce, de altfel, studiau și Bednorz și Muller, etc.). Îmaginează-ți că ai introdus un curent de o anumită intensitate într-un cablu supraconductor (un diamagnet ideal), după care îndepărtezi sursa. Conform efectului efectului Meissner-Oschenfeld (descoperit de către fizicienii experimentatori germani Walther Meissner și Robert Ochsenfeld în 1933), acesta expulzează câmpul magnetic (liniile de câmp magnetic) în exteriorul cablului, care va (vor) genera în jurul său o „pătură izolatoare” având ca efect conservarea curentului în cablu (curent constant într-un mediu privat de rezistență electrică), fără pierderi prin efect Joule, ceea ce înseamnă, că intensitatea curentului va rămâne constantă, practic, timp de zeci de ani fără a mai avea nevoie de sursă. 5. GS: Să înteleg că, practic, de atunci, ți s-a scimbat, complet, sfera de interese iar fostele tale cercetări în domeniul științelor fundamentale le-ai orientat către matematici aplicate în științele sociale (socio-juridice)?! TC: Da, sigur. Practic, din acel moment am trecut la o altă etapă a activității mele didactice și de cercetare, de la învățământul și cercetarea în științele fundamentale (matematică și fizică) la învățământul și cercetarea în științele aplicate, în particular, la matematici aplicate la științele sociale. Cu această ocazie, tot „nepremeditat”, am fost solicitat pentru direcția unor memorii (diplome) în MASS (Matematici Aplicate în Știinte Sociale) având în vedere pregătire mea interdisciplinară, cu atât mai mult cu cât, acestea aveau o legătură cu niște studii și cercetări pe care le-am efectuat sub conducerea prof. P. Popescu–Neveanu legat de comportamentul deviant (infracțional) în care am introdus componenta socio–genetică (Codul Socio–Genetic) în codul genetic personal (CGP), ca un „complement algebric” al codului bio–genetic (CBG/ADN) pentru caracterizarea integrală (completă) a IU (individului uman). Spre deosebire de CBG (ADN) care este stabil (invariabil în timp), CSG este cvasistatic (în jurul unui „echilibru stabil”) care poate însă și evolua ca o soluție temporală a unei ecuațiî diferențiale (cu derivate parțiale) de ordinul 2 responsabilă cu descrierea proceselor (fenomenelor) sociale dinamice. În 1981, această lucrare (avându-l ca conducător știinșific pe prof. Popescu–Neveau) a fost adresată Academiei de Studii Sociale și Politice, cu titlul „Bazele teoretice ale psohosociologiei matematice. Cercetări și contribuții teoretice”, care urma să fie testată (experimentată) în mediul carceral românesc, dar fără succes, pentru că autoritățile române nu au aprobat proiectul, în primul rând pentru că nu l-au înțeles, iar în al doilea rând, din motive de securitate. 6. GS: Ce aplicații concrete ar putea putea avea (psiho)sociologia metematică în viața de toate zile, în afară de aplicațiile sale la studiul comportamentului deviant sau, în particuler, la cel infracțional criminal? TC: Este suficient să menționez faptul că după atacuriloe teroriste islamiste din 11 septembrie 2001 în SUA, George W. Bush (n.1946, în funcția de cel de-al 43-lea președinte al SUA, între 20 ianuarie 2001–20 ianuarie 2009) lansează pe plan politico-militar, pe 28 septembrie, războiul contra terorismului internațional GWOT (Global War on Terror). Cu această ocazie, serviciile secrete americane sugerează consilierilor prezidențiali și crearea unor rețele de comunicare (de socializare) internaționale care să furnizeze informații despre oameni din toate categoriile socio–profesionale, despre grupuri sociale cu interese comune, etc., precum și despre mecanismele de interacțiune socială dintre aceștia care vor deveni ulterior: Facebook, Twitter, Instagram, Linkedin, etc. Acestea vor contribui la localizarea individului uman, personalizat, într-un spațiu psihosociologic (psiho–socio–matematic) și socio–profesional virtual, exploatabil prin metode matematice sofisticate. La baza acestora se află Codul Sociogenetic (GSG), care împreună cu cel Biogenetic (ADN), determină Codul Genetic Personal (CGP), vizualizabil printr-o matrice de corelație care conține toate informațiile „culese” despre o persoană (prin intermediul rețelelor de socializare). Astfel, fără să-și dea seama, aceasta un „om matrice”, sau „omul matrice”. Pot menționa aici faptul că structurile sociale abstracte și studiul lor prin metode, modele și tehnici statistico–matematice, au apărut cu mulți ani în urmă în literatura românească de specialitate, deja în „Mecanica Socială” a lui Spiru C. Haret (1851–1912, academiciam si profesor universitar, matematician, astronom și pedagog român de origine armenească), apoi, în lucrările lui Gheorghe Zapan (1897–1976, psiholog, matematician, cibernetician, pedagog, filozof și jurist român, al cărui elev prefrat a fost Acad. Prof. Paul Popescu-Neveanu/1926-1994, fost profesor și șeful catedrei de psihologie de la Universitatea din București, iar între anii 1990-1994, fost Director al Institutului de Psihologie al Academiei Române, cu care am avut ocazia să lucrez pe vremea studenției mele), ulterior preluate sub diverse fome, în special sub forma testelor socio-psihometrice (dezvoltate prin lucrările lui G. Meuris și L. Daveux) și de către Scoala de psihologie românească a lui C. Zahirnic. 7. GS: Dragă Thomas, de ce nu ai continuat aceste cercetări atât de interesante și utile societâții civile, după ce te-ai stabilit în Franța? TC: Din fericire, acest vast proiect, nu l-am abandonat și am reușit să-l studiez (mai ales ca profesor de matematică și științe fizice în activitatea mea didactică cu deținuții), în mediul carceral francez (unde am obținut rezultate foarte bune), care este și astăzi, în derulare, dar, numai în cadrul celei de-a 3-a etape a activității mele științifice, care de cca două decenii se desfășoară simultan (sub formă de „part-time”) la Paris și la București, în cadrul CUFR (Consultanța Universitară Franco–Română de pe lângă Școlile Superioare de Înalte Studii) București, în colaborare cu presa scrisă în care am activat în calitate de jurnalist de investigație–corespondent de presă, în cele cu „circuit închis” (Ziarul și Revista Poliția Capitalei, IPA- International Police Association Jurnal, Revista ProLex, Monitorul OADO–Organizația pentru Apărarea Dreturilor Omului), respectiv, în cele cu „circuit deschis” (Acum și Necenzurat) până nu de mult (cu cca o jumătate de deceniu în urmă) când Nick (Nicolae) Iliescu (fostul redactor șef al vechiului Jurnal al Bucureștiului-Old JB-adresat tuturor cetățenilor) a făcut apel la mine pentru a deveni corespondentul lui de presă în Franța (ceea ce, atunci, nu avea). După moartea lui prematură (ca urnmare a unui stop cardio-respirator) în 2019, am preluat Jurnalul Bucureştiului (al cărui director și redactor șef sunt) și l-am transformat „în trepte” într-o platformă cultural-educațională și de cercetare în domeniul științelor socio-juridice), care a generat peste 700 de publicații științifice sub formă de „fapt divers” (adunate în 12 volume-dintre care 9 sunt deja apărute și 3 în curs de apariție, totalizînd peste 30.000 de pagini), dintre care un număr considerabil (legate de marea criminalitate–crima organizată, crime de sânge, crime economico-financiare, crime sexuale–kidnapping, jihadologie–atentate-terorism, erori judiciare) constituie chiar și subiecte de teze de doctorat în MASS (Matematici Aplicate în Științele Sociale) utilizând în studiul fenomenelor (anti)sociale (infracțional–criminale) sistemele complexe (teoria haosului), sistemele formale (Gödel), teoria grafurilor, teoria categoriilor matematice (abstracte) sau cercetarea operațională (optimizarea). Iată câteva dintre ele, dar acestora se vor adăuga și cercetările mele legate de asasinatele din Brabantul belgian cu 4 decenii în urmă (nesoluționate până astăzi), care sun publicate în jurnal și totalizează deja peste 400 de pagini. (A se vedea ciclul de lucrări ale autorului Brabantul în haos și sub teroare). 