De peste 30 de ani, urmașii lui Nicolae Ceaușescu simulează reforme și para-reforme pentru economie. Chiar dacă avem și fermieri care îi depășesc pe cei din America, din Germania sau din Franța, agricultura noastră este cea mai afectată ramură pe ansamblu. Mă refer mai ales la ferma de familie. Trimitem tot felul de „specialiști” de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ca să vadă ce fac partenerii lor din Occident și, la întoarcere, continuă vânătoarea contra fermierilor. Ca urmare, satele se pustiesc și ultimii tineri din sate pleacă în tuspatru zările. Niciun politician nu se gândește serios la o strategie pentru salvarea satelor. De aceea, peste un milion de oameni încă tineri nu au un salariu minim pe economie în satele noastre ca să nu mai întindă mâna la stat. Vine bătrânețea, ce vor face acești oameni?
Politicienii actuali nu au o viziune asupra țării lor și nu putem spera nimic de la ei. Numai o echipă de oameni vii, nu morți, nu putrezi de bogați, mai poate aplica reguli simple, care funcționează în statele occidentale și prin care se poate salva satul ca entitate economică, socială și spirituală. Decenii la rând, Franța a elaborat politici pentru sprijinirea fermei de familie. Cormoranii nu pot pricepe modelul francez și nici eu nu mai sper să mai apară niște hultani…
Sommet de l’Élevage – mândria fermierilor francezi
Cel mai mare târg de zootehnie din Europa a tras cortina pe 6 octombrie 2023 lângă Clermont-Ferrand, un oraș din Masivul Central din Franța, dar ecourile lui se vor mai auzi încă multă vreme datorită recordurilor la care a ajuns această afacere a fermierilor francezi. Au venit aici 115.000 de oameni–francezi și străini, dornici să vadă animalele și utilajele performante ce deservesc zootehnia europeană. Evident, cei mai mulți erau fermieri, dar am văzut și numeroși copii în cărucioare și oameni cu grave necazuri loco-motorii, care au vrut să iasă din universul lor închis. Aici auzi toate limbile pământului, ca la Turnul Babel. Ediția cu numărul 32 „este un eveniment epocal, nu numai prin numărul vizitatorilor, dar și prin atmosfera cordială, care ne dă curaj pe mai departe”, spune Fabrice Berthon, director executiv în cadrul Sommet de l’Élevage. „Această ediție a 32-a este, de asemenea, un mare succes prin tranzacțiile importante, care au fost încheieate, și prin multele seri festive”, adaugă Jacques Chazalet, președintele Sommet de l’Élevage, el însuși fermier. „Seara Tinerilor Fermieri a fost un mare succes, la fel au fost și seara sponsorizată de Regiunea administrativ-teritorială Auvergne-Rhône-Alpes sau seara internațională. Așa că Sommet de l’Élevage înseamnă 4 zile de afaceri… și distracție!”
Magnetul politic
Au, n-au habar de agricultură, tot mai mulți politicieni francezi vin și ei în număr tot mai mare la Sommet de l’Élevage. Acest lucru este atestat de vizitele lui Marc Fesneau, ministrul Agriculturii, și Bruno Le Maire, ministrul Economiei și Finanțelor din Franța. Fesneau a anunțat o măsură de sprijin fiscal pentru crescători. Marc Fesneau, ministrul Agriculturii și Suveranității Alimentare, a călătorit în Puy-de-Dôme, marți, 3 octombrie 2023, ca să vadă animalele. „Zootehnia are viitor”, a spus el. Marc Fesneau a anunțat un „plan de recucerire” a suveranității franceze în creșterea animalelor, amintind că „nu suntem suverani asupra tuturor sectoarelor zootehnice”. Fédération Nationale des Syndicats d’Exploitants Agricoles (FNSEA, fondată în 1946), așteaptă implementarea mai multor măsuri. Marc Fesneau a anunțat astfel că un sistem de scutire de taxe pentru animale va fi specificat „în zilele următoare”, împreună cu Bruno Le Maire. Ministrul Economiei a venit la târg vineri, 6 octombrie. Această măsură, solicitată de câteva săptămâni de FNSEA, urmărește amortizarea impactului contabil al creșterii valorii animalelor în exploatații. „Așteptăm multe de la această măsură”, a spus Arnaud Rousseau, președintele FNSEA. Sindicatul speră să obțină un buget de 100 Mil€ pentru această adaptare fiscală. Ministrul Agriculturii a mai anunțat că va pune pe masă 3 milioane de euro pentru a sprijini sectoarele de ameliorare în „o mai bună comunicare a rolului zootehniei franceze și a contribuțiilor sale”.
