Cred că dacă n-ar fi fost războiul din Ucraina, victoria brazilianului Thiago Seyboth Wild (locul 172, ATP) asupra lui Daniil Medvedev (locul 2, ATP) ar fi trecut neobservată sau considerată ceva normal într-un Grand Șlem, unde surprizele de acest gen sunt firești. Dar acum a fost un entuziasm general. În Medvedev era văzut Putin și, prin gesturile lui nesănătoase, prin sfidarea publicului, dar și prin obrăznicia răspunsurilor de la conferința de presă, se reflecta toată agresiunea rușilor, niște sălbatici, așa cum îi descriu scriitorii lor, Dostoievski, Tolstoi, Șcedrin, Bulgakov („Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”) sau Gorki („Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”, fapt care este arătat și în filmul Rambo III, unde sălbăticia rușilor asupra poporului afgan a fost de neimaginat!).
Meciul Wild-Medvedev a avut loc la Roland Garros, în primul tur. Arena a fost arhiplină și la sfârșit a fost un delir, de la interviul luat lui Wild la comentariile înflăcărate ale celor din studioul Eurosport. Și se va mai vorbi mult de această partidă ca despre o victorie a unui necunoscut asupra Marelui Tikun, un jucător orgolios, fără talent, care joacă exact ca un robot, mecanic, cu lovituri de bâtă, acuzând mereu arbitrii, publicul și starea terenului (condițiile de joc au fost aceleași și pentru Seyboth). De altfel, ura împotriva jucătorilor ruși este evidentă. Nu se mai poate face un tenis curat, este un tenis politizat, inevitabil, fiindcă presiunea războiului nedrept de pe frontul ucrainean se reflectă și pe terenul de tenis. (Vezi și reacțiile publicului la „ieșirile” lui Rublev în meciul cu Moutet, vedeta francezilor, copilul lor minune). Medvedev să acuze starea din țara sa, nu terenul de la Roland Garros și vântul. Vântul, bătu-l-ar ciuma, e de vină că a pierdut! Cică era vântul uscat, care i-a băgat praf în gură! Nu i-o fi băgat și lui Wild, de ce numai lui? Iată că nici vântului nu-i place de ruși! El, robotul celovec, a câștigat numai anul acestea 5 Mil € din tenis, inclusiv la masterul de la Roma (carea fost un turneu pe zgură!) și se plânge că praful i-a compromis „șosetele”, că nu mai poate să și le folosească, trebuie să le arunce la gunoi!
Nimic mai diferit, nici o altă cauză, în gestul ucrainencei Marta Kostyuk de a evita să dea mâna cu bielorusa Aryna Sabalanka la sfârșitul meciului, tot din primul tur. Și Marta a invitat-o apoi pe Aryna, ca jucătoare de top, să ia poziție față de invazia rusă. Și, într-un fel, Sabalenka a acționat. A convenit cu staff-ul de la Roland Garros să nu mai apară la conferințele de presă, fiindcă acolo este întrebată numai despre război, despre conflictul din Ucraina, iar ea vrea să se concentreze pe munca ei, pe tenis. Conflictul din vestiare între rusoaice și ucrainence este deja de notorietate, însăși lidera Iga Swiatek l-a semnalat, când și-a arătat și ea susținerea față de ucrainence. Dar încă de la începutul conflictului ucrainean, Elina Svitolina a demascat agresiunea. Și nici acum, la Roland Garros, nu a tăcut. „Vreau să invit pe toată lumea să se concentreze asupra ajutorării ucrainenilor, să ajute copiii, să ajute femeile care și-au pierdut soții. Ne scapă cel mai important aspect, și anume că oamenii în acest moment au nevoie de ajutor ca niciodată înainte. Copiii își pierd părinții, își pierd părți din corp. Ne scapă punctul principal și vorbim, vorbim, vorbim, vorbim despre nimic. Să punem ceva în loc de aceste cuvinte goale, complet goale. Nu ajută”.
