Vreo 200 de fermieri din partea de sud a României au protestat pe 7 aprilie 2023 la Reprezentanța Comisiei Europene din București. Majoritatea erau din LAPAR (Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania) și APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România). Au venit înarmați cu pancarte prin care își manifestau revolta față de neglijarea intereselor lor, afectate grav de afluxul puternic de cereale din Ucraina: „Ne obligați să producem scump! Vindem ieftin!”, „Separarea fluxurilor”, „Calculele voastre, falimentele noastre!”, „Voi greșiți, noi plătim!”, „Vrem să ajutăm, dar nu cu orice preț!”, „Coridoarele de solidaritate, surse de vulnerabilitate!”, „Pe aici nu se mai trece!”. L-am văzut și pe marele fermier Alexandru Baciu cu o lozincă mai discretă: „Acum ori niciodată”. Victor Chivu a venit cu talanga de gât și cu vechiul lui tricolor găurit de la „revoluția din decembrie 1989”. Este singurul fermier din România care mai poartă în corp urmele gloanțelor trase de „teroriști”. „Vine o nouă recoltă și vom rămâne cu grâul în câmp din cauza prăbușiii prețurilor”, avertiza Alina Crețu.
Purtând mereu mască, însoțit de Alina Crețu și de Cristina Cionga, Nicolae Sitaru a urcat în clădire să discute cu mărimile „europene”. Spre surprinderea lui și spre stupoarea fermierilor, Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, s-a volatilizat. „Comisia Europeană nu discută cu fermierii din România!”, au strigat cu mânie fermierii. „Vrem să muncim, nu să cerșim!” „Noi vom continua să protestăm civilizat”, a adăugat Nicolae Sitaru. Refuzul dialogului cu fermierii va duce la degenerarea raporturilor cu Uniunea Europeană. „N-au vrut să venim cu utilaje? Ei bine, de-acum eu voi negocia cu ei și vom stabili traseele pe unde vom trece, a strigat Victor Chivu. Eu am fost amendat de multe ori pentru tulburarea liniștii publice, pentru rele tratamente aplicate animalelor, am venit cu măgarul, cu vaca, și m-am judecat cu ei. Și am câștigat! Ce ne mai pot face? Alo! Comisia Europeană! Noi suntem România! Tratați-ne cu respect!”
Ştefan Muscă, fermier din Pietrişu, comuna Găujani, judeţul Giurgiu, este foarte indignat. „Nu ne-am atins obiectivul pentru că reprezentanții noștri din agricultură nu sunt alături de noi, cum este ministrul Agriculturii din Bulgaria lângă fermierii bulgari. Ai noștri nu dau doi bani pe noi. Mai mult, ticăloșii anunță că vor da despăgubiri numai la grâu, iar noi nu am făcut niciun bob de porumb. Nici pentru floarea-soarelui nu primim despăgubiri. Asta fac politicienii plătiți din banii noștri. Eu, ca președinte de sindicat, reprezint fermele mici și mijlocii. Vom merge în alianță cu LAPAR și ProAgro și vom deveni o forță. Vom urma exemplul celor din Olanda, unde fermierii au politicienii lor. Avem Alianța antreprenorilor și a agricultorilor, condusă de Călin Georgescu, vrem să vedem ce oameni punem. Ne-am săturat de mincinoși. Călin Georgescu este doctor în agronomie”.I-am reamintit că și Petre Daea este doctor. „Principalii vinovați de situația creată cu cerealele din Ucraina sunt ai noștri, dar și cei din UE. 60% din cerealele Ucrainei au trecut prin România, s-au oprit aici și în Europa, nu s-au dus în Africa. Trebuia să primim cel puțin 150 de milioane de euro despăgubiri. Altfel, fermierii nu-și pot începe lucrările. E un blestem mare pe noi Ucraina. Am cumpărat în toamnă îngrășăminte complexe cu 6200 de lei tona, iar acum se fac contracte cu 90 de bani kilogramul de grâu. Vrem