9. GS: În sfârșit, pentru că cei din jurul tău (și al meu) sunt foarte nedumeriți în legătură cu ceea ce faci tu, astzăzi, ce răspunzi celor care te consideră ziarist, scriitor și profesor universitar doctor? TC: Hm.... Că din păcate pentru ei, eu nu mă regăsesc în niciunul dintre cei pe care ai menționat mai sus. „Ziaristul” mă duce cu gândul la „omul de litere”, la arta scrisului și a exprimării orale, ambele specifice comunicării, ori eu nu posed aceste calități. Eu fac cercetări în cadrul unor anchete private aprofundate (ca private investigator) în domeniul comportamentului (anti)social cu carcater infracțional criminal pe care le studiez și le fac publice sub formă de articole (lucrări științifice) specifice jurnalismului de investigație. „Scriitorul” mă duce, din nou, cu gândul la „omul de litere” care scrie cărți în proză (eseuri, nuvele, romane, etc.) cu caracter literar–artistic, ori, eu sunt un om de știință, am scris și scriu cărți de matematică și fizică, pentru „elevi preparatoriști” (primul ciclu universitar-nivel licență în România) și „elevi ingineri” (ciclul 2 universitar-nivel master) respectiv, despre faptul divers (marea criminalitate, crime de sânge, crime sexuale-kidnapping, crime economico-financiare, jihadologie-atentate-terorism, erori judiciare) sub formă de investigații jurnalistice-anchete-dezvăluri, care fac în colaborare cu autoritățile polițienești și judiciare și care fac parte din domeniul științelor socio–juridice ceea ce este cu totul altceva decât literatura (beletristica). În ceea ce privește „profesorul universitar doctor”, aici este vorba deja de un pleonsam, pentru că un profesor nu poate fi universitar, fără să fie doctor în științe și apoi, în principiu, el își desfășoară activitatea într-o universitate. În ceea ce mă privesște, personal, eu lucrez în cadrul unui cabinet (centru) de consultanță universitară și cercetare științifică de tip R&D de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii (care chiar dacă este echivalentul, cel puțin, a unei instituții academice de tip universitar, acesta nu se numește „universitate”), motiv pentru care eu sunt „enseignant–chercheur” (research professor/profesor–cerctător, echivalentul fostului prof. univ. dr. docent în România) și nu profesor „universitar” iar cursanții mei nu se numesc studenți, oficial, dar elevi- preparatoriști sau elevi-ingineri, chiar dacă ei corespund, prin echivalență, studenților din România, iar statutul meu cu cel al profesorului universitar. Știi, ca și cum dacă ne raportăm la unitatea administrativ-teritorialî de „județ” (în latină „iudex/judicis”), în Franța acesta corespunde, tot prin echivalență (chiar în sesns matematic) unui „département”, în Marea Britanie, unui „county”, în Italia unui „circondari”, în Belgia unor „arrondissements administratifs”, în Portugalia unui „concelhos”, etc. Acestea sunt, practic, echivalente între ele și echivalente și cu un județi, dar nu se numesc județe și nici nu sunt identice cu acestea. Putem pune în evidență mai clar echivalența administrativ- teritotrială în cazul regiunilor (ariilor), aglomerațiilor urbane, ale zonelor metropolitane, etc. Astfel, zonele metropolitane românești corespund în Franța aglomerațiilor (ariilor, regiunilor) urbane (sau unui spațiu urban), prezente de altfel, în toată lumea occidentală dezvoltată (sub diverse denumiri), numai că acestea din urmă prezintă o „continuitate și densitate” urbană care depășește între 2-5 ori populația orașelor care le generează, spre deosebire de cele românești, care au caracter rural și sunt „neglijabile” în raport cu populațiile orașelor în centrul cărora se află. Câteva exemple în acest sens sunt suficiente. Orașele românești de rangul 1 (după București), care au o poluație cuprinsă între 300.000-350.000 de locuitori (Cluj, Timișoara, Brașov, Iași, Craiova și Galați) nu generează în zona lor metropolitană decât cca 100.000-150.000 de locuitori și cu o foarte slabă „continuitate urbană”, pe când cele din Franța, comparabile