„Avem nevoie de animale pentru a ne hrăni, dar și pentru tranziție: stocarea carbonului în pajiști, deschiderea peisajului, conservarea biodiversității”, a amintit ministrul, care a precizat că va fi implementată o măsură dedicată de 30 de milioane de euro pe an pentru planificare ecologică, pentru a „facilita implementarea inovațiilor și practicilor de reducere a amprentei de carbon în creșterea animalelor”.
„Este dovada că spectacolul nostru rămâne o întâlnire politică de prim rang”, subliniază Jacques Chazalet. Au venit numeroși parlamentari francezi pentru băi electorale, dar și străini. „Sommet de l’Élevage este fără îndoială locul în care se decid problemele majore ale politicii din zootehnie, spune și Laurent Wauquiez, președintele Consiliului Regiunii Auvergne-Rhône-Alpes. Este o recunoaștere, un marker important pentru noi, organizatorii, dar și pentru toți cei implicați în creșterea animalelor.”
Preparatory Level INSA Lyon (LIT – Lyon Institute of Technology)
Creșterea durabilă și perspectivele zootehniei
„Una din misiunile Sommet de l’Élevage este să integreze problemele majore din economie, de mediu, teritoriale, dar și sociale. Simțim că o mișcare generală în jurul acestei teme majore se confirmă. Cu zootehnie durabilă, generațiile tinere își pot planifica proiecte de viață în conformitate cu dorințele lor viitoare”, a sintetizat esența politicii agrare franceze Bruno Dufayet, președintele Asociației pentru Promovarea Agriculturii din Masivul Central (APRAMAC). Mi-aș dori să aud asemenea vorbe și din partea diriguitorilor din agricultura României…
Au venit aici 5.000 de vizitatori internaționali din 90 de țări. Cei mai mulți erau profesioniști cu idei concrete de afaceri în zootehnie. Numărul lor a crescut cu 10%, comparativ cu anul trecut, ceea ce reconfirmă atracția târgului de lângă Clermont Auvergne Métropole. Georgia a fost invitata de onoare la această ediție. A fost o delegație de 40 de georgieni. Pe 3 octombrie 2023, Marc Fesneau și Otar Shamugia, minișrii Agriculturii din cele două țări, au semnat o scrisoare de intenții pentru cooperarea dintre Franța și Georgia. „Așa crește reputația noastră în străinătate. Astăzi, Sommet de l’Élevage a devenit un real centru de afaceri pentru vizitatorii internaționali. Între noi se creează legături complexe cu delegațiile străine, explică Benoit Delaloy, director pentru relațiile internaționale ale târgului, un responsabil important pentru organizarea impecabilă a expoziției. În plus, cele treizeci de vizite pe teren, pe care le organizăm special pentru vizitatorii noștri străini, este o adevărată valoare adăugată. Programul nostru este unic în lume, atât în ceea ce privește numărul de vizite, precum și diversitatea acestora (creșterea tuturor speciilor, centre de cercetare, abatoare, fabrici…). Acest lucru permite delegațiilor străini să descopere excelența sectoarelor noastre de creștere a animalelor in situ”. Un alt moment culminant, așteptat în fiecare an, a fost seara internațională pentru zootehnie, care încă o dată a fost la mare înălțime cu aproape 300 de oameni prezenți.