Se știe că jucătorii ruși și bieloruși concurează în turneu ca sportivi neutri și fără steag. Sunt și unii care ți-au schimbat cetățenia, ca Rybakina. Ce să mai spun de Putintseva, care poartă în rădăcina numelui său un monstru! Am văzut meciul Carolinei Garcia împotriva rusoaicei Anna Blinkova, pierdut de franțuzoaică în extremis, cu ce asprime o privea Garcia, știut fiind că jucătoarea franceză are o ură nedisimulată împotriva estului, a fostelor țări socialiste. E antologic momentul când a jucat odată cu Begu și a strigat: „Doar n-o să mă bată o țigancă”! E ceva în genul lui Ilie Năstase când i-a adresat cuvinte obscene englezoaicei Johanna Konta, într-un meci de Fed Cup. De altfel, el a recidivat cu o remarcă rasistă la adresa Serenei Williams. Asemenea manifestări n-ar trebui să existe pe terenurile de sport. Măcar sportul alb ar trebui să fie model de fair-play. Unde e pace, e mare sărbătoare, cum sunt toate meciurile în care joacă Carlos Alcaraz. El e supranumit Superman al tenisului. Când joacă, arenele sunt arhipline și spectatorii primesc ceea ce așteaptă, sperctacol pur, tenis extraterestru, cum a fost și meciul lui Alcaraz cu japonezul Taro Daniel. Dar, în general, conflictele nu pot fi evitate. Când joacă un eneglez cu un francez, precum Norrie cu Pouille, parcă ar fi o bătalie între Anglia și Franța, ca pe vremea lui Henric al VIII-lea.
Dar delirul suprem al acestei ediții de Grand Slam politizate a fost meciul dintre Elina Svitolina și Daria Kasatkina, jucătoarea nr. 1 a rușilor. Susținerea Svitolinei de către public, cu permanente ropote de încurajare, arată clar atitudinea sprectatorilor francezi față de acest război nedorit. În Kasatkina era văzută însăși maica Rusia și toți spectatorii îi doreau eșecul. La sfârșitul meciului, Kasatkina a fost fluierată, fiindcă a refuzat să dea mâna cu Elina, a cărei victorie a continuat să fie aclamată de public, de cei din studioul Eurosport, și probabil că entuziasmul general s-a transmis și spectatorilor din întreaga lume. Nu a fost un meci valoros, s-a jucat numai cu schimburi de lovituri înalte, s-a riscat foarte puțin, din precauție, și a abundat greșelile neforțate, dar tensiunea lui a fost dată de acest limbaj politic. Nu era un joc sportiv, era un pretext de exprimare a unei revolte. În care se manifesta clar o atitudine politică, anti-rusească. Așa a fost și meciul cu Blinkova, fiindcă Svtolina a avut neșansa să joace consecutiv, turul 3 și 4, cu două rusoaice. Kasatkina a declarat pe Twitter că „ieșirea din arenă a fost cel mai urât moment” și a făcut acest apel: „Fiți mai buni, iubiți-vă unii pe alții, nu împrăștiați ură. Încercați să faceți această lume mai bună”. Incredibil! Pe spectatorii francezi ea îi îndeamnă să fie mai buni, să facă lumea mai bună? De ce nu adresează acest îndemn rușilor, oricilor lui Putin, Rusiei, din cauza căreia se petrec astfel de derapaje umane! Iată la ce nivel se reflectă un conflict belic. Roland Garros – o tribună a păcii?!
Aceasta e atmosfera din tribune, fiindcă se extrapolează sportul la politică. E o mentalitatea care trebuie stopată. Dar acum e prea târziu și cred că mai ales manifestările anti-rusești pe terenurile de tenis, pe terenurile sportive în general, sunt inevitabile. Se va face tot mai intens propagandă politică pe terenurile de sport. Însuși sportul alb devine roșu. Nu mai departe, gestul lui Novak Djokovic, după partida din primul tur. Înainte de a părăsi arena Philippe Chatrier, Nole a transmis un mesaj politic prin camera de filmat: „Kosovo este inima Serbiei! Stop violenţei!”, a scris sârbul cu marker alb pe camera pe care jucătorii câștigători își pun autograful. Acest mesaj cade în contextul în care au izbucnit din nou revolte, tensiuni între kosovari și sârbii din Kosovo, țară căreia Serbia nu-i recunoaște independența, fiindcă o consideră parte din ființa sa. Tatăl lui Djokovic este născut în Kosovo și Nole vrea să meargă să-și boteze acolo cei doi copii.