cu cele din România (Bordeaux, Toulouse, Nisa, Lille, Nantes, etc) cu o mare densitate și continuitate urbană, au populațiile cuprinse între 1 milion și 2 milionane de locuitori. Fără să mai vorbim de polul urban parizian (Grand Paris) care depășește 13 milioane de locitori pentru o populație „intramuros” de 2,5 milioane de locuitori, spre deosebire de București, care cu o populație de cca 1,7 milioane de locuitori are o populație de numai cca 2,5 milioane de locuitori, ceea ce în Franța ar corespunde populației metropolei Grand Lyon (cu o populatie „intramueos” de numai cca 500.000 de locuitori). Acest lucru este detaliat ăn articolul de mai jos. Un alt exemplu ar putea fi o comparație între „fișa postului” unui enseignant-chercheur (research professor) în Franța și a unui profesor universitar din România. În Franța, echivalentul profesorului universitar efectuează 128h de curs magistral, ceea ce reprezintă doar 1/4 din activitatea sa lucrativă, iar restul de 3/4 din timp este obligat să consacre cercetării științifice, publicațiilor și conducerii tezelor de doctorat (ale căror teme le propune el studenților din propria-i tematică de cercetare). În plus, el este considerat funcționar (sau cu statut de funcționar) și nu poate presta alte job-uri (fără acordul instituției căreia aparține și care va stabili niște condiții bilaterale de colaborare, astfel încât, activitatea depusă să nu prejudicieze nici activitatea sa didactică și nici activitatea sa de cercetare a instituției al cărei angajat este). Din contră, în România, același profesor universitar, are în „fișa postului” său activitatea sa lucrativă împărțită, doar în două părți egale. Adică, 1/2 din activitate sa lucrativă este dedicată activității didactice și tot 1/2 din timp cercetării, publicațiilor, și cunducerii tezelor de doctorat (ale căror tematici pot propune chiar studenții, ei înșiși, profesorului, fără ca acesta să le cunoască, ceea ce de alftel, favorizează și plagiatul!). În plus, nu rareori se întâmplă când aceștia lipsiți de vocația reală de cercetare științifică, (pentru că au fost recrutați din învățământul preuniversitar sau viața activă, prin intermediul unor filiere nepotiste sau de tip mafiot în anii 1990 și începutul anilor 2000, când învățământul superior „post-revoluționar” și în special, cel privat-un adevărat focar de poluare și infecție intelectuală, a „explodat” din cauza creșterii numărului mare de pseodo-studenți), pentre cea de-a doua parte a activității lor lucrative, sunt angajați (full-time) într-un alt job și nu rareori, chiar în instituții publice. Alt exemplu ar putea constitui și cazierul judicar al persoanei fizice sau juridice, care este foarte diferit organizat în Franța față de cel din România, deși cele două, din punct de vedere juridic sunt, practic, echivalente. Ca urmare ce sunt eu și ce fac? Este foarte simplu. Sunt un profesor–cercetător de matematici aplicate în științele sociale (în particular, socio–judiciare) cu o formație pluri-inter și transdisciplinară care studiază fenomenele (anti)sociale (inclusiv, erorile judiciare) cu ajutorul unor structuri matematice speciale, „neoclasice”, cum sunt sistemele complexe (teoria haosului), sistemele formale (Gödel), teoria categoriilor (abstracte), teoria ergodică, teoria grafurilor, cercetarea operațională (optimizarea), pe lângă cele „clasice”, cum sunt teoria probabilităților și statistica matematică. 