Etichetă: spatiul schengen

Globalizarea și Mondializarea, aderarea  la marile structuri socio-economice și politic internaționale[1] (Uniunea Europeană, Națiunile Unite, Grupul celor 20 de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale-G20, Spațiul Schengen, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică-OCDE, Organizația Mondială a Comerțului-OMC, etc.) precum și migrația internațională (în special, emigrarea din România) legală sau ilegală, deseori ridică serioase probleme privind recuperarea pensiilor alimentare (pentru copii minori sau majori care studiază în instituții de învățământ superioare-universități, colegii, postliceale, etc.), precum și a celor de întreținere (pentru soț, soție) în cazul familiilor monoparentale[2]. Este important de reținut faptul că nerespectarea reglementărilor internaționale în acest domeniu, precum și a unui demers (algoritm) juridic recunoscut de către legislațiile țărilor membre ale acestor stucturi politice și socio-economice, în majoritatea cazurilor, au ca efect nesoluționarea acestei probleme sau soluționarea lor incorectă, nu rareori cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Și nu numai în cazul reclamantului dar și al învinuitului (pârâtului). Menționez că sunt inutile demersurile (cu sau fără „relații”) la Poliție (Poliția Națională), Ambasade sau Delegații Consulare pentru recuperarea pensiei alimentare sau de întreținere din străînătate, atunci când domiciliul fiscal (stabil) al învinuitului (pârâtului) este în străînătate, indiferent dacă el este cetățean sau rezident permanent într-o altă țară. Situația este, evident, și mai gravă (complicată) daca acesta rezidă ilegal pe teritoriul altui stat. Cu alte cuvinte, procesul de recuperurare a pensiei (alimentare sau de întreținere) din străinătate este supus unui „algoritm" care trebuie respectat (urmat) pentru ca el să aibă loc în timp util, în condiții optime, fără complicații și fără a fi prejudiciate drepturile  omului. Acest „algoritm" este de fapt o Convenție Internațională reglementată la New York în din 20 iunie 1956[3]. În cadrul acestei convenții este elaborată procedura care trebuie urmată conform legii, pentru recuperarea pensiilor alimentare (și de întreținere pentru soț-soție) din străînătate în contextul unei strânse colaborări  între statele semnatare ale documentului. Pentru „funcționarea" cu maximă eficacitate a acestui algoritm trebuie satisfăcute simultan o serie de condiții (necesare) care sunt deosebit de importante pentru reclamant în vederea derulării demersurilor oficiale pe lângă autoritățile competențe (interlocutorii) care sunt însărcinate cu soluționarea problemei. Astfel, reclamant(ul)a trebuie să dețină despre debit(or)oare, „sine qua non", următoareleinformații: a) Naționalitatea (cetățenia), b) Domiciliul fiscal (stabil), c) Data semnării Convenției de la New York de către țara în care debit(orul)oarea își are domiciliul fiscal (stabil), d) Coordonatele organelor competențe (ale interlocutorilor) cărora trebuie să se adreseze în țara sa de origine, în particular, în România, care a semnat Convenția de la New York din 1956, pe data de 10 aprilie 1991. În principiu, în practică, „algoritmul" Convenției de la New York din 20 iunie 1956, privind recuperarea pensiilor alimentare și de întreținere, nu este un procedeu simplu, dar este „sigur" și „funcționează" în felul următor: reclamant(ul)a trebuie să „localizeze în spațiu și timp" pârât(ul)a sau debit(orul)oarea, adică, cu alte cuvinte, cunoscând numele, prenumele și cetățenia pârătului, ea trebuie să afle domiciliul fiscal (stabil) al acestuia în țară să de reședință (evident, nu pe cale „diplomatică", prin Ambasada, Consulat, etc.), după care să se adreseze în țară (România) organului și interlocutorului BRPS (Biroul de Recuperare a Pensiei din Străînătate) semnatar al Convenției de la New York. Numai autoritățile polițienești, judiciare și fiscale din țara respectivă sunt abilitate (au competență teritorială) ca la solicitările acestui organ și Interlocutor BRPS să-l identifice pe debitor, să-l aducă în față instanței și să-l condamne la plata unei pensii (alimentare sau de întreținere), conform legislației în vigoare în țara respectivă, iar în cazul în care acesta dispune de bunuri materiale să-l execute silit pentru a acoperii creanțele lui, precum și pensia reclamantei, tot prin intermediul Organului omolog și al Interlocutorului, din țară reclamantei!

La începutul acestui An Nou, aducem în prim-plan nu doar angajamentul nostru față de drepturile fundamentale, ci și speranța noastră de a adera la...

https://www.youtube.com/watch?v=wfAa1GiNdgM Într-o lume în continuă transformare, cu provocări complexe și oportunități nesfârșite, raportul „Starea Națiunii pentru anul 2022" elaborat in 2023 și pe care...

