Acasă Personațități „Trovantul Schenk” al Mihaelei Grădinariu (din Convorbiri Literare, luna august 2021)...

„Trovantul Schenk” al Mihaelei Grădinariu (din Convorbiri Literare, luna august 2021) văzut din punct de vedere fizico – matematic

De către

Thomas Csinta, Research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalism- Paris (didactic, pedagogical and research scientific works)

28 august 2021

2390

Nota autorului

Conform unei definiții din Dex, Trovantul este o porțiune elipsoidală din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentată de apele calcaroase. În practică însă, Trovantul, apare sub forma unor agregate minerale (nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice) cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificat), și în principiu, este o gresie cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă, având o creștere spontană-din centru către periferie-cu o rată de depunere care poate atinge câțiva cm într-un milenu, dar în mii de ani, acesta pot atinge dimensiuni de ordinul metrilor. Cu alte covinte, Trovantul, simbolic, vorbind, este o piatră care crește, o „piatră crescătoare”.

Cred că acesta este și motivul pentru care Mihaela Grădinariu îl numește (în articolul ei de mai sus), pe Christian W. Schenk (n.1951, intelectual româno-german), Trovant, adică o „piatră crescătoare”, ceea ce de altfel, i se și potrivește, fără niciun fel de comentarii. Pentru că Christian W. Schenk, din aproape nimic a reușit, numai prin forțe proprii, să-și construiască un imperiu intelectual de mare anvergură, care îl plasează printre cei mai reprezentativi (importanți) ai contemporaneității.

Pentru că a (putea) ajunge dintr-o „stare inițială de echilibru” („muncitor sezonier, operator cinematografic, muncitor țesător, primitor-distribuitor”, cu un bacalaureat românesc obținut „la seral” în 1974, care trebuia validat în Germania, după imigrare în 1976), într-o „stare finală de echilibru” (unul dintre cei mai importanți oameni de cultură și traducători contemporani), printr-un process cvasistatic (trecerea dintr-o stare de echilibru într-o altă stare are loc prin intermediul unui „șir de stări de echilibru”), necesită, pe de o parte, calități intelectuale ieșite din comun, iar pe de altă parte, o muncă titanică, „silnică” de tip Sisif („Mitul lui Sisif”, Albert Camus, Premiul Nobel pentru Literatură–1957). De fapt, această transformare (între cele două sări, inițiale și finale) ar putea fi asimilată și cu o „tranzție de fază” (o transformare a unui sistem termodinamic, dintr-o fază sau stare de agregare într-o alta, ca urmare a modificării unui parametru extern, în care proprietățile sistemului pot varia discontinuu sau continuu. Sau cu „condiția necesara” (definită prin „starea inițială”) și „condiția suficientă” (definită prin „starea finală”) într-o teoremă (fundamentală) de existență și unicitate (din matematică).

Notă. „Mitul lui Sisif” („Le Mythe de Sisyphe”) este un celebru eseu al filozofului și scriitorului existențialist francez Albert Camus (1913–1960) publicată în 1942, în care autorul expune filozofia absurdului și analizează existența omului într-un Univers haotic care tinde către certitudini, ordine, valori absolute şi un scop ultim, rece şi impersonal. Absurdul vine tocmai din existența umană, care nu se poate sustrage Cosmosului. Însă Sisif este fiul lui Aeolus (rege al cetății Corint), iar potrivit legendei, cel mai viclean dintre muritori, care ar fi descoperit și dat în vileag răpirea Aeginei de către Zeus, motiv pentru care a fost pedepsit să petreacă eternitatea în Iad unde a fost osândit să rostogolească o rocă spre vârful muntelui, fără a avea o finalitate, așa cum și omul muncește și încearcă să își găsească sensul existenței sale.

In memoriam Albert Camus (1960 – 2020), mon amour! Este oare Ciuma lui Camus, pandemia noastră Covid – 2019? Recomandarea celebrei lucrări tuturor celor sechestrați la domiciliu (în „liberate condiționată sub control judiciar”). Pledoarie pentru cauza absurdului. Camus et l’Algérie: je t’aime moi non plus!

„Stalinist” (în sesnsul că este originar din, Orașul Stalin–Brașov), cariera lui Christian W. Schenk prezintă însă și o altă particularitate. Este vorba de existența în cadrul acesteia a unor „puncte de discontinuitate” de speța I (trecerea de la „faza inițială”, prin fazele intermediare de tehnician dentar și de medic chirurg–ceea ce nu ar fi avut mare lucru în comun cu studiile sale anterioare, la „starea finală” de poet, eseist, editor și traducător bilingv româno-german, prestigios), dar și a unui „punct singular” (a unei singulaități–în care profesiile lui, pe de o parte, de om de știință și pe de altă parte, de om de litere, prezintă o simultaneitate), ceea ce face din el, oarecum, din nou, un om ieșit din comun. Desigur, nu este singurul, dar asemenea cazuri sunt destul de rare.