o bancă agricolă românească să ne ajute cu niște credite pe 25-30 de ani. Zeci de mii de ferme sunt executate silit din 2020. Le-a fost geu să voteze legea calamităților naturale ca să nu ne mai execute băncile. UE ne-a primit ca să devenim piață de desfacere, nu altceva. Se vede cu ochiul liber. Fermierul român nu poate intra cu produsele lui în supermarchet, unde 80% din marfă este din import. Mai bine ieșim din UE dacă ne tratează așa. Alte 240 de companii ale statului român vor să le scoată la mezat. Nu înseamnă că vreau să mergem cu Rusia. Trebuie să mergem neapărat cu cineva? Noi mergem cu Dumnezeu înainte…”
Am văzut oameni realmente preocupați de viitorul lor, chiar dacă nu mai sunt demult țărani. Gheorghe Deleganu de la Bragadiru, județul Teleorman, lucrează 1200 de hectare. Este dezamăgit și el de mersul lucrurilor. „Nu ne ia nimeni în seamă. Nu contăm pentru ei. Cunosc bine lucrurile, am fost și primar, am avut 100 de vaci și le-am vândut de nevoie. Noul primar nu mi-a dat pășune, am făcut memorii mai departe și – nimic. Ne-au omorât acum cu Ucraina. Au oprit cerealele din România la vânzare. Au cumpărat din Ucraina cereale cu 60 de bani și le-au vândut aici cu 1,20 lei kilogramul. Români de-ai noștri în combinație cu ucraineni. Nu au controlat vămile. Noi importăm aluat congelat ca să facem pâine. Este o aberație. Orășenii nu înțeleg că nu fermierii scumpesc pâinea, banii ajung foarte puțini la fermieri pentru munca lor. Samsarii, procesatorii și retailerii ne omoară pe toți.”
Marius Vlase din Colelia, Ialomița, lucrează 3.000 de hectare. „Am 3.000 de tone de grâu pe stoc și nu mai am ce face cu el din cauza samsarilor ucraineni și români. Să-l dau cu un leu kilogramul? Când l-am treierat, era 1,60-1,70 lei kilogramul. Mai bine îl dădeam atunci, dar de unde să știu ce fac ăștia? Floarea–soarelui a ajuns la 2 lei kilogramul, de la aproape 4 lei. Când s-a recoltat rapița, era 4 lei kilogramul și acum e 2 lei. În Ucraina, totul e ieftin: au motorina lor, au îngrășămintele lor. Dar nu ucraineanul e de vină, americanul e cel mai spurcat. Noi nu mai producem îngrășăminte în România din cauza lor. A mai scăzut puțin prețul la uree. De ce nu urmăresc tirurile până ies din țară? Și toată lumea îl acuză pe Putin din cauza războiului. Am 40 de angajați. Cu ce să le măresc salariile dacă eu nu pot să vând grâul? O tonă de îngrășăminte mă costă 7.000 de lei. Și am nevoie de mecanicii mei că am adus utilaje noi, americane, ca lumea, semănători de la John Deere, un tractor Fendt…”
Într-un târziu, câțiva fermieri au mers la Petre Daea la minister și el i-a primit pe toți la vorbă. „Chiar nu v-ați gândit că nu putem face nimic cu cei 10 milioane de euro despăgubiri pentru atâția fermieri?, i-a reproșat Victor Chivu. Ne dați bani de colivă? Puneți mâna pe steagul revoluției, domnule ministru, eram cu el când am fost împușcat. Puneți mâna că nu mai aveți ocazia. Data viitoare, mă ocup eu de organizare și aduc aici 2.000 de tractoare. N-am nevoie de autorizații…”. Petre Daea nu mai avea ce ridica de jos: că-i sucită, că-i cârnită, că vă mai dăm o sută dă lei. „Eu voi fi mereu alături de problemele fermierilor…” Alături de problemele lor, adică paralel…Om politic, vor zice unii, fraților!
Notă. Alte articole ale ziaristului și scriitorului Viorel Patrichi în Jurnalul Bucureștiului
A se vedea și alte articole ale autorului
Articole asociate
Ziaristul Viorel Patrichi: „Mai săraci cu un fermier adevărat…”
Nota redacției