Francezii au organizat în acest an competiții pentru două rase importante: Limousine și Brună. Vaca Limousine a fost regina acestei ediții. Armelle Mestre este o crescătoare din Saint-Ybard. Ea a câștigat două premii la competiția națională Limousin, organizată la Sommet de l’élevage din acest an. Are 50 de ani și este directoarea GAEC Mestre-Laleu și este o fericită. Înființată din anii 1970 în Saint-Ybard, ferma familiei sale are 150 de capete de vite și se întinde pe 80 de hectare. Aproape 50 de ani de muncă și expertiză în genetica rasei Limousin au fost răsplătiți abia acum. Așa de grea este munca în zootehnie, pentru cei care nu știu. Armelle a luat premiul întâi cu taurul Teixas, care a învins 27 de candidați puternici, cu vârsta cuprinsă între 19 și 22 de luni. A luat premiul al treilea cu taurul Show la categoria 26 la 33 de luni. O robă strălucitoare ca paiul de grâu, mucoase roz, ochi și bot înconjurate de halouri ușoare, oase fine și dezvoltare musculară voluminoasă… acestea au fost câteva din numeroasele criterii atent studiate de judecători. „În afară de faptul că este un semn de recunoaștere și de faptul că este un ajutor în formarea unei imagini și a unui nume pentru operațiunea noastră, câștigarea acestor premii deschide porțile către noi puncte comerciale pentru animalele noastre de reproducție, fie că sunt masculi sau femele. Ne pregătim pentru adunarea națională, care va avea loc în ianuarie 2024, la Lubersac, unde vor fi selectate în jur de patruzeci de animale care să concureze la Salonul Internațional de Agricultură de la Paris”, spune Armelle Maester. Saint-Ybard este o regiune renumită pentru formarea rasei Limousin. GAEC Bourbouloux a câștigat 9 premii la concursul național de la Sommet de l’élevage.
„Ne vom aminti de calitatea deosebită a animalelor noastre, prezente în această ediție”, spune Olivier Lasternas, președintele Registrului Genealogic al rasei Limousine. „Zece delegaţii străine au participat la concursul naţional. 400 de vaci au fost prezentate pe parcursul a 4 zile. Din cele 23 de animale vândute în timpul licitației, 15 vor părăsi granițele noastre. Acest lucru confirmă interesul pentru genetica și abilitățile tehnice ale crescătorilor francezi din partea omologilor străini”.
Eu nu am văzut nicăieri vaci atât de frumoase din rasa Brună, fapt confirmat și de Gheorghe Neață, un bonitor consacrat la nivel național. În același timp, crescătorii români abandonează inexplicabil această rasă elvețiană,cu lapte deosebit. „Frumoase vaci! Au ugere mari, echilibrate, pot concura oricând cu vacile Holstein. Păcat că unii bonitori francezi au depunctat animale frumoase în favoarea altora care prezentau defecte vizibile. Și fermierii francezi chiar au protestat pe durata concursului”, spune Gheorghe Neață, prezent în tribună. „Am primit 8 delegații internaționale foarte interesate de munca noastră și de progresul geneticii din Franța. Aceste zile ne-au permis să deschidem porțile fermelor noastre către vizitatorii internaționali, dar și pentru a face prima noastră vânzare la licitație în cadrul expoziției Sommet de l’Élevage”, spune Olivier Bulot, directorul BGS (Brune Genetics Services).
Nu în ultimul rând, Benoit Delaloy a organizat excelent și platforma de presă. Au fost peste 150 de conferințe și simpozioane, peste 150 de ore de transmisiuni live și 31 de întâlniri cu personalități influente. Au fost acreditați 195 de jurnaliști, din care 51 erau străini din 24 de țări. În concluzie, Jacques Chazalet (președintele Sommet de l’Élevage) și Fabrice Berthon (director general) au același apetit pentru pariuri pentru expoziție: vor să treacă pragul celor 1.700 de expozanți și să primească 120.000 de vizitatori pe parcursul târgului. Ediția 2024 va găzdui competiția națională pentru rasa Salers la vacile de carne în perioada 1–4 octombrie.
Notă. Alte articole ale ziaristului și scriitorului Viorel Patrichi în Jurnalul Bucureștiului
A se vedea și alte articole ale autorului
Galerie Foto
Articole asociate
Ziaristul și scriitorul Viorel Patrichi: „AgriPlanta RomAgroTec – marele târg agricol din Valahia”
Ziaristul Viorel Patrichi: „Mai săraci cu un fermier adevărat…”
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
[…] Ziaristul, fotograful și scriitorul Viorel Patrichi: „Modelul francez pentru agricultura Românie… […]
[…] Ziaristul, fotograful și scriitorul Viorel Patrichi: „Modelul francez pentru agricultura Românie… […]
[…] Ziaristul, fotograful și scriitorul Viorel Patrichi: „Modelul francez pentru agricultura Românie… […]
[…] Ziaristul, fotograful și scriitorul Viorel Patrichi: „Modelul francez pentru agricultura Românie… […]
[…] Ziaristul, fotograful și scriitorul Viorel Patrichi: „Modelul francez pentru agricultura Românie… […]