În ceea ce mă privește, personal, eu l-am descoperit tardiv, în primul rând, grație traducătoarei din limba rusă (în limba română) Constanța Modell, dar mai târziu, cu ocazia demersurilor administrative pe care le-am făcut în Franța, pentru salvarea vieții marelui traducător și reprezentat al francofoniei, profesorul francofil Constantin Frosin, căruia am consacrat un vast ciclul de articole în Jurnalul Bucureştiului.

Constantin Frosin: Moartea unui gălățean, un titan al literaturii europene francofone, prietenul și „compatriotul” meu, poet, scriitor și traducător de prestigiu național și european („le plus illustre des Roumains” – publicistes, francophiles, contemporains)

Este cu această ocazie când pe Christian W. Schenk (pe care nu-l cunosc personal), după ce l-am descoperit, l-am și identificat în calitate de „complement algebric” al lui Constantin Frosin în vasta matrice a marilor traducători și oameni de mare cultură contemporani.

Dar Christian W. Schenk mă duce cu gândul și la o altă (mare) personalitate o lumii contemporane, pe care o admir (în mod deosebit) pentru realizările sale științifice remarcabile, în ciuda trecutului său de criminal, profesorul Philippe Maurice, simbolul abolirii pedepsei capitale în Franța (de la care în acest an sărbătorim 4 decenii). Acestuia, în semn de recunoștință, am dedicat mai multe articole, iar alături de el în cadrul organizației franceze (cu caracter internațional) ECPM (Împreunî Contra Pedepsei cu Moartea) ne-am zbătut și ne zbatem (în continuare) pentru abolirea universală a pedepsei capitale la marile congrese internaționale (care au avut dela loc la Madrid, Geneva, Kuala Lumpur, Oslo și Bruxelles și la cele care vor urma), inclusiv, pentru abolirea pedepsei capitale (cel puțin, pentru traficul de stupefiante) în Malaesia și în Indonezia, pentru salvarea vieții compatrioților noștri Ionuț Gologan (România) și Serge Atlaoui (Indonezia), ceea ce a avut ca efect sistarea execuțiilor acestora, pe termen, practic, nelimitat.

Conform unui decret publicat pe 10 octombrie 1981, Franța devine cel de-al 36-lea stat în care pedeapsa cu moartea va fi abolită și ultimul stat din CEE (Comunitatea Economică Europeană) devenită UE. Cu această misiune a fost însărcinat profesorul de drept Robert Badinter (n.1926, abolitionist convins, apărător, benevol, al celor înghesuiți pe culoarele morții, consultant la elaborarea Constitutiei Romaniei/1991; fost Presedinte al Consiliului Constitutional Francez/4 martie 1986-4 martie 1995, Presedinte de onoare al celui de-al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea/21-23 iunie 2016, Oslo-Norvegia). Fiul imigrantului evreu din Basarabia, Samuel (Simon) Badinter (n.1895), devenit inginer comercial în Franța, Robert Badinter (devenit avocat penalist și profesor universitar de drept), este numit Ministru al Justiției pe 23 iunie 1981 (până pe 19 februarie 1986), de către președintele François Mitterrand (1916-1996, în funcție între 1981–1995, cel de-al 4-lea președinte al celei de a 5–a Republici franceze), întocmai, cu acest scop, devenind astfel părintele abolirii pedepsei capitale în Franta.

Cel care însă va deveni simbolul abolirii pedepsei capitale în Franta este Philippe Maurice (n.1956), fiul unui gardian al păcii (agent de ordine publică), condamnat la moarte de Curtea cu Jurați de la Paris pe 28 octombrie 1980 pentru uciderea a 2 polițiști de la PP (Prefectura de Poliție) Paris, Jean-Yves Ruelle și Gérard Croux (pe 7 decembrie 1979), în cadrul unei fuziade (schimb intens de focuri da armă), după ce pe 26 septembrie 1979, împreună cu colegul său Serge Attuil, îl vor ucide pe paznicul de noapte Mohammed Hachemi (în timp ce îi surprinde într-o parcare furând radiocasettofoane din mașini de lux). La intervenția lui Robert Badinter, care îl și vizitează în închisoare, pe 25 mai 1981, Philippe Maurice va fi grațiat de către președintele Mitterrand, chiar înainte ca pedeapsa capitală să fie abolită în Franța, devenind astfel ultimul condamnat la moarte grațiat de un președinte de stat francez.