10. GS: În încheiere, de ce ai afirmat Thomas dragă la începutul convorbirii noastre că acest interviu este unul „interzis”? TC: În primul rând pentru că era pregătit de mult timp, și mai ales, pentru alții, care l-au considerat, oarecum, „incendiar” pentru că în loc să „simplifice” activitatea mea de cercetare și publicistică, „mai mult pune paie pe foc” și o complică datorită numeroaselor informații și necunoscte inedite, cel puțin marelui public („uninformed public”), care riscă să nu înțeleagă mare lucru. Iar în al 2-lea rând, pentru că acesta poate genera pe temele (tematicile) studiate și prezenate, pentru publicul informat („informed public”), o serie de întrebări, tot, „incendiare” la care răspunsurile mele (pentru protejarea drepturilor de autor, aparținând, în exclusivitate, cabinetului meu) trebuie să fie foarte limitate (vagi), cea ce, poate, n-ar fi normal! Având însă în vedere „violența” cu care lucrările mele sunt copiate pentru a fi integrate în cărți și apoi, vândute fraudulos, altă cale nu există. Este și motivul, de altfel, pentru care acestea sun „protejate” în jurnal și accesibile, în integralitate, numai unui public restrâns. Pentru a veni, totuși, în ajutorul cititorului, în ultimul timp, la propunerea D-nei Maria Vijianu, Principal Editor J-B, asociez fiecărei lucrări un „rezumat” destul de „consistent” (în câteva pagini), care cred că este mai decât suficient pentru informarea acestuia 10+1. GS: Mai am o întrebare, înainte de a termina interviul cu cele 10 întrebări pe care mi le-ai acordat. Te rog. Pentru că și tu în cadrul vastei tale serii de lucrări (în peste 30.000 de pagini) intitulată „Investigații jurnalistice în serial”, ai 10 volume+1 „hors série”. Ca urmare, îți pun și eu o întrebare suplimentară în afară celor 10. Există mai multe surse care susțin că vei depune candidatura pentru Academia Română la secția de Sociologie-Economie-Juridic, condusă de către Acad. Mugur Isărescu. Este adevărat? Dorești acest lucru? (...) TC: Este adevărat. Dar nu-mi doresc și nu mi-am dorit acest lucru niciodată. Cum nu mi-am dorit, de altfel ,să fac parte nici din alte comitete și comiții caragialești, românești, prezentă (din abundență) pe scena cultural-științiifică din România. Este mentorul meu spiritual Generalul Bartolomeu Constantin Săvoiu, dar și alți intelectuali de valoare din anturajul meu care insistă și consideră că trebuie să fac acest lucru, cel puțin din patriotism. Ca urmare, am trecut de „preselcție” (adică, acceptarea candidaturii mele), acum urmează doar „detaliile”, adică, depunerea CV-ului meu cu toate lucrările mele publicate în Franța și România (un material uraș, lucrări de matematică, fizică, educație-învățâmânt-cercetare, științe social-economice, (psiho)socilogie, psihologie, pedagogie, științe juridice-marea criminalitate, crime de sânge, crime economico-fiananciare, crime sexuale-kidnapping, jihadologie-atentate-terorism, erori judiciare, în peste 50.000 de pagini). Vorba lui Jean-Marie Le Pen (n. 1928, politician francez de extremă-dreaptă, fondatorul și președintele onorific al Frontului Național, pe care l-a condus timp de 39 de ani între cu anul 1972-2011, când a cedat funcția fiicei sale Marine Le Pen), este vorba „de un detali al istoriei”! NB. Era să uit, un alt „amănunt” al istoriei este că alături de profesorul Florian Colceag (specialist în Gifted Education, recunoscut pe plan mondial) sunt fondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii și Cercetări Avansate) care are ca scop sprijinirea și promovarea tinerilor cu talent și har deosebit, mai ales a copiilor supradotați în toate domeniile (știință, artă, management, leadership și formează resurse umane capabile să rezolve problemele lumii contemporane). Această instituție (ONG), împreună cu CUFR România (Conseil Universitaire, Formation, Recherche auprès des Grandes Ecoles Francaises) a cărei Director de Studii sunt, au inițiat și inființat Consortiu EDUGATE (Consorțiul Român pentru Educația Copiilor și Tinerilor Supradotați și Talentați-numărând peste 40 dintre cele mai prestigioase instituții, firme și organizații ca fondatori), avându-l ca președinte pe Florin Colceag, iar pe mine, ca vicepreședinte. Notă. Interviul integral..https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/interviul-interzis-si-exclusiv-al-profesorului-cercetator-thomas-csinta-director-si-redactor-sef-al-jurnalului-bucurestiului-acordat-in-timpul-unui-antrenament-sportiv-jurnalis/?fbclid=IwAR1_B2UAFlakmo4_PcmiRPxsnRBs96Pn8xPB9PPNLuysMWLPt_oo6UaMmGE..