Astăzi, 26 aprilie, când comemorăm 6 ani de la despărţirea de Marele Alpinist Walter Kargel (1923-2017) am reușit să-i îndeplinesc, poate, ultima dorinţa. La una dintre multele noastre întâlniri, Walter mi-a încredinţat mai multe dintre materialele lui de alpinism. Erau acolo, printre altele, frumos aranjate, două corzi, un ciocan încrustat cu numele lui, carabiniere, pitoane, nuci, bucle, o centură, două „scaune”, un piolet, un ciocan-piolet, o scăriţă, un sac de dormit, o pereche de legături pentru schiul de tură. Dar, mai presus de toate, doi rucsaci, unul foarte ușor, cu cadru, al lui Walter, și altul, în totală discordanţa cu primul, greu, uzat, folosit intens, cum se găseau prin anii ’60. Văzându-mă mirat, Walter mi-a dezlegat enigma. Era rucsacul pe care marele alpinist Toni Hiebeler, autor, printre altele, în 1961, al premierei de iarnă a faimosului perete nordic al Eigerului, i-l făcuse cadou, prin 1980, când a vizitat România. Tot atunci au parcurs împreună un traseu bătut în premieră de Walter-Marele Tavan din Gălbenele. Rugămintea lui a fost să le păstrez până când voi găsi un muzeu unde să fie expuse. Și acest lucru s-a întâmplat când doi buni prieteni, Aniela și Adrian Casetti, mi-au vorbit despre Muzeul Muntelui din Petroşani. În foarte scurt timp toate aceste obiecte vor fi expuse, după cum m-a asigurat domnul Cazimir Radvanski, preşedintele executiv al Asociaţiei de Schi-Turism Montan „Pro-Parâng”, unul dintre întemeietorii muzeului.
Cum l-am cunoscut pe Walter Kargel, una dintre legendele alpinismului românesc
Walter Kargel s-a născut în 27 iunie 1923, într-o zi fierbinte în care „vara bucureşteană pătrundea până în cele mai îndepărtate celule ale corpului, chiar mai mult decât umezeala rece a lapoviţei sau gerul de sticlă al zilelor însorite de iarnă”, aşa cum, chiar domnia sa mărturiseşte în primele rânduri ale cărţii „Alpinism. Înălţimi, riscuri, bucurii”, apărută la prestigioasa editură „România pitorească”.
Deși a fost toată viața un singuratic, Walti (așa cum îl numeau prietenii de munte), nu numai că a avut grijă să călăuzească pașii alpiniștilor pe cărările de piatră ale pereților din Carpați, cărări marcate de pitoanele înaintaşilor sau ale lui, dar ne-a pus la dispoziție, printre multe alte ghiduri, și un minunat manual intitulat „Alpinism” care este tot atât de actual și astăzi pentru cei care vor să practice acest minunat, dar mortal sport. Asta dacă nu-i sunt respectate legile. Odată cu aceste cărți, pentru prima oară în țara noastră, îndârjirea alpiniştilor care urcau munții cu ajutorul corzilor, al ciocanelor și pitoanelor, exprimată prin: „să cuceresc muntele, să-l înving” s-a transformat în zâmbet: „să ating stânca, s-o mângâi, să-i vorbesc, să admir peisajele, să calc smerit și cu grijă pentru iarbă și flori pe un vârf sau pe o pajiște de la ieşirea dintr-un traseu de căţărare”.
Aceste din urmă sentimente m-au cuprins și pe mine, în 1976, privind coperta și studiind ghidul „Trasee alpine în Carpați”. Am admirat descrierile succinte, acuratețea schițelor, dar și simplitatea formidabilului „Omuleț al lui Walter”. Da, acel ghid ne-a arătat drumul spre trasee de alpinism și ne-a oferit bucuria descoperirii lor. Cât despre „Omuleț”, Walter mi-a mărturisit într-una dintre multele și lungile noastre discuții, că a apărut înainte și independent de „Omulețul lui Gopo”. În cele peste 7.000 de desene l-am putut admira, fie că se cățăra, fie că mirosea o floare, fie că se odihnea pentru ziua următoare, fie că șofa, fie că admira cerul scânteind de stele de la munte… De fapt, Omulețul este chiar întruchiparea lui Walter!