În general, sportul a devenit o cale de manifestare a unor atitudini politice. Nu este treaba mea să contabilizez manifestările politice ale jucătorilor, are cine s-o facă, eu doar observ un fenomen de masă. Să ne gândim numai la fotbal, ce amploare au luat manifestările rasiste! În Premier League, nici un meci nu începe fără ca jucătorii să nu stea în genunchi, ca gest care condamnă ura de rasă. Se știe ce presiune rasistă există împotriva lui Vinicius Junior de la Real Madrid. Însă cel mai aprins este focarul declanșat de războiul din Ucraina. Nu se poate imagina ce ar însemna ca Rusia să lovească și o țară NATO! Chiar că s-ar declanșa un război mondial. Soluția este ca rușii să dovedească faptul că nu sunt așa cum îi descriu scriitorii lor, să-i contrazică prin fapte pe vizionari, care îi văd așa și peste o sută de ani: „Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fără să clipesc: beție și jafuri”–Mihail Saltîkov-Șcedrin. Din interior rușii trebuie să-și vindece păcatele, să oprească măcelul ucrainean și orice plan de invazie. Și toate popoarele să se unească și să oprească războiul. Numai dacă va fi oprit acest război nedrept, va fi pace și pe terenul de sport, va fi pace și la Roland Garros.
Nota autorului. Tenisul este un sport al tututor vârstelor. Dar frumusețea lui, în ceea ce are el mai spectaculos ca artă, stă în vârsta adolescentină sau în primii ani ai tinereții. Atunci ambițiile sunt mari și avântul are aripile deschise spre înalt. Iar plăcerea estetică înclină balanța spre talerul fetelor, mai ales când sunt și frumoase. Și nu se poate să nu fie frumoase, fiindcă au în ele conservată energia frumuseții umane, adică inocența. În jocul lor vezi acest puls al purității. Și turneul de Grand Slam de la Roland Garros nu se dezminte, pe lângă tinerețea consacrată, aș zice, a unor jucători ca Carlos Alcaraz și Holger Rune, iar la fete, Iga Swiatek și Coco Gauff, a lansat o tânără jucătoare de 16 ani, Mirra Andreeva, din Rusia (rușii domină tabourile principale ale turneului, mai ales rusoaicele!), care este de o gingășie rară, dar deja înzestrată cu toate calitățile care vor face din ea o mare jucătoare! Ea a și declarat că visul ei este să câștige 25 de Grand Slam-uri! Numai și pentru existența acestor valori ale putității, agresinea rusă trebuie oprită. Occidentul sportiv arată că rușii sunt așezați alături de toată lumea, că nu există discriminări, fiindcă nu este vina unei adolescente ca Mirra că rușii nu vor Mir pe lume, că ea este contemporană cu monștri care sunt și antisportivi, și anticulturali. Existența Mirrei este o palmă peste obrazul gros al orcilor! Când oare vor înțelege că fără pace nu există viață? Stop! Treziți-vă! E timpul să plecați în smârcurile din care ați venit!
Valery, artistă cu sclipiri de geniu
Nu o dată am scris despre artiștii basarabeni, care trec prin România. Am scris o carte despre Artiști români la New York, de ce n-aș scrie una și despre basarabenii care expun curent în România? Încă nu cunosc prea mulți, dar suficient ca să-mi dau seama de fenomen, pe care l-am aflat tot la New York, în zona Chelsea, de la o galeristă din România, cu nume caragialesc, care expunea îndeosebi moldoveni, cică sunt cei mai talentați, iar pentru ei România nu este decât o poartă de trecere spre Occident, spre America. Este adevărat. Dar contează rădăcinile. Brâncuși a ajuns universal fără să-și renege rădăcinile, dimpotrivă, ele l-au făcut mare. Nu poți fi universal dacă nu-ți tragi seva de undeva, dacă îți pierzi matca ancestrală. Nu o dată i-am spus lui Adrian Ghenie că nu poate să fie universal fără să fie național. Adică rămâne spânzurat de crengile unui arbore rătăcit. Nimic din opera lui nu trădează că este român. El s-a îmbogățit prin copiere, imitând moda. Ba îl imită pe Francis Bacon, ba pe Georg Baselitz. Ori reasamblează clasicii, ca seria în care remodelează autoportretele lui Van Gogh. Pecetea lui națională, specifică, nu se vede. Ceea ce demonstrează că nu-l interesează să-și arate rădăcinile. Păcat!
Cu basarabenii însă nu este așa. Ei vor mereu să-și arate rădăcinile, dar să aducă și ceva nou pe firmamentul plasticii mondiale. Au această ambiție. Așa este cazul artistei Irina Greciuhina, care a expus la galeria „Arbor”, o galerie de pe str. Transilvaniei din București, înființată cu scopul integrării în spațiul cultural românesc a artiștilor moldoveni. Lucrarea reprezentativă a Irinei este o parafrază la Cina cea de taină, în care personajele emblematice ale lui Leonardo sunt femei. Se sugerează chiar că „apostolițele” stau la o cină și joacă cărți. E un tablou de mari dimensiuni, 3/2 metri. Nu mai știu istoria acestei lucrări, dar cred că a cucerit Occidentul.