Prin grațiere, pedeapsa lui de condamnare la moarte va fi comutată la închisoare pe viață, dar pentru el, calvarul judiciar și condamnările nu se termină aici, pentru că în timp ce, cererea lui a fost depusă la Curtea de Casatie, pe 24 februarie 1981 el tentează o evadare cu un pistol Colt45 (cal 11.43) introdus în închisoare de către avocata sa Brigitte Hemmerlin (n.1953, abolitionista și ea, devenită ulterior, jurnalistă și scriitoare), ocazie cu care rănește grav un gardian al închisorii, pe Jacques Bouvier, faptă pentru care va fi condamnat pe 25 februarie, de către aceași Curte, la încă 16 ani de recluziune criminală. În sfârsit, pe 28 iunie 1981, el va fi din nou condamnat, pentru ultima oarăa, la alți 18 ani de recluziune criminală pentru implicarea sa în asasinarea lui Mohammed Karouche, un vigil (responsabil cu securitatea în super/hipermarketuri) în septembrie 1979.

Merită de remarcat faptul că în momentul arestării sale, Philippe Maurice era în posesia unui CAP (Certificat de Aptitudini Profesoonale) în contabilitate (echivalentul unei diplome de ajutor contabil obținut la terminarea unei școli profesionale), ceea ce, oarecum, are, de altfel, în comun cu Christian W. Schenk, iar în 1995 si-a susținut teza sa de doctorat în istorie medievală la Universitatea Tours în regim de detentie, practic, imposibil (avându-l ca directori pe profesorii Christine Deluz și Bernard Chevalier) cu calificativul foarte bine. Lucarea sa (absolut originală) intitulată „Familia la Gevaudan la sfârșitul Evului Mediu” a uimit nu mumai membrii comisiei dar și publicul (destul de numeros) care a participat la susținerea acesteia.

Cu puțin timp după susținere, Philippe Maurice primește un post de asistent de cercetare la Universitatea Tours, iar pentru a-l putea ocupa, cca 150 de oameni de știință de mare valoare (printre care și mulți laureați ai Premiului Nobel) vor face presiuni asupra Justiției franceze, care în 1999 îi acordă acestuia un regim de semi-libertate pentru ca pe 8 martie (de ziua femeii!) 2000 sa fie pus în libertate condiționată sub control judiciar, practic, după 22 de ani de recluziune criminală. Astăzi, el este profesor–cercetător (research profesor) la celebra Școală de înalte studii în științe sociale (EHESS) și director de cercetare (de teze de doctorat) la Centrul național de cercetare științifică (CNRS), fiind și unul dintre inițiatorii celebrei organizații franceze (cu caracter internațional) ECPM (Împreună Contra Pedepsei cu Moartea), împreună cu Robert Badinter.

Philippe Maurice este unic în istoria criminală a Franței și foarte probabil și a altor state ale lumii, care dintr-un mare criminal (de circumstanță, din „legitimă apărare”, evident și nu cu sânge rece!) a reușit să devină (astăzi) un om de știință, la fel de mare, unul dintre cei mai mari specialiști în istorie medievală, apreciat, unanim, în toată lumea.Prin realizările sale ieșite din comun, el și-a (re)câștigat dreptul la o nouă viață ceea ce execuția lui nu i-ar mai fi permis, dar nici nu i-ar fi adus înapoi la viață pe cei pe care i-a uciși (din păcate). El este un model de reușită profesională și de reinsertie socială ceea ce dovedește faptul că pedeapsa capitală nu este în folosul comunității. Realizările sale științifice remarcabile au contribuit și contribuie la progresul societății prin înțelegerea fenomenelor social-istorice care au stat la baza Evului Mediu, la „generarea” acestuia și „prelungirea lui prin continuitate”, prin capitalismul sălbatic (devenit modern, între timp, prin „maturizare” social–istorică), orânduirea socială care îi succede, cu mai mult sau mai puțin succes!

În sfîrșit, chiar dacă nu a fost un criminal și nici încarcerat, Christian W. Schenk, a trăit și el, oarecum (ca noi toți) în perioada socialismului multilateral dezvoltat, în „libertate condiționată” care, tot printr-o „prelungire prin continuitate”, a devenit, în sfârșit, un om liber, doar, în Germania (după imigrare, în 1976).