Biografia lui montană este mult mai amplă. Spicuiesc: în 1925, face prima drumeţie: Măgura Codlei; 1930–Sinaia– Poiana Reginei; 1934–Buşteni–Schiel–Piatra Arsă–Sinaia; Sinaia–Peştera–Omul–Valea Cerbului şi lista este din ce în ce mai lungă. În 1936 urcă pe Valea Albă, în 1938 descoperă Făgăraşul; 1939 urcă pe Vârful Picătura; 1943 face Valea Horoabei şi în acelaşi an urcă singur pe Valea Seacă a Caraimanului. Din 1949 se apropie tot mai mult de alpinism, parcurgând Valea Morarului, Secundarul Gălbenelelor, apoi firul principal al aceleiaşi văi, Valea Mălinului, Valea Coştilei sau Valea Țapului. Din 1950 îşi ridică privirea către pereţi: traseul Coman din Umărul Gălbenelelor, vârful şi creasta Picăturii; 1951–traseul Roşculeţ, Furcile, Degetul lui Călineţ (premieră), Marea Surplombă; 1952–Cele Trei Surplombe; 1953–Fisura Galbenă (premieră), Hornul Vulturilor, Creasta Vulturilor; 1954– Surplomba Centrală, Fisura Verde (premieră), traseul Andrei Ghiţescu (premieră), traseul Traversarea Peretelui Coştilei (premieră); 1955–Brâna Mare a Coștilei, iarna (premieră), Fisura Roşie; 1956–Traseul Grotelor, Lespezile, Eftimie Croitoru; 1957–Muchia Brânelor, Răsucita, Creasta Coarnele Caprei; 1958– Dinamo, Frontal, Central; 1959–Fisura Nordică, Muchia din Santinela Blidului Uriaşilor; 1960–ATP, Însorita, Peretele Marelui Grohotiş, Muchia Roşie, Fisura Pintenului, Balcoanele, Policandrul; 1961–Sanşil, Colţul Crăpat, Creasta Frumoasă din Cheile Turzii, Hiliodul, Turnul Ascuţit, Colţul Rotunjit, Peretele Suspendat, Floarea de Colţ din Padina Popii, Traseul Frontal din Diana, Umerii Padinei Popii, Hornul Agăţat; 1962–Fisura Mult Dorită, Traseul Fetelor din Piatra Mare; 1963–Lespezile Lirei, Fisura Cenuşie, Tavanele şi Extrema Stângă din Turnul Mălăieşti, Peretele Sudic din Pripon; 1965–Surplombele Ţapului, Fisura Artei, Fisura Neagră; 1966–Fisura din Umărul Gălbenelelor (Baticu); 1967–Flamura Roşie, Hermann Buhl, Profesor Oncescu; 1968–Marele Tavan din Gălbenele (premieră); 1969–Traseul Slăvoacă din Umărul Gălbenelelor; 1970–Moş Gelepeanu, Traversarea Colţilor Morarului; 1971–Creasta Prieteniei, 23 August din Claia Mare, 1972–Fisura Albastră (Floricioiu), Creasta Frumoasă (Călineț), Schwarze Rose, Muchia Blidului Uriaşilor; 1973–Goliat, Fluturele de Piatră, Fisura Îngheţată, Traseul Izvorului, Santinela de la Gâtul Iadului, Fisura Berbecului, Muchia Căprioarei; 1974–traseele Oblic, Discordiei, Mihai Sârbu din Sf. Ana, Tavanele din Santinela Văii Verzi; 1974–Muchia Înaltă, Hornul Mare, Pintenul Văii Albe–Brâna Mare a Coştilei; Tavanele de Argint, Traseul Aniversării (premieră), Muchia din Peretele Coştilei, Diedrele din Faţa Înaltă, Lupul cel Rău, Iepuraşul, Muchia Albă; 1977–Surplomba cu Pendul; 1978–Bivuacul Caprelor, Creasta Generalului; 1979–Traseul Sulfinelor, Prager, Tavanele Peretelui Alexandru, Salamandra, Panseluţa, Muchia Hornului Ascuns; 1981–Creasta Arpăşelului; 1982–Colţul de Sus al Mălinului (Slăvoacă); 1983–Dintele de Ferăstrău…