Mi-era dor să mai văd lucrări de-ale basarabenilor. Și surpriza a venit de la MoBU, primul târg internațional de artă din România, unde am văzut în activitate o artistă din Republica Moldova, Valeria Glibiciuc (nume imposibil, era suficient Valeria Glib, dar însăși coada lui, acest inconfundabil „iciuc”, arată de unde se trage). Ea expunea tablouri abstracte de mari dimensiuni la Galeria Kulterra (o Terra a culturii), al cărei proprietar, Ștefan Vezure, este și unul dintre fondatorii MoBU. Și ca surpriza să aibă acoperire perfectă, Ștefan m-a invitat la sediul galeriei sale, să văd expoziția completă a artistei. Galeria Kulterra se află pe str. Știrbei Vodă, aproape de Cișmigiu, și are un sediu impresionant, o clădire care concurează cu maree, muzeul donquijotesc din Primăverii. Arată ca marile galerii americane, un sediu multifuncțional, având la subsol un spațiu care pune în valoare orice lucrare, mai ales lucrări de mari dimensiuni, cum sunt cele ale Valeriei Glibiciuc. Expoziția include peste 20 de astfel de lucrări.
Cine este Valeria? O tânără de 20 de ani, fiică a unui pictor de biserici, născută în satul Baimaclia, raionul Cantemir. A studiat la Școala de arte din satul natal, dar mai târziu a absolvit Colegiul de arte „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, și se pregătește să-și ia zborul, via România, spre Olanda. De mic copil, ea a trăit în atmosfera picturală bisericească. Sigur că tatăl ei a învățat-o să dea cu pensula, dar și cu bidineaua sau mistria. Se vede acest lucru în tablourile sale, care au o patină murală. Parcă ar fi picturi smulse de pe pereții de la Voroneț. Dar nu domină albastrul, ci roșul și rozul. Ea și-a numit expoziția „Re-Flourish”/reînflorit, ca un elogiu adus naturii, florilor. Și are ca motto: „Nu văd pădurea din cauza copacilor”, da, e modestă, fiindcă încă privește firul de iarbă, nu s-a înălțat să vadă întregul. Desigur, sunt multe tablouri în care natura respiră în toată puritatea ei, ca acasă, la țară, ca în tabloul Mather Nature, simbolizat de berze care își hrănesc puii, dar mai ales în seria Blooming/Înflorit, circa 10 lucrări, care sunt portrete florale, în stilul lui Arcimboldo, dar mult mai inocente. O adevărată explozie de puritate. Ca să vadă pădurea, e musai s-o cunoască pe regina absolută a florilor, Georgia O’Keeffe, să se cufunde în magicul ei spectacol erotic floral.
Dar ceea ce domină sunt viziunile tinerei artiste asupra oamenilor. Oamenii pictați de ea au ceva extraterestru, au capetele țuguiate, par rupți din desenele animate, dar ceea ce fac, nu este deloc naiv, ca în Babel Tower, unde îi vedem adunați în jurul unei mese plină cu pahare de sticlă aranjate în formă piramidală. E aici poate un simbol al Moldovei, unde oamenii stau toată ziua cu paharul la gură. Eu am făcut un film cu studioul Moldovafilm, dar nu veneau actorii la filmare. Și l-am întrebat pe Emil Loteanu, care era atunci președintele Uniunii cineaștilor moldoveni, care e cauza, ce trebuie să fac? Cică să pun filmările înainte de ora 9 dimineața, fiindcă după nouă, nu te mai poți înțelege cu ei, sunt beți. Dar am filmări de seară, i-am zis. O nenorocire!, schimbă scenariul, pune-le în zori! Așa că imaginea creată de „Valery” (cum își semnează ea pânzele) se potrivește și cu aceea a Turnului Babel basarabean pe care l-am cunoscut direct.