Rezumat. Frontierele Uniunii Europene „nemetropolitane! se întind peste mări și țări, din Asia până în America Centrală și de Sud, trecând prin Africa, din Oceanul Atlantic până în Oceanul Pacific și respectiv, cel Indian!Dacă la frontierele Ceuta și Melilla (enclave spaniole în Maroc) sute de imigranți clandestini provenind din Africa Neagră (subsahariană) mor pentru că vor să trăiască liber și decent în Europa, accesul lor în Insulele Canare (din Spania)  situate la nord-vest de Sahara Occidentală (africană), în Oceanul Atlantic, este reprimat violent (cu „ferocitate”) de către gărzile civile spaniole!Din Lampedusa italiană situată în sud la cca 200 de km de Agrigente (Sicilia) între Malta și Tunisia, expulzarile sunt considerate un „obiect de activitate” ale unor instituții ale statului finanțate din bani publici (europeni). Și lista poate continuă !Ca și cum Europa nu ar dispune de frontiere destule considerate „fragile” de către Comisia Europeană, la porțile Uniunii Europene (ale „Raiului”) și-a făcut apariția nu de mult o nouă zona de tranzit cu un ridicat flux migrator către centrul Europei, un puternic furnizor de candidați clandestini la imigrare care nu are „contact direct” cu frontierele UE !Este vorba de Mauritania (de la „Mauretania”, vechi regat berber, o țară din regiunea Maghreb, în nord-vestul Africii mărginită cu Oceanul Atlantic în vest, Senegal în sud-vest, Mali în est și sud-est, Algeria în nord-est și Sahara de Vest (teritoriu controlat de Maroc din 1975) în nord, format într-un procent de cca 94% din Deșertul Saharei-restul din câmpia de la sud, iar aici se găsește „Ochiul Saharei”).Populată de către „Pulaari” (arabo-berberi originari din nordul Africii) și „sonikhé”, Mauritania constituie un punct de trecere „nevralgic” între Africa de Nord și Africa Neagră, considerată un „nod gardian” plasat între „ciocan și nicovală”, o țară văzută din exterior că o țară „Jandarm” al Europei !Pe neașteptate, cu un deceni și jumătate în urmă (în primăvară anului 2006) am descoperit pentru prima dată în largul coastelor mauritane celebrele „cayucos”, bărci uriașe (ambarcațiuni mai mult sau mai puțin vetuzte) de cca 15 m lungime, utilizate de către pescarii mauritanieni, „tixite” cu clandestini, candidați la imigrația ilegală în Uniunea Europenă, via Insulele Canare, respectiv Spania!Majoritatea dintre ei proveneau din zonele implicate în conflicte socio-economice subsahariene, Liberia, Sierra Leona și Coasta de Fildeș!Presiunile din toate părțile nu se vor lasă așteptate !În primul rând, din partea Comisiei Europene în general și din partea Spaniei în particular! Dar și din partea comunității internaționale, Amnesty Internațional care critica atât presiunile cât și pentru măsurile întreprinse de către organismele responsabile cu imigrația clandestină în UE! Printre cele solicitate de către guvernul de la Nouakchott (capitală țării, cca 720.000 de locuitori) pentru a face față afluxului de imigranți figura printre altele și deschiderea unui „Centru de Retenție” la Nouadhibou (al doilea oraș că importantă a țării, cca 90.000 de locuitori) în nordul Mauritaniei, destinat celor care vor fi expulzați din Insulele Canare de către guvernul spaniol.Ca locație, o fosta școală a fost desemnată și amenajată sub supravegherea Crucii Roșii Internaționale, ulterior numită de către localnici „Guantanamito”!În recentul sau raport intitulat „Mauritania, nimeni nu ne vrea” pe care l-am putut studia, Amnesty Internațional atrage atenția asupra faptului că „Guantanamito”  (după numele lagărului de prizonieri din Guantanamo a bazei militare navale americane din Cuba, înființat în 2001 cu 750 de deținuți, în care după investigațiile noastre, în luna mai a acestui an încă erau reținuți și torturați 275 de prizonieri) exemplifica perfect politica europeană din ultimii ani în ceea ce privește „extinderea” către sud ale frontierelor sale exterioare.Notă. Centrul de detenție de la Guantanamo (doar o parte a sistemului de lagăre de detenție pe care le menține Statele Unite ale Americii în exterior, incluzând acest sistem și alte lagăre în Irak și Afganistan, în care zeci de deținuți au fost aduși la Guantanamo din alte centre secrete de detenție ale CIA) este o închisoare de înaltă securitate din cadrul Bazei Navale Americane din golful Guantanamo, bază situată pe insula Cuba. Golful este proprietate a Statelor Unite ale Americii. Din 2002, autoritățile americane l-au folosit ca centru de detenție pentru deținuți acuzați de terorism, majoritatea acestor deținuți fiind reținuți în Afganistan, în timpul invaziei din această țară care a urmat atacurilor de la 11 septembrie 2001.