Enumerarea continuă până la data de 22 septembrie 1991 când, pe Creasta Colţului Gălbenele, spune adio cățărării pe stâncă. În ziua următoare, pe 23 septembrie, ca o reîntoarcere la începuturi, parcurge poteca Schiel până pe Platoul Bucegilor și, într-o plăcută plimbare, coboară pe Plaiul Pietrei Arse la Poiana Reginei, Castelul Peleș, încheind excursia la Sinaia. În acea zi, Walter Kargel a urmat exact primul traseu făcut de el cu 57 de ani în urmă. Acestea au fost doar câteva dintre traseele alpine făcute de Walter Kargel. Lista ar continua cu parcurgerea principalelor creste din Carpaţi, iarna şi câteodată solitar, cu impresionantele coborâri pe schiuri ale principalelor văi de abrupt din Bucegi, cu traseele făcute în Tatra, Caucaz, Sierra Nevada, Shawangunks sau prin Alpi…
Un loc important în biografia lui Walter îl ocupă și colaborările la cărți scrise de prietenii lui: schiţe şi hărţi în ghidurile despre Bucegi, Piatra Craiului, Ciucaş şi Delta Dunării, apărute între 1958 şi 1960 în „Călăuza Turistului” (ediţia cu coperte de vinilin); colaborările din „Îndrumător de alpinism” (schiţe), „Unde să schiem” (hărţi şi schiţe); articolele, schiţele şi caricaturile din Komm mit, apărute între 1970 şi 1990, (aproximativ 600 de pagini); Berg 1988, 1990 şi 1994; Magazin Sportiv, Almanahul Turistic, Newer Weg, Romania Today, Sportul, Sport şi Tehnică, Alpinismus, revista România pitorească, Österreichische Alpenzeitung şi nu numai!
Cât despre cărţile scrise, a debutat în 1972, la Stuttgart, cu un volum despre Carpaţii româneşti, carte publicată sub pseudonimul Michael Berker. Ceea ce nu prea se cunoaşte este faptul că Walter Kargel mai are în certificatul de naştere şi numele Mihail! Apoi, continuă să publice, sub numele adevărat, la edituri din RFG, România şi RDG. Le enumăr, în ordinea apariției: „Bergwelt Rumänien (semnată Michael Becker)”– Stuttgart,1972, „Trasee alpine în Carpați”–editura Sport-Turism, București, 1976; „Alpine Anstiege der Karpaaten”– Deutscher Verband für wandern Bergsteigen und Orientierunglauf der DDR, Leipzig 1978; „Alpinism”-editura Sport-Turism, București, 1981; „Drumuri spre Culmi” -editura Sport-Turism, București, 1988; „Die Bergwelt Rumäniens”–Ein Wanderführer, Leipzig, 1989; „Munții Bucegi ● Drumeție, Alpinism, Schi”–editura Bel Alpin, București, 2000; „Alpinism ● Înălțimi, riscuri, bucurii”–editura România pitorească, București, 2012; „Der Kletterfritz – 2013”.
Singuraticul Walter Kargel, cel care, în fapt, toată viața, nu s-a căţărat decât împreună cu câţiva buni prieteni, cel care „conversează tăcând”, aşa cum îi spunea, din când în când, Amalia, iubita lui soţie, a fost, fără să conștientizeze, prietenul nostru, al tuturor celor care, citindu-i și purtându-i cărţile în rucsac, am descoperit munţii datorită descrierilor lui exacte sau amintirilor lui duioase. La venerabila vârstă de 93 de ani și 10 luni, Walter a trebuit să asculte chemarea şi să plece spre alte orizonturi…
Foto: Arhiva Walter Kargel
Mihai Vasile-Sângealb (Inginer–alpinist și publicist, membru al al AJTR)
- Turism si alpinism (cu hartă) in Cheile Turzii de Mihai Vasile (La Jumate)
- Mihai Vasile – Turism și alpinism in Cheile Turzii (Anticariat)
- Vasile Mihai, Barbelian Mircea, turism și alpinism în cheile turzii (Cărți vechi)
Ultimele articole ale autorului
Notă. Alte articole ale corespondentului nostru permanent ing.-alpinist, publicist și fotograf Mihai Vasile în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