Un alt tablou, We need one more player, parcă ar fi rupt din Jucătorii de cărți, tabloul lui Cézanne. Formele curbilinii ale personajelor au însă trăsături din linia lui Picasso și Matisse, mă refer în special la Blouse roumaine, opera emblematică a lui Matisse, care a făcut celebră iia românească, la imboldul prietenului său, Brâncuși, care i-a vorbit de portul românesc, în escapadele lor americane. Dar formele curbilinii ale tablourilor Valeriei Glib au sorgintea în ogivele bisericilor, în formele lor circulare, care le conferă un vertij năucitor. Paradoxul este că tablourile tinerei artiste sunt pe cât de figurative, pe atât de abstracte. Cum este lucrarea care face referire la Mendeleev’s Periodic Table, care îi place, asemenea altei teorii care trădează o înclinare spre știință, Like Newton’s Theory. Ca și o țestoasă, căreia îi dă virtuți cosmice: X and O. Elementul SF este mereu prezent, fiindcă impresia generală, prin existența oamenilor spectrali, este de natură extraterestră. Dar mereu ceva tăinuit, cabalic, se petrece, ca în Our Mission, cu îngerii din fundal, care conferă sacralitatea necesară. Și cât de uluitor este tabloul picassian Lost in, care are și varianta Îndoială. Tăieturile cubiste sunt evidente. Iar un tablou numit Seduction/Seducere este categoric o replică la faimosul Sărut al lui Gustave Klimt. Deși declară că nu a văzut încă nici un mare muzeu al lumii, Valeria se folosește de internet, pe care îl consideră o cale vastă de comunicare. Și nu este de mirare că personajele ei, implicit culorile, amintesc de mari artiști, în special de Chagall. Ca în imaginile de circ, cum este evadarea în curbilinii din seria Escape, sau acvatice, precum este Like the Fish!
Culorile sunt vii, explozive, abundă vegetalul, ca într-o invazie de verdeață, o entropie florală, ca la Baimaclia, care exprimă o stare crazy, dar și o stare de iubire platonică, precum în Platonic Love, imaginile metaforice au ceva din mișcarea liniilor amețitoare ale lui Van Gogh, cum este lucrarea Tiger Hunting/Vânătoare de tigru. Dar există și o goană spre aglomerație, spre un vertij cu multe personaje, ca în Three Graces, un fel de apocalipsă, în maniera lui Bosch, ca în Horses of Apocalyse/Caii apocalipsei. Cred că Valeria i-ar putea imita magistral pe toți clasicii picturii mondiale. Baza artei acestei supradotate artiste este linia, desenul, apoi ea pictează pe pânză, în special cu acrylic, dar și cu oil. Și balansează între vis și bufonadă, ca Chagall.
Valeria încearcă să realizeze prin personajele sale aceeași distorsiune nelumească, dar care este proprie picturii bisericești, ce se caracterizează prin naivitate, prin prezentarea pocită, schimonosită, a sfinților, foarte aproape de caricatură. Pictorul de icoane murale nu edulcorează, el crede că liniile sale fac parte din realitatea sacră. Sacrul autentic are ceva caricatural în el. Și se pare că însuși omul este așa, adică nu este o ființă prea perfectă. Ce sugestiv este chipul distorsionat albastru, purtând pe cap o diademă de flori în cruce care sunt o replică la spinii din coroana lui Iisus. În loc de spini, flori! Și poziția capului aplecată vine din iconografia bizantină. Un studiu al oamenilor de știință a demonstrat chiar că însuși chipul lui Iisus era distorsionat (vezi această imagine reală pe coperta I a romanului meu Mesia ne bate la ușă), nu așa cum l-au idealizat Leonardo (Salvator Mundi) și alți pictori. Uluitor cum vede Valeria Glib viitorul, într-o lucrare numită semnificativ Back to the Future/Înapoi în viitor. Este o utopie în care viitorul păstrează în el urme emblematice ale trecutului, cum ar fi Discobolul antic, Sărutul lui Brâncuși, dar și vasul de toaletă a lui Marcel Duchamp. Așadar, în viitor, Valeria vede reperele istoriei artei. Dacă vei căuta numele ei pe internet, vei afla cât de repede se mișcă. Are deja tablouri la licitațiile Artmark, ca mânie le va avea și la Sotheby’s. Nu mă îndoiesc că Valery lucrează în prezent la cum să vadă cât mai în profunzime pădurea viitorului! Ca un Superman al picturii. Tablourile sale expuse la Galeria Kulterra au sclipiri de geniu. Asemenea lucrări nu se află în galeriile americane și cred că ele vor stârni un mare interes dacă vor ajunge acolo.
Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte, cel mai prolific autor român în viață, SUA–New York)
Muzeul muntelui de la poalele masivului Parâng – un muzeu la înălţime
Cu nostalgie, Sri Lanka – fosta insulă Ceylon, „Insula surâsului și a pietrei lunii”
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]
[…] Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Gri… […]