Din păcate, nu știu dacă este și de succes, dar sigur, face parte din categoria celor care sunt un „punct aderent” al mulțimii (deschise) a celor mari ai literaturii contemporane, care respectă cu strictețe (cel puțin!) celebrul principiu al lui Albert Einstein: „înceracă să fii un om de valoare și nu neapărat un om de succes”. Cred că și marele nostru Tudor Arghezi, l-ar fi putut include în Testamentul său, în special, acolo unde spune că „din bube, mucegaiuri şi noroi/Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”

Bibliografie Christian W. Schenk

Bibliografie selectivă „Pedeapsa capitală”

Remember. 1981 – 2021. Ghilotina – mașină umană și democratică a terorii (Document istoric – Thomas CSINTA)

Remember 1981 – 2021. Abolirea Pedeapsei Capitale în Franța cu 4 decenii în urmă (Document istoric – Thomas CSINTA)

Părintele și simbolul abolirii pedepsei capitale în Franța (cu 4 decenii în urmă), profesorii Robert Badinter și Philippe Maurice (condamnat la moarte pe 28 octombrie 1980 de către Curtea cu Jurați de la Paris, ultimul grațiat de un președinte de stat francez). Corespondență din Franța (Thomas CSINTA – Monitorul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite)

Rolul „pozitiv” al pedepselor lungi de închisoare. Articol dedicat profesorului și cercetătorului medievalist Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale în Franța, unul dintre inițiatorii celebrei organizații aboliționiste franceze ECPM (Împreună Contra pedepsei cu Moartea), alături de profesorul de drept aboliționist Robert Badinter, „părintele” abolirii pedepsei capitale în Franța (consultant la elaborarea Constituției României în 1991)

Assian Regional Congress on the Death Penalty (11-12 june 2015). Împreună contra Pedepsei cu Moartea (Partea I). Kuala Lumpur (Malaezia). Bătălia noastră pentru salvarea vieților compatrioților noștri (francezul Serge-Areski Atlaoui și românul Ionut-Alexandru Gologan)

Assian Regional Congress on the Death Penalty (11-12 june 2015). Împreună contra Pedepsei cu Moartea (Partea II). Kuala Lumpur (Malaezia). Bătălia noastră pentru salvarea vieților compatrioților noștri (francezul Serge-Areski Atlaoui și românul Ionut-Alexandru Gologan)

Assian Regional Congress on the Death Penalty (11-12 june 2015). Împreună contra Pedepsei cu Moartea (Partea III). Corespondență de la Kuala Lumpur (Malaezia). Lucrările congresului. Bătălia noastră pentru salvarea vieților compatrioților noștri (francezul Serge-Areski Atlaoui și românul Ionut-Alexandru Gologan)

Malaezia deschide calea abolirii pedepsei cu moartea în Asia de Sud – Est. Șansa de supraviețuire pentru compatrioții noștri Serge-Areski Atlaoui și Ionuț-Alexandru Gologan (Thomas CSINTA – Corespondență din Franța)

Împreună contra Pedepsei cu Moartea (Partea IV). Contextul aboliționist în lume în timpul celui de-al 6-lea Congres Internațional Contra Pedepsei cu Moartea. (Oslo, Norvegia/21 – 23 iunie 2016)

Împreună contra Pedepsei cu Moartea (Partea V). Contextul aboliționist în lume în timpul celui de-al 6-lea Congres Internațional Contra Pedepsei cu Moartea.

Împreună contra Pedepsei cu Moartea (Partea VI). Contextul aboliționist în lume (în SUA) în timpul celui de-al 6-lea Congres Internațional Contra Pedepsei cu Moartea. (Oslo, Norvegia/21-23 iunie 2016)

Împreună contra Pedepsei cu Moartea (Partea VII). Contextul aboliționist în lume în timpul celui de-al 6-lea Congres Internațional Contra Pedepsei cu Moartea. Actul final (Oslo, Norvegia). Serge Atlaoui și Ionuț Gologan în „the green mile”!

10 October – World Day Against the Death Penalty

10 October – World Day Against the Death Penalty. Remember: 6th World Congress Against the Death Penalty (21 – 23 june 2016, Oslo). Împreună contra Pedepsei cu Moartea (ECPM). Bătălia noastră pentru salvarea vieților compatrioților noștri (francezul Serge-Areski Atlaoui și românul Ionuț-Alexandru Gologan). Corespondență de la Oslo (Norvegia)

Le livre de Philippe Maurice „De la haine à la vie” (Cartea lui Philippe Maurice „De la ură la viață” – în traducerea și adaptarea juridică a lui Thomas CSINTA)

In memoriam Ziarul „Poliția Capitalei-955”. În serial. Selecție de articole (Thomas CSINTA – atașat de presă, Franța), Partea III. (Philippe Maurice – „Pedeapsa cu moartea este o crimă”, „Omul care învins ghilotina”, Philippe Maurice – „De la ură la viață, dreptul de a fi liber”, Pedeapsa capitală, Ghilotina – „mașină umană și democratică” a terorii)

Subiect de teză de doctorat. Ziua Internațională a scriitorilor încarcerați. Scriitori francezi celebri ai celei de-a V-a Republici, „formați” în umbra vieții (în mediul carceral: Alain Caillol, Alphonse Boudard, Albertine – Damien Sarrazin, Charlie Bauer, Jacques Mesrine)

Bibliografie generală „Pedeapsa capitală”